VASILE BAGHIU ÎN DIALOG CU ELEVII DESPRE “PLANURI DE VIATA"
VASILE BAGHIU ÎN DIALOG CU ELEVII DESPRE “PLANURI DE VIATA"
Piatra-Neamt, 11.12.2013
Mai multe imagini aici.

ZILELE CLASEI DE ACTORIE, ediţia a II-a
Între 4 şi 6 decembrie, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a organizat cea de a doua ediţie a ZILELOR CLASEI DE ACTORIE. Timp de trei zile sala Teatrului de joacă de la Biblioteca judeţeană „G.T. Kirileanu” a fost în stăpânirea celor mici. Actori şi public, provenind deopotrivă de la clasele Şcolilor nr. 4, 6, 8, 10 şi 11, precum şi de la Colegiul Economic din Piatra-Neamţ, s-au bucurat împreună, lăsându-se purtaţi timp de câteva zeci de minute pe aleile Zeiţei Thalia.
Statistic, cele trei zile de teatru juvenil au numărat cincizeci de interpreţi şi peste o mie de spectatori. Pe scenă s-au jucat piese precum "Excursie buclucaşă", după Oana Secară, "În ţara lui Mură-n Gură", după Nina Cassian, "Cântecul vieţii", după G.M. Zamfirescu, "Duş nervos", după Vladimir Helmis.
Repertoriul, unul divers ca subiect, a cuprins piese aşa zise „de joacă”, aşa cum a fost cazul cu sceneta de improvizaţie "La poliţie", dar şi abordări ale unor teme serioase, precum cea a consumului de droguri în licee. Pe cei mari, piesa „Familie, iubire, prafuri”, de Maria Hibovschi, i-a pus serios ăe gânduri. Ceea ce autoarea, împreună cu elevii ei de la cursul de actorie, au şi urmărit.
Mini-concert de colinde la Librariile Bibliopolis
Vineri, 6 decembrie, în spaţiul Librăriei “Mihai Eminescu”, de Moş Nicolae, cursanţii clasei de canto de la Şcoala Populara de Arte, prof. Lenuta Iacob, din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”, au adus în dar colinde.
Librăriile Bibliopolis Petrodava au oferit tinerilor artişti cadouri.
FESTIVALUL NAŢIONAL DE MUZICA „ CANTEC DE STEA"
FESTIVALUL NAŢIONAL DE MUZICA „ CANTEC DE STEA"
Piatra-Neamt, 6-8 decembrie 2013
Mai multe imagini aici.

ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI SĂRBĂTORITĂ LA VÂNĂTORI-NEAMȚ
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, în colaborare cu Primăria Vânători-Neamţ, a organizat duminică, 1 decembrie 2013, un spectacol folcloric prin care s-a sărbătorit cei nouăzeci şi cinci de ani care au trecut de la Marea Unire. Începând cu ora 1600, la Centrul Social - Cultural „Mihail Sadoveanu” din comuna Vânători-Neamţ, artişti de la Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Formaţia „Datina străbună” din comuna Piatra Şoimului, coordonată de preot Lucian Mocănaşu, Corul „Vânătorii lui Ştefan cel Mare”, coordonat de Cristina Petrariu şi Ansamblul „Dor vânătorean”, coordonat de prof. Vasile Urzică, au oferit publicului prezent un atractiv spectacol folcloric. Şi-au mai dat concursul soliştii Paula Andrei, Nicoleta Andrei, Robert Olaru, Elena Zaharia, Diana Căpitanu, Maricica Andrei, Ioan Hongu şi Delia Irimie Stoian.
Festivalul Brazilor Altfel!
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ în parteneriat cu Librăriile Bibliopolis, vă invită să intraţi în minunata lume a lui Moş Crăciun, a oamenilor de zăpadă, a clopoţeilor şi a brăduţilor de Crăciun. Doar că, de această dată, vă aşteptăm să „inventaţi” brazi de toate felurile şi de toate culorile, din materiale reciclabile, neconvenţionale, brazi care să vă provoace imaginaţia, creativitatea şi talentul.
Festivalul Brazilor Altfel, care va avea loc pe 13 decembrie, îşi propune să realizeze, cu ajutorul copiilor din Piatra-Neamţ, o expoziţie de brăduţi din materiale mai puţin obişnuite, ecologice sau reciclabile, pe care o va aduce în faţa pietrenilor în Piaţa Libertăţii (Curtea Domnească).
Festivalul se doreşte a fi un exemplu de bună practică, să ofere o soluţie în încercarea de a ocroti pădurile „măcelărite” în perioada Sărbătorilor de iarnă. Proiectul îşi propune, de asemenea, să demonstreze că se poate sărbători Crăciunul la fel de frumos şi fără un brăduţ natural a cărui soartă pare pecetluită - dat afară din casă la început de ianuarie şi „parcat” lângă tomberon.
