Eveniment editorial PREZENTAREA LUCRĂRII „PROFILURI DE MUZICIENI ROMÂNI” – VOLUMUL II
Vineri, 22 mai 2026, la sala Cupola a Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” Neamț, ora 12:00, va avea loc prezentarea impozantei lucrări a profesorului universitar doctor Vasile Vasile - „PROFILURI DE MUZICIENI ROMÂNI” – Volumul II. Cartea a apărut anul trecut, în 2025, la Editura Nona, parte componentă a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.
La evenimentul din 22 mai 2026, alături de autor, vor participa, ca invitați de onoare, arhim. Mihail Daniliuc și pr. Dorin Ploscaru. Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.
Rod al unei munci elaborate de cercetare a creației muzicale românești din vechime, lucrarea profesorului universitar doctor Vasile Vasile, originar din Neamț, aduce la cunoștința generațiilor mileniului trei o serie de portrete ale unor personalități ale lumii muzicale bisericești care riscă să intre în uitare. Astfel, autorul continuă un mai vechi proiect al său, primul volum al „Profilurilor…” tratând viața și opera unei serii de muzicieni care nu aveau nimic în comun cu ținutul Neamț.
Strălucit bizantinolog, cu o operă vastă și foarte apreciată de mediul academic românesc și nu numai (avem în vedere acoperirea studiilor sale a întregului areal balcanic, precum și Premiul Academiei Române pe care l-a obținut cu o altă lucrare a sa - „Tezaur muzical românesc de la muntele Athos”), profesorul Vasile Vasile deschide volumul de față cu o concisă incursiune în veacurile medievale, când s-a afirmat la Mănăstirea Neamț una dintre importantele școli de muzică bisericească (sublinierea îi aparține), din care, apreciază autorul, „pare a descinde cunoscuta școală de la Mănăstirea Putna, din epoca ștefaniană.”
Au fost adăugate studiile consacrate rolului Sfântului Paisie Velicicovschi în dezvoltarea muzicii liturgice, protopsaltului din școala sa, Iosif Duhovnicul, și urmașilor acestuia, în frunte cu Visarion Protopsaltul.
Având avantajul apropierii și posibilității cercetării directe a bogatului fond muzical prezentat de Biblioteca mănăstirii Neamț, autorul a avut șansa descoperirii unor alte prețioase documente: primele lucrări de cântări bisericești în limba română, tipărite la Viena, în anul 1823, Anastasimatarul, Irmologhionul și Theoreticonul, și o bună parte a cântărilor aparținând perioadei nemțene.
Calitatea sa de profesor la Piatra-Neamț (a activat pe plan didactic, în Neamț, între anii 1970 și 1990, fiind, printre altele, și primul director al Școlii Populare de Artă) l-a determinat pe Vasile Vasile să creioneze profiluri ale unor muzicieni nemțeni uitați, personalități muzicale descinse din acest ținut, muzicieni a căror activitate s-a desfășurat în zona nemțeană și muzicieni născuți și formați în afara spațiului nemțean dar implicați în viața culturală a zonei, printre ei Iosif – ilustrul protopsalt al Neamţului, Macarie Ieromonahul de la Mănăstirea Neamţ, Visarion Protopsaltul, Dorothei (Doroftei) Iordachiul, ieromonahul şi protopsaltul. Nu sunt ocolite tradiţiile cântării corale la Mănăstirea Neamţ și Tipografia muzicală de la Mănăstirea Neamţ, tratate în capitole aparte.
Lucrarea se încheie cu un vast material dedicat lui Alexandru Podoleanu, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai ținutului Neamț în planul muzicii vechi și muzicii bisericești.
Stagiunea muzicală 2025-2026 SABINA OPREA ÎN RECITALUL PIANISTIC DEDICAT SONATEI, GEN MUZICAL APARTE
Stagiunea muzicală 2025-2026 revine în forță, propunând pentru agenda melomanilor nemțeni un nou eveniment atractiv. Parteneriatul dintre Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț se va concretiza de data aceasta în recitalul pianistic susținut de Sabina Iuliana Oprea, muziciană și, în același timp, cadru didactic la instituția clujeană de învățământ muzical superior. Sub genericul „Evoluția sonatei pentru pian”. Protagonista a ales un repertoriu dedicat exclusiv sonatei, reunind creații monumentale din patrimoniul universal semnate de Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin și Einojuhani Rautavaara .
