COMUNICAT DE PRESĂ - Uniunea Artiștilor Plastici din România

Uniunea Artiștilor Plastici din România, pentru săptămâna 28 octombrie – 3 noiembrie 2024, vă face câteva recomandări ale unor eveniment vizuale:

Luni, 28 octombrie, continuă manifestările din cadrul SALONULUI NAȚIONAL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ (SNAC) „PL@STIC∞CONTEMPORAN”. De la ora 17, se vernisează și secțiunea găzduită de Galeria Căminul Artei (Strada Biserica Enei, nr. 16). Expun: Bianca Andreea Constantin, Cornelia Luminița Nicolau, Daniela Eleonora Cupcencu, Alina Geanina Ionescu, Ilie Jusitinian Brănescu, Florin Mocanu, Mioara Trandafir, Vasile Bontaș, Silviu Andrei Parașcan, Ilinca Mihăilă, Raluca Denisa Miulescu, Marius Cezar Ivana, Ioana Iulia Ruse, Laura Alma, Dumitru Ștefan, Diana Darea, Marinela Bucur, Florian Lucan, Elisabeta Sultan, Maria Furnea, Ionuț Theodor Barbu, Sabin Driceanu, Ioana Luissiana Obrijanu, Doru Ștefan Moscu, Ana Corina Dimitriu, Teodora Pică, Dumitru Macovei, Voica Silvia Potîngă, Rodica Crâșmaru, Cosmin George Caraman, Cristina Petruțiu, Narcisa Stoian, Grațiela Mihaela Radu, Simion Ciumeică, Andreea Eliza Petrov, Cristina Maria Grigorescu, Laurențiu Pleșea, Florin Voicu, Bianca Maria Ioniță, Nicoleta Coman, Corina Duma, Alexandru Mărgineanu, Alfred Dumitriu, Alexandru Podea, Adrian Puțură, Diana Savopol, Bogda Turcea și Mihai Tugearu.

Marți, 29  octombrie, de la ora 17, Galeria Arcade 24 din Bistrița (Piața Centrală, nr.24) va găzdui vernisajul expoziției „Tescani – locul împărăției” a pictorului Marcel Lupșe. Curator – Oliv Mircea.

Vineri, 1 noiembrie au loc mai multe evenimente:

Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Filiala Pitești a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu Filiala Iași a Uniunii Artiștilor Plastici din România cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, organizează următoarele menifestări:

La ora 17ꓽ00, în Galeriile Cozia Pasaj - Vernisajul expoziției „SCHIȚA”, a membrilor filialelor Râmnicu Vâlcea și Pitești ale Uniunii Artiștilor Plastici din România. Coordonator de proiectꓽ Gheorghe Dican. Curator și critic de artăꓽ Gabriela Popescu

La ora 18ꓽ00, în Galeria Artex - Vernisajul expoziției de grafică „Time on my fingers”, a artistului Luigi Puiu, membru al Filialei Iași a Uniunii Artiștilor Plastici din România, aflat la cea de-a cincizeci și noua personală. Curatorꓽ Gheorghe Dican. De asemenea, în continuarea acestui vernisaj, va fi prezentată cartea „Policromii” de Sebastian Crăciun, un volum care cuprinde 30 de interviuri cu personalități din lumea artelor vizuale precum: pictorii Gheorghe Dican, Petru Lucaci, Felix Aftene, Tudor Zbârnea, academicienii Răzvan Theodorescu și Mircia Dumitrescu, sculptorii: Bata Marianov, Liviu Mocan, artistul sticlar Ioan Tămâian, vitralista Amalia Verzea, artistele vizuale Ana Lupaș și Cela Neamțu, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană – Călin Dan, criticul si istoricul de artă Pavel Șușară. Apariția acestui volum sprijină campania „Viitorul artei”. Toate încasările rezultate se vor transforma în premii pentru tinerii artiști plastici, la Concursul „Martha Bibescu”, organizat de Asociația Pro Valores la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în luna mai 2025.

