“NEAMȚ MUSIC FESTIVAL OPUS: 1”

“Neamț Music Festival OPUS: 1” este manifestarea muzicală – marca Daniel Ciobanu – gândită astfel încât să continue, în manieră proprie, prima ediție a “Neamț Piano Festival” desfășurat în septembrie 2017.

“Neamt Music Festival OPUS: 1” are ca scop instaurarea unui nucleu cultural național și internațional în perimetrul orașului Piatra-Neamț, prin intermediul artiștilor invitați. Acest proiect muzical aduce în fața vizitatorilor o nuanță artistică similară festivalurilor de prestigiu întâlnite în diverse capitale europene, oferind totodată publicului prilejul de a descoperi vasta cultură locală, contribuind simultan, pe mai multe planuri, la dezvoltarea unei imagini care să confere acestui oraș un statut internațional.

La acest proiect al tânărului pianist nemțean s-a alăturat și Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare”, instituția numărul unu a județului în ceea ce privește organizarea manifestărilor cultural-artistice de anvergură (Festivalul Internațional “Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț”, ajuns în 2018 la ediția a XLV-a; Festivalul Internațional de Folclor “Ceahlăul”, care a marcat anul acesta ediția a XXI-a; Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă “Steaua sus răsare”, ajuns în decembrie 2017 la ediția a XLIX-a; Festivalul concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineret “Florile Ceahlăului”, ediţia a XXX-a fiind organizată în martie 2018).

În maniera crescendo, de la primul concert cu pian solo și până la ultimul, în care va performa orchestra simfonică a Filarmonicii “Moldova” din Iași, “Neamț Music Festival Opus: 1” va cuprinde trei concerte, fiecare dintre ele de o complexitate si abordare aparte.

Concertul de deschidere al Festivalului, “PRAYERS OF STEEL”, este menit a comemora centenarul sfârșitului evenimentelor tragice care au avut loc în timpul Primului Război Mondial și a reflecta asupra conflictelor armate și pierderilor catastrofale de atunci.

Concertul din ziua următoare, intitulat “CRESCENDO CONCERT”, cuprinde cinci momente distincte – pian solo, duet (pian și violoncel), trio (pian, violoncel, vioară), cvartet compus special pentru editia acestui an de festival (pian, violoncel, percuție și ”laptop”), cvintet (pian, violoncel, violă și două viori). Evenimentul zilei de sâmbătă se dorește a fi o glisare între concertul solo de deschidere și finalul orchestral de duminică, încercându-se în același timp o mediere a distanței dintre intim și simfonic. Pe masură ce numărul muzicienilor prezenți pe scenă crește, este imaginată o călătorie interioară de la copilărie până la maturitate, pornind de la miniaturile lui Robert Schumann – “Kinderszenen” – reflecții personale asupra universului copilăriei. Lucrările de cameră tinerești, cele ale „adolescenților” Johannes Brahms și Serghei Rachmaninoff, fac trecerea spre un eveniment important al Festivalului de anul acesta – premiera compozitorului francez Pierre Audiger, Cvartetul pentru pian, violoncel, percuție și “laptop”. La final va fi interpretată lucrarea târzie a lui Cesar Franck, “Piano Quintet”, o lucrare emblematică a carierei compozitorului, reprezentând apogeul maturității sale compoziționale.

Concertul de Gală (“GALA CONCERT”) al ultimei zile de Festival va cuprinde trei concerte solo în care aportul principal îl va avea orchestra simfonică a Filarmonicii “Moldova” din Iași, ansamblu care îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul Gabriel Bebeșelea.

Pe parcursul celor trei zile pe scenă vor fi prezenți doisprezece artiști din mai multe țări europene: pianistul Graeme McNaught (Scoția), violonistele Kristine Balanas și Margarita Balanas (ambele din Letonia), violoncelistul Alberto Casadei, pianistul Pietro Bonfilio (Italia), pianistul Pierre Audiger (Franța), violonista Michelle Dierx (Olanda), violonistul Andrey Baranov (Rusia) și, din România, dirijorul Gabriel Bebeșelea, violista Cătălina Toma, percuționistul Bogdan Paul Ciobanu și pianistul Daniel Petrică Ciobanu.

Întreg evenimentul de anul acesta se va desfășura în zilele de 7, 8 și 9 septembrie, concertele urmând a avea loc la Biserica Romano-Catolică din Piatra-Neamț.

Biletele pentru accesul la concerte sunt de două categorii de prețuri: 30 lei și 50 lei. De asemenea, pot fi achiziționate și abonamente, care asigură intrarea la toate cele trei concerte, la prețul de 100 lei. Toate acestea pot fi achiziționate accesând următoarele adrese: https://www.showpass.ro/event/22890/Neamt-Music-Festival
și
https://www.bilet.ro/event.php?id=15787&ref=adworks

***

Programul muzical al Festivalului este următorul:

Vineri, 7 septembrie: “Concert de Deschidere”

Daniel Ciobanu (pian)

Sâmbătă, 8 septembrie: “Crescendo Concert”

Muzică de Cameră

Pian Solo

Graeme McNaught (pian)

 

Duet

Graeme mcNaught (pian)

Alberto Cassadei (violoncel)

 

Trio

Graeme McNaught (pian)

Alberto Cassadei (violoncel)

Kristine Balanas (vioară)

Cvartet

Pietro Bonfilio (pian)

Bogdan Ciobanu (percuție)

Alberto Casadei (violoncel)

Pierre Audiger (compozitor / laptop)

 

Cvintet

Graeme McNaught (pian)

Alberto Cassadei  (violoncel)

Kristine Balanas (vioară)

Andrey Baranov (vioară)

Ioana Mardare (violă)

 

Duminică, 9 septembrie

“Gala Concert”

Trei Concerte pentru Vioară, Violoncel și Pian

Participă Orchestra simfonică a Filarmonicii “Moldova” Iași

Dirijor, Gabriel Bebeșelea

Soliști: Andrey Baranov (vioară)

Margarita Balanas (violoncel)

Daniel Ciobanu (pian)

 

GRAEME MCNAUGHT (pianist) – Scoţia

Originar din Motherwell, a studiat în Glasgow, München și Salzburg, finalizându-și studiile sub îndrumarea cunoscutei pianiste și profesoare Maria Curcio, în Londra.

Cu o carieră tumultoasă, concertând în numeroase festivaluri și săli de concerte din Europa și Asia, Graeme s-a remarcat îndeosebi în anul 1986, când a devenit câștigătorul Premiului întâi al primei ediții a concursului “Scottish Piano Competition”, în Glasgow.

Interesul deosebit față de compozitorii contemporani și asocierea sa cu “Award-Winning Chamber Group of Scotland” a avut ca rezultat numeroase premiere ale diferitelor compoziții contemporane și experimentale, muzicianul fiind extrem de activ în diverse proiecte în colaborare fie în țară, fie în străinătate.

A colaborat cu distinși muzicieni și maeștri în muzică de cameră, precum Willard White, Lynn Harrrel și Ruggiero Ricci, alături de care a înregistrat lucrări începând cu Sarasate și ajungând pană la Beethoven.

Alături de grupuri ca “Hebrides Ensemble”, “The Ever Eclectic Mr McFall’s Chamber Orchestra” și “Scottish Chamber Orchestra”, Graeme este apreciat și invitat frecvent în turnee și concerte.

Cariera sa de profesor nu este mai puțin notabilă. A predat lecții de pian în Germania, Elveția, Coreea de Sud și, din 1990, a devenit lector în Keyboard Studies la “Royal Conservatoire of Scotland”.

