TROFEUL ȘI PREMIUL I LA „VOCI DE ÎNGER”, DE LA SUCEAVA

La finalul săptămânii trecute, între 4 și 6 aprilie, la Suceava a avut loc ediția a VIII-a a Festivalului internațional de muzică ușoară pentru copii și tineri „Voci de îngeri”.
Două dintre elevele Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț (Clasa de canto, muzică ușoară) au participat cu succes la competiție.
Astfel, Trofeul la Secțiunea soliști, categoria 13-14 ani a fost adjudecat de Alisa Elena Funingănă. Premiul I la secțiunea soliști, categoria 17-20 ani, i-a revenit Andreei Dorina Trofin.
Tinerelor artiste și magistrei lor, prof. Paula Ghivirigă (care a fost recompensată de organizatori, pentru munca de la clasă, cu Diploma de Excelență), li se cuvin felicitări! Succes pe mai departe!


PREMIUL SPECIAL LA RENUMITUL CONCURS „ION IRIMESCU”

La Suceava, s-a încheiat cea de a XVIII-a ediție a Concursului national de artă plastică „Ion Irimescu”, eveniment artisitc important organizat de Centrul Cultural „Bucovina”.

Ca și în alți ani, participarea reprezentanților Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț a fost apreciată de juriu. La ediția curentă, Gabriela Elena Timofte, de la Clasa coordonată de Cristian Bistriceanu, a fost recompensată cu Premiul Special, pentru lucrarea „Child in Time”

 


FINALA CONCURSULUI NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A IX-A

Între 27 martie și 13 aprilie 2025, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, prin Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ, organizează cea de a noua ediţie a Concursului naţional de arte plastice „Nicolae Milord”, proiect cultural educativ demarat în 2017 pentru a promova creaţiile elevilor şcolilor de arte din ţară, precum şi pentru o mai bună cunoaştere a operei și a personalității pictorului pietrean Nicolae Milord.

Concursul, desfășurat pe două secţiuni – pictură şi grafică –, a beneficiat  în procesul de jurizare de competența și echidistanța unor personalități ale domeniului artelor plastice din județul Neamț: Emil Nicolae (critic de artă), Ștefan Potop (pictor, președintele filialei Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România), Lucian Tudorache (sculptor, vicepreședintele filialei Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România).

 

La Sectiunea Pictură premiile sunt următoarele: Premiul I - Valentina TĂNASE (Şcoala Populară de Arte Tulcea), Premiul II - Alexandra DÎRNESCU (Şcoala de Arte şi Meserii  „Ilie Micu” Sibiu), Premiul III - Mariana HABINA (Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca) și Mihaela Monica IOSUB (Şcoala Populară de Artă  Piatra-Neamț)

Nicolae Milord
Nicolae Milord

La Sectiunea Grafică au fost remarcați concurenții: Premiul I - Margit ORBAN (Şcoala Populară de Arte Târgu Mureș), Premiul II - Miruna Andreea CĂTĂLINA (Şcoala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu), Premiul III - Aleinad USHEN (Şcoala de Arte „Francisc Hubic” Oradea).

Laureata de anul acesta se alătură celorlalți șapte câștigători ai Marelui Premiu: Sara VOAIDEŞ (Şcoala Populară de Artă Târgu Mureş) – 2017, Dănuţ ACONSTANTINESEI (Şcoala de Arte Botoşani) – 2018, Robert VOITCHEVICI (Şcoala de Arte „Ion Irimescu” Suceava) – 2019, Marilena POPA (Școala de Arte și Meserii „Ilie Micu”, Sibiu) – 2020, Maria ANDRONOIU (Școala de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila) – 2021, Maricel BLAGA (Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați) – 2022, Cristina MIHAI (Școala Populară de Artă Piatra-Neamț), 2023.

În anul 2024, juriul a decis ca Marele Premiou să nu fie acordat. Atunci, Premiul I la Secțiunea pictură l-a primit Ioana Liga (Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila), în timp ce Premiul I la secțiunea grafică i-a revenit Adrianei Bartha (Şcoala Populară de Arte Târgu Mureș).