PALATUL PARLAMENTULUI, CENTRUL INTERNAŢIONAL DE CONFERINŢE, SALA DE EXPOZIŢII ,,CONSTANTIN BRÂNCUŞI”, vă invitӑ sӑ vizitaţi expoziţia de artӑ vizualӑ STEAGURI MEDIEVALE IMAGINARE 2024-ediţia a III-a, care va fi deschisӑ ȋn intervalul 1-30 noiembrie 2024, la Sala de Expoziţii ,,Constantin Brâncuşi”, strada Izvor 2-4, sector 5, București. Vernisajul va avea loc la ora 17.00. „Lucrările expuse oglindesc o multitudine de viziuni asupra imagisticii heraldice și propun abordări în tehnici variate, de la țesături în tehnica tradițională haute lisse sau țesături în tehnici mai noi, precum împâslirea sau broderia mecanică, până la pictură pe pânză, pictură pe sticlă, colaj digital, xilogravură pe pânză, pictură în tempera pe lemn, imprimare manuală. Multe dintre lucrări sunt realizate  în tehnică mixtă. Formele compozițiilor prezentate în cea de a III-a ediție a proiectului amintesc de scutul care este elementul principal al unei steme, dar și de steag. Pe aceste suprafețe, din diferite materiale artiștii au reprezentat, interpretând în cheie contemporană simboluri heraldice. Unii dintre ei doar au sugerat astfel de simboluri, folosindu-se de sugestiile venite din arta heraldică doar ca de un pretext sau ca de un punct de plecare pentru realizarea unor imagini unicat, cu forme, culori și texturi variate, expresii libere ale viziunii lor.” (Dr. Luiza Barcan, critic și istoric de artӑ). Protagoniștii prezentei expoziţii sunt urmӑtorii: Liana BĂDĂLĂU, Ioan BORLEAN, Nicoleta BICĂ BUCŞARU, Edita COCIUBA, Maria CONSTANTINESCU, Adriana Alexandra DOBRA, Daniela FRUMUŞEANU, Cristina-Mariana GEORGESCU, Petre-Emanuel GHERGU, Geta GUGA, Miruna-Mihaela HAŞEGAN, Ovidiu HAŢIEGANU, Georgeta HLIHOR, Ana HOBLE, Ofelia HUŢUL, Ioana Lidia ILEA, Natalia LAZĂR, Valeriu LAZĂR, Cezar LĂZĂRESCU, Michaela Cornelia MALIŢA, Ruxandra Sibil MERMEZE, Sarah Raluca MIULESCU, Mihai MOLDOVANU,  Viorica-Ana MORUZ,  Gabriela NAFTANAILĂ LEVENŢU, Marcel NASTE, Alexandra NEACŞU, Maria NEGREANU, Ana-Maria  PANAITESCU, Mariana Mocanu-PĂUN, Adriana Emilia POPA  CĂNIJA, Andreea RUS, Ruxandra  SOCACIU, Aurora SPERANŢA,  Elena Ana STOINESCU, Liviu ŞOPTELEA, Elisabeta SULTAN,  Iulian Dalin TOMA, Alexandra ŢECU,  Gabriela VASILESCU, Alina VODĂ,  Zoe VIDA  PORUMB. Curator: Daniela FRUMUŞEANU. Prezintӑ: Dr. Luiza BARCAN, critic și istoric de artӑ.

De la ora 17:00, la Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni (Strada 23 August nr.8) are loc vernisajul expozitiei”DAX42 - NUD”. Curatoriată de Maria ALEXE, expoziția poate fi vizitată până pe 20 noiembrie 2024. Organizatori: Alexandru Zană și Christian Zidros. Expoziția aflată sub semnul DAX prezintă lucrări de pictură, grafică, sculptură și instalații ale artiștilor Ion ACHIȚENIE, Ion ANGHEL, Cezar ATODIRESEI, Marius BARB BARBONE, Roxana BARBU, Arthur BOTA, Dragoș BOTEZAT, Adrian BRANEA, Arsenia BRĂNESCU, Ilie BRĂNESCU, Cristian BR NZESCU, Cristina BACICU BOTEZ, Alin CARACAȘ, Sergiu CHIHAIA, Ilie CHIOIBAS, Melania CHIȚIUC, Marius FRĂȚILĂ, Viorica IANCULESCU, Sorin IENULESCU, Eusebiu JOSAN, Andrei MARINA, Lucreția MAIORESCU, Florin MOCANU, Mircea MODREANU, George MOSCAL, Mircea MUREȘAN, Dana NECHITA, Anca Ruxandra PASCU, Constantin POPA, Alexandru RANGA, Daiana SAVOPOL, Doina Marița SIBICEANU, Silvia STOICA, Yan SU, Dori SUSAN, Liviu ȘOPTELEA, Irina TĂNASE, Cristiana Edwina TEOFANA, Irina VENERA, Alexandru ZANĂ, Florin ZHU și Christian ZIDROS.

