Mai

OMAGIU ADUS MEMORIEI PROFESORULUI CONSTANTIN BORŞ

Pentru
comunitatea nemţeană, profesorul Constantin Borş a fost o mare personalitate,
care şi-a consacrat întreaga viaţă activităţii didactice. A fost considerat, pe
drept cuvânt, întemeietorul şcolii de matematică din Neamţ, de sfaturile şi
îndrumările sale beneficiind o serie de profesori care i-au urmat la catedră.

Constantin Borş s-a născut în
ziua de 13 mai 1912, la Piatra-Neamţ,

A fost director al Liceului
„Petru Rareș” între anii 1948 și 1951, după care, timp de peste 25 de ani a
predat matematica la Liceul „Calistrat Hogaș”. În 1970, i-a fost conferit
titlul de profesor emerit.

A fost ccolaborator la
„Revista de matematică”, „Buletinul Matematica”, „Gazeta de Matematică şi
Fizică”, „Pitagora”.

În decembrie 1969, la
inițiativa sa, s-au sărbătorit 20 de ani de la înființarea filialei din
Piatra-Neamț a Societății de științe matematice din RSR, care s-a remarcat
printr-o activitate fructuoasă. Eforturile erau concentrate pe două idei:
calificarea profesională și modernizarea predării. Activitatea practică a
filialei era îndrumată de academicianul prof. Grigore C. Moisil și de prof. dr.
docent A. Haimovici. Cu un an înainte a avut loc la Piatra-Neamț (15-16 iulie
1968), „Consfătuirea pe țară a matematicienilor”, lecțiile practice cu
preșcolarii entuziasmându-i pe cei 70 de profesori participanți. Manifestarea a
avut parte de aprecieri extrem de favorabile din partea lui Gr. C. Moisil:
„Piatra-Neamț joacă un rol important în modernizarea predării matematicii”.

A fost distins cu titlurile de
profesor fruntaş (1965), profesor emerit (1970), Cetăţean de al Municipiului
Piatra-Neamţ.

Cu pseudonimul Lucian Mircea a
semnat versuri în presa literară. A fost animator al Cercului Literar „Slova nouă”
din Piatra-Neamţ. Împreună cu Constantin Prâsnea, Dumitru Almaş, Har.
Mihăilescu, Constantin Gavriliu, Nichita Bistriceanu, a pus bazele primei
filiale, din Piatra-Neamţ, a Uniunii Scriitorilor (1947). A obţinut locul I la
un concurs de sonete al Revistei „Contemporanul”, fiind urmat de Ştefan
Augustin Doinaş.

S-a stins din viaţă pe 10
ianuarie 1998, la Piatra-Neamţ.

Surse de documentare şi foto:
Violeta Simina Moşu, „C.N. «Petru Rareș» 150 – Inegalabilul profesor
Constantin Borș”, articol  postat la 9
septembrie 2019, pe „Dor de Neamţ”; Constantin Tomșa, “Personalități ale
culturii din județul Neamț”, Editurile “Crigarux” și “Cetatea Doamnei”,
Piatra-Neamț, 2014.

---

by Carmen Saeculare

ASTĂZI, 6 MAI, ÎL SĂRBĂTORIM PE MATEMATICIANUL PIETREAN CUNOSCUT ÎN ÎNTREAGA LUME, DANIEL IOAN TĂTARU

Matematicianul  Daniel-Ioan Tătaru s-a născut pe 6 mai 1967, la Piatra-Neamţ,
A absolvit Liceul„Petru Rareş” (1985) şi Facultatea de Matematică din Iaşi (1990), cu o lucrare despre ecuaţiile Hamilton- Jacobi în spaţii Banach, premiată cu Premiul „Gheorghe Ţiţeica” al Academiei Române de Ştiinţe (1994). Din 1992 este profesor universitar doctor.
S-a remarcat la olimpiadele internaţionale (Premiul I la Praga, 1985, şi Helsinki, 1990). A plecat în S.U.A., aacolo unde predă la mai multe universităţi, parcurgând ierarhia universitară, şi, în prezent, este profesor de matematică la Universitatea Berkeley din California.
Societatea Americană de Matematică i-a acordat „Boher Memorial Prize” (2002).
Este membru de onoare al Institutului de Matematică al Academiei Române de Ştiinţe (2004).
A fost declarat cercetător al Fundaţiei „Simons”, pentru _rmătorii cinci ani (2013). Anul următor a fost primit în Academia Americană de Arte şi Ştiinţe din Statele Unite (23. 04. 2014).
Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ (2013).

