In perioada 8-12 mai s-a desfăşurat la Tulcea ediţia a XII-a a Festivalului Internaţional al Păstoritului, în organizarea Consiliului Judeţean Tulcea, Primăriei municipiului Tulcea, Ansamblului Artistic „Baladele Deltei”, Primăriei Beidaud şi Ansamblului folcloric aromân „Dor” din Sarighiol de Deal.
Festivalul a debutat joi, 8 mai, când a avut loc deschiderea oficială a Festivalului Internaţional al Păstoritului cu Concursul naţional de creaţie literară, desen şi fotografie, ediţia a V- a „Tradiţii şi obiceiuri de păstorit. Din 12 ansambluri prezente, nouă au fost din ţară, iar trei din străinatate. Astfel, România a fost reprezentată de ansamblurile judeţelor Tulcea, Neamţ, Suceava, Argeş, Olt, Bistriţa şi Brăila. Spectacolele din cele 4 zile de festival au fost în localităţi diferite, în Tulcea şi în Sarighiol de Deal. Fiecare ansamblu a prezentat un program de muzică şi dansuri populare din zona pe care au reprezentat-o.
Printre ansamblurile invitate a fost si Ansamblul Folcloric „Kitka” din Macedonia, ansamblu care ne-a incantat anul trecut la Festivalul International de Folclor „Ceahlaul”.