„Naiul este un instrument divin, mirific, un instrument cu valenţe divine, un instrument cosmologic, care conţine în el toate secretele, codul cântecului românesc şi planetar. Este un instrument multimilenar, care trăieşte pe glia românească de peste şapte mii de ani. Şi dacă este al nostru, trebuie să-l sfinţim, aşa cum a fost el sfinţit în istoria românilor, şi să-l considerăm ca simbol al sunetului nostru şi ca purtător de lumină şi sunet divin.“ Este descrierea pe care genialul naist îşi prezenta instrumentul muzical tipic românesc pe care l-a impus atenţiei întregii lumi.
S-a ivit în această lume într-o familie de ţărani agricultori din Găieşti – Dâmboviţa. În 1955 se înscrie la Şcoala specială de muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Fănică Luca. După absolvire, intră la Conservatorul “Ciprian Porumbescu”. Aici urmează trei cursuri în paralel, trei specialităţi distincte. Cea de Pedagogie (pe care o absolvă în 1966) şi cea de Dirijat cor, acolo unde l-a avut drept magistru pe Dumitru D. Botez. Precum şi cea de Dirijat orchestră cu maestrul Iosif Conta profesor. Pe ultimile două le termină în 1968.
Din 1966 este angajat ca dirijor la Ansamblul Ciocârlia, instituţie artistică în care avea sub bagheta sa trei sute de muzicieni, în acest fel făcându-şi practica pentru cursurile de dirijat.
Primele lucrări le compune la vârsta de optsprezece ani – coruri la patru voci, prima metodă de nai (ce avea, ulterior să fie editată la Paris, 1975), Hora Bucureştiului, Sârba oltenească.
Despre începuturile interpretării muzicii la nai, Maestrul povesteşte
folosindu-se de metafore filosofice: “naiul mi-a fost predestinat; nu a fost
întâmplător faptul că eu a trebuit să aleg naiul, sau, mai bine zis, naiul a
trebuit să mă aleagă pe mine şi eu să mă manifest împreună cu el. A fost un
destin anume ca eu să devin el şi el să se integreze total în mine.”
Aplecarea către acest instrument, pe care, până la Gheorghe Zamfir, nimeni nu
s-a gândit să-l studieze în mod academic, dragostea pentru nestematele
folclorului românesc, precum şi talentul deosebit al artistului, toate acestea
la un loc au făcut ca în 1966 Casa de discuri “Electrecord” din Bucureşti să
editeze un prim LP cu compoziţii folclorice cântate la nai – Doina de jale,
Doina ca la Vişina etc.
Avea să fie primul pas către marele succes. Faima românului care fermeca
auditoriul cu naiul său trecuseră graniţele ţării.
În 1970 formează primul taraf concertistic. Împreună cu aceşti instrumentişti
susţine spectacole la Paris, pe scena Teatrului “Vieux Colombier”. Acest turneu
parizian a reţinut atenţia muzicologilor din lumea întreagă întrucât a fost
pentru prima oară când cineva a cântat într-un singur concert la patru naiuri –
sopran, alto, tenor şi bas. Instrumente concepute încă din 1968 de către
artistul român. Aveau să fie nu mai puţin de patruzeci şi cinci de concerte pe
acea scenă a Parisului.
Invenţia lui Gheorghe Zamfir – a celor patru naiuri de tonalităţi diferite – a
dat ulterior posibilitatea ca acest instrument să poată fi folosit şi în alte
genuri şi stiluri de muzică decât cea populară. Era ceva cu adevărat ieşit din
comun!
Faima deja creată a dus muzica compusă de naistul român până la a însoţi
imagini de film artistic. Amintesc doar trei dintre titlurile în vogă în epocă
– Once Upon a Time In America, Karate Kid şi The Tall Blonde Man with One Black
Shoe.
Dar invenţiile proprii nu se opresc. În 1972 Gheorghe Zamfir creează stilul
nai-orgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta de expresie
şi interpretare a muzicii de nai. Doi ani mai târziu compune prima „Mesă
pentru Pace” pentru nai, cor, orgă şi orchestră, compoziţie pe care o
înregistrează la Bucureşti cu Orchestra Radio şi Corul “Madrigal”. În 1978 avea
să introducă muzica de nai în orchestra simfonică prin stilul “pop”. În 1982
crea prima rapsodie şi primul concert pentru nai şi orchestră. Pe care le
înregistrează cu Filarmonica din Monte Carlo, cu Lawrence Foster la pupitrul
dirijoral..
Deja din 1979 compusese şi dăduse publicului din lumea largă piesa „Lonely
Shepard” (Ciobănaşul singuratic), cea astăzi atât de cunoscută şi cântată
pretutindeni pe Glob.
De prisos să mai amintim de turneele la Carnegie Hall, Lincoln Center sau
Kenedy Center din Statele Unite, de concertele de la Olympia din Paris…
Peste
tot pe unde a ajuns, Gheorghe Zamfir a dus mereu cu el o fărâmă din folclorul
de acasă. Dovedind Mapamondului că armonia cu natura, echilibrul şi
tinderea mereu către perfecţiune sunt ingredientele unei frumuseţi artistice dincolo
de orice comparaţie.
Contactat, în 2007, şi invitat să ţină un curs de măiestrie şi pentru viitorii naişti români la Vacanţele muzicale de la Piatra-Neamţ, maestrul Zamfir n-a ezitat nici o clipă. N-a strâmbat din nas nici când i s-a pus la dispoziţie pentru studiu cu discipolii săi micuţa sală de repetiţii a Şcolii Populare de Arte. Una foarte mică pentru un artist atât de mare. Cel puţin aşa gândeam noi, organizatorii de atunci. Dar nu! Maestrul a zis “Mulţumesc!” şi s-a apucat de treabă. Ba chiar a mărturisit ulterior că s-a bucurat de liniştea din curtea Şcolii ca de liniştea unui parc. Acolo aveau să-l intervieveze Luminiţa Constantinesc de la T.V.R. Cultural şi Ioan Amironoaie.
Pentru tot ceea ce însemnaţi în cultura românească, Domnule Gheorghe Zamfir, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ vă urează:
LA MULŢI ANI, CU SĂNĂTATE ŞI CU BUCURIE!
Sursă de documentare: Valentin Andrei, „Patruzeci de ani de VACANŢE MUZICALE la Piatra-Neamţ”, Editura Capriccio, Piatra-Neamţ, 2011.
