„Tradiţie şi actualitate”

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a fost prezent vineri, 8 noiembrie, la Tupilaţi, în calitate de partener al proiectului „Tradiţie şi actualitate”, iniţiat de Primăria comunei Tupilaţi, Biblioteca comunală „Mihail Sadoveanu” şi Centrul Cultural Tupilaţi. Coordonat de directorul Centrului Cultural din Tupilaţi, Ronică Leonte, proiectul a avut ca scop inaugurarea Muzeului sătesc din Tupilaţi, muzeu care reuneşte mărturii despre cultura locală – obiceiuri, meşteşuguri, tradiţii – , piese de certă valoare, care transformă colecţia într-una dintre cele mai importante de acest fel din judeţul Neamţ.
Inaugurarea muzeului s-a constituit într-un bun prilej de organizare a unei manifestări culturale complexe, în care s-au împletit literatura cu folclorul şi actul artistic de calitate. În zi de pomenire a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, organizatorii au pregătit o adevărată sărbătoare tradiţională în care protagonişti au fost Ansamblul „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, interpreţi şi grupuri locale.
Manifestarea a inclus, de asemenea, şi un simpozion literar care i-a avut ca invitaţi pe scriitorii Mihai Merticaru şi George Brăescu.