Evenimentul va avea loc miercuri, 20 mai 2026, ora 18:00, în sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț. Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.
Sabina – Iuliana Oprea este absolventă a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța –clasa prof. Alina Deleanu –, a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – clasa prof.univ.dr. Daniel Goiți – și a Academiei „Sibelius” din Helsinki (Finlanda), la clasa profesorilor Hui Ying Liu Tawaststjerna și Juhani Lagerspetz. În 2023, obține titlul de Doctor în muzică, cu lucrarea intitulată „Evoluții stilistice în muzica finlandeză pentru pian a secolului al XX-lea”.
A participat la cursuri de măiestrie ale profesorilor Wolfgang Wagenhauser (2008, 2009 – Bucureşti), Martin Hughes (2012, 2014 - Cluj), Theodor Paraschivescu (2012 – Cluj), Gabriel Amiraş (2012 – Timişoara), Cristian Beldi (2013, 2015 – Wavre), Karl Andreas Kolly (2013 – Cluj), Hans Pålsson (2013 – Helsinki), Jean Claude Pennetier (2014 – Villecroze), Jens Harald Bratlie (2014, 2018 – Helsinki), Patrick O’Byrne (2014 – Helsinki), Martin Hughes (2015 – Cluj), Alicja Fiderkiewicz (2015 – Helsinki), Viniciu Moroianu și Benjamin Engeli (Academia Sighisoara 2016), Claudio Martinez Mehner (2017 - „International Holland Music Sessions”, 2018 - Helsinki), Robert Levin, Frederic Aguessy, Philippe Bianconi, Christian Ivaldi, Jay Gottlieb („Festival des Ecoles d’art américaines de Fontainebleu” - 2022). Ĩn anul 2012, a participat la „Music-Us” Summer Camp”, la cursurile de management cultural susţinute de Ioan Holender.
A susţinut concerte şi recitaluri în Constanţa, Bucureşti, Sibiu, Botoşani, Bacău, Piatra-Neamt, Timișoara, Brest, Paris, Nice (Franța), Wavre, Bruxelles (Belgia), Helsinki (Finlanda), Bergen (Norvegia), Alkmaar (Olanda), Novi Sad (Serbia), Kefallonia (Grecia.
Activitatea sa include colaborări cu: Fundaţia „Remember Enescu”, Universitatea „Ovidius” Constanţa, Centrul Cultural „Teodor T. Burada” Constanţa, Asociaţia Culturală Română din Helsinki, Filarmonica de Stat Botoşani, Orchestra Teatrului „Oleg Danovski” Constanţa, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău și cu „NYKY Ensemble” din Helsinki – proiect periodic dedicat exclusiv muzicii contemporane.
Palmaresul său cuprinde numeroase Premii I la Concursul Internaţional „Miniatura Romantică” Galaţi (2001, 2002, 2010); Menţiuni (2004, 2006, 2008) şi Premiul III (2011) la Olimpiada Naţională de Muzică, Menţiune la Concursul de Duo Pianistic Cluj (2012), Premiul Special al Asociaţiei Culturale – Concursul „Lions Diamond” Timişoara (2013), Premiul II la „Roma International Piano Compatition” (2014) și Premiul III la Concursul „Drumul spre celebritate” – Mogoșoaia 2017.
De asemenea, a primit Diploma de Excelenţă a Fundaţiei „Remember Enescu” (2009, 2011) şi Diploma de Merit din partea Consiliului Judeţean Constanţa (2008, 2009, 2011), Special mention din partea „Golden Classical Music Awards” (New York), Honorable Mention din partea „Moscow International Piano Competition” și „Smederevo International Piano Competition”, pentru activitatea pedagogică.
Sabina – Iuliana Oprea a fost artist rezident la „Cité Internationale des Arts” – Paris în perioada august-octombrie 2018, ca urmare a bursei „George Enescu” oferită de Institutului Cultural Român; a fost membru organizator al „International Piano Competition” Constanța (2018 și 2019). A debutat în calitate de membru al juriului în cadrul Concursului național de muzică de cameră „Carmen Petra Basacopol” (2019), urmând să facă parte din juriului Concursului național „PianoArt” între 2022-2025.
