MEȘTEȘUGURI ALE ROMÂNILOR DE ODINIOARĂ – PLUTĂRITUL. O ÎNTÂMPLARE DE POMINĂ.

Continuăm periplul prin lumea plutăritului, meșteșug dispărut astăzi.

În episoadele anterioare, ghidați de învățătorul hangan Teoctist Galinescu, am putut afla cum se contruia o plută, pentru ce era ea folositoare. Episodul anterior ne înfățișa modul cum era îmbrăcat un plutaș.
Acum, hâtrul povestitor Teoctist Galinescu ne împărătșește o pățanie a unor plutași aflați în drumul lor către Galați, punctul terminus al călătoriei, acolo unde aveasă să dezmebreze plutele și să vândă lemnul celor de la câmpie, pentru a putea cumpăra cele de trebuință traiului de la munte.

 “M-am născut, am crescu şi am trăit pe malul Bistriţei. Am mers şi eu cu pluta de multe ori, chiar de la Cotârgaşi până la Piatra-Neamţ. Am ţinut la cârmă alături de plutaş şi câteodată, venind în ajutorul plutaşului am făcut-o pe dălcăuşul.

Am cunoscut şi partea frumoasă şi pitorească a plutăritului, dar şi viaţa plutaşilor destul de grea şi, totodată, periculoasă. Un plutaş trebuia, în primul rând, să cunoască bine traseul, să fie isteţ şi curajos.

Prin anul 1935, fiind elev la Şcoala Normală din Piatra-Neamţ, am fost eli­minat pentru neplata taxei şcolare. Tata era într-o criză financiară. Am venit acasă, la Hangu, tata a făcut rost de bani şi, neavând cu ce mă duce la Piatra-Neamţ, am fost nevoit să mă reîntorc la şcoală cu plu­ta. Era în ziua de 21 noiembrie. Zăpadă şi frig. Oricine îşi poa­te închipui ce am îndurat eu, alături de plutaşi. Pentru mine, o întâmplare ocazională, pen­tru ei, una obişnuită. Nu plutăreau decât ziua, iar cei ce cu­noşteau bine valea se încume­tau şi noaptea, pe lună plină. Aveau în unele sate gazde, unde puteau dormi, dar de multe ori trăgeau pluta la mal, făceau focul şi dormeau sub cerul liber.

Povestea socru-meu despre nişte plutaşi care, pe undeva, pe la Galu, ştiau că la o femeie pot găsi de mâncare. Au tras pluta, au prins-o la mal şi au găsit ba­ba pe ogor, la prăşit. Baba, binevoitoare şi primitoare ca toţi moldovenii, i-a che­mat pe prispa casei şi le-a dat lapte acru cu mămăligă rece, i-a lăsat să mănânce şi s-a dus la prăşit. Plutaşii au gătit laptele şi ar mai fi vrut, fiindcă mai aveau mămă­ligă. Ei văzuseră că baba le-a dat laptele dintr-o putină din podul casei şi la gura podului era pusă scara. Unul dintre ei s-a urcat repede în pod, a scos rapid cercul care ţinea strâns un ştergar de câlţi ce acoperea putina, a luat iute lapte acru cu linguroiul, apoi grăbindu-se să nu-1 prindă baba, a pus totul la loc, dar, din neaten­ţie, amnarul, care era legat de o cureluşă de la chimirul cu care era încins, s-a agă­ţat de ştergar. Coborând repede pe scară, a tras şi putina dup el. Cercul de lemn a ieşit uşor şi s-a trezit botezat cu lapte acru. Plutaşii au luat-o la sănătoasa, iar baba, auzind zgomotul, a venit repede să vadă ce s-a întâmplat şi a avut ce-i blestema.

9 ianuarie 1997, la Chiriţeni.”

(Teoctist Galinescu, „Plutaşii pe Bistriţa”, Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamţ)