Jocul măştilor, pluguşorul, jocul ursului
Pluguşorul domină sărbătoarea Anului Nou. Urarea propriu-zisă, un poem plin de întâmplări ce spun despre întreaga muncă a câmpului de la arat şi semănat până la coptul colacilor, este spusă de un actor, în timp ce ceilalţi hăiesc la comanda urătorului şi activează instrumentele şi elementele de recuzită din dotare.
Din recuzita bogată pot fi amintite dobele, buhaiul, harapnicele, clopoţelul, zurgălăii, cârâitoarele, fluierul, cornul de vânătoare.
Ca şi pluguşorul propriu-zis, pluguşorul copiilor se practică în noaptea Anului Nou.
Măştile reînvie, la intervale regulate, miturile ce vor să explice originea obiceiurilor de zi cu zi. Măştile îndeplinesc o funcţie socială. Ceremoniile cu măşti sunt adevărate cosmogonii ce regenerează timpul şi spaţiul. Măştile se folosesc pentru a simboliza confruntarea dintre spiritele bune şi cele rele. În noaptea de Anul Nou, la ritualurile de trecere dintre ani, participă şi personaje care au puterea de a îndepărta răul: capra, ursul sau căiuţii. Masca transformă trupul celui care o poartă, care-şi păstrează individualitatea şi care, slujindu-se de ea ca de un suport viu şi însufleţit, întruchipează altă fiinţă.
Pentru măşti sunt îmbinate materiale dintre cele mai neobişnuite: ţesături, lemn, coarne de animale, piele netăbăcită de oaie, capră, urs, podoabe – mărgele, clopoţei, beteală, oglinzi, franjuri, pene.
În jocul cu măşti, zgomotele create cu biciul, clopoţeii sau buhaiul au puterea de a îndepărta răul din casa şi viaţa gazdei.
Măştile de urs de tipul măştilor costume integrale se foloseau de români în solstiţiul de iarnă, în ceremoniile augurale de Anul Nou. În aceste jocuri de bun augur, ursul murea şi învia, simbolizând moartea şi învierea interpretată şi ca moartea şi învierea naturii. Acelaşi tip de ritual avea loc şi cu alte animale considerate sacre: capra, ţurca, brezaia.
Unii cercetători consideră că Zalmoxis (sau Zamolxes) are ceva comun cu ursul, că era în legătură cu practicile unui ritual în care se întrebuinţa pielea de urs ca animal totemic (Zalmo înseamnă blană, piele).
Numele lui Zalmoxis ar putea fi un apelativ cu valoare de tabu al zeului cerului şi al soarelui, în ipostaza lui umană, un purtător de piele de urs.
Măştile costume de urs folosite de colindători de Anul Nou se aseamănă cu galeele arktomorfe (mască galee, adică mască alcătuită dintr-un cap de urs şi folosită în ritualurile şi ceremoniile ce ţineau la daci de cultul străvechi al ursului carpatin).
Caracterul sacru al ursului reiese şi din colindele de Anul Nou cu ursul, când colindători mascaţi în urs şi în ursari urează un an fericit gazdelor ce-i primesc cu voie bună. Colindul nu este numai augural, ci şi inţiatoriu.
În colindul cu ursul, animalul moare şi învie într-o dramatizare simbolică a mitului renaşterii naturii, în general şi a faunei în special, marcat de ieşirea ursului din hibernare.
Jocul ursului este spectaculos. La comanda ursarilor, urşii joacă şi se rostogolesc, dansează în cerc, lovesc pământul cu picioarele. Acest obicei ocupă un loc important în reprezentaţiile şi manifestările dramatice prilejuite de sărăbătorile Anului Nou.
Mărimea anturajului de la jocul ursului diferă de la sat la sat sau de la zonă la zonă (bulibaşa, ţiganca, ursarul, ţiganul, baba, toboşarul). Personajul urs este îmbrăcat cu o blană care imită pe cât posibil pe cea a animalului, are lanţ şi ciomag. Ursarul are o tobă din care bate când rosteşte cântecul ursului, în timp ce acesta din urmă sare şi ţopăie în jurul ciomagului.