***

ARTIST BIO

Graeme McNaught studied in Glasgow, Munich and Salzburg before completing his studies with the renowned Italian pianist and teacher Maria Curcio in London. His busy and particularly varied concert career was established when, in 1986, he was the unanimous winner of the first ever Scottish Piano Competition, in Glasgow. There followed numerous solo recitals as well as concerto engagements with all of the country’s orchestras, including the “Royal Scottish National Orchestra” , a well esteemed ensemble that are frequently touring world-wide with top artists.

A keen interest in the work of living composers and his association with the award-winning Chamber Group of Scotland resulted in performances and broadcasts of new music and many collaborative projects at home and abroad. He has partnered distinguished musicians in Lieder and chamber music including Willard White, Lynn Harrell and Ruggiero Ricci, with whom he recorded works from Sarasate to Beethoven. He has been a regular guest with such groups as the Hebrides Ensemble, the ever eclectic Mr McFall’s Chamber and the Scottish Chamber Orchestra in its various guises.

Commercial recordings range from MacMillan with the SCO for the BIS label to sonatas by Rachmaninov and Shostakovich, with cellist Robert Irvine, for Delphian. Graeme’s teaching career is no less diverse. He has taught in Germany, Switzerland and South Korea and since 1990 as Lecturer in Keyboard Studies at the RSAMD, now Royal Conservatoire of Scotland.

 

KRISTINE BALANAS (violonistă) – Letonia

 

Kristine Balanas a fost descrisă de către cei de la “The Times” ca fiind “o muziciană a virtuozității pure, unul dintre talentele rare cu un magnetism instant spre public și succes”.

Recent, a fost premiată cu distincția “Young Artist of the Year” în cadrul celebrelor premii “Grand Music Awards” din Letonia.

În sezonul 2017-2018 a debutat cu “Das Sinfonie Orchester Berlin” la Filarmonica din Berlin, cu “Camerata Jerusalem” din Israel, cu “Sichuan Symphony Orchestra” și “Liepaja Symphony Orchestra”, într-un turneu național în China.

Kristine Balanov a apărut ca solistă împreună cu Orchestra Filarmonicii din Londra,  Orchestra Simfonică Radio din Bavaria, Orchestra de muzică de cameră din Paris, la Orchestra Simfonică a Uniunii Europene, Filarmonica Camerei Poloneze, “Sinfonietta Riga”, sub bagheta unor mari dirijori, printre care: Ainars Rubikis, Rory MacDonald și Gad Kadosh.

Kristine susține des recitaluri la radio, cel mai recent fiind invitată de” BBC RADIO 3”, “In Tune” și “BBC One’s The One Show”.  Un adevărat ambasador al repertoriului contemporan  mai puțin cunoscut, Kristine Balanov a cântat în premieră Concertul pentru Vioară a lui David Coonan, alături de “RTÉ National Symphony Orchestra”, iar în România, la Festivalul European din Craiova, a cântat în premieră Concertul de vioară “Distant Light” a lui Pēteris Vasks.

A colaborat cu  Maxim Vengerov, Vadim Gluzman, Boris Garlitsky, Roland Krueger și Rudiger Lotter în proiecte dedicate muzicii camerale.

Kristine Balanov a absolvit “Royal Academy of Music”, unde a studiat vioara cu György Pauk, urmând cursurile de vioară la “Hochschule für Musik «Hanns Eisler»”, cu distinsul profesor Kolja Blacher,  în prezent avându-l ca mentor pe faimosul violonist Leonidas Kavakos.

Kristine cântă pe o vioară din 1787, “Antonio Gragnani”, împrumutată de către “The Little Butterfly Foundation” prin intermediul “Beare’s International Violin Society”.

***

ARTIST BIO

Described by The Times as a musician of ‘eye-popping virtuosity’, Latvian violinist Kristīne is one of the fastest rising talents on the international scene and was recently recognised as Young Artist of the Year in the prestigious Grand Music Awards of her home country, Latvia.

The 2017-18 season sees her make debuts with Das Sinfonie Orchester Berlin in the Berliner Philharmonie, the Camerata Jerusalem Israel, the Sichuan Symphony Orchestra and the Liepāja Symphony Orchestra on a nationwide tour; return to the Latvian National Symphony Orchestra; and appear in recitals across Germany, Italy, Israel, Latvia, Greece, France and the UK.

Kristīne has appeared as a soloist with the London Philharmonic Orchestra, Bavarian Radio Symphony Orchestra, Orchestre de Chambre de Paris (conducting from the violin), RTÉ National Symphony Orchestra, European Union Symphony Orchestra, Moscow Soloists under Yuri Bashmet, Latvian National Symphony Orchestra, Polish Chamber Philharmonic, Sinfonietta Riga, Cardiff Sinfonietta and the Sendai Philharmonic, amongst others, under conductors including Ainars Rubikis, Rory MacDonald and Gad Kadosh.

A regular guest soloist on Latvian National Radio Recitals, Kristīne has also performed on BBC Radio 3’s In Tune and BBC One’s The One Show and given recitals at the Purcell Room, St. John’s Smith Square and Kings Place.

A tireless advocate of contemporary and lesser-known repertoire, Kristīne premiered David Coonan’s Violin Concerto with the RTÉ National Symphony Orchestra and gave the UK premiere of Weinberg’s Violin Concerto and Romanian premiere of Pēteris Vasks’ Violin Concerto ‘Distant Light’ at the European Season Festival in Craiova.

As a chamber musician, Kristīne has collaborated with Maxim Vengerov, Vadim Gluzman, Boris Garlitsky, Roland Krueger and Rudiger Lotter.

Kristīne is a graduate of the Royal Academy of Music, where she studied under György Pauk, and Hochschule für Musik Hanns Eisler, under Kolja Blacher, and she continues to be mentored by Leonidas Kavakos.

Kristīne performs on a 1787 Antonio Gragnani violin, kindly loaned to her by The Little Butterfly Foundation through the Beare’s International Violin Society.

 

ALBERTO CASSADEI (violoncelist) – Italia

Alberto Casadei este unul dintre cei mai activi și virtuoși tineri violonceliști din Italia. Activând atât ca solist cât și în muzică de cameră, Alberto este de asemenea extrem de activ pe partea de compoziție și interpretare a propriilor sale lucrări în concerte.

A început să studieze violoncelul cu tatăl său Claudio Casadei la varsta de 3 aniiar la vârsta de 5 ani a câștigat prima sa competiție.

A absolvit Conservatorul “G.Rossini”  în Pesaro având ca profesor pe David Geringas și Natalia Gutman .

A terminat studiile cu distinctia Master of Arts la  Royal Academy of Musicîn Londra  sub îndrumarea profesorilor Felix Schmidt,Moray WelshSung-Won YangColin Carr și Mario Brunello.

Anul 2018 a început cu un mare succes pentru violoncelist: un turneu european solo alături de “Signum Saxophone Quartet. A cântat în unele dintre cele mai importante săli de concert precum “Great Hall” (Moscova), “Royal Albert Hall” (Londra), “Cortot Hall” (Paris), “Teatro Comunale” (Bologna), “Teatro G. Verdi” (Pisa) și “Teatro Manzoni” (Milano).

Printre dirijorii cu care a colaborat se numără Valery Gergiev, David Crescenzi, Marius Stieghorst, Marco Zuccarini, și a cântat cu interpreții ca Patricia Kopatchinskaja, Daniel Jobim, Vanessa Da Mata, Lyda Chen-Argerich, Guo Gan, Salvatore Accardo, Bruno Giurannași Rocco Filippini.

Alberto a obținut numeroase premii internaționale, printre cele mai importante se numără: “London Grand Prize Virtuoso” (2015),  “London Making Music Award for Young Concert Artists” – Marea Britanie (2014) și “Astor Piazzolla Libertango Competition”, Rusia (2008).