Laureatei și premiaților li se cuvin felicitări și urări de succes. În același timp, instituția organizatoare ține să mulțumească Școlilor de artă din țară care au participat la ediția curentă și să felicite profesorii acestor cursanți pentru dăruirea lor și calitățile didactice dovedite, aspecte care reies în mod indirect, în urma vizionării expoziției.

Festivitatea de premiere va avea loc odată cu vernisarea expoziţiei rezultată în urma concursului, joi, 3 aprilie 2025, la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț, sala Cupola.

Premiul I

VALENTINA TĂNASE

(Şcoala Populară de Arte Tulcea)

Premiul II

ALEXANDRA DÎRNESCU

(Şcoala de Arte şi Meserii  „Ilie Micu” Sibiu)

Premiul III

MARIANA HABINA

(Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca)

și

MIHAELA MONICA IOSUB

(Şcoala Populară de Artă  Piatra-Neamț)

Sectiunea Grafică:

Premiul I

MARGIT ORBAN 

(Şcoala Populară de Arte Târgu Mureș)

Premiul II

MIRUNA ANDREEA CĂTĂLINA

(Şcoala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu)

Premiul III

ALEINAD USHEN

(Şcoala de Arte „Francisc Hubic” Oradea)

 

 


GALA ANIVERSARĂ „FLORILE CEAHLĂULUI” 35

La sfârșit de Mărțișor, Festivalul-concurs național de muzică populară pentru copii și tineri „Florile Ceahlăului” va atinge cea de a XXXV-a sa ediție. Una aniversară, care va fi celebrată cum se cuvine. Astfel, în organizarea Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, se va desfășura un concert extraordinar – Gala aniversară „Florile Ceahlăului” –, în care vor fi invitați să evolueze interpreți consacrați ai folclorului românesc, laureați ai festivalului-concurs, printre ei numărându-se și invitata de onoare, Matilda Pascal-Cojocărița. Concertul extraordinar va fi întregit de evoluția Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”, care va prezenta momentul „Azi, în sat, e nuntă mare!”, program dedicat căsătoriei, unul dintre cele patru Praguri ale ciclului vieții (alături de naștere, botez și moarte).

Accesul în sala de spectacol se face pe baza biletului de intrare (30 lei/loc), care poate fi achiziționat de la Secretariatele Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț (telefon: 0233.214.026) și Casei de Cultură a Sindicatelor Piatra-Neamț (telefon: 0233.215.278).

***

Scurt istoric al Festivalului „Florile Ceahlăului”

Cu mai bine de cincizeci de ani în urmă, în vara anului 1968, debuta prima ediţie a Festivalului-concurs „Florile Ceahlăului”. Istoria sa a fost una destul de sinuoasă, concursul cunoscând şi perioade de întrerupere. Ediția inaugurală a avut caracter județean, iar următoarele au devenit naționale.

La „Florile Ceahlăului” a cântat pentru prima dată regretata Angela Ciochină, pe când avea doar 16 ani, fiind răsplătită cu trofeul „Floarea de argint”.

Valoarea interpretativă, originalitate și repertoriu erau principalele criterii de la care juriul, alcătuit din cele mai mari personalități muzicale ale vremii – Sile Dinicu, Radu Șerban, George Grigoriu, D.D. Botez, George Sbârcea, Vasile Veselovschi, Temistocle Popa, Gherase Dendrino – nu s-a abătut deloc. De fapt, Radu Șerban, George Grigoriu și Sile Dinicu au fost nelipsiți de la primele trei ediții.

Iniţial, competiţia a fost destinată tinerilor interpreţi de muzică uşoară. În acest fel manifestarea şi-a consumat primele 12 ediţii, 1968 – 1980 (în anul 1978 nu s-a desfăşurat).

După un alt an de pauză (1981), festivalul se reia în 1982, acum competiţia fiind destinată tinerilor interpreţi de muzică populară. În noua formă sunt organizate opt ediţii, până în 1989.