În prezent, Sabina Oprea este asist. univ. dr. al Departamentului de Instrumente cu Claviatură și Ansambluri Instrumentale din cadrul Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.
8 MAI, ZIUA NAȚIONALĂ A PORTULUI TRADIȚIONAL
Portul tradițional reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor. Costumul popular era taina sufletului femeii, cea care a creat de-a lungul timpului adevărate capodopere la lumina opaițului, în iernile lungi ale veacurilor trecute.
În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Și mă mântuieşte, Mântuitorul meu”.
Foto: Adolphe A. Chevalier și Centrul pentru Cultură și Arte "Carmen Saeculare" Neamț
SĂRBĂTORILE ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ – TODORUSALE
Sărbătoarea Todorusalelor făcea parte din acea lume considerată primitivă de mulţi, dar care fascinează pe tot atât de mulţi. Ea este în strânsă legătură cu Paştele, căzând întotdeauna la 24 de zile după Paşti, împărţind în două părţi perfect egale perioada dintre Paşti şi Rusalii, numindu-se de aceea şi Strat de Rusalii. Cuvântul „strat” este, în această formulă, un împrumut din limba bulgară şi înseamnă „mijloc”, „centru”. Deoarece cuvântul bulgar era strieda, unii oameni din trecut au numit sărbătoarea Strodul. Denumirea Todorusalii se explică printr-o credinţă conform căreia în ajunul acestei sărbători s-ar întâlni cele şapte Rusalii cu cei şapte fraţi ai lor, numiţi Sân Toaderi. Ca semn al bucuriei reîntâlnirii, Rusaliile dăruiau fraţilor lor câte un buchet făcut mai ales dintr-o plantă numită dumbravnic sau todoruse.
Sărbătoarea Todorusaliilor ar fi, aşadar, prima zi în care îşi fac apariţia pe pământ Rusaliile, nişte zâne care umblau pe pământ şi prin aer fără a fi văzute de oameni. După unii ar rămâne printre noi aproximativ o lună, după alţii ar reapărea in Săptămâna Rusaliilor, cât timp fiind printre noi aceste zâne distrându-se, mâncând şi bând împreună cu cei şapte Sân Toaderi. Dacă cineva îndrăznea să facă ceva în zilele lor, atunci acela risca să se îmbolnăvească, cele mai grozave boli aduse de Rusalii fiind înnebunirea (pe respectivul apucându-l năbădăile sau boala Rusaliilor), orbirea, ologirea, poceala, ameţeala sau buimăceala şi altele. Mai ales în prima parte a zilei era cu desăvârşire interzisă orice activitate în casă sau la camp. În partea a doua se putea lucra numai dacă se punea la brâu pelin, usturoi, soc sau foi de nuc. Se spune că mai ales pelinul şi usturoiul nu le priiau Rusaliilor, ţinându-le la distanţă. De altfel, pelinul era pus acum în toate băuturile, în afară de apă, aceste băuturi trebuind să fie băute spre a nu avea nici o problemă cu Rusaliile supărate. În acelaşi scop, fetele şi feciorii care se întâlneau în această zi se băteau cu pelin. Nu întâmplător, ziua mai era numită şi Sărbătoarea Pelinului.
Sărbătoarea mai avea încă două restricţii: prima viza interzicerea râsului, iar a doua îi privea pe copii. Aceştia nu aveau voie să se strâmbe unii la alţii, existând riscul să rămână aşa toată viaţa! Activităţile principale ale zilei permise de prea supăratele Rusalii erau următoarele: semănatul cânepii, culegerea plantelor de leac, facerea unturii de oi şi sfredelirea urechilor la fetiţe, de aici o altă denumire a sărbătorii, Sfredelul Rusaliilor. Şi pentru că poporul credea că din această zi Rusaliile încep a sfredeli cu răutăţi, oamenii au inventat antidotul, acesta fiind dansul căluşarilor. Căluşarii, în număr de 13, jurau pe steagul căluşăresc la Todorusalii, pregătirile lor continuând până în Săptămâna Rusaliilor.
