Reprezentant de marcă al grupării nemţene de artişti plastici, Mihai Agape are o viaţă trăită între extreme. A fost, în tinereţe, technician de înaltă tensiune, ulterior fiind acaparat de frumuseţea artelor plastic. Pentru ca în vremea din urmă să se avânte, cu rezultate remarcabile, în domeniul prozei.
Primii paşi în viaţă la Sălăgeni (Iaşi)
Mihai Agape s-a născut la 24 martie 1938, în satul Sălăgeni, comuna Grozeşti, plasa Răducăneni, judeţul Fălciu (astăzi judeţul Iaşi), fiind al doilea copil dintre cei şase ai părinţilor săi. A învăţat la Şcoala primară din Sălăgeni („obişnuiam să citesc şi să scriu pe plăcuţă de gresie moştenită de la sora cea mai mare”) şi Şcoala gimnazială la Grozeşti, sat aflat la trei kilometri distanţă de Sălăgeni, iar clasa a VII-a la Răducaneni, la zece kilometri distanţă de casă („Împreună cu câţiva copii din sat făceam această navetă zilnică, pe jos, indiferent de starea vremii sau dacă ne ieşea lupul în cale pe malul Prutului, prin pădurea din Pruteţul Grozeştiului. De două ori pe săptămână rămâneam toată ziua la şcoală, la ansamblul coral şi sportiv, având drept hrană un dărăb de mămăligă coaptă pe plită şi unsă cu magiun sau cu o ceapă în trăistuţă”).
Energetician de înaltă tensiune
Pentru că se vorbea mult de Planul de electrificare a ţării (decenalul 1951 – 1960), s-a înscris la Şcoala medie-tehnică de energie din Iaşi, apoi, după desfiinţarea acesteia, a finalizat studiile tehnice la Centrul şcolar profesional „Iosif Rangheţ” din Bucureşti. („Am făcut practică la Uzina Electrică Filaret şi la I.D.E.B., trecând pe la toate echipele de întreţinere a liniilor electrice aeriene şi subterane.”) În primăvara anului 1957 a fost angajat la Centrul de Înaltă Tensiune din Borzeşti, din cadrul I.R.E. Bacău.
În tot acest timp, pictura, fotografia şi domeniul radioamator au fost preocupările de bază din timpul liber. („Atunci mi-am construit primul meu aparat de radio cu galenă. La Bucureşti, dintre colegi, prietenul meu cel mai bun era Ion Mădescu, din Dridu – Urziceni. Fratele său, Mihai Mădescu, avea să fie graficianul şi scenograful de mare success de mai târziu, cel care a trăit şi activat ani buni şi la Piatra-Neamţ, prin anii 1970. Mihai Mădescu, care luctra la Liceul de Arte Plastice din Bucureşti şi a avut intuiţia de a mă încuraja să desenez mai mult.”)
În 1957, Mihai Agape se transferă la Întreprinderea comunală Piatra-Neamţ, locuind pentru început la Zăneşti.
Trece la arta plastic, avându-l drept mentor pe Adrian Podoleanu
În planul studiilor artistice, se înscrie la Şcoala Populară de Artă din Iaşi (1960), avându-l că mentor pe reputatul pictor Adrian Podoleanu. La sfatul acestuia, urmează, apoi, Facultatea de Arte Plastice de pe lângă Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, pe care o absolvă în anul 1967. („Pe timpul anilor I şi II ai facultăţii am lucrat în continuare ca şef de tură la staţia de transformare 110/35/6 kv., Iaşi II.”)
Între anii 1960 – 1969, ca artist plastic amator, a activat în cadrul Casei Creaţiei Populare Iaşi (director prof. Gheorghe Aruxandei). Expune lucrări de pictură la acţiunile organizate pe plan local, judeţean şi republican, fiind semnalat de criticii de artă ca un talent promiţător. („Am obţinut diferite premii. Pe timpul studenţiei, în 1966, am făcut o expoziţie personală de acuarelă în staţiunea Olăneşti, în 1968 la Căminul cultural din Răducăneni, iar în 1969 la Casa universitarilor din Iaşi.”)
Devine, la Neamţ, artist plastic cu faimă
Destinul i-l scoate înainte pe Gheorghe Bunghez, preşedintele Comitetului de cultură al judeţului Neamţ. („Văzând că am preocupări de artă plastică, domnia sa m-a recomandat profesorului Gheorghe Diaconu-Pif, de la Casa Judeţeană a Creaţiei Populare Neamţ. Profesorul Diaconu a fost cel care mi-a scris cronica din ziarul «Ceahlăul», la expoziţia de acuarelă de la casa de Cultură, în primăvara anului 1971. Din anul următor, am început amândoi să activăm în cadrul Cenaclului Piatra-Neamţ al Filialei Bacău a U.A.P., condus pe atunci de scenograful Mihai Mădescu.”) Demisionează de la I.R.E. şi, la îndemnul fostului coleg de facultate, prof. Gheorghe Vadana, în acea vreme inspector la Inspectoratul Şcolar Neamţ, intră în învăţământ. („M-am prezentat ca profesor titular la Şcoala nr. 1 Zăneşti – director, prof. Constantin Şerban -, şi la Şcoala generală nr. 2 Zăneşti – director, prof. Alexei Cecmac. După şaisprezece ani ajunsesem din nou la Zăneşti.”)
