FLORIN DANIEL CHELARIU A OBŢINUT PREMIUL III LA CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTĂ PLASTICĂ „ION IRIMESCU”
Spre sfârşitul lunii februarie, Şcoala Populară de Arte „Ion Irimescu” din Suceava a organizat a opta ediţie a concursului naţional care poartă numele marelui artist plastic din Fălticeni – Ion Irimescu. Competiţia, una adresată celor mai talentaţi elevi din şcolile populare din ţară, este una foarte apreciată, laureaţii săi, de-a lungul timpului, ajungând cunoscuţi pictori, graficieni, sculptori.
Şi anul acesta, aşa cum a făcut-o în ultimii ani, Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ a înscris în concurs unul dintre cei mai promiţători cursanţi, Florin Daniel Chelariu. Şi, dacă anul trecut Sabina Popovici, elevă a pictorului Arcadie Răileanu, nu a venit acasă cu mâna goală, iată că tradiţia se păstrează, iar Florin Daniel Chelariu a obţinut Premiul III la secţiunea grafică. Lucrarea sa, „Peisaj de la Curtea Domnească” a fost apreciată de juriu, tânărul artist pietrean fiind deja socotit ca un foarte bun peisagist.
Florin Daniel Chelariu se prezintă: „am 17 ani şi sunt elev la Colegiul Naţional «Petru Rareş» şi parcurg acum al cincilea an ca elev al domnului Arcadie Răileanu. Pe primii patru i-am parcurs între 2006 şi 2010, iar din toamnă am revenit pentru a aprofunda cunoştinţele acumulate în anii trecuţi şi de a adapta acumulările vârstei mele de acum. Îmi place să desenez de când mă ştiu. Practic, desenul a fost universul meu de până în prezent. Am acasă cam tot ceea ce am creat de la cea mai fragedă vârstă, de la un desen cu o familie de morcovi (una dintre primele creaţii ale mele) şi până la acuarelele de acum. Mama le-a strâns pe toate în mai multe mape. Acestea ar fi portofoliul meu, de care sunt mândru. Am mai participat la concursuri de gen, dar doar la nivel de judeţ. Acest premiu vine la prima mea participare la nivel naţional.”
Despre elevul său, pictorul Arcadie Răileanu a spus că „Florin continuă cu succes o tradiţie deja împământenită la Piatra-Neamţ, aceea a acuareliştilor de valoare. Doamna acuarelei româneşti, Iulia Hălăucescu, ar avea de ce să fie mândră cu aşa urmaş într-ale artei ce a consacrat-o!”
Ca la fiecare ediţie, şi anul acesta Concursul Naţional de Artă Plastică „Ion Irimescu” se finalizează cu o tabără de creaţie la care vor participa cei mai talentaţi cursanţi de la şcolile populare din ţară.
REZULTATE PRESELECŢIA JUDEŢEANĂ LA FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEALĂULUI”
Rezultatele finale la preselecţia judeţeană din 7 martie 2015, Piatra Neamţ
Canto popular: 8 – 15 ani
- ROTARU BIANCA – ELENA – ADMIS
- LUPU PAULA ANA – MARIA – ADMIS
- ANDRIESCU TELIUŢĂ BIANCA - DUMITRELA neprezentat
- CREŢU BIANCA – ELENA respins
- AVASILOEI MIRUNA – ELENA – ADMIS
- SĂNDULACHE IUSTIN – ANDRE – ADMIS
- SÂRBU DENISA respins
- HUMĂ ELENA – SABINA – ADMIS
- COROBANEA NINA respins
- ACATRINEI CARMEN – LORENA – ADMIS
- GRIGORIŢĂ ANDA – CRISTINA respins
- LUNCAŞ ALEXANDRA respins
- POPA DENISA – ADMIS
- BURUIANĂ ANCA - PATRICIA – ADMIS
- OPREA LARISA - MĂDĂLINA – ADMIS
- ANASTASIEI DENISA – ADMIS
- PRUNDU ELENA – ALICE respins
- APETREI MARA - IUSTINA – ADMIS
- VASILE BEATRICE – NICOLETA respins
- MARDARE ANDREEA – ELENA respins
- ŞOIMARU MIHAELA - IONELA – ADMIS
Canto popular: 16 – 25 ani
- CARNARIU ALINA MARIA – ADMIS
- MARIAN LAURENŢIU – ADMIS
- OŞLOBANU SÎNZÎIANA – ADMIS
- ŞCHIOPU RAMONA MIHAELA – ADMIS
- VINCA DAIANA – ANA – ADMIS
Instrumente populare
- DUMITRU EMMY CONSTANTIN – ADMIS
- BULAI ALEX DANIEL – ADMIS
JURIU:
Conf. univ. dr. Delia Stoian-Irimie
Prof. Mihaela Mancaş
Carmen Elena Nastasă, manager C.C.A. „Carmen Saeculare” Neamţ
PRESELECŢIA JUDEŢEANĂ LA FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEALĂULUI”
Sâmbătă, 7 martie, de la ora 9,30, Festivalul – concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI”, dă startul ediţiei a XXVII–a. În această primă zi a manifestării va avea loc preselecţia concurenţilor din judeţul Neamţ care s-au înscris deja.