Stimate Domn, cam aceste lucruri se ştiu, de către oamenii care nu v-au cunoscut până la plecarea Dumneavoastră spre America.
Să începem cu „rădăcinile”. Nu cu cele pătrate. Cu cele pe care americanii le numesc „roots“.Primii paşi într-ale matematicii cine vi i-a îndrumat? Cine v-a deschis apetitul?

Daniel Ioan Tătaru: Bunica de pe mamă a făcut facultatea la Iași, chiar înainte să înceapă războiul. Așa a ajuns profesoară de matematică în satul unde a trăit ea, în Botești, cam la 20 km de Suceava. În copilărie am petrecut mult timp cu bunicii și ea a fost cea care m-a învățat.

Ați trăit în mediul rural?

Daniel Ioan Tătaru: Părinții mei au trăit în Piatra-Neamț, dar o parte din anii de grădiniță şi vacanţele le-am petrecut la țară.

Cum găsiți acum lumea satului?

Daniel Ioan Tătaru: Ultima dată am ajuns pe acolo acum câțiva ani. Pe scurt, impresia mea a fost că satul românesc este în schimbare.

Despre școala primară și liceală, ce puteți spune?

Daniel Ioan Tătaru: La școala primară, cu ajutorul bunicii, am descoperit Gazetele matematice, acele reviste de care probabil vă amintiţi, unde rezolvam problemele și trimiteam în plic rezolvările. Alte amintiri dragi sunt olimpiadele, care mă motivau să învăț cât mai mult.

Despre Profesorul Gheorghe Dumitreasa şi prima alegere: Iaşiul în locul Bucureştiului

Ce vă amintiţi din anii de liceu?

Daniel Ioan Tătaru: Profesorul care m-a ajutat cel mai mult în perioada adolescentină este domnul profesor Gheorghe Dumitreasa, de la Liceul „Petru Rareș“. Era puțin sever și foarte exigent, dar un profesor genial. Cu dânsul am reușit să ajung la olimpiadele internaționale. Astfel, trimestrele din primăvară ale tuturor claselor de la liceu le-am petrecut la București. Făceam un fel de „cantonament al matematicii“, unde aveam acces la orice fel de informații despre această disciplină şi unde orele erau susținute de profesori universitari.

Anii de studenţie?

Daniel Ioan Tătaru: Sincer, mie nu mi-a plăcut să locuiesc în București. În clasa a XII-a, eu mă gândeam, totuși, să merg la facultate la București, însă domnul profesor Dumitreasa mi-a prezentat varianta Iașiului. Am mers împreună la Iași, unde am făcut cunoștință cu domnul profesor Viorel Barbu, care la acea vreme era rector la Facultatea de Matematică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“. Ulterior, dânsul mi-a devenit îndrumător.

Profesorul Viorel Barbu, omul determinant pentru viitoarea carieră în domeniul cercetării.

Daniel Ioan Tătaru: Așadar am ales să rămân la Iași, acesta fiind un oraș mult mai calm, mai liniștit față de vuietul Capitalei.

Armata am făcut-o înainte de admitere, iar domnul profesor Eugen Popa, un alt dascăl de la Iași, mi-a dat cărți să citesc pentru a veni din armată pregătit. Cărțile conțineau material cam până la nivelul anului trei de facultate, bineînțeles numai în anumite direcții.

Partea mai importantă a anilor de studenție a început în anul doi, când am luat un curs cu domnul profesor Barbu, și cam la vremea aceea a devenit el îndrumătorul meu.

Încă un amănunt important: pe la începutul secolului XX, un ieșean pe nume Alexandru Miller, care s-a întors din Germania după doctorat, a fondat o bibliotecă de matematică la Iași, care la ora respectivă era una din cele mai dotate biblioteci de matematică din țară. Cei de la universitate mi-au oferit accesul la această bibliotecă, asta fiind una din promisiunile lor. În mod normal, studenții nu aveau acces în acea bibliotecă, poate doar cei mai buni studenți din anii trei-patru.

Revenind la domnul profesor Barbu, la un moment dat el m-a invitat la seminarul lui, unde mi-a dat sarcina să țin o prezentare în fața mai multor profesori. Evident emoțiile au fost mari, dar în final nu a fost ceva foarte greu de făcut. Din acel moment a început să lucreze cu mine.

Dânsul a văzut calitățile pe care le aveți și a continuat să vă îndrume într-un alt mod decât o făcea cu un student oarecare.

