Portul tradițional reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor. Costumul popular era taina sufletului femeii, cea care a creat de-a lungul timpului adevărate capodopere la lumina opaițului, în iernile lungi ale veacurilor trecute.

În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Și mă mântuieşte, Mântuitorul meu”.

Foto: Adolphe A. Chevalier și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț