Editura Nona

O carte pe zi: „CRIMA DIN «MUZELOR» ZECE”, VICTOR STAN, IOAN OUATU

„Crima din «Muzelor» zece” este un roman poliţist, cu o pregnantă amprentă socială. Cei doi autori, care, din punct de vedere profesional, provin din mediul poliţienesc, folosesc un limbaj adecvat, de multe ori chiar în „termeni exacţi”, aşa cum remarcă în prefaţa cărţii scriitorul Constantin Munteanu. Cel care mărturiseşte cu sinceritate că, „dincolo de acţiunea poliţistă în sine, bine condusă, cu destule răsturnări de situaţii, surprinde plăcut «evadarea» în poezie, o poezie autentică, izvorâtă din pana poetului Victor Stan.”
Cartea a apărut în 2005, la Editura Nona din Piatra-Neamț.

Valentin ANDREI,

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

by Carmen Saeculare

Semnal editorial - LA NONA, DOUĂ NOI LUCRĂRI VALOROASE DESPRE PATRIMONIUL CULTURAL NEMȚEAN

La Editura Nona a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț au apărut recent două noi volume ale autorilor nemțeni, lucrări care explorează comorile patrimoniale – umane și imateriale – ale ținutului Neamț.

• Prof. univ. dr. Vasile VASILE - „Profiluri de Muzicieni Români”, volumul II

Rod al unei munci elaborate de cercetare a creației muzicale românești din vechime, lucrarea profesorului universitar doctor Vasile Vasile, originar din Neamț, aduce la cunoștința generațiilor mileniului trei o serie de portrete ale unor personalități ale lumii muzicale bisericești care riscă să intre în uitare. Astfel, autorul continuă un mai vechi proiect al său, primul volum al „Profilurilor...” tratând viața și opera unei serii de muzicieni care nu aveau nimic în comun cu ținutul Neamț.

Strălucit bizantinolog, cu o operă vastă și foarte apreciată de mediul academic românesc și nu numai (avem în vedere acoperirea studiilor sale a întregului areal balcanic, precum și Premiul Academiei Române pe care l-a obținut cu o altă lucrare a sa), profesorul Vasile Vasile deschide volumul de față cu o concisă incursiune în veacurile medievale, când s-a afirmat la Mănăstirea Neamț una dintre importantele școli de muzică bisericească (sublinierea îi aparține), din care, apreciază autorul, „pare a descinde cunoscuta școală de la Mănăstirea Putna, din epoca ștefaniană.”

Au fost adăugate studiile consacrate rolului Sfântului Paisie Velicicovschi

în dezvoltarea muzicii liturgice, protopsaltului din școala sa, Iosif Duhovnicul, și urmașilor acestuia, în frunte cu Visarion Protopsaltul.

Având avantajul apropierii și posibilității cercetării directe a bogatului fond muzical prezentat de Biblioteca mănăstirii Neamț, autorul a avut șansa descoperirii unor alte prețioase documente: primele lucrări de cântări bisericești în limba română, tipărite la Viena, în anul 1823, Anastasimatarul, Irmologhionul și Theoreticonul, și o bună parte a cântărilor aparținând perioadei nemțene.

Calitatea sa de profesor la Piatra-Neamț (a activat pe plan didactic, în Neamț, între anii 1970 și 1990, fiind, printre altele, și primul director al Școlii Populare de Artă) l-a determinat pe Vasile Vasile să creioneze profiluri ale unor muzicieni nemțeni uitați, personalități muzicale descinse din acest ținut, muzicieni a căror activitate s-a desfășurat în zona nemțeană și muzicieni născuți și formați în afara spațiului nemțean dar implicați în viața culturală a zonei, printre ei Iosif – ilustrul protopsalt al Neamţului, Macarie Ieromonahul de la Mănăstirea Neamţ, Visarion Protopsaltul, Dorothei (Doroftei) Iordachiul, ieromonahul şi protopsaltul. Nu sunt ocolite tradiţiile cântării corale la Mănăstirea Neamţ și Tipografia muzicală de la Mănăstirea Neamţ, tratate în capitole aparte.

