SĂRBĂTORI POPULARE ROMÂNEŞTI – ZIUA DE ARMINDENI (1 MAI)
Pe vremuri, ziua de 1 mai era aşteptată cu mare bucurie, conotaţia muncitorească apărând de aproximativ un secol. Pe lângă denumirile cele mai cunoscute de Arminden, Armindeni sau Armindul, sărbătoarea se mai numea şi Maiul, Băui sau Păui. Denumirea „Arminden” provine din cuvântul slav ierminden, care nu însemna altceva decât „Ziua Sfântului Irimia”.
În ajunul zilei de 1 mai se aducea din pădure o prăjină înaltă (sau un copac) căreia i se lăsau câteva crenguţe în vârf. Uneori, tot în vârf, i se punea o cruce sau o roată făcută din spice de grâu sau cununi de flori. Prăjina sau copacul sunt alese din anumite esenţe, socotite sfinte, precum fag, frasin, stejar ori brad. Puse în anumite locuri, în mijlocul satului, al stânei, între hotare sau în faţa casei, prăjinile sau copacii erau lăsaţi să cadă de la sine sau se puneau pe foc când se cocea pâine din grâul nou. Tot în seara ajunului se aninau la uşile şi ferestrele caselor şi grajdurilor, precum şi la porţile ogrăzilor, ramuri verzi din copacii deja amintiţi. Atât prăjina sau copacul, cât şi ramurile verzi, se numeau mai peste tot armindeni, maial sau maiagă, fiind considerate înlocuitoarele unei străvechi divinităţi a vegetaţiei. Scopul acestei divinităţi era protejarea gospodăriei, a aşezării şi a ogoarelor de duhurile rele, extrem de active acum şi sub forma cumpenelor, luna mai socotindu-se altădată prima lună a verii.
La români, cea mai importantă practică tradiţională era ieşirea oamenilor la iarbă verde pentru a bea vin roşu (niciodată alb!) cu pelin verde „spre a prinde la sânge”. Se bea vin roşu pentru a deveni roşu la faţă ca vinul şi sănătos tot anul, considerându-se că în ziua de 1 mai se înnoieşte sângele. Prin unele locuri se continua cu băutul vinului roşu toată luna mai, spunându-se că astfel se înnoieşte maiul, adică ficatul. Cert este că nimeni nu muncea în prima zi a lunii, altfel, se zice, vinul de anul trecut făcea flori. Femeile aveau şi un alt motiv să nu muncească, crezând că astfel vor fi apărate de vifor şi de grindină şi nu vor pierde laptele de la vaci.
Mai precizăm că oamenii nu ieşeau niciodată la iarbă verde înainte de a-şi spăla faţa şi mâinile cu rouă, asta pentru a fi sănătoşi şi frumoşi peste an, acest lucru făcându-se, bineînţeles, înainte de răsăritul Soarelui. Ieşirea la iarbă verde era acompaniată adesea şi de lăutari, veselia trebuind să fie nota generală a zilei de 1 mai. De obicei, se mânca miel fript, vinul roşu putând fi înlocuit, numai în ultimă instanţă, cu rachiu. Însă, acest rachiu trebuia băut doar dintr-un pahar care avea pe fund câteva fire de pelin. Totuşi, petrecerile aveau loc numai dacă 1 mai cădea într-o zi de dulce şi în afara Postului Mare, altfel nimeni nu îndrăznea să bea şi să se veselească.
Aceasta este sărbătoarea tradiţională a Armindenului. Trăită sub semnul Arborelui Vieţii şi a Soarelui, sărbătoarea era una a bucuriei, această bucurie fiind considerată molipsitoare pentru toate zilele verii care urma.
În esenţă, sărbătoarea Armindenului aminteşte de începutul Anului Nou primăvara, când natura exploda, iar oamenii erau contaminaţi de această răbufnire a vegetaţiei: „să dea Domnul să plouă-n fiecare mai pentru a avea destul mălai”.
