În ultimele săptămâni Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a intrat în lumea plutăritului, un meşteşug dispărut de multe decenii. Ţinutul Neamţ a beneficiat, datorită aşezării geografice, mai ales prin curgerea Bistriţei de-a lungul judeţului, de plutaşi destoinici, experimentaţi. După construirea barajului de la Bicaz şi a lacului de acumulare, pe Bistriţa plutăritul a încetat să mai fie practicat. La începutul anilor 80 din veacul trecut, la Piatra-Neamţ a avut loc o reunire naţională a celor care au cunoscut această îndeletnicire. Profesorul şi scriitorul Dumitru Buznea, prezent la eveniment, a reţinut, într-un material de presă, atmosfera şi aspectele discutate atunci. 

„ (…) Şi astfel acum, când se discută tot mai mult, despre reamenajarea pentru plutărit a cursului Bistriţei din amonte de lacul de acumulare şi a altor ape cu debit corespunzător, 65 din cele câteva mii de foşti plutaşi, risipiţi prin sate de la Dorna la Piatra, s-au adunat într-un interesant remember despre meserie şi despre virtuţile ei, întâlnire iniţiată de către Comitetul Orăşenesc de Partid Bicaz şi găzduită cu generozitate de către muzeul din localitate.

S-au adunat 65, câţi s-au mai ştiut şi s-au mai putut vesti, cu gândul mărturisit că, poate, dintre elevii claselor cu profil forestier din cadrul liceului, măcar unii se vor întoarce la o meserie considerată până de curând dispărută.

A mişcat cu deosebire – toată întâlni­rea foştilor plutaşi fiind impresionantă – acuitatea amintirilor devenite istorie şi prospeţimea cunoş­tinţelor dintr-o practică al cărei ultim act s-a con­sumat demult, de aproape un sfert de veac. S-a vorbit cu culoare şi mare lux de amănunte despre prima plută trecută în 1957 prin canalul de devie­re, de pe locul viitorului baraj, despre ultima plută coborâtă la 30 iunie 1960 ora 12, înainte de a se închide pentru veşnicie albia Bistriţei. Se ştie şi acum – şi se va şti mereu, informaţiile acestea fiind deja intrate în memoria locuri­lor – câte căpătâie avea fiecare, cine o conducea, ce dălcăuş avea. Apoi, ca într-o temă didactică, la care cel mai tânăr participant numără 67 de ani (Vladimir Bicăjanu) şi cel mai bătrân 87 (Vasile Popa), s-a alcătuit sus, la Dorna, o plută. La fel ca în îndepărtata realitate, brazii au fost doborâţi, cepuiţi, corhăniţi, legaţi în căpătâie, măsuraţi. Pluta astfel alcătuită a fost predată unui plu­taş care a dus-o până la Broşteni, de unde a preluat-o altul (plutaşii erau speciali­zaţi pe zone) pentru a o duce la Piatra şi de aici un al treilea pentru a o conduce pe albia de acum mai largă a Bistriţei, pe Siret şi Dunăre, până la schelele portului Galaţi. Fiecare operaţie şi fiecare etapă a fost încredinţată celui considerat la vre­mea lui cel mai bun – la corhănit Constantin Pricop, la legat Ilie Iuteş, la măsurat cu metrul alergător Pantelimon Huci, la plutărit Vladimir Bicăjanu, Gavril Bicăjanu (cel care a condus şi ultima plută prin Bicaz în 1960) şi mai departe, că­tre lărgimea şesului ţării, Ioan Asandei. A fost un examen deosebit de greu, susţi­nut în faţa tuturor, care aveau grijă să sancţioneze pe loc orice omisiune, orice ne­glijenţă. A fost un examen frumos, continuat cu rostirea unui folclor bogat şi nu­anţat, doine, hore şi tot felul de poezii şi cântece ale plutaşilor, păstrate cu sfinţe­nie de cei care îşi respectă trecutul şi cred cu tot optimismul în revitalizarea unei meserii care poate fi din nou utilă.

Custodele muzeului – prof. Dan Mihăilescu, el însuşi nepot de plutaş – are meritul de a se fi ocupat cu lăudabilă grijă nu numai de organizare, ci şi de desco­perirea şi conservarea unui bogat material. A alcătuit machete, a procurat fotogra­fii şi diapozitive, a strâns o garnitură completă de unelte, a înregistrat pe bandă magnetică întreaga întâlnire. A făcut toate acestea din dorinţa ca nimic din ceea ce constituie universul trăirii unei populaţii cu preocupări specifice să nu se piardă, cu speranţa că cineva, cândva, îşi va găsi răgazul necesar creării unei opere de ca­re sufletul nostru românesc are nevoie… („Cu emoţie despre plutaţii de pe Bistriţa”, articol preluat în cartea lui Teoctist Galinescu – „Plutaşii pe Bistriţa” – din ziarul „Ceahlăul”, anul XVI, nr. 2406, sâmbătă, 6 august 1983, p. 4)