Lucrarea se încheie cu un vast material dedicat lui Alexandru Podoleanu, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai ținutului Neamț în planul muzicii vechi și muzicii bisericești.

• 

  Prof. dr. Daniel Dieaconu - „Legende și povestiri istorice din ținutul Neamțului”

Ceahlăul este muntele venerat de dacii liberi de acum mai bine de două mii de ani. Ceahlăul este muntele cu (de) care noi, nemțenii de astăzi, ne mândrim. Ceahlăul, de la poale și până în vârf, este locul plin de legendă. De legendă și de legende. De aici, din Ceahlău și de la legendele pe care le cuprinde, pleacă profesorul de istorie din Grințieș, Daniel Dieaconu, în demersul său de a aduce în atenția celor mai tinere generații evoluția istorică a oamenilor și a locuitorilor care ne înconjoară. Poveștile și legendele ținutului, baladele și cântecele populare sunt elementele de patrimoniu imaterial cărora autorul le redă viață, le scoate din uitare, colorând copilăria generațiilor actuale și viitoare. Căci, nu credem că greșim, lucrarea de față poate fi asemuită celebrelor „Legende istorice” plăsmuite de Dumitru Almaș (și el fiu al ținutului Neamț) care au luminat copilăria generațiilor mai vechi.

Noua carte a profesorului Daniel Dieaconu, un autor prolific, cu o bogată activitate și în plan jurnalistic (colaborator activ al unei publicații nemțene, hebdomadarul „Mesagerul de Neamț”, este el însuși inițiatorul unei alte publicații lunare, „Ecoul Munților”, care a depășit deja granițele Grințieșului și ale Văii Bistriței, fiind citit acum în întreg județul), beneficiază de un aparat ilustrativ atractiv. Numai puțin de șase artiști vizuali își dau obolul la succesul lucrării, compunând fiecare dintre ei mici bijuterii grafice. Eu sunt: Traian Stanciu, Dimitrie Iavorschi (cel care a conceput și grafica copertelor), Costel Cojocaru, Ovidiu Stanciu, Ștefania Bulache și Ștefan Bulache.

by Carmen Saeculare

PROPUNERE DE LECTURĂ DE LA „NONA”: VIOLETA LĂCĂTUŞU – „DARIA”

Violeta Lăcătuşu, pictoriţă, poetă, romancieră, este cunoscută, de generații întregi de romașcani care i-au fost elevi, în primul rând ca profesor.

În anul 2016, la Editura pietreană Crigarux, Violeta Lăcătuşu a lansat romanul “Daria”. Despre carte, criticul literar Cristian Livescu afirmă: „Bine elaborat, bine scris, «Daria» este realmente o reuşită în cariera literară a autoarei. Dorinţa de a construi personaje feminine de paletă densă o aseamănă cu Hortensia Papadat Bengescu, dar şi cu Gabriela Adameşteanu, scriitoare de înalt rafinament, cărora alăturarea Violetei Lăcătuşu cu noul său roman nu reprezintă nici o exagerare”.

***

VIOLETA LĂCĂTUŞU s-a născut pe 2 februarie 1944, în comuna băcăuană Asău. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, promoția 1967. A predat, până la pensionare, limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Roman Vodă” din Roman.

Și-a început activitatea publicistică în 1970, prin câteva eseuri despre opera lui Lucian Blaga, Nichita Stănescu și Ion Barbu în analele științifice ale universității ieșene.

Primul roman, intitulat „Simurgul”, a apărut în 1999, la Editura Junimea din Iași, apoi a publicat volumul de poezii „Inițieri astrale” (2003, Editura Crigarux) și romanele „Imprevizibilă este săgeata destinului” (2004), „Să crezi în imposibil” (2008), „Prin universul holografic” (2010), „Daria” (2016).

A publicat eseuri în revistele „Cronica”, „Ateneu”, „Antiteze” și „România literară”.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și o prezență nelipsită de la anualele moldave ale artiștilor plastici din Roman, de la expozițiile de pictură și lansări de carte.