Printre orchestrele de top cu care a colaborat, violoncelistul a ocupat locul principalului violoncel în “Arena di Verona Orchestra” și în “Mozart Orchestra”, sub bagheta legendarului dirijor Claudio Abbado.

Alberto cântă pe un violocel din 1698 (“Domenico Rogieri”) care a aparținut lui Pablo Casals și pe un “Yamaha Silent Electri Cello SVC210”, ediție personală.

***

ARTIST BIO

Alberto Casadei is one of the most exciting young Italian cellists of today. As well as performing as a soloist and chamber musician, he is also a composer and is passionate about writing and performing his own genre of music. He holds a Master of Arts and Advanced Diploma from the Royal Academy of Music in London where he studied under Felix Schmidt, Moray Welsh, Sung-Won Yang, Colin Carr and Mario Brunello.

2018 started with a successful solo Europe Tour with the Signum Saxophone Quartet where he performed at the A. Ponchielli Theatre in Cremona, Salone Estense in Varese, Schloss Elmau, the Kaiser Friedrich Halle in Mönchengladbach, Tivoli Vredenburg in Utrecht and at the Philharmonie in Haarlem.

Recently Alberto performed Saint-Saëns Cello Concerto no.1 at the Maison de la Culture de Nevers, the Popov Septet under Valery Gergiev at De Doelen in Rotterdam, in Trio and in Quartet for the Sagra Musicale Malatestiana Festival in Rimini, in Trio at the Umberto Giordano Theatre in Foggia and in Quartet for the Festival “Le Printemps du Violon” in Paris.

Alberto has also performed with orchestras including the Virtuosi Italiani in Verona, the Filarmonica Marchigiana, the Orchestre Symphonique d’Orléans, the Uto Ughi per Roma Orchestra in Rome and the National Philharmonic of Ukraine in Kiev.

He has performed in various great halls including the Great Hall of Moscow Conservatory, Cortot Hall in Paris, Royal Albert Hall in London, Teatro Comunale of Bologna, Teatro G. Verdi of Pisa, Teatro Massimo of Pescara, the Fondazione Cariplo Auditorium and Teatro Manzoni in Milan,  Teatro A.Ponchielli in Cremona and Teatro G. Rossini di Pesaro.

He has collaborated with conductors Valery Gergiev, David Crescenzi, Marius Stieghorst, Marco Zuccarini, Michele Mariotti, Nicola Paszkowski, Edward Higginbottom and he has performed with musicians Patricia Kopatchinskaja, Daniel Jobim, Vanessa Da Mata, Lyda Chen-Argerich, Guo Gan, Salvatore Accardo, Bruno Giuranna, Rocco Filippini and Hector Ulises Passerella.

Internationally, Alberto has won numerous competitions including the London Grand Prize Virtuoso in London, UK (2015), the London Making Music Award for Young Concert Artists in London, UK (2014), the Gaetano Zinetti Chamber Music Competition, Italy (2009), the Astor Piazzolla “Libertango” Competition, Russia (2008), the CIDIM “Nuove Carriere”, Italy (2008), the Yamaha Music Foundation of Europe Competition, Italy (2004) and the Antonio Janigro Cello Competition, Croatia (2002). At the Royal Academy of Music, he is the winner of the Wilfrid Parry Prize (2012) and the Cavatina Trust Competition (2013).

Alberto also held the positions of Principal Cello for the Arena di Verona Orchestra and the Orchestra Mozart under Claudio Abbado.

Alberto Casadei first started studying cello with his father Claudio Casadei and at the age of five he won his first competition. He graduated from the Conservatory “G.Rossini” in Pesaro with Distinction and also completed studies with David Geringas, Natalia Gutman and Gary Hoffman all at the Scuola di Musica of Fiesole, with Franco Maggio Ormezowski in Perugia, Boris Baraz at the Santa Cecilia Academy in Bergamo, Rocco Filippini at the “Stauffer” String Academy in Cremona and chamber music with Konstantin Bogino at the Imola Academy “Incontri col Maestro”.

He plays a Domenico Rogieri cello made in 1698, which once belonged to Pablo Casals and a Yamaha Silent Cello SVC 210 personal Gold edition.

 

PIETRO BONFILIO (pianist) – Italia

Născut în Toscana (Italia), Pietro a absolvit cu onoruri la „Conservatorio Giuseppe Verdi“ din Milano, urmând a-și finaliza studiile cu distincție în “Piano Performance” la “Royal Conservatoire of Scotland”.

A susținut concerte în Statele Unite ale Americii (“Carnegie Hall” din New York și Universitatea Cornell din Ithaca), în diferite orașe din Suedia, Germania, Scoția, Mexic (Centrul Cultural “Bicentenario” în Mexico City), Cambodgia (“Pnhom Penh Piano Festival Meta House”) și Thailanda (“Piano Festival Bangkok”, “Siam Ratchada Auditorium”).

A concertat, de asemenea, în mod frecvent la Milano, la “Teatro alla Scala” în Salone Napoleonico, Palazzo Serbelloni, în Palatul Regal – sala Puccini, în sala mare de concerte “Giuseppe Verdi”, în “Vila Litta Borromeo Visconti” pentru “Società Umanitaria” și în Sala “Gaber” pentru “Società dei Concerti”.

A realizat concerte ca solist cu “Mexic Symphony Orchestra”, cu Filarmonica „Mihail Jora“ Bacău, cu “Grosseto Symphony Orchestra”, “Reggio Calabria «Francesco Cilea» Orchestra” și cu celebra orchestră națională a Luxemburgului.

Corriere della Sera, La Repubblica, La Nazione, Il Tirreno și Suonare News RAI TV News (TG1) i-au dat recenzii sclipitoare, introducându-l drept „un tanăr talent promițător pentru scena italiană muzicală.“

În 2011 a înregistrat un concert pentru postul național de radio Classica, ca invitat in timpul programului numit „Pianistul” .

În anul 2014, a susținut un concert în direct pentru RadioRai3 și a înregistrat primul sau compact-disc pentru “Classics Brilliant”, dedicat compozitorului rus Dimitri Kabalevsky.

***

ARTIST BIO

Born in Tuscany (Italy) in 1990, Pietro graduated with honors at “Conservatorio Giuseppe Verdi” in Milan. He completed a Master’s degree in performance with Distinction at the Royal Conservatoire of Scotland.

Hehas performed in the USA (Carnegie Hall in New York, NYU and Cornell University in Ithaca), in various cities of Sweden, Germany, Scotland (Stevenson Hall and in the Royal Concert Hall of Glasgow), Mexico (Centro Cultural Bicentenario in Mexico City), Cambodia (Phnom Penh Piano Festival Meta House) and Thailand (Bangkok Piano Festival, Siam Ratchada Auditorium).

He has performed frequently in Milan, most notably at Teatro alla Scala, in the Salone Napoleonico of Palazzo Serbelloni, in the Royal Palace, in the Puccini hall and in the Verdi hall, in the great hall of Casa Verdi, in Villa Litta Borromeo Visconti for Società Umanitariaand in the Gaber Hall for the Società dei Concerti.

He has performed as a soloist with Mexico State Symphony Orchestra, with Philharmonic Orchestra “Mihail Jora” Bacau, with Grosseto Symphony Orchestra, and with Reggio Calabria “Francesco Cilea” Orchestra.

Corriere della Sera, La Repubblica, La Nazione, Il Tirreno and Suonare News have all given him glowing reviews and RAI TV News (TG1) have interviewed him, introducing him as “A promising young talent on the Italian, musical scene.” In 2011 he recorded a concert for the national service Radio Classica, as guest artist on their programme The Pianist. In 2014 he played live for RadioRai3.