Urmează o nouă întrerupere a manifestării, de data aceasta mai lungă. Festivalul-concurs „Florile Ceahlăului”, devenit proiect cultural-artistic al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, renaşte după douăzeci de ani, în anul 2009.

La reluarea sa, festivalul îşi propunea perpetuarea unei competiţii de tradiţie a cântecului popular românesc, valorificând muzica instrumentală şi vocală, autenticitatea cântecului şi a portului tradiţional. Astfel, manifestarea se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste între 8 şi 25 de ani şi cuprinde două secţiuni: canto tradiţional românesc şi instrumente populare tradiţionale (vioară, acordeon, ţambal, clarinet, trompetă, fluier, cobză, nai).

De reţinut că în perioada de dinainte de 1989, în competiţie au participat interpreţi valoroşi, laureaţii fiind tinere talente care au devenit ulterior nume consacrate ale folclorului naţional, precum Matilda Pascal-Cojocăriţa, Liviu Vasilică, Elena Peşte, Nelu Gabor, Nelu Şopterean sau regretatul Ioan Hongu.

După anul 2009, festivalul a devenit un important punct de reper în carierele unor tineri solişti din ţară, care au cucerit trofeele sau premiile competiţiei.

În anul 2020, primul an pandemic din ţara noastră, faza finală şi Gala laureaţilor nu au mai putut avea loc, astfel că juriul a decis, pentru a nu nedreptăţi vreun concurent, să nu mai fie decernat Trofeul „Florile Ceahlăului”, concurenţii calificaţi pentru această ultimă etapă primind Diploma de finalist al ediţiei a XXXII-a. În următorii doi ani – 2021 și 2022 – concursul nu s-a mai desfășurat.

Lista laureaţilor ultimelor ediţiilor de după 2009:

2009 – Ana DRAGU (Târgu Neamţ – Neamţ);

2010 – Sorina ASOFRONIEI (Pechea – Galaţi);

2011 – Gabriel Marinel DUMITRU (Piteşti – Argeş);

2012 – Georgiana PĂDURARU (Buhuşi – Bacău);

2013 – Ioana Maria UNGURAŞ (Jibou – Sălaj);

2014 – Larisa Vasilica UŢĂ (Baia Mare – Maramureş);

2015 – Alex Daniel Bulai (Piatra-Neamţ – Neamţ);

2016 – Ioana ŞTEFAN (Suceava – Suceava);

2017 – Ionuţ COCOŞ (Slobozia – Ialomiţa);

2018 – Florin MIHALACHE (Bucureşti);

2019 – Alexandra Diana DAN (Putna – Suceava);

2023 – Gabriel TRETEAG (Suceava);

2024 – Alexandra Georgiana PIȚU (Valea Dragului, Giurgiu).

 


CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A IX-A

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, prin Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ, organizează, între 27 martie și 13 aprilie 2025, cea de a noua ediţie a Concursului naţional de arte plastice „Nicolae Milord”.

Competiția, care se desfășoară pe două secţiuni (pictură şi grafică), are drept țeluri principale promovarea şi afirmarea creaţiilor elevilor şcolilor de arte din ţară, precum şi o mai bună cunoaştere a creaţiei pictorului pietrean Nicolae Milord, prin omagierea operei şi personalităţii artistice a acestuia.

Pentru ediția curentă, juriul va fi compus din Emanuel Nadler (critic de artă), Ștefan Potop (președintele filialei Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România), Lucian Tudorache (vicepreședintele filialei Neamț a U. A. P., sculptor).

Festivitatea de premiere, organizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț, va avea loc odată cu vernisarea expoziţiei rezultată în urma concursului, joi, 3 aprilie 2025, ora 17:00, la Sala Cupola.