„A vorbi despre tehnica poetică la Violeta Lăcătuşu ar fi banal deoarece ne aflăm în faţa unei poete autentice, a unei creatoare cerebrale care, ca toţi marii creatori de arta, rămâne uimită în faţa complexitatii şi imensităţii universului, surprinsă de multitudinea de forme în care este prezentată şi se manifesta materia, uimire şi surprindere convertită fără complexe în poezie.“ (Constantin TOMŞA)

Surse de documentare:

Constantin Tomşa – Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”;

Mellidonium (https://melidoniumm.wordpress.com)

by Carmen Saeculare

File de istorie locală – ION CÂRNU NI-L PREZINTĂ PE „CARAGIALE LA NEAMŢ”

„- Ce iubiţi mai mult?

- Călătoria cu tovarăşi deştepţi şi veseli!”

Pornind de la această axiomă a lui Ion Luca Caragiale, poetul şi scriitorul nemţean Ion Cârnu, din păcate prea devreme plecat din lumea aceasta, face placheta intitulată „Caragiale la Neamţ” (Editura Nona, Piatra-Neamț, 1998), o incursiune în memoria sfârşitului de veac XIX, atunci când celebrul scriitor a locuit, fie şi vremelnic, la Piatra-Neamţ. Sunt evocate perioada când scriitorul a fost detaşat la Neamţ ca revizor şcolar (1 octombrie 1881 – 28 februarie 1882), numit de V. A. Urechia, ministru al instrucţiunilor publice, precum şi câteva călătorii, excursii în ţinut, alături de alţi bucureşteni veniţi aici la invitaţia sa.

Replica venerabilului Nenea Iancu, amintită la început, era dată unui reporter bucureştean anticipând, fără să știe, un periplu prin Neamţ. Excursia pusă la cale de senatorul nemțean Alecu Șoarece (avocat de profesie), era anunțată invitaților în felul următor (text apărut, ne reanunță Ion Cârnu, în revista „Furnica”, la 13 ianuarie 1913):

„Mare excursiune română prin judeţul Neamţu (în patru zile: Joi 20 – duminică 23 august 1898)

Ziua I, joi 20 – Adunarea generală a comisiunii petrene. Primirea oaspeţilor bucureşteni la sosirea trenului 25, orele 8,10 dim. Schimb de discursuri. îmbrăţişări cordiale. Excursioniştii iau loc în trăsură. Sunt toţi veseii. Plecarea, 8,30 dim. Amiazi, dejun Văratic. În timpul zilei, vizită la Agapia; apoi Oglinzi. Aici li se administrează la toţi duşuri reci. Seara, cină, panţarolă, table, etc. Noaptea odihnă la Mănăstirea Neamţului.

Ziua II, vineri 21 – Dis de dimineaţă borş, moară de castraveţi acri sau simplu bicarbonat de sodă numai cu vin vechi. La Mănăstirea Neamţului, înainte de plecare, pentru dregere. Amiazi, la Petru-Vodă, 999 metri şi 33 centimetri d-asupra nivelului Mării Negre. Aici, dejun cu băutură; toţi sunt obligaţi a se ţine la înălţime până vor da din coadă-n vale. Seara, cină, panţarolă, table, etc. şi odihnă la Durău.

Ziua III, sâmbătă 22 – Dis de dimineaţă aceeaşi dregere ca şi ieri; apoi când soda îşi face efectul, un salut Ceahlăului.

Amiazi, dejun Hangu. Vizită la Bicaz. Seara, cină, panţarolă, o tăblicică etc. şi apoi odihnă la Tarcău.

Ziua IV, duminică 23 – iar dregere şi iar stricare, la Tarcău. Seara, reintrare triumfală în reşedinţa judeţului Neamţu.

N.B. – Pentru repatriarea bucureştenilor se va dezbate ulterior, luându-se în considerare gradul de zăpreală în care respectivii se vor afla la sfârşitul zilei a patra, când se-ncheie excursiunea oficială, rămânând ca la Moşi, afară din program, încă o zi pentru spălătura de ploscă.”

