Filip Brauner, cel care avea să semneze în Cartea de aur a reportajului românesc cu pseudonimul F. Brunea-Fox, s-a născut la 18 ianuarie 1898, la Roman (conform lui Constantin Tomșa, în „Personalități ale culturii din județul Neamț”, Editurile Crigarux și Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014).
A urmat școala primară în localitatea natală, urmând apoi cursurile Liceului Național din Iași. Aici avea să scrie în revista „Zări senine” și să efectueze primele sale traduceri, la început din opera lui Baudelaire, împreună cu pietenul său Beno Wechsler (Benjamin Fundoianu).
În anul 1915 este semnalat debutul său editorial, semnând volumul „Versuri și proză” cu pesudonimul Pan. Pentru ca începând din 1918, în „Arena”, să-și înceapă prodigioasa carieră de jurnalist în care a excelat în domeniul reportajului, ajungând să fie numit de colegii de breaslă drept „Prințul reportajului românesc”, fiind comparat în acest domeniu cu marele Ernest Hemingway.
Succesul scrierilor sale a constat în felul aparte de a trata subiectul. La Brunea-Fox, faptul divers devine o analiză extrem de critică, un deget acuzator spre personalul și instituțiile statului care nu-și făceau treaba. Impactul unui text de-al său era enorm, iar prestigiul autorului creștea cu fiecare material gândit și trecut pe hârtie.
Cele mai citite și apreciate reportaje au fost considerate „Cinci zile printre leproși” (1928), „Ali Kadri, sultanul din Ada Kaleh” (1934), „Trenul-fantomă” (1933), „Mărirea și decăderea celui mai gras om din România” (1937). Acestea și multe alte scrieri ale sale din gazete au fost strânse ulterior într-o carte, „Reportajele mele (1927-1938)”, publicată postum, în 1979, la Editura Eminescu din București.
Și-a adăugat la nume particula Fox în semn de prețuire faţă de profesionalismul jurnaliştilor de la „Fox Movietone News”, un trust de presă de mare succes în epocă.
Stilul de lucru al jurnalistului-reporter F. Brunea-Fox este cel mai bine descris de următoarea butadă: „«- Când mai trece Brunea-Fox pe la redacție?» «- Ce să facă acolo, el e mereu pe teren. Caută material și scrie.»”
A făcut carieră la ziarele din București, începând cu „Izbânda”, continuând cu „Dimineața” și culminând cu „Adevărul”.
Fire de poet, Brunea-Fox a fost și un apropiat al cercurilor suprarealiste. Prin intermediul bunului său prieten ieșean, Benjamin Fundoianu, îi cunoaște pe cei mai de seamă reprezentanți ai avangardei literare: Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Gheorghe Dinu, Ion Pillat, Felix Aderca, Saşa Pană.
A trecut în eternitate la 12 iunie 1977, la București.
TUDOR ARGHEZI ȘI GEO BOGZA DESPRE BRUNEA-FOX
„Cine a avut prilejul să-l citească pe F. Brunea-Fox n-a mai avut nevoie de recentul lui reportaj (reportajul despre leproșii de la Lărgeanca publicat în 1928) ca să știe că în acest anonim ziarist stă de veghe o inteligență sclipitoare și are pretenții un gust artistic exersat. E aproape o nepoliteță să-i aducem omagii lui Brunea, în fața marelui public, de-atâta vreme ocolit de el, dintr-o înnăscută aristocrație – pe care i-a mânjit-o zilele acestea succesul.” (Tudor Areghezi, în 1928)
„O lume întreagă de dezmoșteniți ai soartei, toți cei care n-aveau după ce bea apă, toți cei de pe treptele tribunalului, toți cei pe care îi aștepta spitalul sau pușcăria, toată suferința și mizeria Capitalei și a provinciei și-au găsit ecou în scrisul acestui mare, neobosit, generos reporter.
De fapt, el a pus în scenă, zi de zi, cu personaje reale, Azilul de noapte. Într-o vreme a manifestelor literare tipărite în reviste efemere, Brunea-Fox a forțat paginile marilor gazete cu propriul său manifest, impunând un gen necunoscut până atunci: pictura cu vitriol a realității.” (Geo Bogza, 1973)