Se spune că sărbătoarea Todorusaliilor era ţinută chiar şi de păsări, ele nefacându-şi cuib în această zi. Apoi, exista obiceiul ca ziua onomastică a femeilor ce purtau (pre)numele Ruxandra să fie serbată la Rusalii, însă moldovencele, de frica Rusaliilor, o serbau întotdeauna la Todorusalii. (etnolog Marcel Lutic, “Timpul sacru. Sărbătorile de altădată.”, Editura Fundației Academice “AXIS”, Iași, 2006.)
SĂRBĂTORI POPULARE ROMÂNEŞTI – ZIUA DE ARMINDENI (1 MAI)
Pe vremuri, ziua de 1 mai era aşteptată cu mare bucurie, conotaţia muncitorească apărând de aproximativ un secol. Pe lângă denumirile cele mai cunoscute de Arminden, Armindeni sau Armindul, sărbătoarea se mai numea şi Maiul, Băui sau Păui. Denumirea „Arminden” provine din cuvântul slav ierminden, care nu însemna altceva decât „Ziua Sfântului Irimia”.
În ajunul zilei de 1 mai se aducea din pădure o prăjină înaltă (sau un copac) căreia i se lăsau câteva crenguţe în vârf. Uneori, tot în vârf, i se punea o cruce sau o roată făcută din spice de grâu sau cununi de flori. Prăjina sau copacul sunt alese din anumite esenţe, socotite sfinte, precum fag, frasin, stejar ori brad. Puse în anumite locuri, în mijlocul satului, al stânei, între hotare sau în faţa casei, prăjinile sau copacii erau lăsaţi să cadă de la sine sau se puneau pe foc când se cocea pâine din grâul nou. Tot în seara ajunului se aninau la uşile şi ferestrele caselor şi grajdurilor, precum şi la porţile ogrăzilor, ramuri verzi din copacii deja amintiţi. Atât prăjina sau copacul, cât şi ramurile verzi, se numeau mai peste tot armindeni, maial sau maiagă, fiind considerate înlocuitoarele unei străvechi divinităţi a vegetaţiei. Scopul acestei divinităţi era protejarea gospodăriei, a aşezării şi a ogoarelor de duhurile rele, extrem de active acum şi sub forma cumpenelor, luna mai socotindu-se altădată prima lună a verii.
La români, cea mai importantă practică tradiţională era ieşirea oamenilor la iarbă verde pentru a bea vin roşu (niciodată alb!) cu pelin verde „spre a prinde la sânge”. Se bea vin roşu pentru a deveni roşu la faţă ca vinul şi sănătos tot anul, considerându-se că în ziua de 1 mai se înnoieşte sângele. Prin unele locuri se continua cu băutul vinului roşu toată luna mai, spunându-se că astfel se înnoieşte maiul, adică ficatul. Cert este că nimeni nu muncea în prima zi a lunii, altfel, se zice, vinul de anul trecut făcea flori. Femeile aveau şi un alt motiv să nu muncească, crezând că astfel vor fi apărate de vifor şi de grindină şi nu vor pierde laptele de la vaci.
Mai precizăm că oamenii nu ieşeau niciodată la iarbă verde înainte de a-şi spăla faţa şi mâinile cu rouă, asta pentru a fi sănătoşi şi frumoşi peste an, acest lucru făcându-se, bineînţeles, înainte de răsăritul Soarelui. Ieşirea la iarbă verde era acompaniată adesea şi de lăutari, veselia trebuind să fie nota generală a zilei de 1 mai. De obicei, se mânca miel fript, vinul roşu putând fi înlocuit, numai în ultimă instanţă, cu rachiu. Însă, acest rachiu trebuia băut doar dintr-un pahar care avea pe fund câteva fire de pelin. Totuşi, petrecerile aveau loc numai dacă 1 mai cădea într-o zi de dulce şi în afara Postului Mare, altfel nimeni nu îndrăznea să bea şi să se veselească.
Aceasta este sărbătoarea tradiţională a Armindenului. Trăită sub semnul Arborelui Vieţii şi a Soarelui, sărbătoarea era una a bucuriei, această bucurie fiind considerată molipsitoare pentru toate zilele verii care urma.
În esenţă, sărbătoarea Armindenului aminteşte de începutul Anului Nou primăvara, când natura exploda, iar oamenii erau contaminaţi de această răbufnire a vegetaţiei: „să dea Domnul să plouă-n fiecare mai pentru a avea destul mălai”.