Ion Cârnu, în paginile aceleiași cărți, „Caragiale la Neamţ”, informează cititorul din viitorime că în acea perioadă funcţiona la Durău un cerc elitist de muzică, frecventat de personalităţile vremii din Moldova, pe care nenea Iancu le-a întâlnit la poalele Ceahlăului. „Aici se întâlneau G. Panu, un cunoscut om politic şi gazetar (l-a apărat pe Caragiale în presă în timpul «afacerii Caion»), soţia acestuia, o virtuoză interpretă de violină, sora ei, Elena Klein – pianistă, absolventa Conservatorului din Paris, violoncelistul Lobel, Delavrancea, Iancu Bacalbaşa şi mulţi alţii. Se discuta politică, se făceau comentarii artistice într-un antren deosebit. Caragiale era un mare cunoscător şi iubitor de muzică şi se spune că era un vizitator obişnuit aici.”

Urmându-și propriul țel („Am încercat să reconstituim cadrul epocii de atunci, în parte uitată sau necunoscută de noi. Marii creatori au fost oameni obișnuiți, neobișnuită a fost creația lor.”), înspre finalul plachetei, Ion Cârnu face și o dezvăluire: „Cum este de-nţeles, la Piatra-Neamţ Caragiale avea foarte mulţi prieteni pe care-i vizita şi la care era găzduit foarte des. Cunoaştem dintre aceştia familia Constantin şi Zulnia Isăcescu, moşieri trecuţi în uitare datorită acţiunii lor anti Hogaş, deşi el a fost un bun primar şi ea o profesoară de excepţie. Zulnia Isăcescu era o femeie inteligentă şi cultă, literată, membră a societăţii «Asachi», căreia i-a mărturisit pentru prima dată cu entuziasm că a găsit conflictul pentru noua sa piesă, «O scrisoare pierdută». Ideea că de la ea s-a creionat personajul coana Joiţica depăşeşte cadrul de ipoteză.”

Ultima vizită a lui Caragiale la Neamț, ne arată cartea, s-a produs în primăvara anului 1908, fiind citată revista „Neamul românesc”, din 4 mai, care semnala că scriitorul a ținut aici o conferință publică intitulată caragialesc: „Despre feliurite lucruri”.

by Carmen Saeculare

Semnal editorial - LUCRARE DOCUMENT PROPUSĂ DE PROFESORUL CONSTANTIN COJOCARU-ȚUIAC: „PLUTĂRITUL PE BISTRIŢA. INCURSIUNE ÎN ISTORIE”

La editura Nona a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț a apărut ediția a treia a lucrării „Plutăritul pe Bistriţa. Incursiune în istorie”, autor fiind profesorul bucureștean Constantin Cojocaru-Țuiac, originar din Borca (Neamț).

Evenimentul lansării volumului va avea loc în zi de mare sărbătoare, duminică, 8 septembrie 2024, la Căminul cultural din Borca (Neamț), ora 14:00, vremea când localnicii vor fi celebrat Nașterea Maicii Domnului la biserica din comuna natală a autorului.

Ţinutul Neamţ a beneficiat, datorită aşezării geografice, mai ales prin curgerea Bistriţei de-a lungul judeţului, de plutaşi destoinici, experimentaţi. Dar, după construirea barajului de la Bicaz şi apariția lacului de acumulare, pe Bistriţa plutăritul a încetat să mai fie practicat. Astfel că această fascinantă incursiune pe care ne-o propune Constantin Cojocaru-Țuiac prin cartea sa, „Plutăritul pe Bistrița. Incursiune în istorie” face ca lucrarea să fie valoroasă, una document care vorbește despre două meșteșuguri astăzi dispărute.

Este o poveste documentată, dar mai ales trăită și apoi transmisă prezentului și viitorimii de către profesorul Constantin Cojocaru-Țuiac, originar din Borca (Neamț).

În cele aproape patru sute de pagini ale volumului autorul își conduce cititorul pe un drum complet (și complex) al acestui mijloc de transport folosit de înaintașii noștri. Constantin Cojocaru-Țuiac, folosind și experiența personală de urmaș al unor plutași destoinici – bunicul și tatăl său), el însuși fost plutaș, aduce în prezent două meșteșuguri astăzi dispărute. În primul rând, construirea plutei, parte fundamentală pentru cel de-al doilea, conducerea plutei, plutăritul în sine. Ambele activități cerând cunoștințe și abilități speciale fără de care nici unul dintre aceste meșteșuguri nu ar fi existat.

