Recunoscut la nivel internațional drept autoritate în domeniul vieții și operei lui Victor Brauner, Emil Nicolae este o personalitate culturală complexă a ținutului Neamț.
Născut la 18 martie 1947, Bacău (cu numele din acte: Emanuel Nadler), a devenit în 1990 membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Are o experiență vastă în domeniul presei. Este membru al Consiliului editorial al Editurii Hasefer, Bucureşti (din 2017). A lucrat ca muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ (1976-2011) şi este expert al Ministerului Culturii și Cultelor în Patrimoniul mobil.
A debutat editorial în antologia „Cerul în apă” (Iaşi, Junimea, 1970) şi a publicat peste douăzeci de volume de poezie, eseuri şi albume de artă. Este prezent în antologii de poezie şi eseuri apărute în Germania, S.U.A., Elveţia, Israel, Franţa şi Italia.
Premii, burse, distincţii (selectiv): Premii pentru poezie ale Uniunii Scriitorilor, Filiala laşi (2000, 2006, 2012, 2018); Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2004); Bursă de creaţie oferită de Stiftung Kunstlerdorf Shoppingen (Germania, 2005); Premiul „Dosoftei” (cea mai frumoasă carte) la Salonul Librex, Iaşi, 2006 (pentru albumul monografic „Victor Brauner, la izvoarele operei”); Diploma şi medalia aniversară „Centrul Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu” – 25 de ani de la înfiinţare” (Bacău, 2015); Cetăţean de Onoare al Municipiului Piatra-Neamţ (2018).
Cel mai recent volum al său – lansat în 2022 – este „Emanuel spune” (Editura Junimea, Iași). O carte cu un puternic caracter autobiografic despre care, pe coperta IV, criticul literar ieșean Emanuela Ilie afirmă: „Creaţia poetică a Iui Emil Nicolae este rodul unei trude poetice altoite nu numai pe o erudiţie autentică (intertextul artistic, filosofic şi teologic e cât se poate de ofertant în semnificaţii), ci şi pe o conştiinţă acută a mizeriei crude, cvasi-generalizate, ce ameninţă inclusiv lumea culturală.
Discursul liric specific, unul deloc prietenos cu cititorii leneşi, denunţă din ce în ce mai tranşant, fără menajamente inutile, recrudescenţa acestei mizerii la toate nivelurile percepţiei, y compris cel textual.”
JOGGING LA AUSCHWITZ
Ca şi cum n-ai călca
atârni de respiraţie
cum atârnă cireaşa de ram
întunericul luminează cerul
mai tare ca soarele
inima e metronomul tristeţii
mângâiate de amintirea iubitei
şi la fiecare pas te simţi
mai uşor cu o bucată de viaţă
verde proaspăt/ „verde crud”
respiraţia nu se simte
respiraţia e în plămânii alergătorului
ce fumos creşte iarba
deasupra morților
ECLIPSĂ
Mâna ta rece
scrie de la dreapta la stânga
cu litere mici şi urâte
despre întuneric
mâna ei caldă
scrie de la stânga la dreapta
cu litere frumos rotunjite
despre lumină
iată explicaţia unei întâlniri ratate
GEAMĂNUL
„După ce vei scruta bine întunericul
şi vei fi convins că nu-ţi observă cineva
sentimentele gândurile gesturile
abia atunci să te apropii de hubloul lunii
uşor cu mare grijă ca să nu-l atingi
abia atunci să priveşti în lăuntrul cerului
unde trupul tău cu numele predestinat
stă în faţa cuţitului (în a 4-a zi din luna Nisan)
aşteptând să te hotărăşti asupra păcatelor
sau a minunilor pe care le vei săvârşi
în lumina lumii de aici”
ţine minte aceste cuvinte dar
să nu le spui vreodată altcuiva
LECŢIA DE ISTORIE
Când soarele ţi se-nfige în sânge
sub arşiţa necruţătoare
şi toţi au înnebunit de căldură
poţi să spui şi tu adevărul despre trădare
fără teama că vei fi pedepsit
aşa cum viteza luminii este egală
cu viteza întunericului (te repeţi)
reducerea la absurd este egală
cu ridicarea la aceeaşi limită
de unde rezultă că
adevărul rămâne o vorbă goală
pe care ne chinuim de milenii
să o umplem cu înţelesuri de aur –
licitaţi băieţi numai licitaţi
ca să crească preţul nimicului
aşadar ea – cu prea multă graţie –
păşea prin câmpul de maci
ca peste purpura senatului roman
istoria se află mereu dedesubt dar Tacitus
a preferat să tacă despre asta
