AUTORUL ZILEI – DUMITRIȚA (DIDA) VASILCA

Astăzi, Editura Nona a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț o sărbătorește, de ziua sa de naștere pe scriitoarea Dida Vasilca.

LA MULȚI ANI, stimată Doamnă!

DUMITRIȚA (DIDA) VASILCA

S-a născut la 11 aprilie 1962, la Piatra-Neamţ. Absolventă a Liceului Pedagogic „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ (1981) şi a Facultăţii de Istorie-Filozofie, din Iaşi (1985), a îmbrățișat cariera didactică, fiind profesoară în Judeţul Harghita (1985-1989), apoi expert metodist şi director al Casei Corpului Didactic din județul Neamţ (1991-2000). A predat, fiind profesor colaborator, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj, Filiala Piatra-Neamţ (1998-2008).

 Ca profesor la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” (2010-2012), a deținut și funcția de director adjunct a acestei instituții.

A mai predat și la Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra-Neamț. În perioada 1989-1991 a fost referent literar la Teatrul Tineretului. Este fondator al Editurii „Alfa” a Casei Corpului Didactic Neamţ (1996), al Revistei „Apostolul” (1999).

Debut cu versuri în „Ateneu” (1991), editorial cu „Aproape amintiri” (1997), urmat de „Ducatul inocenţei” (2003), „Jurnalul seniorilor“ (2019). Colaborări la: „Ceahlăul” „Antiteze”, „Apostolul”, „Asachi”.

Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.