Sâmbătă, 2 noiembrie, vor avea loc două manifestări:

La ora 13, Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” va găzdui deschiderea uni noi secțiuni - cea de tineret, din cadrul SALONULUI NAȚIONAL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ (SNAC) „PL@STIC∞CONTEMPORAN”. Curatorii Ion Anghel și Mihai Zgondoiu propun lucrări semnate de: Hamza Abdulwahab, Ioana Alecu, Ilie Anghel, Cristina Gabriela Anghel, Cristina Bejan, Andreea Busuioc, Alina Bobeică, Bogdan Ceoceanu, Mirela Cristian, Mircea Cuza, Dan Dumănoiu, Maria Floarea, Andra Georgescu, Sânziana Gheorghe, Ada Jugănaru, Maria Langu, Ana Lupu, Bogdan Matei, Harun Mazlam, Mariana Naghi, Mălin Neamțu, Andrei Neciu, Cezara Nica, Diana Oană, Alesia Pântece, Marta Petrică, Matei Pericleanu, Ioana Cristina Popescu, Valentin Rareș Popescu, Cristina Rus, Oana Sima, Andrei Simion, Alexandra Sîrbu, Paula Iuliana Suiugan, Andrei Șendrea, Rebeca Ulici, Valeriu Lazăr, Mihai Voinescu, Grupul Volumul 1, Alexandra Andreea Vulpe.

 Proiectul „Citadele Culturale”, care propune spectacole sincretice în spații deosebite, ajunge în județul Gorj, într-un loc încârcat de istorie și frumos. Astfel Gorj-ul este cel de-al 27 județ care aderă la proiectul „Citadele Culturale”. Cula Glogoveanu, din Comuna Glogova, de lângă Motru, va găzdui de la ora 14, un spectacol în care arta plastică, muzica, poezia și publicistica se vor îmbina într-un moment cultural memorabil. Chitaristrul Tudor Niculescu Mizil va susține un recital cu un program foarte atractiv, înconjurat fiind de lucările de artă plastică ale unuia dintre cei mai spectaculoși și profunzi pictori gorjeni – Florin Preda Dochinoiu. În cadrul evenimentului vor fi prezentate și două cărți: „Versuri dintr-un jurnal în amurg” de Nicolae Dragoș, volum care conține ilustrații semnate de artistul vizual expozant și „Policromii” de Sebastian Crăciun

Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agerpres, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă, MSNews.


IMPORTANT!

Din motive obiective, organizatorii anunță modificarea locului de desfășurare a evenimentului muzical de deschidere a Stagiunii 2024-2025.

Astfel, recitalul „Piazzola Tango Night” pe care îl vor susține, vineri, 25 octombrie 2024, ora 18:00, pianista Irina Indrei și bandoneonistul Robert Indrei, va avea loc la sala de festivități „Cristian Misievici” din cadrul Facultății de Muzică Piatra-Neamț (strada Ștefan cel Mare, nr. 67).

Mulțumim publicului meloman pentru înțelegere!


Deschiderea Stagiunii muzicale - PIAZZOLA TANGO NIGHT

Evenimentul muzical al lunii octombrie, care deschide Stagiunea muzicală 2024-2025, îl constituie recitalul Piazzola Tango Night. Realizată, în parteneriat, de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț, noua ediție a Stagiunii muzicale aduce în fața publicului nemțean un atractiv recital de muzică de tango de pe tărâmul fascinant al Argentinei. Recitalul este în fapt reprogramarea evenimentului care trebuia să aibă loc în ziua de 17 octombrie, amânat datorită  unor probleme medicale ale protagoniștilor.

Acum, pe scena sălii „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean, vor urca, vineri, 25 octombrie 2024, ora 18:00, doi profesori clujeni împătimiți de tango – pianista Irina Indrei și bandoneonistul Robert Indrei.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

***

ROBERT ȘI IRINA INDREI: „TWO TO TANGO”

Cei doi muzicieni, Irina și Robert Indrei, sunt un cuplu atât pe scenă cât și în viața de zi cu zi.

