Complexul cultural creat de crescătorii de animale pe păşunile şi fâneţele naturale sau obţinute prin defrişarea pădurii a generat o adevărată civilizaţie pastorală. Pentru folosirea eficientă a păşunilor şi fâneţelor aflate la mare distanţă de vatra satului păstorii au amenajat adăposturi specifice pentru oameni şi animale, drumuri ale oilor dublate de drumuri ale sării, fântâni pentru adăpatul turmelor. Abundenţa materiilor prime a favorizat dezvoltarea industriei casnice şi instalaţiilor tehnice de prelucrare a lânii şi produselor din lână, a pieilor şi blănurilor. Baza sistemului de alimentaţie îl formează produsele animaliere: laptele şi produsele din lapte, carnea.

Un loc aparte în civilizaţia pastorală îl ocupa păstoritul transhumant. Practicat în cea mai mare parte a mileniului doi, acesta a ajuns la apogeu la mijlocul secolului al XlX-lea, după care s-a stins în prima jumătate a secolului al XX-lea. El a pus în mişcare imense turme de oi pe distanţe de sute de kilometri într-un areal geografic care corespunde, în linii mari, cu spaţiul vechii civilizaţii europene şi cu teritoriile locuite de traci.

În căutare de păşuni, păstorii români, numiţi după zonele unde aveau satele stabile: bârsanii (săceleni, brăneni, breţcani), mărginenii (jinari, poienari, ţuţuieni), la care se adăugau cei proveniţi din ţinuturile subcarpatice şi din sudul Dunării, vărau în Munţii Carpaţi, până în Moravia şi Silezia, în Alpii Dinarici, Balcani, Rodopi, Pind, Caucaz şi iernau în câmpiile litoralului mărilor Neagră, Caspică, Adriatică, Ionică şi Egee, în stepele ponto-caspice, până în Crimeea şi nordul Caucazului. Ei au deschis drumuri de comunicaţie, ulterior devenite importante rute de comunicaţii, au întemeiat sate, târguri şi oraşe, au contribuit la menţinerea unităţii spirituale a românilor şi a Europei de Sud-Est. Aria păstoritului transhumant în perioada medievală este, pe continentul european, mult mai largă. Aceasta se întindea din Balcani, prin Italia şi Franţa, până în Spania şi Portugalia. Studierea formelor şi efectelor lor a devenit un capitol obligatoriu în analiza economică a feudalismului şi a formării relaţiilor capitaliste. (Ion Ghinoiu, „Calendarul ţăranului român”)