He has recorded a CD for Brilliant Classics dedicated to the Russian composer Dimitri Kabalevsky.

 

PIERRE AUDIGER (pianist – compozitor – actor) – Franța

A studiat pianul și a absolvit cu onoruri la “Royal Conservatoire of Scotland” din Glasgow.

Muzica lui este apreciată și descrisă ca fiind o muzică inflamabila și plină de vitalitate, cu  o personalitate și un caracter aparte. Pe tot parcursul studiului său la “Royal Conservatoire of Scotland”, Pierre l-a avut drept tutore pe compozitorul David Fennessy.

În 2015, Pierre a câștigat  permiul “Walter and Dinah Wolfe Memorial”  cu piesa “Not A Clown”  interpretată în premieră de violonistul Ilya Gringolts. Tot în 2015 a avut premiera “Paraphrase on Mozart’s 23rd Piano Concert” , o  piesă scrisă pentru pian și vioară, după o provocare lansată compozitorului de către pianistul Daniel Ciobanu.

Recent, Pierre a avut o premieră, alături de flautistul Graham Dickson, cei doi interpretând “Piano and Flute Sonata”. Alături de Sinae Lee, Pierre a interpretat la două piane propriul sau Concert pentru pian și orchestră.

Pierre Audiger a fost onorat să ia parte la prima ediție “Neamt Piano Festival”, în septembrie 2017, când a fost compozitorul evenimentului, având trei lucrări interpretate în premieră de artiștii Daniel Ciobanu (pian solo), Petras Geniusas și Luiza Zan (pian și voce),  Ksenia Fedoruk  și Anna Dmytrenko (pian la patru mâini).

Anul acesta Pierre a scris o piesă comisionată pentru “Morellino Classica Festival” în Italia, “L’oleille d’Arlequine”, iar în Londra urmează a avea loc premiera operei “Ayanafe”, scrisă alături de cântăreața April Atinuke Koyejo-Audiger.

Pierre și-a inceput, de asemenea, studiile în actorie la celebra scoala “Jean-Laurent Cochet Acting School” din Paris și urmează să se alăture casting-ului din spectacolul  “Ouest End”, după o piesă scrisă de Caroline Darnay.

În 2019, tot în Paris, Pierre Audiger va juca primul său one-man-show, în colaborare cu scriitorul Louis Pauly și regizorul Raphaëlle Cambray.

***

ARTIST BIO

Pierre Audiger is a pianist/composer and actor of the Jean-Laurent Cochet Acting School Paris.

Having graduated as a Piano Scholar from the Royal Conservatoire of Scotland, Pierre has also been composing since the age of 17.

His music, described as being “music of fire and imagination”, has been critically acclaimed and been described as having a “strong personality” and “an impressive display of character”.

During his studies at RCS Pierre was under the tutelage of composer, David Fennessy. In 2015 Pierre won the Walter and Dinah Wolfe Memorial award for Composition for his Piece “Not A Clown” premiered by violinist Ilya Gringolts at the RCS. Multi Award winning Pianist Daniel Ciobanu also commissioned him an encore piece “Paraphrase on Mozart’s 23rd Piano Concert” for Piano and Violin, also premiered in 2015.

Pierre also composed Moremi Ajasoro, written and directed by April Koyejo. Recent events include the premiere of Pierre’s “Piano and Flute Sonata” with flautist Graham Dickson , his Piano Concerto performed as a Duet with pianist Sinae Lee at the Royal Conservatoire of Scotland. His work “Dove Town”, commissioned by Bass Trombone and Piano Duet, The Nicholson Duo was performed in 2017.

Pierre was honoured to be part of the first edition of Neamt Piano Festival 2017 in Romania as composer in residence, his works have been premiered by many talented artists such as Petras Geniusas, Luiza Zan, Ksenia Fedoruk and Anna Dmytrenko. He looks forward to his works being performed at the Morellino Classica Festival in Italy, and the London premiere of the opera Ayanfe co-written with opera singer April Atinuke Koyejo-Audiger.

Pierre is also pursuing his acting career further and looks forward to joining the cast of Caroline Darnay’s play “Ouest End” in Paris, later this year. With the collaboration of writer Louis Pauly and stage director Raphaëlle Cambray, Pierre is also continuously working toward his first one-man-show, which will take place in 2019 in Paris

 

MICHELLE DIERX (violonistă) – Olanda

 Michelle Dierx este o violonistă olandeză care acum locuiește în Zoersel, Belgia. A studiat sub tutelajul violonistei Annemieke Corstensin la “Young Musicians Academy” a Conservaorului din Tilburg. A continuat studiile în Scoția, unde recent a absolvit “Royal Conservatoire of Scotland” cu distincții de grad întâi.

În timpul studiilor, Michelle a primit bursa “Robert Highgate”, Premiul “Hilda Anderson Deane” și Premiul  “Mary D’Adams” pentru interpretare solistică, cât și pentru muzică de cameră. În acest an a avut ocazia de a participa la un proiect muzical alaturi de “Royal Scottish National Orchestra” și a avut oportunitatea de a fi solistă alături de “Royal Conservatoire of Scotland Orchestra”, “Royal Scottish National Orchestra” și Youth Orchestra Amikejo” .

Fiind pasionată de muzica de cameră, în 2017 a câștigat “Mabel Glover String Quartet Prize”. De asemenea, este prim-solistă la “Broen Ensemble” și la “Trio Doyenne”.

Împreuna cu Trioul Doyenne a obținut de curând primul loc în Spania la a 24-a ediție a concursului international  “Josep Mirabent i Migrans Chamber Music Competition”.

Recent, Michelle a apărut ca solistă alături de orchestra “BBC Scottish Symphony Orchestra” și “Royal Scottish National Orchestra”. De asemena, a fost prima vioară a ambelor orchestre ale conservatorului regal.

***

ARTIST BIO

Michelle Dierx is a Dutch violinist from Zoersel, Belgium.

She was taught by Annemieke Corstens at the Young Musicians Academy at the Conservatory in Tilburg (Netherlands) before she moved to Scotland in 2014. Michelle recently graduated from the Royal Conservatoire of Scotland where she received a Bachelor of Music degree with First Class Honours.

She is currently studying with Gina McCormack and Joseph Swensen.

At the conservatoire, Michelle received the Robert Highgate Scholarship for Violin, the Hilda Anderson Deane Prize and the Mary D Adams Prize for Chamber Music. This year she has had the opportunity to perform as a soloist in a workshop with the Royal Scottish National Orchestra, having additionally so worked with the Royal Conservatoire of Scotland Orchestra, Youth Orchestra Amikejo and the Valkenswaard Chamber Orchestra.

Michelle is also an avid chamber musician. She won the Mabel Glover String Quartet Prize with her quartet in 2017 and  is also first violin of the Broen Ensemble and Trio Doyenne.

Her trio got Highly Commended in the 2018 Governor’s Recital Prize for Chamber Music and they recently received first place at the 24th Josep Mirabent i Migrans chamber music competition in Sitges (Spain).

As an orchestral musician Michelle has freelanced with the BBC Scottish Symphony Orchestra and the Royal Scottish National Orchestra. She has also been concertmaster for the RCS Symphony and Chamber Orchestra.

 

ANDREY BARANOV (violonist) – Rusia

 Născut în 1986, într-o familie de muzicieni din St-Petersburg, Andrey Baranov a început să studieze vioara la vârsta de cinci ani. S-a înscris la “The Rimsky-Korsakov Conservatory” în St-Petersburg și la “Consevatoire de Lausanne”, unde a studiat sub îndrumarea profesorilor Lev Ivaschenko,Vladimir Ovcharek și Pierre Amoyal.