Reamintim laureaţii precedentelor ediţii: Sara VOAIDEŞ (Şcoala Populară de Artă Târgu Mureş) – 2017, Dănuţ ACONSTANTINESEI (Şcoala de Arte Botoşani) – 2018, Robert VOITCHEVICI (Şcoala de Arte „Ion Irimescu” Suceava) – 2019, Marilena POPA (Școala de Arte și Meserii „Ilie Micu”, Sibiu) – 2020, Maria ANDRONOIU (Școala de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila) – 2021, Maricel BLAGA (Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați) – 2022, Cristina MIHAI (Școala Populară de Artă Piatra-Neamț), 2023.

În anul 2024, juriul a decis ca Marele Premiou să nu fie acordat. Atunci, Premiul I la Secțiunea pictură l-a primit Ioana Liga (Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila), în timp ce Premiul I la secțiunea grafică i-a revenit Adrianei Bartha (Şcoala Populară de Arte Târgu Mureș).


Stagiunea muzicală 2024-2025 RECITAL AL PIANISTEI SABINA IULIANA OPREA

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” Cuj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, continuă şirul recitalurilor din cadrul Stagiunii muzicale 2024-2025. Astfel, joi 20 martie 2025, începând cu ora 18:00, la sala „Calistrat Hogaș” din cadrul Consiliului Județean Neamţ, melomanii au prilejul unei întâlniri cu pianista Sabina Iuliana Oprea, care va interpreta lucrări de Franz Schubert, Maurice Ravel, Alexander Scriabin.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

***

Sabina-Iuliana Oprea este absolventă a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța,  clasa prof. Alina Deleanu, a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, clasa prof. univ. dr. Daniel Goiți și a Academiei Sibelius din Helsinki (Finlanda), la clasa prof. Hui Ying Liu Tawaststjerna și Juhani Lagerspetz. În 2023, obține titlul de Doctor în muzică cu lucrarea intitulată „Evoluții stilistice în muzica finlandeză pentru pian a secolului al XX-lea”.

A participat la cursuri de măiestrie ale profesorilor Wolfgang Wagenhauser (2008, 2009 - Bucureşti), Martin Hughes (2012, 2014 - Cluj), Theodor Paraschivescu (2012 – Cluj), Gabriel Amiraş (2012 – Timişoara), Cristian Beldi (2013, 2015 – Wavre), Karl Andreas Kolly (2013 – Cluj), Hans Pålsson (2013 – Helsinki), Jean Claude Pennetier (2014 – Villecroze), Jens Harald Bratlie (2014, 2018 – Helsinki), Patrick O’Byrne (2014 – Helsinki), Martin Hughes (2015 – Cluj), Alicja Fiderkiewicz (2015 – Helsinki), Viniciu Moroianu și Benjamin Engeli (Academia Sighisoara 2016), Claudio Martinez Mehner (2017 - International Holland Music Sessions, 2018 - Helsinki), Robert Levin, Frederic Aguessy, Philippe Bianconi, Christian Ivaldi, Jay Gottlieb (Festival des Ecoles d’art américaines de Fontainebleu 2022). În anul 2012  a participat la „Music-Us” Summer Camp la cursurile de management cultural susţinute de Ioan Holender.

A susţinut concerte şi recitaluri în Constanţa, Bucureşti, Sibiu, Botoşani, Bacău, Piatra Neamt, Timișoara, Brest, Paris, Nice (Franța), Wavre (Belgia), Helsinki (Finlanda), Bergen, Aalkmaar (Olanda). Activitatea sa include colaborări cu: Fundaţia „Remember Enescu”, Universitatea „Ovidius” Constanţa, Centrul Cultural „Teodor T. Burada” Constanţa, Asociaţia Culturală Română din Helsinki, Filarmonica de Stat Botoşani, Orchestra Teatrului „Oleg Danovski” Constanţa, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, și cu „NYKY Ensemble” din Helsinki – proiect periodic dedicat exclusiv muzicii contemporane.