Absolvenți ai Academiei Naționale de Muzică din Cluj-Napoca, respectiv București, cei doi sunt actualmente profesori de Pian la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj-Napoca (Irina Indrei) și de Improvizație muzicală (Robert Indrei).

Ei își propun să aducă în fața publicului larg o fărâmă din frumusețea și magia muzicii de tango. „Iubitori de tango și de frumos, am descoperit acum mulți ani acest fenomen minunat numit «Tango». Îl cântăm și îl dansăm împreună de mai bine de opt ani, pe scenele Filarmonicilor din țară și ale festivalurilor de tango argentinian din România și din străinătate.”

Primele recitaluri au fost date la Cluj-Napoca. Au urmat, apoi, scenele din București, Brașov, Sibiu, Oradea, Timișoara, Iași, Piatra-Neamț (acum doi ani) și, ulterior, în aproape toată țara.

„În 2016, am fost onorați să fim invitați să concertăm la «Balul anual de tango argentinian» din Budapesta. Un an mai târziu, continuam seria de concerte în Viena și în München, în comunitățile de tango argentinian, iar în 2022 am avut onoarea să concertăm la Palatul «Peleș», la invitația Casei Regale.”

Ca o continuitate a pasiunilor, cei doi au înființat, în 2019, Asociația „Cluj Tango Orchestra” – prima orchestra de tango argentinian din Transilvania –, compusă din muzicieni români profesioniști, membrii ai Filarmonicii de Stat „Transilvania” sau ai Operei Naționale din Cluj-Napoca.

„Tango-ul este bucurie, frumusețe și senzualitate. Este un sentiment care se dansează, iar muzica de tango este o eternă poveste. Motto-ul nostru este: «Love for music, passion for tango».”

În repertoriul duo-ului Indrei se regăsesc lucrări de tango compuse de Astor Piazzolla, Carlos Gardel, Francesco Canaro, Anibal Troilo, precum și lucrări de referință ale genului.

 

 

 

 


FESTIVALUL TOAMNEI LA ȘCOALA DIN ZĂNEȘTI

Școala gimnazială din comuna Zănești, sprijinită de Primăria locală și de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, organizează, în cadrul Zilelor Școlii Zănești, a zecea ediție a FESTIVALULUI TOAMNEI.

Astfel, joi, 24 octombrie, și vineri, 25 octombrie, elevii și cadrele didactice ale instituției de învățământ amintite vor desfășura public evenimente științifice și artistice, precum și o serie de ateliere meșteșugărești. Ca invitat de onoare al Festivalului, va evolua pe scena Centrului Cultural din localitate mesagerul principal al folclorului nemțean, Ansamblul „Floricică de la munte”.


EXPOZIȚIA FOTO „DRUMUL CĂTRE RĂDĂCINI”


Pentru a celebra Ziua internațională a patrimoniului cultural, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț a organizat în incinta Consiliului Județean Neamț expoziția de fotografie intitulată „Drumul către rădăcini”.
Ziua internațională a patrimoniului cultural, sărbătorită anual pe 17 octombrie, a fost adoptată în noiembrie 2023, în cadrul celei de a 42-a sesiuni a Conferinței Generale UNESCO.


RECITALUL "PIAZZOLA TANGO NIGHT" SE AMÂNĂ

Din cauza unor probleme medicale ale protagoniștilor, recitalul pianistei Irina Indrei și al bandoneonistului Robert Indrei nu va mai avea loc joi, 17 octombrie, ci este amânat pentru o dată ulterioară pe care o vom comunica în timp util.
Mulțumim publicului îndrăgostit de muzica de tango pentru înțelegere.