Daniel Ioan Tătaru: Pot să vă spun că problemele pe care mi le-a sugerat au fost absolut superbe. Când sugerezi probleme unui student, urmărești câteva scopuri: vrei să învețe ceva, vrei să fie ceva care este foarte aproape de cercetarea curentă și să fie o problemă deschisă. Aceste lucruri le-am realizat după ce am devenit și eu la rândul meu îndrumător. Domnul profesor Barbu m-a tratat ca pe un student în doctorat.

Acum totul pare trivial, avem acces la toate informațiile posibile, însă la acea vreme lucrurile erau extrem de închise. Și ca matematician din România, accesul la ce se producea în acel moment în lume era foarte dificil. În nici un caz nu te puteai baza pe reviste, pentru că ele aveau o întârziere de trei-patru ani între momentul producerii unei lucrări și momentul publicării și nici măcar nu le aveam pe toate la Iași. Singurul fel de a avea informația la zi era prin conexiuni personale, iar domnul profesor Barbu era sursa acestor informații.

Experienţa americană a matematicianului Daniel Tătaru

Cum a fost cu plecarea în State?

Daniel Ioan Tătaru: Facultatea am terminat-o în 1990. Lucrul interesant este că am terminat după Revoluție. Înainte de aceasta, perspectiva care mi se deschidea nu era una foarte bună. Erau acele repartiții. La început te repartizau ca profesor într-un sat, pentru că orașele erau blocate. Însă, la câteva zile de la Revoluție, domnul Barbu mă cheamă la Iași să completez câteva formulare și îmi spune că voi pleca în America, pentru un program de doctorat. Nu aveam idee în ce mă bag. Îmi puneam multe întrebări, dar eram foarte entuziasmat.

A fost momentul care mi-a schimbat viața. Când am terminat facultatea la Iași, mă vedeam deja profesor și când m-am dus ca student în doctorat în Virginia, am fost șocat să văd că am primit la un curs, teme. Acolo am avut noroc de doi îndrumători foarte simpatici, soț și soție, el italian și ea poloneză, Roberto Triggiani si Irena Lasiecka. Programul de doctorat a fost pe matematici aplicate, tema de teză am găsit-o singur, dar cei doi m-au îndrumat în direcții noi, să nu mă plafonez, să caut mereu subiecte noi și interesante.

Am terminat doctoratul foarte rapid, după doi ani, pentru că unele cursuri au fost echivalate cu ce am făcut în România, la facultate. Când am ajuns în Statele Unite ale Americii, planul meu glorios era să mă întorc acasă după ce termin repede cu doctoratul. Aveam o poziție de preparator la Iași care fusese nou inventată pentru viitori doctoranzi.

Bineînțeles că după ce am stat doi ani în America, mi-am dat seama ce oportunități sunt acolo. Cei doi îndrumători m-au încurajat să rămân și să aplic pentru o poziție. Am aplicat în patruzeci de locuri, iar ofertele au venit de la treizeci și a trebuit să aleg. Aici am avut un moment complicat, pentru că trebuia să pun totul în balanță și să o aleg pe cea mai bună. Interesant este faptul că nu am primit ofertă de la universitatea unde sunt acum, mai exact Universitatea Berkeley din California.

Am ales Northwestern University, în Chicago, o universitate mai mică, privată. A fost o alegere bună, un loc cu condiții foarte bune de lucru, un loc unde să îmi găsesc singur direcția. Am scris și cu Irena două lucrări, dar preferam să lucrez singur.

La Northwestern am început direct ca asistent, după patru ani am devenit profesor asociat, după alți trei ani am devenit profesor plin. M-au promovat rapid pentru că voiau să mă țină acolo. În timpul șederii mele la Northwestern, am mai petrecut și doi ani la Princeton. Cei de acolo au încercat și ei să mă recruteze, dar nu am vrut să rămân. Însă perioada de la Princeton mi-a deschis noi drumuri.

Ce mai putea fi nou pentru Daniel Tătaru?

Daniel Ioan Tătaru:  Matematica este foarte mare, chiar dacă o împarți în zece direcții principale, fiecare direcție este și ea împărțită la rândul ei. Este important să avem o privire din ansamblu.

Despre două sisteme de învăţământ diferite

Dumneavoastră apăreți foarte puțin în spațiul public, probabil și din cauza faptului că nu aveți timp, dar intuiesc că sunteți și o fire mai retrasă.

Daniel Ioan Tătaru: Da, nu îmi place să fac chestii publice, de obicei refuz când cineva îmi cere să dau un interviu, dar un plus pentru voi este faptul că sunteți din Piatra Neamț.

