MOŞ AJUN
Ziua de ajun a Ajunului;
 asemănările lui Moş Ajun  cu Moş Crăciun

Pătrunşi deja în cadrul zilei de ajun a Naşterii Domnului, merită subliniat faptul că această zi este patronată de Moş Ajun, cel care, sub influenţa creştinismului, cu timpul, a decăzut ca importanţă o dată cu apariţia lui Moş Crăciun. Cu toate astea, şi Moş Ajun îşi are importanţa sa bine fixată în credinţele populare. Dispunând de bogăţiile specifice mediului agricol, el este cel care îi dăruieşte pe copii cu funcţia de colindători, dar şi pe cei mari, prin intermediul practicilor simbolice ale Semănatului.         

Tot legat de Moş Ajun, cel care în imaginaţia poporul român îi este precum un frate geamăn lui Moş Crăciun, căci, amândoi sunt bătrâni, bătrâni, din vremuri de demult uitate, sunt de când lumea şi lumina, cu bărbi albe, ca de zăpadă, amândoi buni şi darnici, amândoi răspândind veselia în jurul lor, Moş Ajun, spuneam, dăruieşte copiilor nuci, mere, colăcei, spre deosebire de Moş Crăciun, cel care aduce haine, jucării, cârnaţi şi şorici de purcel.

Conform tradiţiei, în această zi de Ajun, pe Maica Domnului o apucaseră durerile facerii. Ea îi cere adăpost lui Moş Ajun, cel care o refuză şi o îndrumă spre fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun,  care era şi stăpânul unui staul, loc în care au tras Iosif şi Maria. După naşterea lui Iisus, Moş Ajun, cel care tot timpul stătuse prin preajma staulului  gata oricând să ajute la nevoie, a aşezat Pruncul sub un măr din apropiere şi, ca semn de dărnicie, sentiment izvorât din bucuria ce-l cuprinsese la Naşterea Domnului, s-a apucat să arunce copiilor ce treceau pe acolo merele din copac.

Revenind la ziua de Ajun, în vechime, aceasta era ziua tăierii porcilor. Animale care nu erau sacrificate în decursul postului pentru „a nu spurca vasele şi pe cei din casă cu mâncare de frupt”, aşa cum aflăm de la Tudor Pamfile în lucrarea sa „Sărbătorile la români”.

În dimineaţa de Ajun de Crăciun toţi creştinii se pregătesc să întâmpine, în a lor gospodărie, preotul. Acesta vine să le vestească apropiata sărbătoare, Naşterea Domnului, sfinţindu-le, totodată, bucatele cele pregătite deja, de cu noaptea, de gospodinele casei. Există credinţa că odată ospătate, bucatele – neapărat de post! – aduc noroc şi bogăţie în tot anul ce vine.

Legat de acest moment al intrării în case a preotului cu Ajunul, din popor se spune că e bine ca acesta „să şadă pe pat pentru a sta, mai apoi, cloştile pe ouă şi pentru a scoate pui mulţi; iar sub aşternutul pe care stă popa să se puie nişte boabe de grăunţe, acelea care mai apoi vor fi date cloştilor ca să nu înăduşe puii la clocit.” Sunt aspecte pe care ni le dezvăluie Artur Gorovei în a sa carte „Credinţe şi superstiţii ale poporului român”.                                         

Iar de la Tudor Pamfile aflăm că „în noaptea de Ajun nimănui nu-i este îngăduit a dormi în fân sau pe paie în grajd, căci aceasta este noaptea când boii, cei ce l-au încălzit pe Prunc cu răsuflarea lor, dar împreună cu boii şi toate vitele, vorbesc între ele, destăinuind, între altele, şi locurile unde se află comori ascunse în pământ, comori care în această noapte ard.” Pe cei ce nu ascultă de acest sfat îi paşte, în scurt timp, mari primejdii.

La miezul nopţii dintre ziua de Ajun şi cea de Crăciun, se crede că cerurile se deschid. Dar această minune nu poate fi văzută decât de cei fără de păcate. Cei care pot auzi glasurile îngerilor. Tot în acest moment, al miezului nopţii dintre cele două sfinte zile, se spune că apa se preface în vin, semn al începerii sărbătorii. De altfel, se spune că în întreaga zi de Ajun nu se pune rachiu pe masă, deoarece această băutură este inventată de Diavol, cel care se distrează pe seama celui ce bea din băutură în zi de post.