RECITAL CAMERAL ADRIAN GHEORGHIU ȘI ALIN ANDREI FILIPESCU

Finalul lunii octombrie aduce, în cadrul Stagiunii muzicale 2025-2026, recitalul cameral susținut de violonistul Adrian Gheorghiu și de pianistul Alin Andrei Filipescu.

Organizatorii recitalului cameral sunt, în parteneriat, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț.

Programul muzical cuprinde lucrări compuse de Felix Mendelssohn-Bartholdy - Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor op.64; Pyotr Ilich Ceaikovski - Serenada „Melancolica” în si bemol minor op.26; Camille Saint-Saëns - Introducere și Rondo Capriccioso în la minor op.28; Pablo de Sarasate - „Melodii Lăutarești” op.20.

Evenimentul va avea loc miercuri, 29 octombrie 2025, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț. Intrarea la acest eveniment muzical este liberă în limita locurilor disponibile.

 

***

Violonistul Adrian Gheorghiu este în prezent artist instrumentist în cadrul orchestrei simfonice a Filarmonicii „Moldova” Iași.

A absolvit studiile licențiale și master la clasa prof. univ. dr. Bujor Prelipcean.

Are în palmares premii la concursuri naționale și internaționale, precum și mai multe participări la cursuri de măiestrie pentru violoniști de talie internațională, sub îndrumarea unor maeștri ca: Florin Paul, Herwig Zack, Gyorgy Pauk.

Din 2011, a început colaborările cu orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova”, iar în 2016 a devenit angajat al acestei prestigioase instituții naționale.

A mai fost invitat al Stagiunii musicale, ultima ocazie în care a cântat publicului meloman nemțean consumându-se în 29 ianuaria anul acesta.

Alin Andrei Filipescu s-a născut în ziua de 26 noiembrie 1985, la Botoșani. În 1992, a început să studieze pianul în cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din localitatea natală, sub îndrumarea profesorilor Dan Niculescu şi Stela Șerpeanu. Ca elev, a participat la Concursul Naţional de Interpretare „Carl Czerny”, obţinând Premiile I și II.

Pe când era elev în clasa a XI-a a interpretat Concertul nr. 20 pentru pian și orchestra, de Wolfgang Amadeus Mozart, la Filarmonica din Botoșani, alături de orchestra elevilor Liceului de Artă.

În perioada 2004-2008, a urmat cursurile Facultăţii de Interpretare, secția pian din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” – Iaşi, la clasa prof. univ. dr. Gabriela Lipceanu-Marcovici, iar în 2010 a absolvit cursurile de Master la aceeași universitate, sub îndrumarea prof. univ. dr. Tatiana Pocinoc.

Pe parcursul anilor de studiu, a susținut recitaluri de pian, atât solo, cât și în formații camerale. De asemenea, a interpretat, alături de orchestra facultății, Concertul nr. 5 „Imperialul” pentru pian și orchestra, de Ludwig van Beethoven, la Filarmonica „Moldova” din Iași, Concertul nr. 2, de Dmitri Șostakovici, atât la Filarmonica din Iași, cât și la cea din Botoșani, și Concertul nr. 23 pentru pian și orchestra, de Wolfgang Amadeus Mozart, cu orchestra „Liber Artis”, la Biblioteca Central Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Din anul 2010, este profesor titular la Catedra de corepetiție a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, unde a obținut numeroase premii alături de elevi, la concursurile și olimpiadele școlare.

 

 


ASTĂZI ÎI SPUNEM „LA MULŢI ANI!” POETULUI NICOLAE SAVA

Nicolae Sava
Nicolae Sava

Unul dintre sărbătoriţii zilei de 23 octombrie este poetul şi jurnalistul Nicolae Sava. Şi cum am l-am putea sărbători mai frumos pe un poet decât citindu-i opera. Astfel că, din raftul cu cărţi al bibliotecii, am extras volumul de versuri „Privighetoarea arsă”, editat în anul 2014 la editura ieşeană „Tipo Moldova”.

Despre autorul acestei cărţi, scriitorul şi profesorul Mircea A. Diaconu spunea: „pe Nicolae Sava îl auzi rar citindu-şi poemele, vorbind despre poezia sa ori facându-şi, din umbră, oricât de mascat, reclamă. Şi când îşi citeşte poemele în public, se simte cumva stânjenit şi parcă vinovat. Publică, de altfel, atât de puţin încât prezenţa sa e mai degrabă o amintire.

