Timpul de semănat al plantelor era ales în trecut de oameni în raport de condiţiile climatice favorabile şi de o anume fază de creştere sau descreştere a Lunii pe cer: „Roadele care se fac în pământ, precum cartofii, să fie semănate la Lună Veche, adică atunci când e Luna plină, iar cele ce se fac deasupra pământului, cum sunt cerealele, la Lună Nouă”; „Luna de pe cer are un rol asupra seminţei ce se aruncă în pământ şi asupra creşterii şi rodirii. De aceea, sămânţa tare (secara, grâul, porumbul) s-o semeni la pământ uscat, când Luna este în creştere; altfel dai mâna cu sărăcia. Pe cele moi (in, cânepă, ovăz) în pământ moale, când Luna e în descreştere”; „Luna dă colţul grâului”, iar „Soarele creşte şi coace bobul”.

Aceste informaţii etnografice ţin de un puternic cult lunar. În credinţele populare se stabileau relaţii directe, de analogie, între înhumarea morţilor în cimitire şi a seminţelor pe ogoare: în pământ, sămânţa plantei şi trupul neînsufleţit al omului urmau să germineze, să se întoarcă la viaţă.

Experienţa repetată, cu reuşitele şi neîmplinirile ei, a ajutat omul să-şi aleagă di­verse repere care să-i indice momentele cele mai potrivite pentru semănatul plante­lor: porumbul se seamănă „începând de la Bunavestire şi ţine până la Arminden sau Ispas”; semănatul grâului de toamnă se face „între Sântămării” (15 august – 8 septem­brie), de unde şi zicala „Toamna să semeni în praf, iar primăvara în noroi”, ceea ce ar însemna ca semănăturile de grâu, secară, orz să se facă de timpuriu.

Prin Banat, timpul cel mai potrivit pentru semănat fasolea era Armindenul; în Bucovina, bobul se semăna până la Sângiorz; usturoiul de toamnă la Sântandrei; câ­nepa la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai; castraveţii la Armindeni; bostanul la o sută de zile de la Crăciun; busuiocul când încep broaştele să cânte; meiul când înflorea porumbarul.

Datele pentru semănatul culturilor agricole erau indicate de sărbătorile calen­daristice, de înfloritul unor plante sălbatice, de sosirea păsărilor migratoare, de com­portamentul insectelor. Acestea se corelau cu condiţiile locale ale climei şi solului, de altitudinea şi latitudinea geografică, de soiurile plantelor. Până la începutul seco­lului al XX-lea Calendarul popular, care indica atât sărbătorile, cât şi activităţile ce trebuiau efectuate, a fost pentru ţăran un fel de tratat de agronomie.