La întretăierea celor trei continente ale Terrei, Europa, Asia şi Africa, au existat tot atâtea cornuri ale abundenţei, reprezentate de bazinele inferioare şi deltele Dunării, Tigrului şi Eufratului, Nilului. Populaţiile indigene din aceste zone au avut de ales, în lupta acerbă de supravieţuire cu alte populaţii cu surse insuficiente de existenţă, una sau mai multe soluţii posibile de urmat: capitularea fără rezistenţă, după socoteala „capul ce se pleacă, sabia nu-1 taie”; apărarea prin lupta dusă „pe viaţă şi pe moarte”, pe o singură alternativă ori/ori, căutarea unor soluţii diplomatice (înţelegeri, tribut, compromis, împăcare); observarea atentă a intenţiilor duşmănoase ale neprietenilor şi, când victoria era previzibilă, confruntarea finală; evitarea pierderilor inutile prin retragerea pe poziţii greu accesibile, în aşteptarea unor vremuri favorabile.
Excluzând soluţiile extreme, acceptarea înfrângerii fără luptă sau, dimpotrivă, lupta fără sorţi de izbândă, care s-au soldat cu ieşirea din istorie a multor comunităţi umane de pe mapamond, carpato-dunărenii au ales celelalte forme de rezistenţă: împăcarea, uneori pasageră, conform zicalei „Fă-te frate cu dracul până treci lacul”, compromisul, tributul vremelnic, autoizolarea (simularea sau mimarea morţii) şi acceptarea cu bună ştiinţă a traiului modest. Este recunoscut rolul satului-bordei, folosit ca adăpost strategic până în secolul al XlX-lea, în care nu numai locuinţele, ci şi bisericile, morile, grajdurile pentru animale, cârciumile şi hanurile se construiau sub pământ, apoi rolul de apărare defensivă al pădurii, munţilor, deltei şi bălţilor Dunării. îndelung exersate de-a lungul secolelor şi mileniilor, aceste soluţii de salvare au devenit automatisme, comportamente înnăscute, care pot fi numite, în raport cu mimetismul biologie, mimetism antropic.
Două interesante tipuri de manifestări ale mimetismului antropic le oferă istoria evreilor şi cea a românilor: unii au mimat, în condiţii de criză profundă, dispariţia prin fuga în exil, în spaţii apropiate sau foarte îndepărtate de spaţiul-matcă, Palestina, alţii prin fuga pe loc, în adăposturile naturii (codrul, muntele şi grotele carpatice, bălţile şi Delta Dunării), în adăposturile amenajate sub pământ, bordeiele; unii prin luptă de apărare urmată de pedepsirea adversarului după preceptul „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”, alţii prin luptă urmată de împăcare, compromis, tribut.
Mimetismul antropic a lăsat urme în comportamentul şi psihologia ambelor popoare. Acest comportament, indiferent cum este judecat astăzi de contemporani, le-a asigurat, de-a lungul istoriei, supravieţuirea (Ion Ghinoiu).