Regulament
- Manifestarea este deschisă tuturor şcolilor din judeţul Neamţ, palatelor şi cluburilor copiilor, şcolilor populare de arte, cluburilor şi organizaţiilor private care activează în domeniul educaţional şi artistic, ONG-uri, asociaţii, fundaţii care activează în domeniul educaţiei şi protecţiei copiilor.
- Bradul trebuie să aibă o înălţime de cel puţin 100 de cm şi să fie confecţionat din materiale neconvenţionale: plastic, hârtie, carton, textile, materiale feroase, polistiren etc.
- Brazii naturali nu vor fi admişi în expoziţie.
- Fiecare unitate şcolară/organizaţie poate expune maxim 5 brazi.
- Decoraţiunile bradului vor fi, de asemenea, create din materiale neconvenţionale.
- Expozanţii sunt sfătuiţi să ia în considerare şi crearea unor sisteme de fixare a brazilor pe un suport pentru a evita accidentele.
Participanţii la expoziţie sunt rugaţi să trimită câte o fotografie a creaţiilor lor, până la data de 11 decembrie, la adresa [email protected], sau la sediul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, str. Ştefan cel Mare, nr. 3A. Relaţii suplimentare la tel./fax 0233.214.026.
Se vor acorda diplome şi premii (cărţi, cd-uri)
Balul de caritate „Marile Speranţe”, ediţia a II-a
Balul de caritate „Marile Speranţe”, ediţia a II-a
7 decembrie, ora 19.00, Central Plaza Hotel
Rotaract Club, Rotary International, Fundaţia umanitară „Sf. Iosif-Concordia 2000” şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează sâmbătă, 7 decembrie, de la orele 19.00, la Central Plaza Hotel - Salonul Clasic, cea de-a doua ediţie a Balului de caritate „Marile speranţe”. Manifestarea este dedicată strângerii de fonduri pentru renovarea şi amenajarea Secţiei de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ. Programul include, pe lângă cină, prezentări de modă ale Sysy Atelier şi Langelotti, muzică live şi mai multe momente artistice printre care se numără şi cele susţinute de Ansamblul „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Programul include, de asemenea, o licitaţie de artă, la care vor fi vândute lucrări ale unora dintre cei mai cunoscuţi pictori nemţeni: Ciprian Istrate, Laurenţiu Dimişcă, Mircea Răsvan Ciacâru, Arcadie Răileanu, Dumitru Bostan, Dumitru Bezem, Petru Vamanu, Gheorghe Vadana, Ştefan Potop, Lucian Gogu Craiu, Lucian Tudorache, Petru Diaconu, Mihai Agape. Toţi plasticienii şi-au donat lucrările pentru ca pacienţii Secţiei de Oncologie să beneficieze de cele mai bune condiţii de spitalizare şi tratament.
Participarea la Balul de caritate se face numai pe bază de invitaţie (150 de lei/persoană) care poate fi ridicată de la sediul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, str. Ştefan cel Mare, nr. 3A, tel./fax 0233.214.026. De asemenea, cei interesaţi pot obţine informaţii suplimentare privind invitaţiile şi programul evenimentului la nr. de tel. 0745.800.648, persoană de contact: Sabrina Crăciun.
Toate sumele primite în urma achiziţionării contra cost a invitaţiilor vor fi donate, de asemenea, Secţiei de Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ.
Atelier deschis de arte plastice la Librăriile Bibliopolis – Casa Cărţii
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează vineri, 29 noiembrie, de la ora 16.00, un nou atelier deschis de arte plastice la Librăriile Bibliopolis – Casa Cărţii. Clasa de pictură coordonată de prof. Radu Macavei la Şcoala Populară de Arte organizează, de această dată, un atelier de modelaj din plastilină de tip I-Clay. Aceasta este o plastilină mai specială, care se întăreşte după modelare, astfel încât toate produsele realizate de copii pot deveni, ulterior, adevărate jucării. Tema atelierului este „Tablouri 3D cu plastilina Amos Iclay”.
Acesta este cel de-al doilea atelier de acest tip după cel organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ în aceeaşi locaţie, pe 1 noiembrie 2013, atunci când, deopotrivă, copii şi adulţi au dat culoare jucăriilor din lemn.
Pe lângă faptul că pune în valoare talentul şi creativitatea copiilor, proiectul are ca scop utilizarea educaţiei ca joc, o modalitate care permite copiilor să-şi exersese capacitatea de a relaţiona, de a se integra în mediul social, independenţa, curiozitatea, spiritul de observaţie, memoria, atenţia sau gândirea critică.










































































































































