(Marcel Lutic, „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată.”, Editura Fundaţiei Culturale AXIS, Iaşi, 2006)
„ARC PESTE NEAMȚ. ICOANĂ. IMN. EXCELENȚĂˮ, EVENIMENT CULTURAL ARTISTIC ITINERANT, PENTRU NEMȚENI
Începutul lunii lui Florar aduce publicului din Ținutul Neamț un eveniment aparte. „Arc peste Neamț. Icoană. Imn. Excelențăˮ este un proiect care aduce împreună cuvântul de învățătură, cântul și arta plastică. Cuvântul de învățătură va fi adus de preacuviosul părinte arhimandrit Hariton Negrea, starețul Mănăstirii „Petru Vodăˮ, și de preotul Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastorația Familiei din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Iași.
Reprezentanții Liceului Teologic „Episcop Melchisedecˮ din Roman, Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisiˮ Roman, Liceului Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elenaˮ Piatra-Neamț, Liceului Ortodox „Cuvioasa Paraschevaˮ Agapia și Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachiˮ de la Mănăstirea Neamț vor oferi un concert extraordinar de cântări bisericești.
Prezentarea spectacolelor va fi făcută de Teona Rachieru și Flavio Amariei, de la Liceul de Arte „Victor Braunerˮ Piatra-Neamț.
Evenimentul, care va cuprinde și Expoziția de icoane și lucrări plastice, va fi una itinerantă, urmând a avea loc pe 5 mai 2026 la Piatra-Neamț (Teatrul Tineretului, ora 17:00), la Roman, pe 6 mai (în Amfiteatrul pietonal „Ștefan cel Mareˮ, ora 17:00) și la Târgu Neamț, pe 7 mai 2026 (la Casa Culturii „Ion Creangăˮ, ora 17.00).
Organiozatorii sunt, în parteneriat, Consiliul Județean Neamț, Instituția Prefectului Județul Neamț, Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculareˮ Neamț, Asociația Managerilor Educaționali Neamț, Primăria Municipiului Piatra-Neamț, Primăria Municipiului Roman, Primăria Orașului Târgu Neamț, Primăria Comunei Români, Primăria Comunei Oniceni, Primăria Comunei Petricani, Heidelberg Materials.
CREDINŢE POPULARE ROMÂNEŞTI – LEGATUL PLOILOR, MANA VACILOR
Pentru astăzi ne-am propus a vă descreţi frunţile apelând la două scurte texte ale preotului Gheorghe Verşescu, culese din cartea semnată de domnia sa, „Monografia comunei Tarcău, judeţul Neamţ”. Lucrarea cu pricina a fost editată pentru prima dată în anul 1942 la Tipografia Românească „Gheorghe Asachi”, Societate Cooperatistă, Piatra-Neamţ. În anul 2005, Editura „Nona” şi-a făcut datoria de onoare de a scoate din anonimat această importantă trudă a părintelui Verşescu, scoţând pe piaţa cărţii ediţia a doua a cărţii.
Înainte de a vă lăsa să vă delectaţi cu două dintre credinţele populare locale, mai facem menţiunea că autorul nu este altul decât tatăl Doamnei acuarelei româneşti, pictoriţa Iulia Hălăucescu.
“LEGATUL PLOILOR. În Lunca Strâmbului, mai în trecut unul, mai încoace doi gospodari fac cărămidă din pământurile lor. O clădesc în cuptoare, o ard şi o comercializează. Se întâmplă uneori vara secetă. Nu plouă două, trei, patru săptămâni. Cine credeţi că sunt de vină? Cărămidarii! Ei au legat ploile, ca să aibă timp uscat la lucrul lor. Cărămida şi ploile sunt două noţiuni care se ciocnesc. Îi ştiu ei vecinii, că farmezonii aceştia sunt mari giambaşi la opritul ploilor. Unor oameni muritori îi atribuiesc puterile Sf. Ilie. Şi ei, păcatele lor, nici un cuvânt nu se pricep la toate vrăjile acestea presupuse. Da aşa-i omul. Todeauna caută ţapi de ispăşire.
MANA VACILOR. Se întâmplă câte odată unei vaci să-i scadă laptele. Mâncarea proastă, iarba uscată, sau cine ştie ce altă cauză produce această turbare. Şi vitele au necazurile lor. Poporul nu crede altfel decât că i s’a luat mana. Cutare vecină este meşteră la descântece. Ea este pricina. Uite cum rage vaca la poarta ei. Certe, învinuiri. Preotul şi aici este chemat să facă rugăciuni, să alunge duhurile necurate.”