Ne simţim privilegiaţi şi vă mulţumim! Care ar fi diferențele între sistemele de învățământ de la noi şi din SUA?

Daniel Ioan Tătaru: Sistemul de învățământ de la noi este puțin în flux. Dar dacă e să vorbim de perioada în care am învățat eu, să știți că se făcea școală bună în țară. La nivel de matematică, ce făceam la liceu era la nivel competitiv cu cele mai bune școli din America, unde nu sunt multe școli de profil. Cursurile care se făceau la noi în anul întâi de facultate, acolo se făceau în anul trei. O diferență ar fi că aici cursurile erau toate obligatorii, în timp ce dincolo studentul își alegea din primul an ce cursuri să facă.

La noi există opinia că inteligența americană este adunată de pe întreaga planetă. Fără oamenii de știință de alte naționalități, știința din State ar fi mult diminuată. Este aceasta o prejudecată?

Daniel Ioan Tătaru: Poate în anumite domenii au recrutat din toată lumea, dar pentru matematică, disciplină care este o știință fundamentală și cercetarea nu are întotdeauna aplicații imediate, este mai mult o chestie de oportunități. Matematicienii s-au dus unde au avut oportunități mai bune de muncă, de cercetare, lucruri pe care America le oferă.

Cunoasteți americani care sunt matematicieni de vârf?

Daniel Ioan Tătaru: Dacă vreți niște numere, uitați-vă la studenții care ajung la doctorat în matematică. Este o diferență între universitățile private și cele publice. La cele private, pot în jur de 60% să fie străini, iar restul americani, la cele publice e invers.

Omul Daniel Tătaru din afara sferei ştiinţifice. Amintiri din copilărie.

Ce vă place să faceți în timpul liber aici, în vacanță?

Daniel Ioan Tătaru: Îmi place să mă întâlnesc cu prieteni din timpul liceului, îmi ajut părinții și mai fac sport.

Mă gândesc că fiind matematician, aveți viața mai riguros structurată față de un scriitor, de exemplu, care, prin firea sa, este mai boem. E adevărat?

Daniel Ioan Tătaru: Sincer, sunt un om al acțiunii. Dacă mă întreabă cineva ce fac în timpul liber, mă gândesc că eu timpul liber nu prea îl am. Mereu am ceva de făcut. Printre altele, sportul îmi ocupă o parte din timpul liber, mai exact fotbalul, mersul cu bicicleta, iar acum, acasă, am mai jucat și ceva tenis de câmp. Sunt și un jucător pasionat de bridge.

Ați jucat tenis în copilărie, în studenție?

Daniel Ioan Tătaru: Când eram copil, m-am dus, ca toți de vârsta mea, la Casa Pionerului și am vrut să mă înscriu la clubul de șah, dar m-au pus la tenis. Am stat un an la tenisul de câmp, după care m-am mutat la tenis de masă.

Rămânând la anii copilăriei, îmi amintesc de Muzeul de Științe Naturale, care este în apropierea casei alor mei. Noi, copiii, mergeam pe Cozla și căutam pietricele mai speciale, pe care, mai apoi, le duceam la Muzeu. Cei de acolo le primeau şi, în schimb, aveam voie să intrăm pe gratis. Cu siguranţă nu erau acele pietricele importante pentru ei, dar, astfel, ne încurajau să le trecem pragul.

Despre tineri şi pasiunile adevărate ale vieţii fiecăruia dintre ei

Cum e educat copilul american?

Daniel Ioan Tătaru: Nu e diferită educația copilului american, față de copilul român. Timpul liber este mai mare la copiii de aici, timpul liber al copiilor americani este puțin mai structurat.

Cum vi se pare ideea școlii on-line față de școala fizică?

Daniel Ioan Tătaru: Clar e mai bun contactul direct. În pandemie ne-am adaptat cu toții, dar eu cred că asta a fost un câștig. Am câștigat deprinderea de a folosi sistemele digitale. La nivel universitar nu a fost greu, ne-am adaptat cel mai rapid.

Ce le-ați transmite tinerilor?

Daniel Ioan Tătaru: Ar trebui să își găsească pasiunea și de acolo vine restul. Există această orientare care să aducă banii, care poate să fie pe termen scurt sau lung, dar poate aduce mai puține mulțumiri sau fericire pe termen lung. Este o vorba, dacă faci ceea ce îți place, nu trebuie să muncești o singură dată în viață, și acest lucru într-adevăr se aplică.

Care ar fi motivele pentru care ați iubit matematica?