Festivalul concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI” îşi propune să revitalizeze şi să promoveze tradiţia şi folclorul din România, prin muzica vocală, instrumentală şi costumul popular românesc.
Festivalul este structurat a se desfăşura pe două secţiuni: Secţiunea Canto Tradiţional Românesc (categoria de vârstă – între 8 şi 15 ani şi categoria de vârstă – între 16 şi 25 ani), respectiv Secţiunea Instrumente Populare (vioară, acordeon, ţambal, clarinet, trompetă, fluier, cobză, nai).
ZIUA MAMEI SĂRBĂTORITĂ DE ARTIŞTII ŞCOLII POPULARE DE ARTĂ
Ziua Mamei – 8 Martie, este sărbătorită anul acesta de micii artişti de la Şcoala populară de Arte printr-un spectacol folcloric susţinut de cursanţii clasei de canto popular coordonată de către Georgiana Şerban-Axinte.
Spectacolul va avea loc joi, 5 martie, începând cu ora 17,30, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului judeţean Neamţ. Intrarea este liberă.
TÂRG DE PRIMĂVARĂ
În perioada 27 februarie – 1 martie, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Neamţ şi Consiliul Local Piatra-Neamţ, a organizat TÂRGUL DE PRIMĂVARĂ.
În dorinţa de a împleti, precum firele albe şi roşii ale Mărţişorului, tradiţia populară străveche din prag de primăvară cu modernismul lumii contemporane, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a invitat pentru acest eveniment meşteri populari renumiţi pe plan naţional şi internaţional – Rodica Ciocârtău şi Maria Todici (Pipirig), Elena şi Vasile Ciocârlan (Ştefan cel Mare), Vasile Dudanu (Grumăzeşti), Cecilia Hăisan (Piatra-Neamţ), Ileana Danci-Horoba (Maramureş), Valentina Acasandrei şi Violeta Radu (Iaşi), Eusebiu Iacinschi (Botoşani), Virgil Moldovan, Gheorghe Zofotă şi Niculae Zaharia (Suceava).
Alături de mărţişoare tradiţionale, Centrul pentru Cultură şi arte „Carmen Saeculare” a propus, pentru întâmpinarea primăverii, articole precum măşti populare, cusături şi ţesături, icoane pe lemn şi sticlă, împletituri din sfoară, ceramică şi artă decorativă.
În ultima zi a Târgului de primăvară, duminică, 1 martie, în spaţiul de la „Pavilionul Expoziţional Municipal” („Galeriile de Artă Modernă”) din Bulevardul Republicii, nr. 17, vizitatorii au putut vedea şi cele mai noi creaţii ale claselor de meşteşuguri ale Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. A fost vorba de clasa de hand-made coordonată de către Mădălina Mariuţac, precum şi de clasele externe, respectiv cele de ţesut-cusut de la Vânători-Neamţ (coordonată de prof. Elena Petrariu), de împletituri fibre vegetale – nuiele de la Vânători-Neamţ (coordonată de meşterul popular Stelian Boboc), de ţesut-cusut de la Pipirig, (coordonată de meşterul popular Rodica Ciocârtău), de împletituri fibre vegetale – pănuşi de la Horia (coordonator Carmen-Lenuţa Mititelu), de prelucrare a lemnului de la Negreşti (coordonator Ioan Bobric), de confecţionat măşti şi împletituri sfoară de la Ştefan cel Mare (coordonatori Elena şi Vasile Ciocârlan), de ţesut-cusut de la Gherăeşti (coordonată de meşterul popular Maria Bereşoaie).
