SĂPTĂMÂNA ALBĂ

În Săptămâna albă femeile nu torc de frică „ca să nu să facă peste an din puzderia ceea viermi în frupt”. În multe locuri este cunoscută prescripţia ca în aceste zile să se mănânce urzici, cu precizarea că „îţi iartă Dumnezeu păcatele; e ca şi cum ai plăti un sălindari”… E posibil ca recomandarea aceasta să aibă legătură directă cu puricii, căci mulţi oameni chiar credeau că pot scăpa de aceştia dacă mâncau toată săptămâna urzici. În timp ce urzicile sunt opărite, trebuia să iei din zeama lor şi să zici de trei ori: „Eu în casă, purecii afară”. Cert este că poporul a înnobilat urzica, socotind că „e buruiană de primejdie; ea e de toate bună: şi de leacuri, şi de scăldat, şi de spălat oalele, pentru mana laptelui etc.”

O recomandare specială îi privea pe cei care nu voiau să aibă mătreaţă sau să le albească părul. Aceştia nu trebuiau să se spele pe în Săptămâna albă, altfel li se făcea părul alb ca… brânza şi aveau mătreaţă din belşug.

Aşadar, datorită identificării simbolice a brânzei cu culoarea albă, sunt active numeroase practici apotropaice de evitare a albului malefic (viermi, mătreaţă, albitul părului ş.a.) peste an. În afară de miercuri, toate zilele acestei săptămâni sunt considerate sărbători.

LUNEA ALBĂ

Fără să fie marcată de ritualuri specifice, Lunea albă sau burdufului este în fapt o sinteză a întregii săptămâni, aflată sub incidenţa albului malefic (îmbătrânire – albire a părului, mătreață, albeaţă la ochi – orbire, viermi etc.). Acum se declanşau bătăile rituale, ale celor necăsătoriţi şi, uneori, ale câinilor, în scopul stimu­lării fertilităţii.

MARŢEA ALBĂ nu este supusă în special interdicţiilor albului. Face parte dintr-un ciclu mai amplu (de nouă marţi după Crăciun) de alte interdicţii.

(etnograf Marcel Lutic, „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”, ediția a III-a, Editura Vasiliana ’98, Iași, 2022)