Vacanțe Muzicale XLVIII – ȘTEFAN BĂNICĂ SHOW

Penultima seară a Vacanțelor Muzicale la Piatra-Neamț, ediția a XLVIII-a îl aduce pe scena din centrul istoric al urbei pietrene pe mult apreciatul artist Ștefan Bănică junior.

ȘTEFAN BĂNICĂ

Născut la 18 octombrie 1967, la București, fiul celebrului actor Ștefan Bănică, absolvă, în 1990, Institutul de Artă Cinematografică (I. A. T. C.), la clasa maestrului ion Cojar.

Are o scurtă, dar remarcabilă carieră în cinematografie (exemple: „Eroii nu au vârstă” – 1984 sau seria celebră a „Liceenilor” – 1986-1990).

Pasionat de rock and roll, facinat de personalitatea marelui Elvis Presley, face primii pași în cariera muzicală profesionistă, în 1992 (deși, cu umor, recunoaște că a cântat în public prima dată la vârsta de trei ani, în… tramvai!), când a înregistrat primul său album intitulat „Un actor, un rock`n`roll”. A urmat apoi, în 1996, discul „Te rock… frumos”, un album la care Ștefan Bănică jr. a colaborat pentru prima dată cu trupa „Rock’n’roll Band” și cu grupul vocal „The`50`s”, formații la a căror înființare a contribuit în mare măsură.

Cariera sa muzicală este impresionantă, de-a lungul anilor fiind recompensat cu multe premii și distincții, dintre care amintim aici: în 2000: Locul 1, secțiunea șlagăre, la Festivalul de la Mamaia; în 2002: în 2002 – Artistul anului, Premiu acordat de Radio România , în 2003 – Best Male, MTV; în 2004 – Disc de Aur – „Zori de zi”. Tot în 2004, este decorat cu „Ordinul Cavalerului”, distincție a Președenției României.