Imediat după ce a debutat grandios în anul 2005, la “St-Petersburg Philharmonic Hall”, alături de Vasily Petrenko  și “Philharmonic Orchestra”, Andrey a interpretat pe scene renumite în întreaga lume, printre care “Bozar Brussels”, “Concertgebouw Amsterdam”, “Großer Saal Mozarteum”, “Cadogan Hall London”, “Gewandhaus Leipzig”, “Konzerthaus Berlin”, “Tchaikovsky Hall Moscow”.

A câștigat în 2012 Premiul I la celebrul concurs “Queen Elisabeth Violin Competition” și este, de asemenea, câștigătorul a multor concursuri internaționale de vioară, precum “Benjamin Britten and Henri Marteau International Violin Competitions”.

Andrey este prim solistul cvartetului de coarde “David Oistrakh”, înființat în 2012, cvartet care la momentul de față susține peste cincizeci de concerte anual în Europa, Asia, America de Sud și Africa de Sud.

Violonistul a avut ocazia să concerteze acompaniat de orchestre internaționale de renume, printre care se numără “Vienna Symphony Orchestra”, “Montreal Symphony Orchestra”, “Luxembourg Philharmonic”, “Mahler Chamber Orchestra”, “Brussels Philharmonic”, “National Orchestra of Belgium”, “Royal Phiharmonic London”,  având ca dirijori pe T. Currentzis, V. Petrenko, V. Fedoseev, M. Tabachnik, W. Weller, E. Krivine, Y. Temirkanov, K. Nagano, T. Sanderling, A. Vedernikov.

Andrey Baranov a cântat alături de Martha Argerich, Julian Rachlin, Boris Andrianov, Pierre Amoyal, Eliso Virsaladze, Liana Isakadze, Alexander Buzlov și Daniel Austrich. La doar 23 de ani a fost numit asistent al profesorului Pierre Amoyal la “The Conservatoire de Lausanne” și este chemat să susțină masterclass-uri internaționale la universități și conservatoare de muzică din Bangkok, Chicago, Riga, Vilnius, Stockholm și Moscova.

***

ARTIST BIO

Born in St-Petersburg in 1986 to a family of musicians, Andrey Baranov began playing the violin at the age of five. He attended the Rimsky-Korsakov Conservatory in St-Petersburg and Conservatoire de Lausanne. He studied with Lev Ivaschenko, Vladimir Ovcharek and Pierre Amoyal.

Aged only 23, Andrey was appointed as teaching assistant to Pierre Amoyal at the Conservatoire de Lausanne and has since been in demand as a teacher at many international masterclasses. He has been invited to contribute to institutions in Bangkok, Chicago, Riga, Vilnius, Stockholm, Moscow, Manchester and more.

Since making his major debut in 2005 at St-Petersburg Philharmonic hall under Vasily Petrenko and the Philharmonic Orchestra, Andrey has performed on many renowned stages throughout the world including Beaux ArtsBrussels, Concertgebouw Amsterdam, Großer Saal Mozarteum, Cadogan Hall London, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, Tchaikovsky hall in Moscow, Mariinsky concert hall and St. Petersburg Philharmonic halls.

In 2012, Andrey won the Queen Elisabeth Violin Competition. He has also won theBenjamin Britten and Henri Marteau International Violin Competitions, andbeen a prizewinner at more than twenty other international competitions including the Indianapolis, Seoul, Sendai, Liana Isakadze, David Oistrakh and Paganini (Moscow) competitions.

Andrey has already appeared with leading international orchestras including the Vienna Symphony Orchestra, Montreal Symphony Orchestra, Luxembourg Philharmonic, Mahler Chamber Orchestra, Brussels Philharmonic, National Orchestra of Belgium, MusicAeterna Orchestra, St-Petersburg Philharmonic, Mariinsky Theatre Orchestra, Sendai Philharmonic, Royal Philharmonic London, and SWR Stuttgart Symphony Orchestra under conductors including T. Currentzis, V. Petrenko, V. Fedoseev, M. Tabachnik, W. Weller, E. Krivine, Y. Temirkanov, K. Nagano, T. Sanderling, A. Vedernikov.

Andrey has performed alongside such artists as Martha Argerich, Julian Rachlin, Boris Andrianov, Pierre Amoyal, Eliso Virsaladze, Liana Isakadze, Alexander Buzlov and Daniel Austrich.

Andrey is first violinist of the David Oistrakh String Quartet, an outstanding ensemble established in 2012.

 

MARGARITA BALANAS (violoncelistă) – Lituania

 Margarita Balanas este considerată ca fiind unul dintre cei mai incitanți și versatili artiști ai generației sale. Cunoscută în principal pentru imaginația sa efervescentă, Margarita se remarcă, de asemenea, printr-o apariție scenică extrem de variată, reușind să creeze momente emoționale, fără a lăsa simțită prezența tehnicii instrumentului, ci doar a muzicii.

Studiile muzicale le-a început la șase ani, cu Arvīds Tareila și Maris Villerušs, la “Emīls Darzins Specialist School of Music” din Riga. Apoi, s-a mutat în Anglia pentru a continua studiile la “Purcell School of Music”, îndrumată de Alexander Boyarsky.

Avându-l ca mentor pe Lynn Harrell, Margarita a fost selectată printre cei șase violonceliști care vor lua parte la a treia ediție “Gautier Capuçon’s Classe d’Excellence de Violoncelle” organizat de “Louis Vuitton Foundation”.

La vârsta de 17 ani a avut debutul solo la prestigioasa sală de concerte “Wigmore Hall”. De atunci a fost solistă la concerte date în întreaga Europa, în Asia, America de Nord și Australia, incluzând și un recital solo la “Royal Festival Hall” în 2016.

Margarita  a colaborat cu Trevor Pinnock, Murray Perahia, Sir Mark Elder, Sir Peter Maxwell Davies, Lynn Harrell, Peteris Vasks, “Signum Saxophone Quartet”, Christoph Richter, Carlos Izcaray, Thomas Riebl, Ilan Rechtman, și David Thomas. De curând a primit invitația de a merge într-un turneu cu “Mutter Virtuosi”, Margarita fiind selectată chiar de superstarul violonist Anne-Sophie Mutter.

Alături de sora ei, violonista Kristine Balanas, au urcat pe scene în toată lumea, uimind publicul  cu virtuozitatea lor. Recent, cele două surori au avut un turneu pe întreg teritoriul Israelului, un turneu care s-a dovedit un adevărat succes, astfel încât cele două au fost invitate să revină pentru a concerta, fie ca soliste, fie în duet.

Margarita a obținut numeroase premii la competiții internaționale și este susținută de “Anne Sophie Mutter Foundation”.  De curând a primit distinctia Medaliei de argint din cadrul “Worshipful Company of Musicians”.

“Charles Adolphe Gand «Auguste Tolbecque» 1849”  este violoncelul pe care Margarita își susține concertele, acesta fiind împrumutat cu generozitate de către “Little Butterfly Foundation”.

Ca o mică istorioară legată de acest instrument, ar fi de spus că celebrul compozitor Camille Saint-Saëns a dedicat Concertul No. 1 pentru violoncel și orchestră lui Auguste Tolbecque, cel care a interpretat concertul în premieră pe acest violoncel, în 1873.

***

ARTIST BIO

Latvian cellist Margarita Balanas is considered to be one of the most exciting and versatile artists of her generation. Known for her distinguished artistry and mesmerising stage presence, Ms Balanas has performed to audiences world-wide being hailed as “powerful, delicate, intense and brilliant” (GLAM Adelaide).