Palmaresul său cuprinde numeroase premii I la Concursul Internaţional „Miniatura Romantică” Galaţi (2001, 2002, 2010); Menţiuni (2004, 2006, 2008) şi premiul III (2011) la Olimpiada Naţională de Muzică, Menţiune la Concursul de Duo Pianistic Cluj (2012), Premiul Special al Asociaţiei Culturale – Concursul Lions Diamond Timişoara (2013), Premiul II la Roma International Piano Compatition (2014) și Premiul III la Concursul Drumul spre Celebritate – Mogoșoaia 2017.

Deasemenea, a primit Diploma de Excelenţă a Fundaţiei „Remember Enescu” (2009, 2011) şi Diploma de Merit din partea Consiliului Judeţean Constanţa (2008, 2009, 2011), „Special mention din partea Golden Classical Music Awards (New York), „Honorable Mention din partea Moscow International Piano Competition și Smederevo International Piano Competition pentru activitatea pedagogică.

Sabina-Iuliana Oprea a fost un artist rezident la Cité Internationale des Arts – Paris în perioada august-octombrie 2018, ca urmare a bursei „George Enescu” oferită de Institutului Cultural Român, a fost membru organizator al International Piano Competition Constanța (2018 și 2019) și a debutat și în calitate de membru al juriului in cadrul concursului național de muzică de cameră „Carmen Petra Basacopol” (2019).

În prezent, Sabina Oprea este asist. univ. dr. al Departamentului de Instrumente cu Claviatură și Ansambluri Instrumentale din cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.


Stagiunea muzicală 2024-2025 RECITAL CAMERALĂ „DUO MELOS”

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” Cuj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, reia şirul recitalurilor din cadrul Stagiunii muzicale 2024-2025. Astfel, miercuri 12 martie 2025, începând cu ora 17:00, la sala Amfiteatru de la Fundația „Autonom” (strada Fermelor nr. 4, Piatra-Neamţ), melomanii au prilejul unei noi întâlniri cu „Duo MELOS”. În program, lucrări de Roberto Di Marino, Nicolo Paganini, Astor Piazzolla, Maximo Diego Pujol, Matos Rodriguez.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

 ***

 Titus Flueraş este conferențiar universitar doctor la catedra de vioară a Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca. Absolvent al şcolii de vioară clujene, Liceul de Muzică Sigismund Toduţă (1991), şi-a continuat studiile la Academia de Muzică Gheorghe Dima şi cursurile de Master la clasa maestrului Ştefan Ruha. Titus Flueraş a obţinut numeroase premii la concursuri de vioară, atât naţionale cât şi internaţionale: Premiul I - Timişoara (1986), Premiul II - Bucureşti (1987), Premiul II - Cluj Napoca (1988), Premiul Special al Fundaţiei Transilvania la Concursul Sigismund Toduţă - Cluj Napoca (2003), Premiul I la Concursul Citta di Stresa - Italia (1985, 1986), Medalia de Aur la Johanesbourg - Africa de Sud (1993). De asemenea, a concertat ca solist cu orchestrele filarmonicilor din Cluj Napoca, Arad, Satu-Mare, Oradea şi a susţinut concerte, recitaluri și cursuri de măiestrie (ERASMUS) în ţară şi în străinătate: Franţa, Italia, Olanda, Spania, Austria, Georgia, Serbia, Ungaria, Grecia, Africa de Sud. În anul 2003 a fost invitat de orchestra Filarmonicii Mozart din Viena să concerteze ca solist  într-un turneu în China, iar în 2009 Titus Flueraş devine singurul român câştigător al selecţiei mondiale pentru orchestra simfonică YouTube din cei peste 3000 de candidaţi. Mai mult, a fost desemnat concert-maestrul orchestrei simfonice YouTube şi concertează cu aceasta la New-York în celebra sală Carnegie Hall. Începând cu anul 2004, alături de chitaristul Constantin Andrei, susține o bogată și intensă activitate concertistică atât în țară cât și în străinătate în formula camerală Duo Melos.

