Cea mai spectaculoasă practică magică de Măcinici (9 martie) era aprinderea focurilor în zorii zilei prin curţi şi grădini. Lângă focuri se aşezau scaune unde se odihneau, se încălzeau şi se ospătau sufletele morţilor venite să petreacă Anul Nou celebrat primăvara. În această zi, satele din sudul ţării se confundau cu nori uriaşi de fum. Focurile aprinse cu gunoaiele rezultate din curăţirea curţilor, grădinilor şi anexelor gospodăreşti aveau valoare practică, dar şi semnificaţie rituală: sprijinirea Soarelui să depăşească punctul de echilibru atins la echinocţiul de primăvară. Când focul se înteţea, tinerii săreau peste flăcări în aşa fel ca fumul să pătrundă cât mai bine printre haine. Focurile de Măcinici sunt atestate în satele din Muntenia, Oltenia, Banat şi Transilvania.
În Transilvania, „în ajunul zilei de 40 de sfinţi se aprind grămezi de paie şi căsenii sar unul după ritul peste flăcări, în Banat „se zgândără şi se bate cu botele în focul aprins pentru încălzirea mai rapidă a timpului”. (Simion Florea Marian)