START LANSAT AL CLASEI DE ACTORIE ÎN NOUL AN ȘCOLAR

Evenimentul de deschidere al cursului va fi marcat de spectacolul „Am întrebat cenușa” și de prezentarea volumului „Dramaturgie la caiet”, ambele creații ale elevilor cursanți

Luni, 7 octombrie 2024, cursul de actorie al Școlii Populare de artă Piatra-Neamț pășește oficial în noul an școlar. Evenimentul va fi marcat prin evoluția actualilor cursanți pe o scenă profesionistă, cea plină de glorie Teatrului Tineretului. Astfel, începând cu ora 19:00, ei vor prezenta una dintre cele mai noi puneri în scenă, „Am întrebat cenușa”. Textul, o creație colectivă a tinerilor artiști pietreni, este inclus, alături de alte șase texte aparținând cursanților de la actorie, în volumul „Dramaturgie la caiet”, recent tipărit la editura Nona a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț. Despre carte și despre munca creativă de la orele de curs publicul prezent va afla amănunte în evenimentul de luni seară, care se constituie în prima parte a amplului proiect Zilele clasei de actorie. Accesul spectatorilor este liber, în limita locurilor disponibile.

Cunoscut ca unul dintre cursurile de mare succes ale Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ, clasa de actorie a devenit o pepinieră a învăţământului artistic superior. De ani buni de zile universităţile şi academiile de artă din ţară şi din străinătate au printre studenţi foşti cursanţi pietreni.

Cursul de actorie este unul dintre cele mai vechi din cadrul Şcolii. Practic, el există încă de la înfiinţarea instituţiei, din 1970.

Foile matricole rămase în arhiva instituţiei vorbesc de la sine despre cursanţii Şcolii Populare. Dacă la un moment dat s-au aflat în băncile cursurilor elevii Gina Gulai sau Ghiţă Hibovschi, cu timpul ei s-au „transferat”, prin munca şi talentul lor, la catedră (Ghiţă Hibovschi la cursul de regie / brigadă artistică). Ca elevi ai cursului de actorie se regăsesc Vasile Muraru, Iulian Bălţătescu, Cornel Palade, Cătălina Ieşanu, Adina Iftimie, Alina Petrică, ulterior ajunşi să evolueze pe scene profesioniste.

La catedra clasei de actorie au fost, în trecut, regretaţii Constantin Ghenescu, Corneliu Dan Borcia, Draga Olteanu Matei, Cornel Nicoară (ambii pentru o scurtă perioadă de timp), precum şi Mircea Zaharia, Paul Chiribuţă, Gina Gulai, Daniel Beşleagă, iar acum, Maria Hibovski.

Dincolo de a ajunge actor într-un teatru profesionist, scopul cursului este acela de a realiza o dezvoltare personală, individuală a fiecărui elev, indiferent că este vorba de la cei mici, de cinci, şase ani, sau de cei mari, care urmează cursul de actorie până la vârste de douăzeci de ani sau chiar mai mult. „O mare realizare a cursului– dincolo de premii– este faptul că ei, elevii, continuă să vină patru, şase, uneori chiar opt ani la cursuri! Astfel că ajungem să ne cunoaştem foarte bine unii pe ceilalţi şi să devenim o adevărată familie”, afirmă actrița Maria Hibovschi, cea care, de mai mult de două decenii coordonează activitatea cursului de actorie.

 

 

 


CONCERTE, EXPOZIȚIE DE ARTĂ PLASTICĂ, ATELIERE ȘI DEMONSTRAȚII ARTISTICE ȘI SPORTIVE LA „NEAMT ART FESTIVAL” 2024

În organizarea Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, se va desfășura, între 30 august și 1 septembrie 2024, ediția a V-a a Neamț Art Festival, perioadă în care aAmfiteatrul „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț va deveni epicentrul artei, culturii și divertismentului din Neamț.

În continuarea parteneriatul cu Primăria Municipiului de la edițiile anterioare, festivalul de anul acesta va cuprinde un eveniment special – vernisajul Expoziției de pictură a artiștilor din Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, găzduit de Muzeul de Artă din Piatra-Neamț, eveniment programat pentru sâmbătă, 31 august, ora 15:00.

Proiect demarat în 2020, Neamt Art Festival este mereu un spațiu deschis culturii și activităților social creative. Prin intermediul acestui amplu proiect cultural vor fi aduse în atenția publicului ateliere de dans, muzică, pictură: Ca noutate, tinerii din orașul de pe malurile Ozanei vor putea participa la ateliere de artă fotografică, de monetărie, artă textilă, protejarea mediului și etnografie.