DIN VIAŢA ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ – ANUL NOU PASTORAL
Calendarul oierilor români era împărţit în două anotimpuri egale: vara pastorală, între Sângiorz (23 aprilie) şi Sâmedru (26 octombrie) şi iarna pastorală, între Sâmedru şi Sângiorz. Miezul verii era marcat de Sântilie (20 iulie), sfânt creştin care a preluat atribuţiile unui zeu preistoric al Soarelui şi focului, iar miezul iernii pastorale de Sânpetru Lupilor, divinitate năprasnică ce împarte în noaptea de 15/16 ianuarie tainul (oi, vite, oameni etc.) lupilor pe un an întreg.
Începuturile anotimpurilor pastorale (Sângiorzul şi Sâmedrul) şi mijlocul acestora (Sântilie şi Sânpetru Lupilor) erau importante repere calendaristice pentru planificarea întregii activităţi a crescătorilor de animale, în special a oierilor.
Numărarea zilelor într-un an calendaristic format din două anotimpuri, vara şi iarna, putea începe atât la Sângiorz, după fătatul oilor, înţărcatul mieilor şi urcarea turmelor la munte, cât şi la Sâmedru, după coborârea turmelor, împerecherea (mârlitul) oilor şi pregătirile pentru iernat. Intrarea în aceste două sezoane era marcată de ample scenarii din care nu lipseau sacrificiile rituale: mielul la Sângiorz şi berbecul la Sâmedru. Spre deosebire de Anul Nou agrar celebrat la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei (1-9 martie), când dă colţul ierbii şi înfrunzeşte codrul, Anul Nou pastoral începea în preajma Sâmedrului (14-27 octombrie), în perioada de împerechere a oilor şi de desfrunzire a codrului. Turmele ciobanilor, sterile în timpul verii pastorale, sunt fertilizate la intrarea în iarnă, în timp ce holdele ţăranilor sunt sterile iarna şi fertile vara.
CREDINŢE ŞI PRACTICI POPULARE – SÂNGIORZUL VACILOR
În ziua de 22 aprilie, când se prăznuia Mânecătoarea, sora lui Sângiorz în Panteonul carpatic, se credea că vin strigoii şi vrăjitoarele să fure laptele vacilor, rodul câmpului, visul fetelor şi norocul băieţilor. Strigoii vii, care îşi părăsesc trupurile fără ştirea lor în noaptea de 22/23 aprilie, s-ar aduna, călărind pe limbile meliţelor, pe la casele rămase pustii şi răscrucile drumurilor, pe hotarele dintre sate. După ce îşi încearcă puterile, bătându-se cu limbile meliţelor până la miezul nopţii, revin în sat, intră în trupurile părăsite şi merg să ia mana vitelor cu lapte. Femeile vrăjitoare mergeau şi ele, până la ivirea zorilor, cu sidila (strecurătoare din pânză rară) legată de picior prin păşunile, fâneţele şi holdele consătenilor. Sidila înmuiată de rouă era stoarsă într-un vas de lemn (doniţă, găleată), vrăjită şi dată apoi s-o bea propriile vite. Aceasta era mana, sporul laptelui transferat prin mijloace magice de la vitele vecinilor la cele ale vrăjitoarelor şi strigoilor vii. Alteori mana vitelor, în special fertilitatea acestora, era furată prin îngroparea unui bulgăr de sare sub poteca de trecere a vitelor, se dezgropa în taină şi se da vitelor de prăsilă (Bucovina).
Credinţa oamenilor că vitele vor pierde laptele sau că nu se vor mai înmulţi era atât de puternică încât întreaga suflare a satului era preocupată de găsirea unor mijloace eficiente de luptă, tot de natură magică, împotriva vrăjitoarelor: ascunderea limbilor de meliţă pentru a nu fi găsite de strigoi; ungerea cu usturoi sau cu mujdei de usturoi a meliţelor, porţilor, uşilor, pragurilor şi ferestrelor, vitelor şi oamenilor; descântatul şi lăsatul pelinului, leuşteanului, bozului, odoleanului, rostopascăi în grajdurile şi staulele vitelor. Pe arii extinse, se agăţau ramuri de rug şi măceş la porţi, uşi şi ferestre, se puneau ramuri verzi de fag, stejar, salcie la stâlpul casei sau al porţii, se alungau vrăjitoarele prin strigăte, sunete de tulnice şi buciume, se supravegheau cu mare atenţie păşunile vitelor scoase la păscut, se afumau vitele şi păstorii, se aprindea focul viu.