Daniel Ioan Tătaru: Probabil că este un aspect intuitiv, pe măsură ce creștem realizăm la ce ne pricepem, la ce ne face plăcere să facem, vorba aceea „pofta vine mâncând“. Nu poți ști de la început că îți place matematica.

Ultimul lucru pe care vreau să îl mai spun este că într-adevăr am plecat în America și viața mea profesională este acolo, dar de-a lungul timpului am încercat să mai ajut și aici în țara natală. Am avut studenți români, am mai participat la multe activități de matematică, congrese, sunt editor la  reviste de matematică din România. Am încercat să ajut înapoi, în locul din care am pornit. Un mare avantaj al vieții academice este că ne gestionăm singuri timpul, nu stă nimeni după noi să ne zică ce și când să facem.

Interviu realizat de Valentin ANDREI
Transcriere: Marian-Robert FOTEA

---

by Carmen Saeculare

OMAGIU ADUS MEMORIEI PROFESORULUI PAUL VASILIU

Astăzi ne propunem să ne readucem împreună aminte de o personalitate marcantă a învățământului și pedagogiei din județul nostru, profesorul Paul Vasiliu.

S-a născut la 4 mai 1923, la Piatra-Neamț. A absolvit Liceul „Petru Rareș”. A fost licenţiat în filosofie şi inginerie (inginer constructor). În timpul sudenţiei a beneficiat de educaţia dată de iluştri profesori precum G. G Antonescu, I. C. Petrescu, Emil Brândza, Mihail Ralea, Tudor Vianu, Dimitrie Gusti, Mircea Vulcănescu. A fost, în decursul carierei sale didactice, profesor de filosofie, psihologie, pedagogie, inginer, inspector școlar. A predat, în anii 1954 și 1955, la Școala Medie Nr. 1 de Băieți (astăzi, Colegiul Național „Petru Rareș”). Apoi, a fost profesor (între 1969-1970, 1972-1983 și 1992-1996) și director (1974-1975) al Liceului Pedagogic și (în perioada 1965-1968) al Grupului Școlar de Chimie (astăzi, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”).

În 1968, după reforma adminstrativ-teritorială a României din luna februarie, odată cu înființarea Inspectoratului județean școlar, a condus vreme de câțiva ani această instituție.

Cei care l-au cunoscut, îl descriu ca fiind o persoană de o aleasă omenie, elegant, manierat, de o cultură enciclopedică care impresiona. A fost autor a numeroase articole publicate în presa centrală de specialitate și în publicațiile locale.

Este autorul „Monografiei Școlilor Normale din Piatra-Neamț (1912-2002)”, Editura Alfa, Piatra-Neamț, 2002.

A încetat din viață în ziua de 12 septembrie 2018, la Piatra-Neamţ.

Sursă de documentare: “Personalități ale culturii din județul Neamț – Calendar alcătuit de Constantin Tomșa”, editurile “Crigarux” și “Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamț, 2014.

---

by Carmen Saeculare

AUREL BĂEŞU, UNUL DINTRE CEI MAI IMPORTANŢI PICTORI CARE AU ACTIVAT LA PIATRA-NEAMŢ

Astăzi,
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” îşi propune să omagieze
memoria unuia dintre pictorii importanţi de la Piatra-Neamţ – AUREL BĂEŞU.

AUREL BĂEŞU

S-a născut la 26 mai 1896, la
Fălticeni. A urmat Şcoala de Belle Arte din Iaşi, apoi, cu sprijinul lui G. T.
Kirileanu şi al lui D. Lalu, studiază la Roma. Încă din timpul studenţiei este distins
cu Premiul pentru Desen al Academiei Române (1915).

Participă la Primul Război
Mondial, în luptele de la Oituz şi Cireşoaia (1917). Constantin Prezan,
comandantul Statului Major General al Armatei, decidea, în vara anului 1917, să
adune sub drapel pe majoritatea plasticienilor aflați în acel moment refugiați
la Iași, după ocuparea părții de sud a țării de trupele Puterilor Centrale.
Prin Ordinul Circular Nr. 9400 emis pe 23 iunie 1917, Aurel Băeșu a fost
convocat pe front alături de: sculptorii Ion Iordănescu, Ion Jalea, Cornel
Medrea, Oscar Han, Dimitrie Mățăuanu, Alexandru Călinescu, Alexandru Severin
(Talpoșin) și G. Stănescu și pictorii D. Stoica, Ion Theodorescu-Sion, Traian
Cornescu, Alexandru Crețoiu, Emilian Lăzărescu, Tache Brăescu, Alexandru
Poitevin-Scheletti, C. Petrescu-Dragoe, Remus Troteanu, Aurel Constantinescu,
Ștefan Dimitrescu, Toma Tomescu, Andrei Niculescu, Grigore Negoșanu, Nicolae
Mantu, Camil Ressu, Alexis Macedonsky, Nicolae Dărăscu, Petre Bulgăraș, G.
Ionescu-Doru, Eftimie Hârlescu, Ion Mateescu, Otto Briese, Constantin Bacalu și
Ignat Bednarik.

