Seara a treia a ediției de anul acesta a Vacanțelor Muzicale se va încheia cu o amplă trecere prin repertoriul muzicii de film. Ne va purta prin această minunată lume orchestra simfonică a Filarmonicii brașovene, condusă de la pupitrul dirijoral de niponul Daisuke Soga.

 

Marți, 7 iulie 2026, Platoul Curții Domnești, ora 21:00

MUZICĂ DIN FILME

Filarmonica Brașov

Dirijor: Daisuke SOGA (Japonia)

Filarmonica Brașov

ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII BRAȘOV

Orchestra brașoveană, cu rădăcini adânci în tradiția europeană din anul 1878, reprezintă astăzi un reper de excelență artistică. Artiștii aflați la conducerea instituției, violoniștii Sebastian Tegzeșiu și Florin Ionescu‑Galați, împreună cu talentele remarcabile din colectiv, dar și muzicienii colaboratori, asigură un standard de interpretare care a cucerit publicul local, dar și scene prestigioase din Europa. Filarmonica reunește, în Sala „Patria” și în spații neconvenționale, peste 160 de evenimente anual, de la concerte simfonice și recitaluri camerale la muzică de jazz, film, muzică contemporană și proiecte educative pentru copii.

Înființată pentru a duce muzica clasică spre comunitate, toate formațiile și structurile muzicale care au existat de-a lungul istoriei filarmonicii, precum Societatea Filarmonică Brașoveană, Asociația Filarmonică „Gh. Dima” și Filarmonica de Stat Brașov, au traversat două perioade importante: interbelică și cea comunistă. Însă, după anii grei ai celui de-Al Doilea Război Mondial, meritul de a reorganiza și reconfigura structura noii orchestre simfonice a filarmonicii, îi revine necontestat marelui dirijor și profesor Dinu Niculescu. Orchestra simfonică atinge maturitatea artistică sub bagheta maestrului Ilarion Ionescu-Galați, care pune bazele Festivalului Internațional de Muzică de Cameră, o tradiție perpetuată până astăzi.

Membră activă a comunității naționale și internaționale, Filarmonica Brașov a fost premiată în ultimii ani de activitate, a susținut turnee și a colaborat cu ambasade și cu mari artiști, reafirmându-și rolul de „ambasador” cultural al Brașovului.

Ultimii cinci ani reprezintă pentru filarmonică o perioadă de modernizare, reîntinerire și de inițiative noi. În septembrie 2020, pianistul Ioan Dragoș Dimitriu devenea cel mai tânăr director al Filarmonicii Brașov. Sub conducerea lui, orchestra s-a extins și a prins viață în inima orașului. A dus muzica în piețe și pe mari scene ale lumii, culminând cu un turneu remarcabil în Anglia, alături de violonistul Maxim Vengerov.

Din octombrie 2023, interimatul managerial a fost preluat de concert-maestrul Sebastian Tegzeșiu, care a transformat fiecare concert într-o sărbătoare sonoră. Prin programe inspirate și invitați de prestigiu, Filarmonica Brașov a strălucit din nou, pe scena locală și internațională, iar pe data de 9 aprilie 2024, Filarmonica Brașov a scris istorie: a concertat la Berlin, în prestigioasa „Großer Saal” a Berliner Philharmoniker, celebrând 200 de ani de la premiera Simfoniei a IX-a de Beethoven. Sub bagheta maestrului Daisuke Soga, orchestra a oferit o interpretare vibrantă, încărcată de emoție, aplaudată cu reverență de publicul internațional.

În ansamblu, Filarmonica Brașov reprezintă un pilon important al vieții culturale din Brașov și continuă să aducă bucurie și inspirație publicului său prin intermediul concertelor și evenimentelor muzicale de înaltă calitate.

DAISUKE SOGA

DAISUKE SOGA

Născut în 1965 la Osaka (Japonia), Daisuke Soga a studiat muzica la Universitatea Toho-Gakuen din Tokyo, Universitatea de Muzică București (contrabas), cu profesorii Masahiko Tanaka și Ion Cheptea, Hochschule für Musik und darstellende Kunst Wien (dirijat), Accademia Musicale Chigiana (Siena-Italia), Tanglewood Music Seminar, cu profesori precum Giuseppe Sinopoli, Uroš Lajovic, Ilya Mushin, Seiji Ozawa, Bernard Haitink, Ferdinand Leitner.

A câștigat premii la numeroase concursuri importante pentru dirijori, cum ar fi Marele Premiu la Concursul Internațional pentru Tinerii Dirijori de la Besançon, Franța – 1993; Premiul Special la Concursul Internațional de la Geneva, Elveția – 1994; Premiul III (Premiul I nu s-a acordat) la Concursul Internațional „Toscanini” din Parma, Italia – 1994; Premiul III (Premiul I nu s-a acordat) la Concursul Internațional „Primăvara la Praga”, Cehia – 1995; Premiul I și Premiul Uniunii Europene a Radiodifuziunii la Concursul Internațional „Kirill Kondrașin” pentru tinerii dirijori, Amsterdam, Olanda – 1998.

Daisuke Soga și-a făcut debutul ca dirijor în 1989 cu orchestre profesioniste din Români. Până în prezent, a dirijat numeroase orchestre din Europa, Asia, SUA, Brazilia, printre care: Orchestre National de Capitol de Toulouse, Orchestre de Chambre Lausanne, Wiener Kammerorchester, Teatro Massimo Catania, Berliner Symphoniker, Filarmonica George Enescu, Orchestra Simfonică Naţională Radio, Berliner Symphoniker, Petrobras Symphony (Rio de Janeiro), Tokyo Symphony, New Japan Philharmonic, Osaka Philharmonic, Hiroshima Symphony, China National Symphony.

A activat ca cel mai tânăr director muzical din Japonia, cu Orchestra Simfonica din Osaka, și a avut succes cu primul lor turneu european. A lucrat, de asemenea, ca dirijor principal la Tokyo New City Orchestra.

În calitate de compozitor, creațiile sale sunt interpretate nu numai în Japonia, ci și în S.U.A., România, Austria, Brazilia, Italia, Spania.

A fost invitat să susțină cursuri de măiestrie în Italia, România și Brazilia (în 2008 a fost rechemat la Festivalul de la Londrina, Brazilia, ediția XXVIII, pentru a celebra 100 ani de la prima imigrare japoneză în Brazilia, acest eveniment reprezentând și debutul său alături de orchestra simfonică „Petrobras” din Rio de Janeiro). De asemenea, Daisuke Soga a fost invitat în juriul concursurilor pentru dirijori de la Viena, din România și din Trento (Italia).

În 2013, a fost invitat să dirijeze concertul de inaugurare a noii săli a Filarmonicii din Brașov, Sala „Patria”. În 2017, a organizat un turneu de succes în cele mai mari centre culturale ale Japoniei, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii Brașov.

Daisuke Soga este Cetățean de onoare al orașelor Londrina din Brazilia și Brașov.

În 2021, a primit din partea Ministrului japonez de Externe un premiu pentru aprofundarea colaborării dintre Japonia și România.