CALENDAR POPULAR – DUMINICA TOMEI
Prima duminică după Paşte, dedicată în Calendarul ortodox Apostolului Toma, iar în Calendarul popular sufletelor morţilor, este numită Pastele Morţilor sau Pastele Blajinilor. Toma din Galileea, unul dintre cei 12 apostoli aleşi de Iisus, care s-a îndoit de învierea Sa, dar s-a încredinţat după ce I-a pipăit rănile provocate de piroane, este prăznuit toamna, în ziua de 6 octombrie, nu primăvara, după Paşte. Credincioşii, după ce participă la slujbă, depun ofrande bogate pe mormintele rudelor din cimitir (vase, ouă roşii, colaci, lumini aprinse) şi se ospătează în curtea bisericii. Ospăţul funerar se prelungeşte în sunetul clopotelor până la apusul soarelui.
Blajinii sunt enigmatice reprezentări mitice ale oamenilor primordiali, ale moşilor şi strămoşilor, sinonimi cu Rocmanii (Rohmanii, Rugmanii). Aceştia sunt celebraţi primăvara, la Pastele Blajinilor, de obicei în ziua de luni după Duminica Tomei. Numele lor, de origine livrescă, au intrat în folclor prin romanul popular de largă circulaţie în Evul Mediu românesc, Alexandria.
Credinţele despre ei sunt însă mult mai vechi, cert precreştine. Blajinii trăiesc la hotarul dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, pe malurile Apei Sâmbetei, la vărsarea acesteia în Sorbul Pământului. Descendenţi direcţi ai lui Adam şi ai Evei, ei ar fi luat parte la Facerea lumii, ar sprijini Pământul.
Ca înfăţişare, sunt oameni de statură mică, umblă goi şi au corpul acoperit cu păr. Bărbaţii se întâlnesc cu femeile o dată pe an, la Pastele Blajinilor, pentru a face copii. Băieţii sunt crescuţi de mame până merg în picioare şi pot să se hrănească, după care trăiesc în izolare şi asceză împreună cu bărbaţii.
Sunt credincioşi, buni la suflet, blânzi, înţelepţi, incapabili de a face rău şi duc o viaţă austeră, cu posturi severe.
Fiind oameni simpli, nu ştiu să calculeze sărbătorile, în special Pastele, pe care îl sărbătoresc cu o întârziere de opt sau mai multe zile, când văd că sosesc pe Apa Sâmbetei cojile de ou roşu aruncate special de gospodine pe apa curgătoare în vinerea sau sâmbăta din Săptămâna Patimilor. Când văd cojile de ou în ţara lor îndepărtată, ei serbează acolo şi noi aici Paştele Blajinilor sau Pastele Morţilor.
În această zi credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, fac libaţiuni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică, sau în câmp, la iarbă verde (Moldova, Bucovina, Dobrogea, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, în Transilvania).
DIN CULTURA ȘI TRADIȚIILE POPULARE ROMÂNEȘTI – SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ
Prin popor se povesteşte că Domnul Iisus, înviind din morți în ajunul acestei săptămâni, a luminat toată lumea. Pe de altă parte, tot poporul este cel care explică denumirea acestei săptămâni deosebite prin faptul că acum „toate se luminează, adică încep să înflorească și să se înnoiască". Evident, mai toate zilele săptămânii sunt serbate, două fiind motivele: pentru boli și pentru semănături. Mulți români credeau că cei care lucrau în aceste zile luminate urmau să orbească. Era permisă doar punerea găinilor, a rațelor sau a altor păsări de curte la clocit, considerându-se că așa vor ieși cu bine și sănătoși puii.