Opera de front a artistului Aurel
Băeșu cuprinde compoziții ample în ulei, care surprind scene de luptă, momente
din viața militarilor participanți la Marele Război, dar mai ales lucrări de
grafică, consacrate ființei umane, „portrete individuale în creion, mărturii
remarcabile ale calităților sale de grafician”. Perioada în care Aurel Băeșu a
fost sub drapel coincide, în creația sa, cu perioada portretului.

Aurel Băeşu a lăsat în urmă şi o
serie de autoportrete. Din
lucrarea „Aurel Băeşu - album documentar” (autori Emil Nicolae şi Lucian Cornel Agaleanu) desprindem ideea următoare: „sunt paisprezece autoportrete ale lui
Aurel Băeşu, cele identificate. Nu excludem posibilitatea de a mai exista şi
altele, deocamdată necunoscute. Ele au fost realizate aproximativ în decursul
unui deceniu (1916 - 1927). Sunt multe? Sunt puţine? Comparativ cu ce ne-au
lăsat alţi artişti, nu s-ar spune că numărul lor e mare; dar în raport cu viaţa
sa prea scurtă (32 de ani, respectiv 1896 - 1928), pare că autoportretul a fost
o preocupare presantă pentru el.”

Întors din Italia, îşi cumpără o
căsuţă în Piatra-Neamţ (azi, pe Strada „Ion Creangă”).

În 1926, călătoreşte în Franţa,
Slovenia şi Ungaria. Prin creaţia sa, marcată de influenţa lui Nicolae
Grigorescu, apoi prin aura sa romantică şi cantonarea în impresionism, rămâne
unul dintre pictorii importanţi stabiliţi la Piatra-Neamţ.

A trecut la cele veşnice în ziua
de 24 august 1928, la Piatra-Neamt, fiind înmormântat în cimitirul Eternitatea.

Surse de documentare: Constantin
Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”, editurile „Crigarux” şi
„Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamţ, 2014; „Dor de Neamţ” – „Muzeul de Artă
Piatra-Neamț: Expoziția «Un pictor de front. Aurel Băeșu (1896-1928).
Portrete.»” din 30 iulie 2018; Emil Nicolae şi Lucian Cornel Agaleanu „Aurel Băeşu - album documentar”, Piatra-Neamţ, 2015.

---

by Carmen Saeculare

ASTĂZI, 25 MAI, OMAGIEM MEMORIA PICTORULUI PIETREAN CONSTANTIN FILIMON

S-a născut la 25 mai 1936, la Piatra-Neamţ. A absolvit Institutul de Arte
Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti (1967). Din 1978, a fost profesor la
Școala Populară de Artă Piatra-Neamț, dar și la alte şcoli din județ. A lucrat
pictura monumentală, religioasă, pentru bisericile din Zapodeni (Iaşi), Muncel
(Alba), Drăgeşti (Bihor), Verşeşti (Neamţ), Tigveni Bârseşti (Argeş). A
participat la Saloane şi Bienale de pictură de la Piatra-Neamţ, de grafică din București (1971-1978)
și în expoziții colective şi personale din Piatra-Neamţ (1981-1994). A expus în
S.U.A. şi Canada (1980-1997), apoi în Mexic, Ungaria, Franţa, India şi
Venezuela.

Un frumos portret i-a făcut cu ocazia unui vernisaj scriitorul şi criticul
de artă Emil Nicolae: „Am putea face un experiment cu Costică Filimon, dacă
l-am scoate din sală şi ne-am uita doar la tablouri, la întâlnirea autorului,
senzaţia ar fi aceeaşi. Adică artistul îşi reprezintă foarte bine arta. (…) În
principiu expoziţia evocă cele mai importante momente din creaţia autorului
care se identifică foarte bine cu opera sa şi nu este detaşat de ea. Are
curajul să rămână cu opera sa cu tot dinamismul şi toată criza pe care o duce
cu el. Ne-am întâlnit pe stradă o dată şi mă gândeam că-mi va sări în cap
pentru ce am scris într-o cronică, cum că ar face o pictură schizoidă. Mi-a
spus că i-a plăcut ce am scris şi că am la el o sticlă de vin. Mai sunt lucrări
în oraş cu care s-ar putea face o altă retrospectivă, este important ce s-a
făcut. Pentru că pictorul Costică Filimon este risipitor cu lucrările lui, le
împarte în toate zările. Deci privind la opera lui în timp iată ce avem, un
artist important: Costică Filimon.”