DE DRAGOBETE, IUBEŞTE ROMÂNEŞTE
Centrul petru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ a oferit, duminică, 22 februarie, publicului interesat de tradiţia românească, spectacolul „De Dragobete, iubeşte româneşte”. Protagonişti au fost cursanţii de la clasele de canto (coordonator Georgiana Axinte-Şerban) şi dans popular (coordonatori Claudiu şi Ion Luchian). Pentru realizarea evenimentului cultural artistic s-a pornit de la ideea de a celebra sărbătoarea autentică a iubirii în satul românesc, micii artişti de la Şcoala Populară pregătind un spectacol folcloric dedicat Dragobetelui.
DE DRAGOBETE, IUBEŞTE ROMÂNEŞTE
Centrul petru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ invită publicul la spectacolul „De Dragobete, iubeşte româneşte”, realizat de către cursanţii de la clasele de canto (coordonator Georgiana Axinte-Şerban) şi dans popular (coordonatori Claudiu şi Ion Luchian). Pornind de la ideea de a celebra sărbătoarea autentică a iubirii în satul românesc, micii artişti de la Şcoala Populară din cadrul Centrului petru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” au pregătit un spectacol folcloric dedicat Dragobetelui.
Evenimentul va avea loc duminică, 22 februarie, ora 16,00, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ.
Intrarea este liberă.
SPECTACOLE DE TEATRU ALE ELEVILOR ŞCOLII POPULARE DE ARTE
Vineri, 20 februarie, de la ora 13,00, clasa de actorie a Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carrmen Saeculare” pune în scenă pentru elevii de vârsta apropiată adolescenţei din comuna Vânători, una dintre cel mai jucate piese ale tinerilor actori – „Plăcere ucigaşă”. Spectacolul, realizat după textul lui Sorin Oros şi în regia lui Gheorghe Hibovschi, tratează problema consumului de droguri la vârste destul de fragede. Distribuţia îi cuprinde pe Alexandru Negruş, Sabina Nica, Paula Şchiopu, Ştefan Zavodnicu, Andreea Roşu, Costel Anechitei, Sorin Mitrofan.
Duminică, 22 februarie, aceeaşi clasă, coordonată de actriţa Maria Hibovschi, se întâlneşte din nou cu publicul de vârstă apropiată actorilor de la Şcoala Populară de Arte, atunci când, de la ora 13,00, vor prezenta spectacolul „Norişor”, text şi regie Maria Hibovschi, cu o distribuţie în care se regăsesc Nicolas Panagiotis, Jesica Mararu, Izabela Feraru, Ilinca Şerban, Roxana Timoşcov, Medeea Popa, Ioana Grigoraş, Victor Vădeanu, Andrei Manea, Geo Sava, Ştefania Tărniceru, Tinu Teodorescu, Luca Ciurea, Tudor Brotnei, Matei Pal, Ema Todiraş, Sorana Dobrea şi Ivona Roşu.
Periplu actorilor de la Şcoala Populară de Arte în comuna Vânători se va încheia duminică după-amiază, când Lorena Milea, David Moisă, Maria Muraru, Matei Spiridon, Ştefania Tărniceru, Alexis Roşu, Delia Anton şi Alexandru Şerban vor da viaţă personajelor piesei „Picioroangele”, după un text al Francescăi Ricinski şi în regia Maria Hibovschi.
Toate aceste spectacole vor avea loc la Centrul Social Cultural „Mihail Sadoveanu” din comuna Vânători – Neamţ.