Ms Balanas made her solo debut at Wigmore Hall at age 17 and has since performed as soloist throughout Europe, Asia, North America, and Australia, including a solo debut recital at Royal Festival Hall in 2016. She has also appeared at the Piatigorsky International Cello Festival in Los Angeles and the Adelaide International Cello Festival in Australia. Last season she performed Tchaikovsky’s Rococo Variations with the Orquestra Sinfonica do Porto at Casa da Musica in Portugal. As a recording artist, Margarita has recorded for the ABRSM.

Margarita has collaborated with such artists as Trevor Pinnock, Murray Perahia, Paul Daniel, Sir Mark Elder, Sir Peter Maxwell Davies, Lynn Harrell, Peteris Vasks, Signum Saxophone Quartet, Christoph Richter, Carlos Izcaray, Thomas Riebl, Ilan Rechtman, and David Thomas. Most recently, she was extended an invitation to tour with the Mutter Virtuosi across South America and Europe, personally selected by Anne-Sophie Mutter.

As a chamber musician, she has appeared in International Musicians Seminar Prussia Cove, French Chamber Music Festival, Roman River Music Festival, Minoa Palace Chamber Music Festival, and Aurora Chamber Music Festival. Later this season Margarita will perform with her piano trio, Argenta Trio, at the Brighton Festival.

Margarita regularly performs with her sister violinist Kristine Balanas and together they have performed across the globe, dazzling audiences with their virtuosic splendour. Most recently they performed on a concert tour throughout Israel and following the success of the tour, the pair have been invited back to perform in the 2018-2019 season, individually as soloists and as a duo. Later this season, the sisters will perform at the Montpelier Festival in France and next season they will make their Berlin Philharmonie debut performing Brahms’ Double Concerto.

Margarita is a prizewinner of numerous international competitions, and is supported by the Anne Sophie Mutter Foundation, the Drake Calleja Trust, the Countess of Munster Musical Trust, the Philharmonia Orchestra’s Martin Musical Scholarship, the Craxton Memorial Trust, the Tillett Trust, the Hattori Foundation and the Nicholas Boas Charitable Trust. Most recently she was awarded the Worshipful Company of Musicians Silver Medal.

She began her musical studies at age six with Arvīds Tareila and Maris Villerušs at Emīls Darzins Specialist School of Music in Riga, Latvia, before moving to England to study with Alexander Boyarsky at the Purcell School of Music. Having completed her BMus degree at the Royal Academy of Music with Mats Lidström, she is currently continuing with her MMus degree. Mentored by cellist Lynn Harrell, she was selected as one of six cellists to take part in the third edition of Gautier Capuçon’s Classe d’Excellence de Violoncelle at the Louis Vuitton Foundation.

Margarita plays the Charles Adolphe Gand «Auguste Tolbecque» 1849 cello generously on loan to her by the Little Butterfly Foundation. Camille Saint-Saëns wrote his cello Concerto No. 1 for Tolbecque who premiered the concerto on this cello in 1873. The Tel Aviv Museum in Israel commissioned a short documentary about the instrument, which is to be released and presented by them later this year. The film is being directed and produced by Conor Gorman Film.

 

CĂTĂLINA TOMA (violistă) – România

 Născută la Iaşi, a absolvit Liceul de Arte “Octav Băncilă”, Universitatea de Arte “George Enescu”, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea violă, şi cursurile de Master ale aceleiaşi Universităţi, sub îndrumarea Profesorului Universitar Doctor Bujor Prelipcean (prima violină a Cvartetului “Voces” din România).

Cvintuplă olimpică naţională, şi laureată a multor concursuri naţionale şi internaţionale, a participat la numeroase cursuri de măiestrie, atât pe specializarea violă, cât şi pe cea de muzică de cameră –  Universitatea de Arte “George Enescu” Iaşi, Universitatea Naţională de Muzică  Bucureşti, Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” Cluj-Napoca,  “Internationale Herbsttage Fur Music” Iserlohn (Germania), Festivalul “Entre Deux Airs” Franţa, Conservatorul Superior de Muzică Salamanca (Spania), “Hochschule fur Musik Würzburg” şi Institutul de Muzică al Universităţii din Tübingen din Germania.

A concertat pe scena Filarmonicii “Moldova” Iaşi, abordând câteva dintre cele mai dificile partituri violistice: William Walton – Concert pentru violă şi orchestră, Bela Bartok – Concert pentru violă şi orchestră (op. postum), Paul Hindemith – Concert pentru violă şi orchestră “Der Schwanendreher“.

Totuşi, afinitatea pentru muzica de cameră, cultivată de-a lungul anilor, s-a concretizat într-un număr mare de concerte, abordând nu doar formule diverse, de la duet până la octet, ci şi explorând alte genuri decât cel clasic, precum pop, rock, jazz, tango, folk.

În prezent, este şefă de partidă în cadrul orchestrei simfonice a Filarmonicii “Moldova” Iaşi.

***

ARTIST BIO

Born in Iaşi, a keen musician from the well reputed String division of Iasi traditions, graduated High school of Arts “O. Băncilă”, University of Arts “George Enescu” Iaşi, Faculty of Musical Interpretation, Specialization Viola, and Master of Music at University of Arts “George Enescu” Iaşi, with Prof. Univ. Dr. Bujor Prelipcean (first violin of Voces Quartet, Romania)

Five times winner of National Music Olympics, she participated in numerous master classes, national and international contests, chamber music recitals, and soloist concerts in Iaşi, Cluj, Bucharest and abroad, in 2005 leaving Romania for one year with Erasmus studies at the “Escuela de Arte ” in Salamanca , Spain.

Getting the flavour of the studies abroad, participated in numerous international competitions such as Concorso Internationale di Musica per i Giovani, Citta’ Di  Stresa, Italy and gave concerts in International festivals in France “Entre Deux Airs” , Germany “ International Herbsttage fur Music” and Spain “Escuela de Arte Superior”.

In present, she leads the viola section of the Moldova Philharmonic symphonic orchestra.

 

BOGDAN PAUL CIOBANU (percuționist) – România

Născut la Piatra Neamț, percuționistul Bogdan-Paul Ciobanu și-a început viața muzicală la Liceul de Arte “Victor Brauner” local.

Bogdan a pătruns în lumea muzicii clasice cântând la pian, de la vârsta de cinci ani, însă a fost mai puternic atras de complexitatea ritmurilor percuției și sonoritățile acesteia, urmând a dezvolta o carieră puternică atât de plan local cât și internațional la acest instrument .

A trecut cu brio două audiții feroce la Fundația”Principesa Margareta” a României , care oferă un număr limitat de burse tinerilor muzicieni români, burse constând în ateliere de lucru și concerte nationale, inclusiv spectacole pentru familia regală a României. În timpul primului său an în cadrul Bursei “Tinere Talente”, Bogdan a petrecut o săptămâna la casa memorială “George Enescu” din Tescani în scopul pregătirii evenimentelor precursoare bursei, impreună cu alți muzicieni lucrând atât ca solist instrumentist dar și in diverse grupuri cu soliști de opera și compozitori.

În prezent, fiind bursier “Constantin Silversti”, a terminat un prim an de studiu la „Stewart’s Melville College” din Edinburgh.

Bogdan Ciobanu aspiră să continue studiile la Londra, cu un program care include nu numai percuție, ci și muzică electronică, inginerie de sunet și compoziție.

***

ARTIST BIO

Born 3rd March 2000, percussionist Bogdan-Paul Ciobanu began his musical education in Piatra Neamt at the “Victor Brauner” Highschool of Arts and  has just completed a year’s study at Stewart’s Melville College in Edinburgh, made possible by a “ Constantin Silvestri” scholarship.

 He playedpiano between the ages of five and eight, but was then attracted by the soundscape  of percussion which has remained his passion to the present day.

