TE AȘTEPTĂM SĂ VII, MOȘ CRĂCIUN!”

Pentru finalul anului 2023, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț a pregătit un mănunchi de patru spectacole dedicate publicului din județ. Evenimentele artistice, în care vor fi implicate o parte a Claselor Școlii Populare de Artă din Piatra-Neamț, vor avea loc în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamț. Intrarea la fiecare dintre aceste spectacole este liberă, în limita locurilor disponibile.

Miercuri, 20 Decembrie, ora 17:00, va avea loc spectacolul „TE AȘTEPTĂM SĂ VII, MOȘ CRĂCIUN!”. Participă Clasa Canto – muzică ușoară, coordonată de prof. Paula Ghivirigă, și elevii Clasei de pian, coordonată de prof. Daniela Iacob. Ca invitați speciali, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor vor urca membrii Clubului de dans sportiv „Ray’s Danceˮ.