Ziua a treia a Paştelui era numită Marţea Albă, Marțea Dracului sau Mătcălăul, aceasta deschizând o serie de trei, șapte ori nouă zile de marți, serie numită și Oloagele. În special, aceste zile de marți erau ținute pentru ca semănăturile să fie apărate de grindină și ger, ziua de marți amintind de zeul Mars al romanilor, zeu care, înainte de a deveni al războiului, deschidea anotimpul primăverii în luna lui martie. Despre prima marţi din această serie, bătrânii spun că ar fi ruptă din Înviere, tradiţia cerând să se dea de pomană la săraci.
Miercurea se putea munci, prin unele părţi doar la câmp, femeile ţinând această zi mai ales pentru bolile de picioare numite „de dânsele”. De asemenea, cei care lucrau riscau să fie chinuiţi peste vară de purici. Spre seară, tinerii plecau la pădure după flori şi beţe de alun, trebuind să aducă acasă măcar nouă astfel de beţe, în zorii zilei următoare acestea având o întrebuinţare specială.
Joia Paştilor sau Joia Necurată era serbată pentru ca grindina să nu bată holdele, această joi fiind prima din seria celor nouă joi domneşti de după Paşti. Prima grijă era ca în zori să se dea foc în faţa casei la cele nouă beţe de alun aduse în ajun, crezându-se că aici vor veni sufletele celor morţi să se încălzească. Ziua se făceau multe pomeni în cimitir, având loc şi aşa-numita Slobozire a apei pentru morţi pe la fântâni, un tânăr sau o tânără cărând 44 de găleţi pline cu apă pentru răposaţii apropiaţi. Prac¬tica se încheia cu o masă la iarbă verde, prezenţa a 44 de colăcei fiind caracteristica acestei mese. Spre seară mulţi bolnavi se duceau să se culce în pădurile de frasin pentru a-şi visa leacul. Alţii umblau după buruieni tămăduitoare, după apă de izvor sau după babe ce ştiau să descânte.
Obiceiurile anterioare ne amintesc că suntem în ajunul Izvorului Tămăduirii, sărbătoarea centrală a Săptămânii Luminate. Această sărbătoare foloseşte din plin puterea magică a apei, acum, ca şi la Bobotează, toate apele fiind sfinţite.
RECITAL CAMERAL PENTRU PIETRENI
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, în parteneriat cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Liceul de Arte „Victor Brauner”, Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț și Autonom Piatra-Neamț, invită publicul meloman la Recitalul cameral susținut de Bianca Adelina Podosu (vioară), Diana Estera Podosu (violă) și Kozma István Levente (pian).
Programul serii propune o incursiune fascinantă prin peisajul romantic european, împletind melancolia aristocratică a lui Philipp Scharwenka și noblețea britanică a lui York Bowen cu profunzimea spiritului lui George Enescu și pasiunea lirică a lui Giacomo Puccini, totul sub semnul unui dialog instrumental de o rară sensibilitate.
Intrarea este liberă.
Evenimentul va avea loc miercuri, 15 aprilie 2026, ora 18:00, în sala studio „Theodor Macarie” a Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț.
***
Bianca Adelina Podosu
Absolventă de masterat la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca sub îndrumarea conf. univ. dr. Titus Flueraș, Bianca îmbină disciplina studiului cu o sensibilitate aparte. În prezent, își dăruiește cunoștințele elevilor Liceului de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț, păstrând vie flacăra vocației artistice.
Diana Estera Podosu
Formată la Liceul de Arte „Victor Brauner” Piatra-Neamț și perfecționată la Iaşi (Universitatea de Arte „George Enescu”), Diana aduce pe scenă o experiență orchestrală vastă, acumulată prin colaborarea cu filarmonici de prestigiu. Astăzi, ea revine ca artist instrumentist la Filarmonica „Mihail Jora” Bacău și ca profesor la liceul unde a început totul, modelând noi generații de muzicieni.
Kozma István Levente
Asistent universitar doctor la Academia Națională „Gheorghe Dima”, Extensia Piatra-Neamț, pianistul este un fin cercetător al romantismului transilvănean. Cu o activitate concertistică europeană, acesta oferă recitalului o profunzime academică și o strălucire interpretativă deosebită.