Lansare album „Lecturi pastelate. Opere literare româneşti ilustrate de şcolari”, lucrare coordonată de profesorul Gheorghe Ţigău
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, în parteneriat cu Biblioteca judeţeană “G.T. Kirileanu”, organizează, joi, 12 februarie 2015, ora 12,30, lansarea albumului „Lecturi pastelate. Opere literare româneşti ilustrate de şcolari”, lucrare coordonată de profesorul Gheorghe Ţigău.
Evenimentul va avea loc la Sala Cupolă a Bibliotecii judeţene „G.T. Kirileanu”.
Invitaţi vor fi Dr. Adrian Alui Gheorghe, prof. Bogdan Aniţulesei şi scriitorul Emil Nicolae.
Vor susţine un program artistic elevii Liceului de Artă „Victor Brauner”.
Festivalul – concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI”, ediţia a 27–a, Piatra - Neamţ, 7 - 15 martie 2015
REGULAMENT
Festivalul – concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri
“FLORILE CEAHLĂULUI”, ediţia a 27–a,
Piatra - Neamţ, 7 - 15 martie 2015
Festivalul concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “FLORILE CEAHLĂULUI” îşi propune să revitalizeze şi să promoveze tradiţia şi folclorul din România, prin muzica vocală, instrumentală şi costumul popular românesc.
Condiţii de participare
Pot participa la concurs copii şi tineri solişti vocali şi instrumentişti de muzică populară din România, având vîrste cuprinse între 8 şi 25 ani.
Înscrierea la concurs se face pe baza fişei de înscriere care va fi trimisă pe adresa noastră: Piatra – Neamţ, Str. Ştefan cel Mare nr. 3, pentru Festivalul – concurs “Florile Ceahlăului” 2015,, prin fax: 0233 214026 on-line pe site-ul Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ.
Înscrierea la Festivalul “Florile Ceahlăului” se face contra - cost
Odată cu fişa de înscriere (care se gaseşte în ataşament pe Site – la secțiunea informații utile) se vor transmite partiturile cu acompaniamentul piesei muzicale pe care o vor interpreta precum şi dovada plăţii pentru înscriere.
Taxa de înscriere la Festival este de 70 de lei şi se poate face direct la casieria instituţiei sau la Raiffeisen Bank, cont: RO53RZBR0000060011615674
Data limită a înscrierilor este 28 februarie 2015, data la care va fi încheiat şi procesul de transmitere al partiturilor de către concureţi.
Fişa de înscriere (click download fisă de înscriere), însoţită de partiturile cu acompaniamentul pieselor pe care concurenţii le vor interpreta, vor fi trimise, fie pe adresa Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, str. Ştefan cel Mare, nr. 3, Piatra-Neamţ, fie prin fax, la numerele 0233.214026, 0233.231883 sau pe adresele de e-mail: [email protected], cu menţiunea pentru Festivalul „Florile Ceahlăului”.
Concursul se va desfăşura în trei etape pe două secţiuni:
Etapa I Preselecţia judeţeană - 7 martie 2015;
În vederea unei participări cu un înalt nivel calitativ şi competitiv, toţi concurenţii din judeţul Neamţ vor fi prezenţi la preselecţia din data de 7 martie 2015, condiţie obligatorie pentru a intra în concurs.
Etapa II Preselecţia naţională - 14 martie 2015, Piatra - Neamţ;
La preselecţie şi concurs participantul va prezenta:
- o doină (o lucrare din categoria genului epic sau a cîntecului ceremonial)
- o piesă autentică reprezentativă din zona etno-folclorică de provenienţă a concurentului (nu din repertoriul consacrat) interpretată cu acompaniament instrumental;
- descrierea zonei folclorice pe care o reprezintă, a costumului popular sau a unui obicei, sau o snoavă
- concurenţii vor mai avea pregătită şi altă piesă muzicală la care juriul poate apela pentru o mai bună evaluare;
Pentru secţiunea instrumente tradiţionale concurenţii vor prezenta două piese din folclorul românesc diferite ca gen, caracter şi stil.
Etapa finală – Concurs - 15 martie 2015.
