SĂRBĂTORILE DE IARNĂ ALE ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ – Povestea obiceiurilor şi datinilor moştenite din moşi strămoşi (V) ZILELE CUPRINSE ÎNTRE CRĂCIUN ȘI ANUL NOU

Prima zi de după Crăciun, cea de 26 decembrie, este destinată Soborului Maicii Domnului şi pomenirii sfântului şi dreptului Iosif logodncicul. Acesta, fiul al lui Iacov, din neamul lui David, de meserie tâmplar, a fost hărăzit de Dumnezeu drept logodnic al Fecioarei Maria şi, în consecinţă, fiind rânduit cu purtarea de grijă a Pruncului Sfânt, ca tutore şi părinte legal din viaţa pământească.

Ca obiceiuri, a doua zi a Crăciunului finii se duc cu colac la naşi, colac ce, în mod tradiţional, constă „în şapte pâini, un cocoş, sau alte orătănii, două-trei sticle cu ţuică şi vin, o coastă de porc, doi-trei trandafiri (cârnaţi) şi alte mărunţişuri.” Precizarea fiind făcută de Antoaneta Olteanu prin a sa lucrare „Calendarele poporului român”.

Iar ca şi credinţe ale acestei zile merită a fi amintite acelea conform cărora este interzis fetelor nemăritate torsul – ca, de altfel, pe întreaga perioadă cuprinsă între Crăciun şi Bobotează – căci, altfel, nici în anul ce vine nu-şi vor găsi iubitul; precum şi ideea că dacă a doua zi de Crăciun va bate vântul, atunci toamna următoare va fi ploioasă şi vânturoasă.

A treia zi a Crăciunului coincide cu ziua Sfântului Ştefan. Este ziua în care naşii, cei care cu o zi înainte primiseră vizita finilor, îşi aduc aminte că sunt, la rândul lor, fini şi, în consecinţă, ei merg la naşii lor.

Tot în această zi, de 27 decembrie, se spune că dacă va fi să ningă, atunci, peste anul ce vine se va aşterne rod bogat.

Pe 28 decembrie, în mod tradiţional are loc îngroparea Crăciunului, în fapt îngroparea anului vechi, care tocmai se sfârşeşte. Acest obicei este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din calendarul popular. În comunităţile creştine îngroparea este oglindită printr-un ceremonial care cuprinde purtarea pe umeri, de către şase feciori, a unei cuverturi pe care este întins un alt tânăr, cel care ia locul lui Crăciun mort. Cel mai bun de gură tânăr din sat joacă rolul de preot. Iar, în timp ce targa mortuară este purtată prin sat, unii dintre participanţii la alai se erijează în bocitoare, jelindu-l pe Crăciun cel vechi:

„Măi, Crăciune, măi, bătrâne,
Astăzi te-ngropăm pe tine.
Haideţi toţi, cu mic, cu mare,
Să ducem Crăciunu-n vale. (…)
O, Crăciune, o, bătrâne,
Du-te de la noi cu bine;
Meri pe apa Sâmbetii
Şi-napoi nu mai veni.
C-a veni altu’ Crăciun
Şi-a fi ca tine mai bun.”

Zilele de 29 şi 30 decembrie sunt destinate de către credincioşii creştini ca zile de trecere între zilele de sărbătoare care tocmai au trecut şi cele care urmează. Se reface curăţenia prin casă, şi sunt puse la cale bucatele menite să întâmpine Anul Nou. Este verificată starea actuală a butoaielor cu vin, nefiind uitate nici cele cu murături!

Deloc de neglijat sunt şi pregătirile pe care le fac cei ce vor să meargă cu uratul şi cu semănatul. Sunt verificate şi ajustate dobele deja folosite şi la Crăciun, sunt coborâte de prin poduri căpriţele pentru a fi drese şi decorate. Operaţiune valabilă şi urşilor.

Toate acestea pentru că urmează ziua de 31 decembrie…