(Marcel Lutic, „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată.”, Editura Fundaţiei Culturale AXIS, Iaşi, 2006)
„ARC PESTE NEAMȚ. ICOANĂ. IMN. EXCELENȚĂˮ, EVENIMENT CULTURAL ARTISTIC ITINERANT, PENTRU NEMȚENI
Începutul lunii lui Florar aduce publicului din Ținutul Neamț un eveniment aparte. „Arc peste Neamț. Icoană. Imn. Excelențăˮ este un proiect care aduce împreună cuvântul de învățătură, cântul și arta plastică. Cuvântul de învățătură va fi adus de preacuviosul părinte arhimandrit Hariton Negrea, starețul Mănăstirii „Petru Vodăˮ, și de preotul Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastorația Familiei din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Iași.
Reprezentanții Liceului Teologic „Episcop Melchisedecˮ din Roman, Liceului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisiˮ Roman, Liceului Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elenaˮ Piatra-Neamț, Liceului Ortodox „Cuvioasa Paraschevaˮ Agapia și Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachiˮ de la Mănăstirea Neamț vor oferi un concert extraordinar de cântări bisericești.
Prezentarea spectacolelor va fi făcută de Teona Rachieru și Flavio Amariei, de la Liceul de Arte „Victor Braunerˮ Piatra-Neamț.
Evenimentul, care va cuprinde și Expoziția de icoane și lucrări plastice, va fi una itinerantă, urmând a avea loc pe 5 mai 2026 la Piatra-Neamț (Teatrul Tineretului, ora 17:00), la Roman, pe 6 mai (în Amfiteatrul pietonal „Ștefan cel Mareˮ, ora 17:00) și la Târgu Neamț, pe 7 mai 2026 (la Casa Culturii „Ion Creangăˮ, ora 17.00).
Organiozatorii sunt, în parteneriat, Consiliul Județean Neamț, Instituția Prefectului Județul Neamț, Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculareˮ Neamț, Asociația Managerilor Educaționali Neamț, Primăria Municipiului Piatra-Neamț, Primăria Municipiului Roman, Primăria Orașului Târgu Neamț, Primăria Comunei Români, Primăria Comunei Oniceni, Primăria Comunei Petricani, Heidelberg Materials.
DIN VIAŢA ROMÂNILOR DE ALTĂDATĂ – ANUL NOU PASTORAL
Calendarul oierilor români era împărţit în două anotimpuri egale: vara pastorală, între Sângiorz (23 aprilie) şi Sâmedru (26 octombrie) şi iarna pastorală, între Sâmedru şi Sângiorz. Miezul verii era marcat de Sântilie (20 iulie), sfânt creştin care a preluat atribuţiile unui zeu preistoric al Soarelui şi focului, iar miezul iernii pastorale de Sânpetru Lupilor, divinitate năprasnică ce împarte în noaptea de 15/16 ianuarie tainul (oi, vite, oameni etc.) lupilor pe un an întreg.
Începuturile anotimpurilor pastorale (Sângiorzul şi Sâmedrul) şi mijlocul acestora (Sântilie şi Sânpetru Lupilor) erau importante repere calendaristice pentru planificarea întregii activităţi a crescătorilor de animale, în special a oierilor.
Numărarea zilelor într-un an calendaristic format din două anotimpuri, vara şi iarna, putea începe atât la Sângiorz, după fătatul oilor, înţărcatul mieilor şi urcarea turmelor la munte, cât şi la Sâmedru, după coborârea turmelor, împerecherea (mârlitul) oilor şi pregătirile pentru iernat. Intrarea în aceste două sezoane era marcată de ample scenarii din care nu lipseau sacrificiile rituale: mielul la Sângiorz şi berbecul la Sâmedru. Spre deosebire de Anul Nou agrar celebrat la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei (1-9 martie), când dă colţul ierbii şi înfrunzeşte codrul, Anul Nou pastoral începea în preajma Sâmedrului (14-27 octombrie), în perioada de împerechere a oilor şi de desfrunzire a codrului. Turmele ciobanilor, sterile în timpul verii pastorale, sunt fertilizate la intrarea în iarnă, în timp ce holdele ţăranilor sunt sterile iarna şi fertile vara.
