29 decembrie 2009 – Pentru voi, copii, Piatra-Neamţ, Teatrul Tineretului
Proiectul a constat într-un spectacol de caritate în care a evoluat italianul Franco Midiri, câştigător al festivalului de muzică de la San Ramo şi copii talentaţi care s-au remarcat la mai multe concursuri de muzică uşoară. Darurile strânse au fost donate copiilor aflaţi la secţia de pediatrie a Spitalului judeţean Neamţ şi la centrul Social înfiinţat la Mănăstirea Petru Vodă.
28 decembrie – Cel mai frumos colind, Piatra-Neamţ, Teatrul Tineretului
Proiectul a constat într-un spectacol al cărui program a inclus o suită de piese vocal-instrumentale folclorice care ţin de tradiţii şi care se interpretează în această perioadă a anului (colinde, Jocul caprei, Jocul Ursului, urături). Spectacolul a fost susţinut de membrii Ansamblului „Floricică de la Munte” şi de solişti din judeţul Neamţ: Giorgiana Axinte Şerban, Maricica Andrei, Ana Dragu.
22 decembrie 2009 – Festivalul de Datini şi Obiceiuri „Steaua Sus Răsare”, ediţia a 41-a, Piatra-Neamţ
Festivalul de datini şi obiceiuri este o manifestare de tradiţie a judeţului Neamţ care urmăreşte conservarea şi promovarea datinilor şi obiceiurilor care au loc în perioada sărbătorilor de iarnă. De asemenea, se urmăreşte şi activarea promotorilor evenimentelor culturale din zona rurală, formaţiile participante desfăşurându-şi activitatea în comune. În cadrul proiectului a avut loc o paradă şi un spectacol al formaţiilor participante: „Moştenitorii din Oglindeşti” - Oglinzi, „Mioriţa”- Piatra Şoimului, „Ursul, caii şi capra” de la Ştefan cel Mare, „Alaiul de datini şi obiceiuri” de la Taşca, „Formaţia de datini şi obiceiuri” Tazlău, Urşii de la Gîrcina, Formaţia de arnăuţi – Urecheni, Căiuţii de la Mărgineni, Ansamblul „Valea Uţei”, Volovăţ – Suceava.
10 decembrie 2009 – Sărbători de poveste la Piatra-Neamţ
Spectacol de colinde şi dansuri din zona Neamţ, Valea Bistriţei, Valea Ozanei şi Valea Siretului, Piatra-Neamţ, Teatrul Tineretului
9 decembrie 2009 – În vremea colindelor
Concert de sărbători cu participarea corurilor Seminarului “Veniamin Costachi” – Vânători-Neamţ, Liceului Teologic Romano-Catolic “Sf.Francisc de Asissi” – Roman şi a grupului folcloric al Facultăţii de Muzică din Piatra-Neamţ, Piatra-Neamţ, Teatrul Tineretului
5-6 decembrie 2009 – participare la Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri, ediţia a III-a, Sibiu, la invitaţia Muzeului “Astra” Sibiu
5-6 decembrie 2009 – participare la Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri, ediţia a III-a, Sibiu, la invitaţia Muzeului “Astra” Sibiu
4-5 decembrie 2009 – Vine Moş Nicolae!, Piatra-Neamţ. Galeria Şcolii Populare de Arte
Târg de dulciuri şi obiecte de artă populară specifice sărbătorilor de iarnă ale românilor
1 Decembrie 2009 - Sărbătorirea Zilei Naţionale a României, Căminul Cultural din comuna Dămuc, judeţul Neamţ
La spectacolul organizat a participat şi rapsodul Alexandru Găină, membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România.
30 noiembrie 2009, Spectacol de obiceiuri şi tradiţii al Ansamblului „Floricică de la Munte”
Spectacol de obiceiuri şi tradiţii al Ansamblului „Floricică de la Munte”
Noiembrie 2009, Zilele culturii muzicale, Teatrul Tineretului
În cadrul proiectului, a avut loc un concert simfonic cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, cu participarea violoncelistului Alexandru Moroşanu şi a dirijorului Stanislav Ushev (Bulgaria).
