A doua zi de Festival aduce în prim-plan, pentru publicul Vacanțelor Muzicale, tangoul! Ritmurile acestei muzici vor fi alăturate – altfel nu se poate – dansului. Pe scenă vor performa, într-un tot unitar, două grupuri de artiști. Dacă „Cluj Tango Orchestra” (într-o componență de zile mari, cu Iulia Merca în frunte) va avea ca „sarcină de serviciu” cântecul, Școala „Atelierul de Tango” Iași va întregi programul cu pașii de dans. Mezzosoprana Operei Naționale clujene va interpreta partituri celebre ale muzicii argentiniene, fiind ajutată de șase instrumentiști clujeni, conduși de bandoneonistul Sorin Robert Indrei.

În octombrie 2024, la evenimentul deschiderii Stagiunii 2024-2025, Sorin Robert Indrei ne aduce cu el povestea acestui instrument special pentru muzica de tango. „Bandoneonul a apărut în Germania, în secolul al XVIII-lea. A fost inventat de Heinrich Band, pe la 1780. A fost folosit inițial pentru a înlocui orga, în interpretarea muzicii bisericești. A fost preferat ca instrument pentru că putea fi transportat mult mai ușor decât o orgă. Are în componență șaisprezece muzicuțe, așezate într-un sistem complex, putându-se cânta în cheia fa și în cheia sol. Această complexitate a bandoneonului face ca, practic, să pot cânta la patru instrumente deodată. Când extind burduful, am două dintre ele, când îl închid, am alte două. De aceea bandoneonul nici nu e foarte ușor de abordat. Acest bandoneon german a ajuns în Argentina, dus acolo de către emigranți.

O paranteză: dacă în Europa el era folosit la seratele nobililor, în America de Sud a ajuns să fie folosit doar de oamenii din clasele sociale de jos. Închid paranteza.

Până a ajunge bandoneonul german la Buenos Aires, acolo, tangoul se cânta la chitară, cu flaut, într-un stil ceva mai rustic. Fiind un instrument foarte orchestral, bandoneonul a avut mare succes la Buenos Aires. A devenit, așa cum sunt argentinienii, un instrument sangvin și foarte apreciat de aceștia. Așa s-a făcut că în jurul său a ajuns să se creeze întreaga muzică de tango, căci nu există tango adevărat fără un bandoneon. Anii 1920, 1930 și 1940 au constituit anii de glorie ai muzicii de tango.

Ei bine, bandoneonul, ajuns acum pe tot Mapamondul, a fost confecționat industrial până în 1946. Atunci s-a închis fabrica «Alfred Arnold», cea mai mare producătoare de bandoneoane. Au rămas în urmă, în Argentina, dar nu numai, sute de astfel de instrumente care s-au învechit.”

Luni, 6 iulie 2026, Platoul Curții Domnești, ora 21:00

TANGO MEETS OPERA

Cluj Tango Orchestra:

Solistă: Iulia MERCA – mezzosoprană

Sorin Robert INDREI – bandoneon

Irina INDREI – pian

Sara VADAN – vioară

Milena VADAN – vioară

Elena GHEMEȘ – violoncel

Emanuel ELCEAN – contrabas

Dansează: Școala „Atelierul de Tango” Iași

Program:

  1. Carlos Marcucci – Mi dolor

Angel Villoldo – El choclo

Anibal Troilo – Malena

Luis Mottolese – Pobre flor

Sebastian Pianá – Milonga sentimental

Cacho Castana – Garganta con arena

Astor Piazzolla – Vuelvo al sur

Juan D’Arienzo – El Hurracane

Astor Piazzolla – Invierno

Maria Graña – No me esperes esta noche

Astor Piazzolla – Balada para un loco

Astor Piazzolla – Escualo

Juan D’Arienzo – Loca

Jacob Gade – Jalousie

Astor Piazzolla – Jaquinto Chiclana

Astor Piazzolla – Maria de Buenos Aires

Juan D’Arienzo – Este es el rey

Astor Piazzolla – Libertango

Gerardo Matos Rodriguez – La Cumparsita

 

Iulia Merca

IULIA MERCA

Mezzosoprana Iulia Merca este solistǎ a Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.
A susținut, de asemenea, recitaluri camerale de muzicǎ şi poezie, interpretǎrile sale fiind apreciate pe mai multe meridiane ale lumii: Japonia, India, Europa, SUA.

Este deținătoarea Marelui Premiu la Concursul Internaţional de Canto „ Haricleea Darclee” (2003),

este finalistǎ a Concursului Internaţional de Operǎ „Armel” din Ungaria (2009) și deține Premiul pentru cea mai buna solistǎ în cadrul Festivalului Operelor Naţionale de la Iaşi (2013).

Cluj Tango Orchestra

„CLUJ TANGO ORCHESTRA”

Este un ansamblu muzical inedit, înfiinţat în anul 2018 din pasiune şi dǎruire pentru fenomenul tango. Fondatori ai Asociației „Cluj Tango Orchestra” sunt Irina Indrei (pian), doctorandă a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, specializarea Tango argentinian, și Robert Indrei (bandoneon), singurul muzician român care cântă la bandoneon în cadrul unei orchestre de tango argentinian. Cei doi artiști muzicieni sunt un cuplu atât pe scenă cât și în viața de zi cu zi, iar pasiunea lor pentru tango a făcut ca acest vis de a înființa această orchestră de tango argentinian să devină realitate.

„Cluj Tango Orchestra” este prima orchestră de tango argentinian din Transilvania, compusă din muzicieni români profesioniști, membrii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca și Academia Națională de Muzică „ Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.

Cu o experiență scenică bogată de peste 230 de spectacole, grupul concertează de mai bine de șapte ani pe scenele festivalurilor de tango argentinian din România și din străinătate, precum și pe scenele Filarmonicilor și instituțiilor de cultură din România.

Repertoriul orchestrei este compus în mare parte din lucrări ale „Filarmonica del Tango” din Buenos Aires, precum și de la Academia de Muzică din Rotterdam, Catedra de tango.

„Cluj Tango Orchestra” concertează în parteneriat cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca și cu sprijinul Ambasadei Republicii Argentina în România și Republica Moldova.

Sorin Robert și Irina Indrei

ȘCOALA „ATELIERUL DE TANGO” IAȘI

Este prima școală de tango argentinian din zona Moldovei, care aduce, prin prezența, ei farmecul acestui dans pasional în frumosul târg al Iașilor. Instructorii școlii, Iulia și Cristi Crâng, sunt  printre cei mai prolifici instructori și performeri din țară, fiind invitați să predea în Anglia sau Grecia. De asemenea, experiența lor pedagogică este recunoscută la nivel național în comunitatea de tango argentinian.

Cu o tehnică impecabilă și frumoasă, dansatorii profesioniști din spectacol „Tango Meets Opera” vor completa tabloul serii. Dansul lor este poveste, pasiune și eleganță.