Jocul caprei, al cerbului, căiuţii, cârcelul şi arnăuţii

Capra. Jocul caprei, joc ritual practicat în ziua Ajunului Sfântul Vasile şi noaptea Anului Nou, este caracterizat prin vitalitate excesivă, captând atenţia asistenţei printr-un dans vioi şi prin multitudinea de ornamente (oglinzi, cârpe colorate, beteală, ciucuri, panglici multicolore, flori uscate). Capra este însoţită de personaje care simbolizează ciobanii – babe sau moşnegi – precum şi de dansatori în costume populare.

Ca şi în dansul ursului, capra se îmbolnăveşte şi moare. Ciobanul îşi descântă animalul care reînvie asemenea vegetaţiei ce renaşte în fiecare an.

Capra mută – întâlnită în satele de pe Valea Muntelui – este jucată de o femeie, învelită cu o cergă colorată, de un cioban care cântă şi la fluier.

Capra cu alai – pe lângă una, două sau trei căpriţe, din alai mai fac parte mascaţii, căldărarii, ciobanul şi arnăutul.

Cerbul. Colindatul cu măşti de cerb se desfăşoară în baza unui scenariu mitic la care participă într-un alai impresionant şi alte personaje secundare mascate (cu maschete sau mascoide) sau numai machiate.

Cerbul este ucis şi învie în bucuria celor care participă la alaiul colindului. În acest scenariu al morţii şi al învierii, cerbul simbolizează reînnoirea ciclului naturii, renaşterea regnului animal odată cu cel vegetal.

Cerbul este o prezenţă în jocurile dramatice de Anul Nou. Personajele acestui joc au îmbrăcămintea diferită. Echipa este formată din băieţi, fiecare având câte o tobă. Cerbul este fie îmbrăcat cu piei de iepure, fie jucat sprijinit pe un băţ de lemn.

Calul, obicei tradiţional, vechi joc ritual practicat la venirea Noului An, constituie unul din arhetipurile fundamentale. El trece de la moarte la viaţă, leagă contrariile într-o manifestare continuă, este viaţă şi continuitate, puterile lui depăşind înţelegerea. Este vehicul, corabie, iar destinul lui este inseparabil de cel al omului. Străbătând iarna cum străbate noaptea, timpurile şi împărăţia morţii, calul, iese, în sfârşit, la lumina zilei, în primăvară, purtător al fecundităţii şi al duhului vegetaţiei. Este un animal care înlătură spiritele rele.

Dansul căiuţilor, prin care spiritele rele sunt învinse şi nu mai urmăresc oamenii şi în noul an, este exuberant, cu mişcări foarte rapide. Tinerii aleşi să poartă această costumaţie sunt dansatori excelenţi. Ei poartă cai cu cap de lemn ce au coama împodobită cu panglici şi şi canafi; în partea de jos se pun catrinţe sau macaturi de lână colorată. Jocul este în ritm alert cu strigături satirice şi mişcări ample, bătăi tropotite şi acute.

Cârcelul este unul dintre puţinele obiceiuri de Anul Nou care se găseşte depresiunea Cracău Bistriţa. Din alaiul cârcelului fac parte câţiva flăcăi, fiecare având rolul său bine determinat: cârcel, fluieraş, toboşar, urător, purtător de bici, purtător de cârâitoare.

Arnăuţii nu mai realizează semnificaţia primordială – aceea de mercenari ai otomanilor aflaţi în solda domniilor fanariote. Ei au o ţinută vestimentară viu colorată şi sofisticată. După încetarea conflictului dramatic, finalizat întotdeauna în mod fericit, urmează jocurile cu strigături: leşeasca, cernita, arnăuţeasca, trilişeşti.

Specialiştii susţin că în judeţul Neamţ se păstrează cele mai vechi forme ale ritualurilor creştine şi precreştine. Regiunea este considerată una dintre puţinele din România unde tradiţia vechilor obiceiuri de iarnă s-a păstrat nealterată. Aceste ritualuri şi cântece reprezintă un element de stabilitate şi continuitate.