CREDINŢE ŞI PRACTICI POPULARE – SÂNGIORZUL VACILOR
În ziua de 22 aprilie, când se prăznuia Mânecătoarea, sora lui Sângiorz în Panteonul carpatic, se credea că vin strigoii şi vrăjitoarele să fure laptele vacilor, rodul câmpului, visul fetelor şi norocul băieţilor. Strigoii vii, care îşi părăsesc trupurile fără ştirea lor în noaptea de 22/23 aprilie, s-ar aduna, călărind pe limbile meliţelor, pe la casele rămase pustii şi răscrucile drumurilor, pe hotarele dintre sate. După ce îşi încearcă puterile, bătându-se cu limbile meliţelor până la miezul nopţii, revin în sat, intră în trupurile părăsite şi merg să ia mana vitelor cu lapte. Femeile vrăjitoare mergeau şi ele, până la ivirea zorilor, cu sidila (strecurătoare din pânză rară) legată de picior prin păşunile, fâneţele şi holdele consătenilor. Sidila înmuiată de rouă era stoarsă într-un vas de lemn (doniţă, găleată), vrăjită şi dată apoi s-o bea propriile vite. Aceasta era mana, sporul laptelui transferat prin mijloace magice de la vitele vecinilor la cele ale vrăjitoarelor şi strigoilor vii. Alteori mana vitelor, în special fertilitatea acestora, era furată prin îngroparea unui bulgăr de sare sub poteca de trecere a vitelor, se dezgropa în taină şi se da vitelor de prăsilă (Bucovina).
Credinţa oamenilor că vitele vor pierde laptele sau că nu se vor mai înmulţi era atât de puternică încât întreaga suflare a satului era preocupată de găsirea unor mijloace eficiente de luptă, tot de natură magică, împotriva vrăjitoarelor: ascunderea limbilor de meliţă pentru a nu fi găsite de strigoi; ungerea cu usturoi sau cu mujdei de usturoi a meliţelor, porţilor, uşilor, pragurilor şi ferestrelor, vitelor şi oamenilor; descântatul şi lăsatul pelinului, leuşteanului, bozului, odoleanului, rostopascăi în grajdurile şi staulele vitelor. Pe arii extinse, se agăţau ramuri de rug şi măceş la porţi, uşi şi ferestre, se puneau ramuri verzi de fag, stejar, salcie la stâlpul casei sau al porţii, se alungau vrăjitoarele prin strigăte, sunete de tulnice şi buciume, se supravegheau cu mare atenţie păşunile vitelor scoase la păscut, se afumau vitele şi păstorii, se aprindea focul viu.
CALENDAR POPULAR – DUMINICA TOMEI
Prima duminică după Paşte, dedicată în Calendarul ortodox Apostolului Toma, iar în Calendarul popular sufletelor morţilor, este numită Pastele Morţilor sau Pastele Blajinilor. Toma din Galileea, unul dintre cei 12 apostoli aleşi de Iisus, care s-a îndoit de învierea Sa, dar s-a încredinţat după ce I-a pipăit rănile provocate de piroane, este prăznuit toamna, în ziua de 6 octombrie, nu primăvara, după Paşte. Credincioşii, după ce participă la slujbă, depun ofrande bogate pe mormintele rudelor din cimitir (vase, ouă roşii, colaci, lumini aprinse) şi se ospătează în curtea bisericii. Ospăţul funerar se prelungeşte în sunetul clopotelor până la apusul soarelui.
Blajinii sunt enigmatice reprezentări mitice ale oamenilor primordiali, ale moşilor şi strămoşilor, sinonimi cu Rocmanii (Rohmanii, Rugmanii). Aceştia sunt celebraţi primăvara, la Pastele Blajinilor, de obicei în ziua de luni după Duminica Tomei. Numele lor, de origine livrescă, au intrat în folclor prin romanul popular de largă circulaţie în Evul Mediu românesc, Alexandria.
Credinţele despre ei sunt însă mult mai vechi, cert precreştine. Blajinii trăiesc la hotarul dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, pe malurile Apei Sâmbetei, la vărsarea acesteia în Sorbul Pământului. Descendenţi direcţi ai lui Adam şi ai Evei, ei ar fi luat parte la Facerea lumii, ar sprijini Pământul.