A trecut la cele veșnice
august 2013, la Piatra-Neamț.

Surse de comentare: Constantin
Tomșa, „Personalități ale culturii din județul Neamț”, editurile „Crigarux” și „Cetatea
Doamnei”,
Piatra-Neamț, 2014; Nicolae Sava, „S-a mai dus un boem” în ziarul „Ceahlăul” din 12 august 2013 (https://zch.ro/s-a-mai-dus-un-boem-a-murit-pictorul-constantin-filimon/).

Sursă foto: portet al
lui Costică Filimon executat de Ștefan Potop.

---

by Carmen Saeculare

ASTĂZI, 24 MAI, OMAGIEM MEMORIA TRADUCĂTOAREI DE LIMBĂ ENGLEZĂ ANTOANETA RALIAN

Antoaneta
Ralian s-a născut la 24 mai 1924, la Bucureşti, într- familie de evrei
din Roman, numele ei la naștere fiind Antoinette Stein. Viitoarea traducătoare
de limbă engleză a fost elevă a Liceului „Roman-Vodă” din Roman, apoi a urmat
Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1944-1948).

A coordonat
secţia de traduceri a Direcţiei Generale a Editurilor (1950-1961). A fost
redactor la E. P. L. U. (Univers) până la pensionare (1982). Debutat editorial
în 1956, cu romanul „Ochelarii”, de Ana-Maria Ortese, traducând din limba
italiană. Pentru traducerea unora dintre cele peste o sută de cărţi (romane,
piese de teatru şi eseuri), dar şi pentru întreaga activitate, a fost distinsă
de mai multe ori cu Premiul Academiei de Științe Bucureşti, Premiul Uniunii
Scriitorilor, iar Departamentul de Stat al S. U. A. i-a acordat Diploma pentru
activitate de promovare a literaturii americane în România (2002).

A avut
colaborări cu revistele literare „Luceafărul”, „România literară”, „Secolul
20/Secolul 21”.

A trecut la
cele veșnice în ziua de 26 noiembrie 2015.

Sursă de comentare: Constantin
Tomșa, „Personalități ale culturii din județul Neamț”, editurile „Crigarux” și „Cetatea
Doamnei”,
Piatra-Neamț, 2014.

Sursă foto: https://humanitas.ro/autori/antoaneta-ralian.

---

by Carmen Saeculare

ASTĂZI, 23 MAI, OMAGIEM MEMORIA INGINERULUI DIMITRIE LEONIDA

S-a născut la 23 mai 1883, la Fălticeni, Suceava. Viitorul
inginer, specialist în energetică, profesor universitar, om de ştiinţă, a
absolvit Liceul „Mihai Viteazul”, din Bucureşti. În studenţie (absolvent al
„Politehnika” din Charlotenburg, 1903-1908), a conceput proiectul
Metropolitanului din Bucureşti.

S-a întors în ţară (1908), angajat la Primăria
Capitale. S-a ocupat de introducerea iluminatului electric în Bucureşti. A fost
profesor universitar la Timişoara și Bucureşti. A înfiinţat prima școală de
electricieni și mecanici, primul Muzeu Tehnic din România. A realizat una
dintre primele staţii de emisie radiotelegrafică din România.

Ulterior, a  afost autorul proiectului de diplomă cu tema Complexul hidroenergetic al Bistriţei, lângă Bicaz.
A fost membru al Academiei de Ştiinţe din România (1935).
Laureat al Premiului de Stat.
După trecerea sa în eternitate  (4 martie 1965, la Bucureşti), numele său a fost dat Muzeului din Bicaz, Hidrocentralei de la Stejarul, unei străzi şi unui liceu din Piatra-Neamţ, unei staţii de metrou din Capitală.

Sursă de comentare: Constantin Tomșa, „Personalități ale culturii din județul Neamț”, editurile „Crigarux” și „Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamț, 2014.

