SĂRBĂTORILE POPORULUI ROMÂN – DUMINICA FLORIILOR

În şirul sărbătorilor populare de primăvară, una care bucură sufletul ţăranului român este Duminica Floriilor, bucuria fiind cu atât mai mare cu cât sărbătoarea aceasta vesteşte apropierea sfârşitului Postului Mare şi, mai ales, învierea Domnului Hristos.

Salcia sau răchita, simboluri ale regenerării şi nemuririi, rămân şi azi elementele esenţiale ale sărbătorii Floriilor; se crede despre salcie că „se acoperă de verdeaţă înaintea tuturor copacilor, [tocmai] ca să poată sluji pentru Sfintele Florii”, de asta Floriile mai erau numite şi Sărbătoarea înfloririi Salciei. În această zi sătenii duceau sau primeau de la biserică rămurele de salcie, o legendă amintind peste veacuri ajutorul pe care salcia l-ar fi dat Maicii Domnului în drumul ei dureros spre crucea de pe Golgota. La ieşirea din biserică, prima grijă a oamenilor era înghiţirea uneia sau a mai multor flori de salcie, flori numite „mâţişori”, crezându-se că astfel vor fi prevenite bolile de gât, respectivii oameni urmând a fi uşori şi sănătoşi ca florile. Acasă, ramurile erau puse sub streaşină casei sau la icoane, socotindu-se bune de leac în multe boli, locuinţa aceea fiind totodată apărată de incendii, grindină sau trăsnete.

Se spune că in Duminica Floriilor, numită şi Duminica Florilor, a Stălpărilor sau a Vlăstarilor, s-ar fi umplut ciubăraşul cu florile ce urmau a fi folosite la înflorirea ouălor pentru Paşti.

Despre cel care se împărtăşea la Florii se credea că orice dorinţă îşi punea când se apropia de preot se împlinea.

Despre cei care îndrăzneau să se spele pe cap se credea că vor albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar folosind numai apă descântată.

În altă ordine de idei, despre vremea de la Florii se spune că se va repeta în prima zi de Paşti, în timp ce despre urzici există credinţa că înfloresc acum, nemaifiind bune de mâncat (de unde altă denumire a sărbătorii, Nunta Urzicilor).