 He has twice been successful in the fierce auditions run by the “ Principessa Margareta” Foundation, which offer a very limited number of scholarships to up and coming musicians of great talent and are open to the whole of Romania. These scholarshipsinvolvea number of workshops and concert tours around the country, including performances for the Royal family of Romania. During his first year within the “Tinere Talente” scholarship, Bogdan was required to spend a week at “George Enescu” memorial house in Tescani in order to prepare, together with other music scholars, the scholars’ closing concert, showcasing their talents in front of an audience including many  Romanian celebrities.

 Bogdan now aspires to continue his studies in London, with a programme to include not only classical percussion, but electronic music, sound engineering and composition.

 

DANIEL CIOBANU (pianist) – România

 Daniel Ciobanu, tânăr pianist pietrean, absolvent al Liceului de Artă “Victor Brauner” sub tutelajul profesorilor Cosma Magdolna, Iulian Arcadi Trofin și Mihaela Spiridon, a început studiul pianului la vârsta de nouă ani, fiind pe cale să devenă unul dintre cei mai proeminenți pianiști români.

Începând pelerinajul artistic prin câștigarea unei burse de studii “Constantin Silvestri” constând într-un an de studiu la colegiul privat “Stewarts Melville College” din Edinburgh și absolvent “Magna cum laude” al “Conservatorului Regal al Scoției” din Glasgow, după șase ani cu bursă de studii integrală, tânărul Daniel Ciobanu a fost laurat cu mai multe distincții prestigioase, printre cele mai emblematice numărându-se: “Tânărul Muzician al Anului 2008” oferit de Rotary Club Edinburgh,  Bursa “Yamaha Europe Foundation” 2010 și cele două Diplome de excelență pe parte de “Tehnică și Executie” și Diplomă de “Pianist-Concertist” , ambele obținute la “Ecole Normale de Musique-Alfred Cortot” din Paris.

Momentan student la al doilea masterat în Berlin la “Universitat der Kunste” sub tutelajul renumitului pianist francez  Pascal Devoyon, tânărul pianist pietrean și-a lansat cariera după succesele uriașe la patru dintre concursurile cele mai apreciate în lume, obținând Premiul I la “Morocco Philharmonique”, în Casablanca (Maroc), “UNISA International Piano Competition”, în Pretoria (Africa de Sud) , “BNDES International Piano Competition”, la Rio de Janeiro (Brazilia) și, nu în ultimul rând, apogeul competițiilor internaționale câștigate, Premiul al doilea la concursul internațional de pian “Arthur Rubinstein” din Tel – Aviv (Israel), concurs considerat a fi cel mai exigent și solicitant posibil.

În urma acestor premii, a susținut concerte în săli celebre precum “Mozarteum Concert Hall” în Szalsburg, “Royal Festival Hall” în Londra, “Salle Cortot” în Paris, “Tsinghua University” în Beijing, “Teatro Municipal” în Rio de Janeiro, “Baxter Hall” în Cape Town , “Charles Bronfman Auditorium” în Tel-Aviv, “Teatro Verdi” în Trieste și “Toyosu Civic Centre” în Tokyo .

Pe lista viitoarelor activități concertistice, printre cele mai emblematice apariții, sunt debuturile la “Carnegie Hall”, în New-York, la “Konzerthaus Berlin”, “Teatro Massimo” din Palermo, “Elbphilharmonie” din Hamburg, “Gewandhaus Grosser Saal” în Leipzig și “City Hall” din Taipei.

***

ARTIST BIO

Born in 1991, Daniel Ciobanu started his studies in Piatra Neamţ at the “Victor Brauner” music school, under the careful tuition of  Ms. Cosma Magdolna, Iulian Arcadi Trofin, Delia Balan and Mihaela Spiridon.

After winning a one year scholarship for academic and musical studies at Stewarts Melville College in Edinburgh, Scotland, Daniel continued his success with a First class honours degreefrom the Royal Conservatoire of Scotland, followed by a Master’s  degree at the same institution, both under the tutelage of Aaron Shorr, Petras Geniusas and Steven Osborne.

2016  was altogether a notable year for Daniel with international competition success at the UNISA international piano competition in Pretoria (First prize) and the BNDES international piano competition in Rio de Janeiro (First Prize). He also won the First prize at the Sheepdrove Competition, where each of the eight major UK conservatoires present their best pianists for critical review.

2017, however,presented itself as the true turning point in Daniel’s career when, in Israel, he won the prestigious 2nd prize in the famous Arthur Rubinstein Piano together with the prize for the Audience favourite. This success ignited several important concert debuts in venues such as  Carnegie Hall, New York, Elbphilharmonie in Hamburg , the “George Enescu” Festival in Bucharest and the Konzerthaus in Berlin.

In performance,  he has completed concert tours  in China, South Africa, Israel and Brazil in addition to the intense pilgrimages each month to different corners of the world with individual solo or orchestral concerts.

Studying for two years in the Ecole normale de musique “Alfred Cortot” in Paris, Daniel obtained two of the highest awards of thatinstitution,“Concertiste Diplome” and“6eme Diplome d’Execution”  awarded with “l’unanimité et les felicitations du jury”.

Daniel now lives in Berlin and studies at the renownedUniversität der Künste for a second masters degree under the tutelage of Pascal Devoyon.

 

GABRIEL BEBEŞELEA (dirijor) – România

 Admirat pentru entuziasmul şi muzicalitatea sa, Gabriel Bebeșelea este recunoscut ca fiind “unul dintre cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului “George Enescu”, 7 Septembrie 2011).

Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” Cluj-Napoca. În stagiunile viitoare este anunțat la pupitrul unor orchestre precum “Philharmonia Orchestra”, “Royal Philharmonic Orchestra” (ambele din Londra), “Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin”, “Konzerthausorchester Berlin”, “Tonkünstler-Orchester Niederösterreich”, “Ulster Orchestra Belfast”, “State Academic Symphony Orchestra of Russia «Evgeny Svetlanov»”, “Tchaikovsky Symphony Orchestra” (Moscova), Orchestra Naţională Filarmonică Rusă și “Singapore Symphony Orchestra”.

În Romania, Gabriel Bebeșelea dirijează în mod regulat orchestre precum Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica de Stat Sibiu.

Alături de “Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin”, Gabriel Bebeșelea a înregistrat un CD cu “Pastorale – Fantaisie pour petite orchestre” și opera “Strigoii” de George Enescu. Compact-discul va fi lansat la casa de discuri “Capriccio” spre finalul anului 2018.

Printre soliștii cu care Gabriel Bebeșelea colaborează se numără Sarah Chang, Ray Chan, Robert Levin, Valentina Lisitsa, Leticia Moreno, Sayaka Shoji, Dimitri Ashkenazy, Alexandra Dariescu.

Un dirijor notabil de operă, Gabriel Bebeșelea a fost numit Dirijor Principal al Operei din Iaşi în 2011, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România. În 2015, a fost numit Dirijor Principal al Operei Române din Cluj. În afara României, a dirijat producții ale operelor “Il viaggio a Reims” la Festivalul de Opera “Rossini” din Pesaro, în vara anului 2016 și “Mireasa ţarului”, de Rimsky-Korsakov, la Opera din Perm în februarie 2017. Ambele producții s-au bucurat de un succes răsunător.

Gabriel Bebeșelea este câștigător al concursurilor de dirijat “Lovro von Matačić” (2015) şi “Jeunesses Musicales” (2010), precum și seminifinalist al concursurilor de dirijat „Donatella Flick” al London Symphony Orchestra (2014) și „Gustav Mahler” al Bamberger Symphoniker în 2016. În cadrul Premiilor Operelor Naţionale Române din 2014, lui Gabriel Bebeșelea i-a fost decernat premiul pentru “Cel mai bun dirijor”.