La drept vorbind, cunosc puţini poeţi care, ca el, să se fi pus atât de devotat în slujba poeziei, căreia nu-i cere nimic în schimb. Nici glorie, nici confort social, nimic altceva. Departe de capcanele vinovate ale narcisismului, de exhibarea de sine, de acea neîncredere care generează stridenţe, Nicolae Sava slujeşte poezia - şi frumuseţea - cu ardoarea cu care îşi mortifică fiinţa concretă. Cu cât fiinţa-i concretă se retrage mai mult în ea însăşi cu atât poezia i se încarcă de forţă, de o tensiune în care simţi radicalitatea şi imperativul unei etici. Dinspre fiinţă spre poezie lunecă o austeritate care înseamnă adevăr, forţă, credinţă. Nu mă-ndoiesc că, asemenea unui interbelic, el ar putea să spună că, la noi, trăiesc prea mulţi poeţi şi prea puţini grădinari.”

***

Nicolae Sava s-a născut în ziua de 23 octombrie 1950, la Vânători-Neamţ. După absolvirea liceului în Târgu-Neamţ, a lucrat în diverse meserii, până în februarie 1990, când începe să lucreze ca redactor, la Ziarul „Ceahlăul” din Piatra-Neamţ, unde publică ştiri, note, tablete, semnale editoriale, recenzii, cronici literare şi interviuri, mai ales din viaţa culturală..

A debutat cu versuri, în Revista „Tomis” (1969). Anii ’80 ai secolului XX sunt anii de consacrare definitivă a scriitorului. Cartea de poeme „Fericit precum mirele” a fost primită favorabil de critica literară. Alte volume: „Despre prietenie”; „Privighetoarea arsă”; „Viaţă publică”; „Proză, domnilor, proză”; „Insolenţa nopţilor “.

 


ASTĂZI ÎI SPUNEM „LA MULŢI ANI!” PICTORULUI DUMITRU BEZEM

Personalitate marcantă a actualei vieţi artistice a urbei, Dumitru Bezem îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Deja, la Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț, a fost montată pe simeze cea mai recent expoziție personal semnată de artist.

Despre Maestru, criticul Lucian Strochi se exprima mai demult: „Dumitru Bezem este un generos, un maestru al culorii şi mai puţin al compoziţiei. Lucru normal, pentru că pictorul nu este interesat de stratul filosofic sau simbolic al subiectului pictural, ci de complexul de senzaţii (evident sinestezice!) pe care culoarea le poate trezi în sufletul privitorului.

Dumitru Bezem reabilitează banalul, cenuşiul, derizoriul. Asemenea lui Eminescu, el se bucură de voluptatea aparentei «sărăcii», pe care o va înnobila prin irizaţii subtile. Dacă la Eminescu cariul cântă în grindă, la Dumitru Bezem griul cântă cu rezonanţe de roşu permanent.

Spiritul său e bântuit de stihii celeste şi atunci, pentru o clipă, echilibrul tabloului se sparge, totul devine primejdios, ca într-o cascadă sau tornadă. Culori tari, violente sparg suprafaţa calmă a tabloului, îl sfâşie cu un cuţit de lumină. Peste câteva clipe se declanşează liniştea după furtună: sufletul se poate retrage spre sine, spre un nou echilibru.”

Dumitru Bezem s-a născut în ziua de 23 octombrie 1947, la Tarcău, Neamţ. Absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Iaşi (1972), datorită bogatei şi apreciatei activităţi creatoare, devine Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

A participat permanent la expoziţiile judeţene, de grup şi personale, organizate de Filiala Neamţ a U.A.P.

A expus la Strasbourg (1992), Martel – Ungaria (1996). A participat la expoziţii din Japonia, Germania, Italia, S.U.A., Canada, Spania.

Este recunoscut prin cicluri „Porţi”, „Arlechini”, „Schituri”, „Cascade”.

În 1998, participă, în cadrul expoziţiei  „Comori spirituale din Neamţ” (peisaje mănăstireşti), la Epenay – Champagne (Franţa), unde au şi fosat selectate câteva lucrări pentru Expoziţia „Focus Europe”.