Astfel, vineri, 30 august, publicul din Târgu Neamț va putea participa activ la o demonstrație de creare a bijuteriilor din aur vegetal (artizan Magda Atudosiei), la atelierul de monetărie (susținut de meșterul popular Constantin Lungu), ori la atelierul de artă textilă (prof. Maria Gâtlan), sau la atelierul de pictură/desen (prof. Daniela Gavriloaia), ori la atelierul de protejarea mediului și etnografie (prof. Gabriela Secheșan). Lista activităților creative de vineri este completată de ateleirul Cercului fotocineclub/informatică (prof. Dana Sauciuc), cercul de muzică folk (prof. Cristinel Gârbea), cercul de canto tradițional (prof. Sânziana Oșlobanu-Maxim), atelierul de dans popular (prof. Dan Gâtlan), atelierul de motive tradiționale organizat de Asociația „Ținutul zimbrului”.

Sâmbătă, 31 august, în cadrul Neamț Art Festival 2024, sunt programate atelierele de monetărie (meșter popular Constantin Lungu), cel de modelaj în lut (meșter popular Ionela Lungu), de pictură/grafitti (prof. Cristian Bistriceanu), cel de fierărit (Ioan Olaru), la demonstrații de tras cu arcul, de care va răspunde Inge Olaru, de dans modern (Alexandru Gangur - „Extrem Magic Dans Club”), de box (prof. Gabriel Câmpescu - Asociația sportivă „Box Club” Piatra-Neamț).

Atelierele de modelaj în lut, pictură/grafitti, de tras cu arcul și cel de fierărit vor fi reluate și duminică, 1 septembrie. În plus, organizatorii au trecut în program demonstrații sportive arte marțiale (sensei Cristi Luculescu – Asociația „Club sportiv «L.C. Ashihara Budokai»” Târgu Neamț) și de bătaie cu pudră coloratră (Asociația „Puzzle OptimEast”).

În cadrul Neamț Art Festival 2024, aceste activități sunt programate, în fiecare dintre cele trei zile, începând cu ora 17:00, în spații special amenajate la stadionul „Cetatea”.

Participarea la oricare dintre ateliere este gratuită, în limita locurilor disponibile stabilite de coordonatori.

În tradiția evenimentelor proiectului Neamț Art Festival, serile sunt dedicate evenimentelor artistice. Pentru prima seară a ediției curente este programat concertul susținut de Orchestra municipală „Camerata Chișinău”, grup compus din muzicieni tineri și talentați, plini de entuziasm, care-și doresc să aducă un aport considerabil în dezvoltarea culturii muzicale din societatea noastră. În repertoriul orchestrei se regăsesc atât capodopere ale muzicii universal, cât și bijuterii din muzica de divertisment. Soliști vor fi Vitalie Advahov, Ana-Maria Advahov și Cătălin Advahov.

Sâmbătă, 31 august, va avea loc concertul oferit de trupa Alternosfera, pentru ca finalul ediției a cicnea a Neamț Art Festival să aparțină apreciatei trupe Zdob și zdub.

Toate cele trei concerte vor începe la ora 19:00 și se vor desfășura pe scena amfiteatrului „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile.

 

 

 

 


OMAGIU ADUS MEMORIEI ACTORULUI MIHAI CAFRIŢA

Mihai Cafriţa s-a născut la 27 august 1949, la Bacău. Viitorul actor şi teolog s-a stabilit din copilărie, cu părinţii, la Piatra-Neamţ. După absolvirea Liceului „Petru Rareş” (1968), a urmat I. A. T. C. (promoţia 1973, clasa profesorului Moni Ghelerter). La absolvire, a fost repartizat la teatrul din Satu Mare.
Ulterior a venit la Teatrul Tineretului, unde a evoluat artistic între anii 1974 şi 1983. Aici a realizat roluri de referinţă în piesele: „Zigger-Zagger”, „Slugă la doi stăpâni”, „Nevestele vesele din Windsor”, „Cuibul”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Dragonul”.
Din 1985, va juca pe scena Teatrului „Lucia Sturza- Bulandra” din Bucureşti.
Din 1993, a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie. Ulterior absolvirii, s-a călugărit si s-a retras la Mănăstirea Căldăruşani din judetul Ilfov, apoi a revenit în spectacole radiofonice cum sunt „Iisus Nazarineanul” (2004), „Prinţul lumii verzi” (2005), „Cerul pe pământ sau minunata, marea şi înfricoşătoarea sfântă dramă a cuvântului întrupat”, „Sfântul Ioan Gură de Aur – Ziditorul de suflete” (2010).
În decembrie 2022, Mihai cafrița a trecut Marele Prag, fiind înmormântat pe 15 decembrie, în cimitirul Calvin din București. Sursă de documentare: Constantin Tomşa, „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”


TÂRG DE SFÂNTA MARIE MARE „LA CASÎ DI GOSPODARI, AVEM DI TĂTI!”