În 2011, Gabriel Bebeșelea a obţinut o bursă la renumita “Royal Concertgebouw Orchestra” din Amsterdam, unde a avut posibilitatea să participe la repetiţii şi concerte şi să înveţe de la câţiva din cei mai importanţi dirijori ai zilelor noastre: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Cristoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman și Eliahu Inbal.

Absolvent al studiilor de licenţă la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa maestrului Petre Sbârcea, şi al celor de masterat cu maestrul Horia Andreescu, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Gabriel Bebeșelea este în prezent doctorand al aceleiaşi universităţi, sub îndrumarea profesorului universitar doctor Dan Dediu.

Gabriel Bebeșelea este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului, la clasa prof. Mark Stringer.

***

ARTIST BIO

Gabriel Bebeşelea is the Principal Conductor of the “Transylvania” State Philharmonic Orchestra of Cluj-Napoca.

​Admired for his enthusiasm and musicality, his reputation grew substantially and rapidly over the last years, establishing him as a fast-rising star of the conducting world.

Highlights of the current and upcoming seasons include performances with the Royal Philharmonic Orchestra of London, the Philharmonia Orchestra, the Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Tonkunstler Orchestra, the Ulster Orchestra Belfast, the National Philharmonic Orchestra of Russia, the State Academic Symphony Orchestra of Russia “Evgeny Svetlanov”, the Tchaikovsky Symphony Orchestra of Moscow, and the Singapore Symphony Orchestra.

With the Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin he recorded a CD featuring George Enescu’s not yet published opera “Strigoii” (The Ghosts) and his “Pastorale – Fantaisie pour petite orchestre” (edition curated by Gabriel Bebeşelea). The CD will be released under the label Capriccio in 2018.

At 30 years of age, Gabriel Bebeşelea is recognized as “one of the most gifted conductors born in the last decades in Romania” (George Enescu Festival Journal, September 7th 2011) and is winner of the first prize of the “Lovro von Matacic” Conducting Competition (Zagreb 2015) and the first prize in the “Jeunesses Musicales” Conducting Competition (Bucharest 2011). Gabriel Bebeşelea was semifinalist of the “Donatella Flick” Conducting Competition of the London Symphony Orchestra in 2014 and semifinalist of the Gustav Mahler Competition of the Bamberg Symphony in 2016.

A notable opera conductor, Bebeşelea was named Principal Conductor of the Romanian National Opera of Iaşi in 2011, becoming the youngest ever Principal Conductor in Romania. In 2015 he was named Principal Conductor of the National Romanian Opera House of Cluj-Napoca. In 2014 he was presented with the “Best Conductor” award at the Romanian National Opera Houses Awards.

Recent highlights that cemented his good reputation as an operatic conductor includes conducting the new production of Rimsky-Korsakov’s “The Tsar’s Bride” at the Perm Opera and Rossini’s “Il viaggio a Reims” at the Rossini Opera Festival in Pesaro. The performances have been highly acclaimed by audiences and critics alike.

In 2015, Gabriel Bebeşelea studied with two of the world’s most appreciated conductors: Bernard Haitink at the Lucerne Festival at Easter and with Kurt Masur at the Aurora Classical Festival.

Furthermore, in 2011 he was awarded a scholarship consisting of an internship at the Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, where he had the possibility to assist at the rehearsals and concerts of some of the most representative conductors nowadays: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman and Eliahu Inbal.

​One of Gabriel Bebeşelea’s passions is working with young musicians. Since 2011 he has been Principal Conductor of the Moldovan National Youth Orchestra and is also regularly working with the Romanian Youth Orchestra.

In 2010 he graduated with “Summa cum laude” from the Cluj-Napoca Music Academy with a Bachelor’s Degree in Orchestral Conducting as a pupil of Petre Sbarcea. Two years later he graduated the Master’s Degree Program of the National University of Music Bucharest as a student of Horia Andreescu’s Orchestra Conducting Class. Nowadays he is a PhD candidate at the National University of Music Bucharest under the guidance of Prof. Dan Dediu.

He currently resides in Vienna where he graduated the Postgraduate Studies at the University of Music and Performing Arts Vienna, at the class of Prof. Mark Stringer.

 

FILARMONICA DE STAT „MOLDOVA”IAŞI

Filarmonica „Moldova”, instituție cu activitate concertistică permanentă, a fost inaugurată la 9 octombrie 1942, în sala Teatrului Național din Iași, cu un concert dirijat de George Enescu.

În primăvara anului 1953 se produce un eveniment care va deschide perspective noi de dezvoltare artistică: înființarea Corului, sub conducerea profesorului, muzicologului și dirijorului George Pascu. În toamna aceluiași an va căpăta titulatura de Corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat din Iași.

În 1962, la pupitrul orchestrei simfonice a Filarmonicii vine tânărul dirijor Ion Baciu, care va transforma acest ansamblu într-unul de rang național. În scurt timp internațional, în 1971 are loc primul turneu peste hotare, în Germania. Stimulați de ascensiunea artistică a orchestrei Filarmonicii, în 1973 se organizează prima ediție a Săptămânii muzicii românești, ce va deveni ulterior Festivalul Muzicii Românești. Tot în 1973, orchestra Filarmonicii ieșene este invitată pentru prima dată să participe la Festivalul Internațional „George Enescu”.

Demonstrând un profund și respectuos angajament față de eforturile muzicienilor fondatori, Filarmonica ieșeană a creat o istorie extraordinară. Între altele, pe scena de concerte ieșeană au evoluat interpreți aflați la începuturile carierei, ce au devenit apoi artiști de renume mondial, dar și personalități deja consacrate. Filarmonica ieșeană a devenit la rândul ei o prezență artistică remarcată și apreciată nu o dată, pe scenele de concert din țară și din străinătate.

Pentru promovarea valorilor inestimabile ale culturii muzicale românești și păstrarea spiritului național în muzică, pentru promovarea muzicii culte în rândul tinerelor generații și pentru recunoașterea muzicii românești peste hotare, la 25 martie 2015, la Castelul Peleș, Filarmonica de Stat „Moldova” Iași a fost decorată cu Ordinul Crucea Casei Regale a României, distincție conferită profesorului univ. dr. Bujor Prelipcean, directorul general al instituției, de Principesa Moștenitoare Margareta, în numele Majestății Sale, Regele Mihai I.

***

ABOUT IAȘI PHILHARMONIC ORCHESTRA

During the 18 and 19th century, Iaşi, as the main city and capital of the former Principality of Moldavia, had been closely connected to European musical life, and great European musicians used to play in the city. In 1860, Conservatory of music and dramatic art was founded, followed, in 1868, by the Iaşi Philharmonic Society. The first full season of concerts was performed during 1905-1906.

Moldova State Philharmonic, as an institution with permanent artistic activity, held its inaugural concert on 9 October 1942, conducted by George Enescu. Its primary performing venue is located in the former Sacré-Cœur Institute’s chapel, which is listed in the National Register of Historic Monuments. The main auditorium seats 560, and is named after the conductor Ion Baciu; the second auditorium seats 300, and is named after the composer Gavriil Musicescu.

During a ceremony held on March 25, 2015, at the Peles Castle, the State Philharmonic of Moldova Iasi was decorated with the Order of the Cross of the Royal House of Romania, a distinction awarded to the professor. Dr. Bujor Prelipcean, the general manager of the institution, by Princess Margaret, on behalf of His Majesty, King Michael I.
The high distinction was given for the entire concert and cultural activity that has been carried out for over seven decades to promote the invaluable values ​​of Romanian musical culture and to preserve the national spirit in music, to promote cult music among younger generations and to recognize Romanian music abroad.