 Constantin Andrei este profesor universitar doctor habilitat la catedra de chitară a Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca şi la Extensia Piatra-Neamţ. Încă din anul 1986 deține un palmares bogat de manifestări artistice atât în ţară cât şi peste hotare care includ participări în calitate de interpret, președinte și membru în comisii ale unor concursuri și festivaluri  de chitară,  cursuri de măiestrie (ERASMUS), după cum urmează: Festivalul de chitară clasică de la Sinaia, Primăvara Muzicală de la Praga (1990), Franţa, Italia, Germania, Spania, Austria, Georgia, Grecia și Serbia. A participat la cursurile de măiestrie ale chitariştilor: John Duarte, Costas Cotsiolis, Michel Sadanowsky, Pablo Marquez şi Claire Stancu Delerue. A cântat ca solist sub bagheta dirijorilor: Horia Andreescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Petre Sbârcea şi Robert Houlihan. Are o discografie bogată şi a câştigat numeroase premii la festivaluri şi concursuri. Numele său mai este legat şi de înfiinţarea clasei de chitară din cadrul Liceului de Muzică Sigismund Toduță (1995) și ANMGD de la Cluj-Napoca (1996),  a Trio-ului de Chitare Andrei (2000), a Ansamblului de Chitare al ANMGD (2001), Festivalului Internaţional de Chitară Transilvania (2003), al cărui iniţiator şi director artistic este, a formației camerale Duo Melos (2004), precum și a Asociației de Chitară Transilvania (2006).


PREMIUL NAŢIONAL PENTRU PROZĂ „ION CREANGĂ”, OPERA OMNIA, EDIȚIA A VIII-A

Sâmbătă, 1 Martie 2025, la Casa Memorială „Ion Creangă” de la Humulești (ora 16:00), va avea loc decernarea Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia. Aflat în acest an la ediţia a opta, proiectul cultural, unul important pe agenda de manifestări a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, este finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ. Și anul acesta, în organizarea acestui important eveniment literar s-au implicat Uniunea Scriitorilor din România, Consiliul Județean Neamț, Primăria și Consiliul Local Târgu Neamț.

În intenţia organizatorilor se află instituirea unei tradiţii prin acordarea anuală a acestui Premiu unui autor român de certă situare valorică, recunoscut în ţară şi străinătate, printr-o operă literară durabilă, în genul ficţiunii narative.

Nominalizaţii Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, ediţia a VIII-a au fost stabiliţi de juriul național, care are următoarea componență: prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România; prof. univ. dr. Mihai Zamfir, membru corespondent al Academiei Române; prof. univ. dr. Nicolae Oprea, președintele Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor din România; Adrian Alui Gheorghe – scriitor; prof. univ. dr. Vasile Spiridon – redactor al revistei „România literară”, critic și istoric literar, Adrian Lesenciuc – scriitor și Ioan Holban - scriitor.

Lista scriitorilor nominalizați la această a opta ediție a Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, îi cuprinde pe: Gabriel Chifu – Secretar General al Uniunii Scriitorilor; Director al revistei „România literară”; prof. univ. dr. Mircea Cărtărescu; prof. univ. dr. Ioana Pârvulescu – scriitoare; conf. univ. dr. Florina Ilis – scriitoare; Bedros Horasangian – scriitor, Ștefan Agopian - scriitor.

Programul zilei de sâmbătă, 1 martie, din cadrul proiectului Premiul național pentru proză „ION CREANGĂ”, Opera omnia, ediția 2025, este deschis de un periplu al invitaților la Casa Memorială „Veronica Micle”, Cetatea Neamț, Casa Memorială „Visarion Puiu – Mihail Sadoveanu”, mănăstirea Neamț și mănăstirea Agapia. Începând cu ora 13:00, la mănăstirea Văratec, se va desfășura colocviul „Spiritualitate și literatură în Ținutul Neamțului”.