Acompaniamentul muzical la repetiţii, preselecţie şi concurs va fi asigurat de orchestra Ansamblului „Floricică de la Munte”.
Timpul alocat fiecărui participant la etapa finală va fi limitat la 5 minute.
Secţiunea Canto Tradiţional Românesc.
– Categoria de vârstă - între 8 şi 15 ani;
– Categoria de vârstă - între 16 şi 25 ani.
Secţiunea Instrumente Populare
Pot participa tineri interpreţi la instrumente tradiţionale: vioară, acordeon, ţambal, clarinet, trompetă, fluier, cobză, nai.
Pentru secţiunea instrumente tradiţionale concurenţii vor prezenta două piese din folclorul românesc diferite ca gen, caracter şi stil.
Concurenţii vor prezenta o doină sau baladă şi o piesă de virtuozitate. Vă rugăm să specificaţi tempo-ul piesei pe partitură.
Desfăşurarea concursului
7 martie 2015 – Preselecţia judeţeană pentru cele două secţiuni (canto şi instrumente populare) Concurenţii sunt aşteptaţi, începând cu ora 930, la sediul Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ, având asupra lor cartea de identitate, copie după certificatul de naştere, partiturile melodiilor interpretate cu acompaniament instrumental şi fişa de participare.
- 1000 – 1430. Preselecţie pentru concurenţii din judeţul Neamţ
- 1500 – anunţarea rezultatelor.
14 martie 2015.
- 900 – 1400. Repetiţie pentru concurenţii din ţară.
- 15.00. Tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii intrării participanţilor în concurs.
- 15.30 – 1900. Concursul de preselecţie.
- 1900 – 2000. Recitalul finaliştilor din 2014
- 2000. Comunicarea rezultatelor concurenţilor prezenţi la preselecţie.
15 martie 2015
- 900 – 1400. Repetiţie pentru finalişti.
- 1630 - Tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii intrării participanţilor în concurs.
- 1700 – 1900. Etapa finală a concursului
- 1900 – 2000. Recitaluri susţinute de solişti consacraţi, spectacol de gală şi decernarea premiilor.
Timpul acordat fiecărui concurent va fi 5-7 minute.
Concursul va fi transmis în direct de o televiziune naţională.
Juriul. Va fi format din oameni de cultură, specialişti în domeniu şi din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ, care vor puncta fiecare concurent după următoarele criterii: interpretare, tehnică instrumentală, autenticitatea repertoriului, costumul popular, ţinută scenică.
Hotărârile juriului sunt definitive şi fără drept de contestare
Premii
Toţi participanţii la festivalul – concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri “Florile Ceahlăului” vor primi diplome de participare.
Se vor acorda premii la toate categoriile şi secţiunile festivalului şi va fi oferit şi Trofeul “Florile Ceahlăului”.
Cîştigătorul Trofeului festivalului nu va mai putea concura la ediţiile următoare, dar va putea participa ca invitat la spectacolul de gală al ediţiei din anul următor.
În funcţie de aportul sponsorilor, premiile pot fi suplimentate şi, de asemenea, juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui sau de a nu acorda unele premii.
Participanţii la festival vor respecta întocmai precizările regulamentului şi ale organizatorilor privind programul de repetiţii, orele şi condiţiile de deplasare, ordinea intrarii în scenă şi programul în afara evoluţiei artistice de pe scena festivalului.
Cheltuielile de cazare şi masă vor fi suportate de organizatori pentru concurenţii din alte judeţe în zilele de 14 şi 15 martie 2015.
Concurenţii cu vârsta de până la 15 ani au dreptul la un singur însoţitor pentru care organizatorii plătesc cazarea şi masa.
Cheltuielile de transport vor fi suportate de participanţi sau de către instituţiile pe care le reprezintă.
Relaţiile suplimentare la sediul Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”, Piatra – Neamţ, Str. Ştefan cel Mare, Nr. 3, Tel./Fax: 0233 214026; 0233 231883 şi adresa de site pt. concurs:
www.florile.ceahlaului.culturaneamt.ro
Manager
Carmen Elena Nastasă




