---

by Carmen Saeculare

CALENDAR AL PERSONALITĂŢILOR CULTURALE DIN NEAMŢ – 20 MAI

■ Constantin Bârliba s-a
născut pe 20 mai 1937, la Vânători-Neamţ, actor. A absolvit Şcoala „Arhimandrit
Chriac Nicolau”, din localitatea natală, apoi Şcoala Medie de Băieţi Nr. 1 din
Piatra-Neamţ (1956). A fost instructor la Casa de Cultură din Piatra-Neamţ, a
absolvit I. A. T. C., fiind repartizat la Teatrul „Victor-Ioan Popa” din Bârlad.
S-a  transferat ulterior la Teatrul
Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi. Se mută la Bucureşti şi va juca pe scena
Teatrului „Ion Creangă”.

A interpretat diverse roluri în peste treizeci de
filme: „Toamna bobocilor”, „Iarna bărbaţilor”, „Cursa”, „Buletin de Bucureşti”,
„Lumini şi umbre”, „Drumeţ în calea lupilor”, acestea fiind cele mai importante.

A trecut în eternitate în ziua de 2 iunie 1990,
la Bucureşti.

■ Georgeta Simon-Bota-Botescu s-a născut pe 20 mai 1939, la Bozieni, Dulceşti, azi,
Ruginoasa, Neamţ. viitoarea prozatoare a fost absolventă a Liceului „George
Bacovia” din Bacău. Ulterior s-a stabilit la Piatra-Neamţ.A debutat cu romanul „Mireasma clipelor de viaţă sau Manuscrisul
cu şiret albastru” în 2006, după care a urmat 
un al doilea roman, „Ultima doamnă” în 2010.

■ La 20 mai 1967 înceta din viaţă, la
Bucureşti, Alexandru C. Gheorghiu.
Născut în 1879, la Piatra-Neamţ, el a fost un cunoscut autor de manuale şcolare
şi publicist. A absolvit şcoala primară în oraşul natal, apoi Şcoala Normală de
Băieţi „Regele Carol I”, Bucureşti.

A fost institutor la Şcoala de Băieţi Nr. 1 şi la
Şcoala de Băieţi Nr. 2 (director, 1904-1915), Piatra-Neamţ. A înfiinţat o
cantină şcolară, pentru elevii, care veneau de departe la şcoală. Remarcat de
Spiru Haret, devine revizor şcolar, iar după Primul Război Mondial, inspector
general în Ministerul Instrucţiunii Publice.

Între 1933-1942, în mai multe rânduri, a fost
primar la Piatra-Neamţ, timp în care s-a dat în folosinţă clădirea spitalului
din oraş (14. 10. 1935) şi s-a finalizat construcţia clădirii Teatrului.

A avut colaborări în: „Adevărul literar şi
artistic”; „Apostolul”; „Preocupări didactice”; „Propăşirea”; „Revista
învăţătorilor şi învăţătoarelor”; „Reformatorul”.

Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Persnalităţi
ale culturii din judeţul Neamţ”.

---

by Carmen Saeculare

ASTĂZI, 21 MAI, OMAGIEM MEMORIA FOSTULUI NOSTRU COLEG, CONSTANTIN CUCU

Ziaristul Constantin Cucu, cunoscut în cadrul comunității
nemțene pentru activitatea sa bogată din domeniul presei locale – „Ceahlăul”, „Acțiunea”, „Informația Primăriei”, Revista „Asachi” – a fost câțiva ani, consilier pe probleme de carte, în cadrul Editurii
„Nona”,  la Centru de Cultură şi Arte
„Carmen Saeculare” Neamţ.

S-a născut pe 21 mai 1936, la Solonţ,
Bacău. A fost absolvent al Facultăţii de Filosofie - secţia ziaristică -
Bucureşti (1958). La începutul carierei profesionale, a fos reporter la ziarul
„Apărarea patriei”, apoi profesor şi director de şcoală la Zemeş, Bacău
(1961-1966), director al Casei de Cultură din Moineşti (1966- 1967).

Stabilit la Piatra-Neamț, a
deținut funcția de şef de secţie la Ziarul „Ceahlăul” (1968-1974), inspector cu
probleme de învăţământ la U. J. C. M. Neamţ (1974-1989), consilier principal la
Bibliopolis S. A. Piatra-Neamţ (după 1989).

În presa locală, după 1990, a
fost redactor-şef al Revistei „Asachi” (1991-2005), redactor şef al
săptămânalului „Informaţia Primăriei” (1996-2002

Editorial, a debuta în anul
2012, fiind autor al volumului de povestiri „În volbura apelor”, Editura
„Asachi”,
Piatra-Neamț.

A trecut în neființă în ziua de 22 februarie 2016, la Piatra-Neamț.

---

by Carmen Saeculare