Momentul de vârf al zilei va avea loc la ora 16:00, la Casa memorială „Ion Creangă” din Humulești, acolo unde va avea loc festivitatea de decernare a Premiului național de proză „Ion Creangă”, Opera omnia. Vor susține alocuțiuni domnii Daniel Vasilică Harpa, președintele Consiliul Județean Neamț, Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România, precum și o laudio rostit de domnul Angelo Mitchievici, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România. După cuvântul laureatei/ laureatului, organizatorii au pregătit, în onoarea invitaților, un recital muzical susținut de tineri artiști locali.

Reamintim lista laureaţilor ediţiilor precedente: Dumitru Radu Popescu (2017), Nicolae Breban (2018), Eugen Uricaru (2019), Dan Stanca (2020), Gabriela Adameşteanu (2021), Gheorghe Schwartz (2022) și Petru Cimpoeșu (2023).

 


ȘEZĂTOARE LA DĂMUC: „CU LUCRU’ LA MĂTUȘA MARIA”

În curând, creștinii vor intra în postul mare, cel al Paștelui. Prin urmare, vremea petrecerilor prilejuite de două dintre cele trei Praguri ale vieții oamenilor (nașterea, nunta, înmormântarea) se apropie de final. În schimb, se apropie sezonul șezătorilor. Este încă iarnă, pe la sate românii, precum strămoșii de odinioară, își caută de lucru pe lângă gospodărie. Bărbații, cu ai lor feciori, au în vizor pregătirea uneltelor pe care urmează să le folosească la începutul primăverii. Fetele și femeile torc și se pregătesc de țesut, de împletit, de cusut. Sunt scoase de la naftalină snoavele, ghicitorile, poveștile pline de haz și de miez, întru menținerea unei atmosfere frumoase, dătătoare de spor lucrului.

Toate acestea, puse la un loc, vor constitui elementele șezătorii intitulate „Cu lucru’ la mătușa Maria”, pe care o pregătesc membrii Ansamblului „Nemțișorul” – elevi ai clasei de Canto tradițional din cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, coordonați artistic de prof. Laurențiu Marian. Alături de ei se vor afla și componenții Clubului „Melisma” (coordonatoare, prof. Maria Țifrea).

Evenimentul, organizat în parteneriat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Primăria și Consiliul Local Dămuc și Căminul Cultural „Daniel Bucur” Dămuc, va avea loc vineri, 21 februarie 2025, începând cu ora 17:00, în sala căminului cultural.

Intrarea este liberă.


DOR ȘI DRAG DE DRAGOBETE

Elevii clasei Canto tradițional din cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț invită publicul nemțean să participe la spectacolul „Dor și drag de Dragobete”, în care tinerii artiști, alături de grupul vocal „Floare de colț”, vor prezenta și un obicei de nuntă practicat în vechime în zona Neamț.

Zeul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti, denumit şi Cap de Primăvară, Dragobetele, fiul babei Dochia, este identificat în tradiţia strămoşească cu zeul dragostei în mitologia romană, Cupidon, sau cu Eros, omologul din mitologia greacă. Numit pe alocuri şi Năvalnicul, Dragobete, feciorul frumos care ia minţile fetelor şi femeilor tinere, se crede că a fost transformat de Maica Domnului în floare, cea care portă numele de năvalnic.

De Dragobete, dacă e timp frumos, fetele şi feciorii ies în poieni, hăulind şi chiuind, pentru a culege primele flori de primăvară. Din zăpada netopită, fetele şi femeile tinere îşi fac rezerve de apă pentru spălare în timpul sărbătorilor de peste an.

Desfăşurarea tradiţiilor, a ceremonialelor şi a actelor rituale legate de sărbătoarea iubirii la român e atestată de generaţiile vârstnice, de la care s-a preluat, printre altele, şi zicala „Dragobete sărută fete!”.

Evenimentul va avea dublă reprezentație, pentru publicul din Dumbrava-Roșie – la Căminul Cultural, sâmbătă, 22 februarie, ora 14:00 – și pentru iubitorii de tradiții din municipiul Piatra-Neamț duminică, 23 februarie, ora 16:00, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț.

La ambele spectacole, publicul beneficiază de intrare liberă, în limita locurilor disponibile.