Cititorul ia cunoștință, pe larg, despre etapele care trebuie parcurse în acțiunea de construire a plutei. Din ce fel de lemn, cum este transformat lemnul unui copac până ajunge la stadiul de buștean gata de a fi legat pentru a constitui, împreună cu alții, o plută. Autorul folosește o întreagă terminologie tehnică, în legătură cu plutăritul, terminologie care poate fi clasificată chiar lingvistic, ea cuprinzând termeni străvechi dacici, precum: butuc, copac, termeni greceşti medievali, cum sunt catarg, galion, trinchet, termeni turceşti în legătură cu exportul intens de cherestea la Constantinopole, timp de sute de ani precum: cherestea, dulap, raclă, manele, taftaluc şi, bineînţeles, mulţi termeni româneşti, precum: ciocârlie, căpătâi, chingă, cui, buză, ureche.

Fie ele plute de galion, de catarge, de cătărgele, de truncheți, de raele, ori plute din dulapi (o altă categorisire cu care autorul își familiarizează cititorul de-a lungul cărții), aceste mijloace de transport intrate în istorie au în componența lor o sumedenie de mici părți, fiecare cu importanța sa: argea, buzar, catarg, cârmă, fălcică, gânj, ghilă, huzăr, manea (par folosit de plutaș drept pârghie!), raia (lemn rotund), resteu. Toate acestea, precum și multe altele, explicate în Glosarul întocmit cu acribie de autor, la finalul lucrării.

Sunt descrise cu lux de amănunte de fostul plutaș și acțiunile de coborâre a unui plute la apă precum și navigarea sa de la plecare și până la sosire. Prilej pentru cel care parcurge filele cărții să se familiarizeze cu alți noi termeni cu legătură directă sau adiacentă acțiunii de plutărit: cârmaci, dălcăuș, dolie, dragoman (de plute), genune, hait, hăitaș, jneamăn, închisoare (de plute), mijlocar, nahlap, puhoi, șfor, șprait, țuiac, vârtej, zăpor.

Lucrarea mai conține, pe lângă un istoric al plutăritului în lume și pe plaiurile românești – sunt făcute ample referiri la plutăritul pe lângă cursul Bistriței, pe Olt, Mureș, Vaser – un întreg album de imagini ilustrative răsfirate pe întreg cuprinsul cărții.

Demonstrația în scris a plutăritului este făcută, în ultimele pagini, și vizual. Constantin Cojocaru-Țuiac pune la bătaie fotografii document de la una dintre ultimele sale coborâri cu pluta pe apa Bistriței, efectuată în 2011, plecând din Borca natală. Plută realizată de autorul însuși, împreună cu alți consăteni ai săi, a fost condusă, având turiști la bord, în josul apei cale de patruzeci și cinci kilometri.

Constantin Cojocaru-Ţuiac s-a născut în anul 1936 într-un sat înconjurat de păduri de pe malurile Bistriţei. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat în comuna natală Borca, județul Neamţ. Obligat de soartă (orfan de tată de la vârsta de patru ani), din copilărie a muncit la pădure, apoi ca plutaş pe Bistriţa. Înfiinţarea unui liceu în Borca i-a creat condiţii de a-şi continua studiile. A absolvit liceul, apoi Facultatea de Istorie-Filozofie a Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Repartizat ca asistent univ. la Catedra de Ştiinţe Sociale la U.M.F. din Târgu Mureş, nu i-a plăcut disciplina pe care o preda (socialism ştiințific), a părăsit-o, a urmat un curs postuniversitar de doi ani la Facultatea de Drept din Bucureşti, după care a fost angajat ca funcţionar superior în Ministerul Afacerilor Externe, în perioada anilor 1971-1978, activând ca diplomat la Ambasada Romaniei din Paris.

În ultimii douăzeci de ani de activitate a lucrat în domeniul turismului international, la O.N.T. Carpaţi, din Bucureşti.

