PERSONALITATEA ZILEI – TEOLOGUL EVGHENIE HUMULESCU

Evghenie Humulescu (din botez, Dimitrie) s-a născut în ziua de 14 octombrie 1870, la Humuleşti.

 Teolog, a absolvit Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” (1889), apoi Facultatea de Teologie, ambele din Bucureşti (1898). Hirotonit pentru catedrala mitropolitană, apoi predicator la mitropolie, a fost ales de Sfântul Sinod (1910) arhiereu- vicar al Eparhiei Argeşului cu numele de Piteşteanu.

Ca episcop, a fost un susţinător şi apărător al şcolilor de cântăreţi bisericeşti, în calitate de preşedinte al Congresului cântăreţilor bisericeşti din România şi al Comisiei pentru examenul de capacitate al cântăreţilor bisericeşti (alături de vestiţii D.G. Kiriac şi I. Popescu-Pasărea). În 1912 a şi fost ales membru de onoare al Societăţii cântăreţilor bisericeşti, „Părintele Macarie”, condusă de I. Popescu-Pasărea. A fost autorul a numeroase compozitii muzicale psaltice.

Scrieri: „Preoţia la evrei”, „În cer ne recunoaştem” (fr.), „Păşune duhovnicească” (predici), precum şi articole în Revista „Biserica Ortodoxă Română”.

A trecut în eternitate pe 23 martie 1931, la Curtea de Argeş.

Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.

Acest articol a fost postat in Noutati.