Având în vedere că nemțenii se pregătesc să celebreze sărbătoarea Sfintei Marii Mari, între 9 și 11 august 2024, în Parcul Tineretului din Piatra-Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț va organiza o nouă ediție a Târgului de Sfânta Mărie Mare - „La casî de gospodari, avem di tăti!” Evenimentul va reuni produse din domenii diverse, meșteșugite de oameni pricepuți.

 

Astfel, vizitatorii vor putea găsi produse de ceramică, prelucrarea lemnului, pielărie, icoane, industrie casnică (măști, țesături, cusături, împletituri, podoabe), obiecte decorative. Lista participanților cuprinde nume cunoscute iubitorilor artei tradiționale, meșterii venind din întreaga țară: Costantin Lungu (Humuleşti, Neamț), Dorel Bucur (Dămuc, Neamț), Vasile Neamțu (Vânători, Neamț), Iordan Gușatu (Bubeni, Vâlcea),  Marinela și Dumitru Vârlan (Piatra-Neamț), Toader Ignătescu (Suceava) – prelucrarea lemnului; Renata și Daniel Chindea (Piatra-Neamț) – artizanat lemn; Joszef şi Iulian Molnos (Corund, Harghita),  Alina Iorga (Horezu, Vâlcea) – ceramică; Ion Albu (Timişeşti, Neamţ) – măști; Ionela Lungu, Humulești, Neamț – modelaj lut; Iulian Mihalachi (Bălțătești, Neamț), Rozica Măldărășeanu-Miclescu (Vălenii de Munte, Prahova) – țesături; Todici Maria (Pipirig, Neamţ), Elena și Vasile Ciocârlan (Ştefan cel Mare, Neamţ), Maria și Constantin Otavă (Dumbrava Roșie, Neamț), Maria Ungureanu (Târgu Neamț), Ana Irina (Pipirig, Neamț), Istvan Kovacs (Sfântu Gheorghe, Covasna), Gheorghe Cioroba (Breaza, Prahova), Adriana Hojbota (Mănăstirea Humorului, Suceava) – industrie casnică; Florina Petrescu (Piatra-Neamț), Ela Iacob (Piatra-Neamț), Maria Vasiliu (Târgu Neamț) – podoabe; Mariana Atomulesei, Focșani - podoabe porțelan;  Ana Grunzu (Iași) – păpuși și pictură naivă; Cecilia Hăisan (Piatra-Neamţ) – icoane pe sticlă; Elena Costinaş (Reghin, Mureș) – împletituri și icoane pe sticlă; Gabriela Elena Timofte (Dumbrava Roșie, Neamț), Vasile Dudanu (Suseni-Grumăzeşti, Neamţ), Vasile Boancă (Grumăzești, Neamț) – prelucrarea pieilor; Angela Licău (Piatra-Neamț) – produse vintage; Maria Baciu, Piatra-Neamț – articole pictate manual; Emilia Vasiliev (Piatra-Neamț) – articole croșetate; Dominica Roiu-Negru (Iași) – broderii manual; Magda Atudosiei (Borlești, Neamț) – bijuterii aur vegetal; Irina Atasiei (Iași) – bijuterii la suveică; Anca Răsteanu (Borlești, Neamț) – decorațiuni pictate; Loredana și Andrei Roșca (Zănești, Neamț) – ornamente florale; Ramona Hizanu (Agapia, Neamț) - lumânări scupltate; Maria Guțu (Piatra-Neamț) – lumânari parfumate; Alina Samson (Ruseni, Borlești, Neamț) – lavandă; Andrei Onu (Argeș) – turtă dulce; Teodora Andrișoaia (Crăcăoani, Neamț), Ana Neculai (Văratec, Neamț) – conserve tradiționale; Dorel Mihuța (Bihor) – ceaiuri și tincturi; Asociația „Ținutul Zimbrului” (Târgu Neamț) – sucuri de cătină, miere de albine și conserve.