OBICEIURI POPULARE PRACTICATE ÎN AJUN DE AN NOU – DESPRE BUHAI

Buhaiul este un obicei agrar structurat după modelul colindelor, practicat la Anul Nou, sinonim cu Pluguşorul (în Moldova).

Buhaiul, denumire populară a taurului, a fost, înainte de apariţia creştinismului, unul dintre substitutele zoomorfe ale zeului trac Dionysos şi ale zeului iranian Mithra, jertfit în ziua de 25 decembrie.

Acelaşi nume, buhai, îl poartă şi piesa din recuzita cetei de pluguşor sau de buhai. Cu acest instrument se imita, în timpul colindatului, răgetul taurului, străveche divinitate agrară.

Buhaiul se confecţionează dintr-un vas de lemn (putină, doniţă, cofa), împodobit pe dinafară, căreia i se scot cele două funduri. Una dintre gurile vasului, care funcţionează drept cameră de rezonanţă, este astupată cu o piele de animal (de oaie, capră sau viţel) bine întinsă şi cu un orificiu prin care trece o şuviţă din păr de cal.

Buhaiul este purtat de un membru al cetei sau, când acesta are dimensiuni mai mari, în sanie sau căruţă trasă de boi sau cai. Prin trecerea părului de cal printre degetele umezite se obţine un sunet grav, ciudat şi nemuzical, care aminteşte de mugetul sau răgetul taurului înfuriat.

Instrumentul şi glasul acestuia păstrează amintirea scenei sângeroase când era jertfit taurul, substitut al zeului Dionysos şi al zeului Mithra, peste care creştinismul a suprapus Naşterea Domnului Iisus.

Buhaiul a fost atestat la românii şi aromânii din sud-estul Europei de la care a fost preluat şi de alte popoare vecine.