Ca înfăţişare, sunt oameni de statură mică, umblă goi şi au corpul acoperit cu păr. Bărbaţii se întâlnesc cu femeile o dată pe an, la Pastele Blajinilor, pentru a face copii. Băieţii sunt crescuţi de mame până merg în picioare şi pot să se hrănească, după care trăiesc în izolare şi asceză împreună cu bărbaţii.
Sunt credincioşi, buni la suflet, blânzi, înţelepţi, incapabili de a face rău şi duc o viaţă austeră, cu posturi severe.
Fiind oameni simpli, nu ştiu să calculeze sărbătorile, în special Pastele, pe care îl sărbătoresc cu o întârziere de opt sau mai multe zile, când văd că sosesc pe Apa Sâmbetei cojile de ou roşu aruncate special de gospodine pe apa curgătoare în vinerea sau sâmbăta din Săptămâna Patimilor. Când văd cojile de ou în ţara lor îndepărtată, ei serbează acolo şi noi aici Paştele Blajinilor sau Pastele Morţilor.
În această zi credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, fac libaţiuni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică, sau în câmp, la iarbă verde (Moldova, Bucovina, Dobrogea, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, în Transilvania).
DIN CULTURA ȘI TRADIȚIILE POPULARE ROMÂNEȘTI – SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ
Prin popor se povesteşte că Domnul Iisus, înviind din morți în ajunul acestei săptămâni, a luminat toată lumea. Pe de altă parte, tot poporul este cel care explică denumirea acestei săptămâni deosebite prin faptul că acum „toate se luminează, adică încep să înflorească și să se înnoiască". Evident, mai toate zilele săptămânii sunt serbate, două fiind motivele: pentru boli și pentru semănături. Mulți români credeau că cei care lucrau în aceste zile luminate urmau să orbească. Era permisă doar punerea găinilor, a rațelor sau a altor păsări de curte la clocit, considerându-se că așa vor ieși cu bine și sănătoși puii.
Ziua a treia a Paştelui era numită Marţea Albă, Marțea Dracului sau Mătcălăul, aceasta deschizând o serie de trei, șapte ori nouă zile de marți, serie numită și Oloagele. În special, aceste zile de marți erau ținute pentru ca semănăturile să fie apărate de grindină și ger, ziua de marți amintind de zeul Mars al romanilor, zeu care, înainte de a deveni al războiului, deschidea anotimpul primăverii în luna lui martie. Despre prima marţi din această serie, bătrânii spun că ar fi ruptă din Înviere, tradiţia cerând să se dea de pomană la săraci.
Miercurea se putea munci, prin unele părţi doar la câmp, femeile ţinând această zi mai ales pentru bolile de picioare numite „de dânsele”. De asemenea, cei care lucrau riscau să fie chinuiţi peste vară de purici. Spre seară, tinerii plecau la pădure după flori şi beţe de alun, trebuind să aducă acasă măcar nouă astfel de beţe, în zorii zilei următoare acestea având o întrebuinţare specială.
Joia Paştilor sau Joia Necurată era serbată pentru ca grindina să nu bată holdele, această joi fiind prima din seria celor nouă joi domneşti de după Paşti. Prima grijă era ca în zori să se dea foc în faţa casei la cele nouă beţe de alun aduse în ajun, crezându-se că aici vor veni sufletele celor morţi să se încălzească. Ziua se făceau multe pomeni în cimitir, având loc şi aşa-numita Slobozire a apei pentru morţi pe la fântâni, un tânăr sau o tânără cărând 44 de găleţi pline cu apă pentru răposaţii apropiaţi. Prac¬tica se încheia cu o masă la iarbă verde, prezenţa a 44 de colăcei fiind caracteristica acestei mese. Spre seară mulţi bolnavi se duceau să se culce în pădurile de frasin pentru a-şi visa leacul. Alţii umblau după buruieni tămăduitoare, după apă de izvor sau după babe ce ştiau să descânte.
Obiceiurile anterioare ne amintesc că suntem în ajunul Izvorului Tămăduirii, sărbătoarea centrală a Săptămânii Luminate. Această sărbătoare foloseşte din plin puterea magică a apei, acum, ca şi la Bobotează, toate apele fiind sfinţite.