După pensionare, a elaborat lucrarea „Plutăritul pe Bistriţa, Incursiune în Istorie”, după cum mărturisește chiar autorul, prima şi singura carte consacrată acestei îndeletniciri, scrisă de către un fost plutaş.

by Carmen Saeculare

Semnal editorial MIHAI HANGANU - "SENSUL VIEȚII", CEA MAI RECENTĂ CARTE EDITATĂ LA NONA

Proaspătă scoasă din tipografie, placheta de versuri intitulată "Sensul vieții" este cea mai recentă carte apărută sub auspiciul Editurii Nona.

Autorul, Mihai Hanganu, este recunoscut de publicul nemțean drept unul prieten cu versul. Are la activ peste douăzeci de volume de poezie și proză.

Despre "Sensul vieții", criticul de artă Lucian Strochi spune: "Apertura tematică a poeziei lui Mihai Hanganu este maximă: de la sensibilitatea exacerbată a copilului care descoperă lumea până la protestul vehement al adultului în fața nedreptăților (sociale, ontologice, gnoseologice), Mihai Hanganu are curajul de a scrie o poezie evenimențială, ocazională (în sens goethean), ceea ce îl face un cronicar fidel al timpului său și al nostru, un seismograf extrem de sensibil, reacționând la cele mai mici seisme, sociale și/sau sufletești. Noutatea volumului de față este eul liric transpus în două ipostaze: cea a poetului matur, Mihai Hanganu și cea a copilului Mihai Hanganu, ce devine un personaj purtând numele nepotului său Tudor Constantin. Prin acest transfer, totul e posibil."

Despre autor, am selectat părerea scriitorului și profesorului universitar Constantin Dram: "Originar din tara de sus, tara fagilor de odinioară, Mihai Hanganu este fascinat de forța și puritatea naturii, de lumea satului, de ciclul sacru al anotimpurilor, de cutumele neștirbite, de logosul inițial, de bucuria vieții de zi cu zi, de sentimentul apartenenței etnice, de dragostea pentru adevărații înaintași ai neamului, de nepătrunsurile metafizicului și de fiorul discret al credinței strămoșești, de tot ceea ce simte și receptează altfel decât mulți dintre congenerii săi, el fiind tributar izvoarelor de la care a băut apa dintâi, prispei pe care s-a odihnit, porții țărănești pe care a ieșit spre sat, plaiului din care a primit germenii culturii fundamentale, frumoasei Bucovine, munților de care se apropie odată cu vârsta, oamenilor și lumii pe care o descoperă pas cu pas, sensibilității sufletului pe care începe să și-l afle, pentru totdeauna.”

by Carmen Saeculare

CARTE ZILEI – „DREPTUL LA VIAŢĂ. REFLECŢII EUFEMISTICE”, DE ION N. PETRIŢA (EDITURA „NONA”, PIATRA-NEAMŢ, 2016)

În cele cincisprezece capitole ale volumului de proză scurtă „Dreptul la viaţă”, Ion N. Petriţa abordează o tematică ancorată ilustrativ şi expresiv în febrila realitate românească a primelor decenii de la instaurarea regimului bolşevic. Avem acum la dispoziţie o scriere care are meritul de a ne delecta şi în acelaşi timp să se constituie într-o mărturie a vremilor parcurse. Prin apariţia acestui volum reprezentativ, al cincilea şi ultimul, după „Patima geloziei” (Editura „Corgal Press”, 2010, prefaţă de George Brăescu), „Captiv în paradisul albastru” (Editura „Corgal Press”, 2010, prefaţă de George Brăescu), „Amintiri din infern” (Editura „Corgal Press”, 2011, prefaţă de George Brăescu) şi „Valurile vieţii” (Editura „Corgal Press”, 2015, prefaţă de George Brăescu), indubitabil, timiditatea, inerţia şi complexele autorului iau sfârşit.

Desigur, în pofida destinului potrivnic (apropierea morţii), acceptat tacit de conştiinţa autorului, care activează acel sentiment resemnabil de curgere implacabilă a unei lumii spre deznodământul asumat cu condescendenţă.

Volumul lui Ion N. Petriţa are capabilităţi narative în stare să atragă tot
mai mulţi cititori dat fiind capacitatea de anduranţă a autorului în faţa
soartei ineluctabile. (prof.
George Brăescu)

by Carmen Saeculare