După obţinerea definitivatului în învăţământ, este detaşat, cu jumătate de normă, ca profesor conducător de cerc de artă plastică, la Casa Pionierilor din Piatra-Neamţ, loc rămas liber după transferul profesorului Radu Ceontea la Liceul pedagogic, apoi la revista „Vatra” din Târgu Mureş. În anul 1978, prin concurs, devine titular al catedrei de specialitate.
Un an mai târziu, în 1979, se căsătoreşte cu profesoara de desen Paraschiva Boca, pe când ea lucra la Şcoala generală din comuna Ion Creangă. („Ne întâlneam la cercurile pedagogice şi la expoziţiile de artă plastică, la care prezentam amândoi lucrări de pictură.”)
Activitate febrilă în domeniul piucturii şi al fotografiei
În perioada 1980 – 1985, coordonează clasa de fotografie de la Şcoala Populară de Artă, aflându-se sub directoratul profesorului şi criticului de artă, Valentin Ciucă, apoi al profesorului Theodor Macarie. („Am activat în acest domeniu şi ca membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi – A.A.F. -, pe atunci singurul din judeţ. („Alături de Cornel Miftode, de prof. Viorel Cap şi prof. Georgică Baboi, am activat Cineclubul Casei Corpului Didactic. Am participat la festivaluri de film pentru amatori, schimburi de experienţă, simpozioane, cursuri de perfecţionare la nivel republican, organizate de Ministerul Învăţământului, Ministerul Culturii, Sindicate. Apoi, am înfiinţat şi condus şi Cineclubul «Sfera» al Casei Pionierilor Piatra-Neamţ.”)
Personaj important pentru istoria postdecembristă a Palatului copiilor din Piatra-Neamţ
În ianuarie 1990, este ales director al Clubului Copiilor, „de către colectivul de angajaţi organizaţi de F.S.N., pe un mandat de patru ani. Am fost degrevat de jumătate de normă didactică şi am continuat activitatea cu copiii până în martie 1994, apoi cu normă întreagă până la pensionare, anul 1998.” Are merite în procesul de reorganizare a acestor tip de instituţii şcolare. („Într-un colectiv de directori din cinci reşedinţe de judeţ, condus de inspectorul din Ministerul Învăţământului, profesorul Valentin Tuţă, a fost adoptată propunerea mea de a se folosi denumirea de Clubul Copiilor şi nu Clubul copiilor şi elevilor sau Casa Copiilor şi Elevilor. În 1993, tot la propunerea mea, se aprobă denumirea de Palatul Copiilor Piatra-Neamţ.”)
Mihai agape este foarte mândru de generaţiile de copii cărora le-a modelat gustul artistic. („Dintre sutele şi sutele de copii care au frecventat cercul condus de mine, pe parcursul a douăzeci şi doi de ani, menţionez doar câţiva: Laurenţiu Dimişcă, Adriana Pală-Stanciu, Dan Ostahie, Oana Ilaş, Adina Bălan, Ciprian Iorgu, Laura Maftei, Mândra Cojoc, Monica Toronilă, fraţii Sezonov, Daniel şi Sabina Baboi, fraţii Agafiţei, Liviu Mănescu, Costel Curelaru, Iulian Zaharia, Otilia Drumea, Laura Hurjui, Georgiana şi Ioana Carp, Luminiţa Teaci, Cristi Ionel, Mihai Pascaru, Cristina şi Cristian Stefanovici, Dorin Dram, Lenuţa Niculăiţă, Daniela Păr, Simona State, Flori Itu, Irina Irimescu, Giorgiana Pintilie, Cristi Surugiu, Gabriela Vătăvoiu, Mihaela Soltănescu, Evelina Zamfir, Beatrice şi Ingrid Erhan, Ana Preotu, Andreea Ţuţu, Laura Bălan, Oana Gheorghiu, Claudia Turcu, Cezara Ruxăndoiu, Adriana Badea, Ionuţ Dochiţa, Oana Condrea, Marilena Dinu, Măriuca Brăescu, Alex. Iftimie, Gabriel Ouatu, Diana Muscă, Raluca şi Tudor Escu, Claudia Heisu, Cristina şi Ionuţ Lupaşcu, Cristian Ghiţescu, Silvia Pavalache, Valeriu Zănoagă, Luminiţa Zenica, Irina Florescu.”)
La pensie pictează, expune şi scrie cu succes
După pensionarea din anul 1998, Mihai Agape se dedică în totalitate picturii, expunând măcar o dată pe an pe simezele din Piatra-Neamţ şi din ţară.
În ultimii ani, fire de artist, Mihgai Agape s-a dedat şi scrisului, reuşind până în prezent să creeze două romane („Lampa care întinde morţii prada”, Editura Corgal Press, Bacău, 2012; „Eşecul fatidic”, Editura Nona, Piatra-Neamţ, 2014) şi un volum de proză scurtă, autobiografică („Himere”, 2016), de factură suprarealist-fantastică, creaţie premiată în același an la Festivalul Internațional de Creație „Vrancea literară”.
