Parodia înmormântării Anului Vechi şi a renaşterii Anului Nou, care se organiza de cetele de feciori pe data de 28 decembrie, se numea îngroparea Crăciunului.
Feciorii, adunaţi la casa jocului, alegeau pe cel care va interpreta rolul Crăciunului mort. Acesta era aşezat pe o scară de lemn (targă funerară) şi acoperit pentru a nu fi recunoscut. În timp ce mortul este condus la râu, pe ultimul drum, cortegiul funerar cântă morţeşte (jeleşte), popa slujeşte, cantorul dă răspunsuri la ectenii, iar lăutarii cântă ca la înmormântările tinerilor necăsătoriţi. Textul ritual, cântat pe melodia prohodului, descifrează semnificaţia obiceiului:

„Măi, Crăciune, măi, Bătrâne,
Astăzi te-ngropăm pe tine.
Haideţi toţi, cu mic cu mare,
Să ducem Crăciunu-n vale,
Şi să-l băgăm în produc,
Pe el să punem butuc.
O, Crăciune, o, Bătrâne,
Du-te de la noi cu bine;
Mergi pe apa Sâmbetei,
Şi-napoi nu mai veni,
C-a veni altu Crăciun
Şi-a fi ca tine mai bun”.

La produc (copcă în gheaţa râului), după ce i se luau iertările şi i se dezlegau păcatele, mortul era aruncat de pe scară pe gheaţă. În acel moment, Crăciunul mort renăştea şi se ridica în picioare pentru a fi văzut de întreaga asistenţă. Noul Crăciun însoţit de feciori şi melodii vesele de joc se întorcea în sat unde se desfăşura pomana (comândarea) Crăciunului, o petrecere de pomină. (Ion Ghinoiu)