PERSONALITATEA ZILEI – „LA MULŢI ANI!” ISTORICULUI IOAN SCURTU
Ioan I. Scurtu s-a născut pe 27 noiembrie 1940, la Dochia, Neamţ. Este absolvent
al Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ şi al Facultăţii de Istorie
Bucureşti. Cunoscut şi apreciat profesor universitar, doctor, a fost, din 2007,
preşedinte al Secţiei de Ştiinţe
Istorice şi Arheologie. De asemenea, este membru al Consiliului Ştiinţific al
Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România. A fost director general al
Arhivelor Naţionale, membru în Consiliul Naţional al Istoricilor din România,
de pe lângă Academia Romana (din 1996).
Este onorat cu diverse ordine, diplome, titluri, dintre care amintim: Premiul
Academiei Române (1983), pentru „Viaţa politică din România. 1918-1944”; Premiul
„Gheorghe Brătianu" al Fundaţiei „Magazo sută de cărți, dintre care
douăzeci şi opt personale (de autor), treizeci şi opt în calitate de
coordonator și coautor, cincizeci şi trei coautor; şapte în limbi de circulație
internațională. De asemenea, a publicat circa două sute douăzeci de studii în
reviste de specialitate, dintre care douăsute nouă de autor, iar alte douăzeci
şi două în limbi de circulație internațională (engleză, franceză, rusă, germană).
O parte din acestea au fost publicate în volumul „Ioan Scurtu: Studii de istorie.”.
OMAGIU ADUS MEMORIEI POETULUI AUREL DUMITRAŞCU
Poetul Aurel Dumitraşcu a fost considerat, pe drept
cuvânt, unul dintre cei mai valoroşi scriitori ai generaţiei sale. Despre el,
un alt poet de marcă al literaturii contemporane, Cezar Ivănescu, spunea: „cu
un rar simţ al proporţiei, cu un fin instinct muzical, deşi pare a cultiva o
artă a «decompoziţiei», poetul reuşeşte să fie riguros şi armonic atât în
poemele scurte cât şi în poemele ample, adesea fastidioase la mulţi dintre
colegii lui de generaţie: «Florile roşii mor încet în ferestre/tu să nu spui
acum că e seară/…».”
Aurel Dumitraşcu s-a născut pe 21 noiembrie 1955,
la Sabasa, comuna Borca, judeţul Neamţ. Frecventează cursurile gimnaziale în
satul natal, apoi pe cele ale Liceului „Mihail Sadoveanu”.
După absolvire (1974), va fi, pe rând, merceolog şi
profesor suplinitor. În 1987, devine absolvent al Facultăţii de Filologie
(română-franceză) de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Tema
lucrării de licenţă a lui Aurel Dumitraşcu cuprindea poezia celor doi poeţi
dispăruţi prematur şi atât de apreciaţi de dânsul: Virgil Mazilescu şi Daniel
Turcea.
O perioadă scurtă (din 1988 până în 1989) a fost
muzeograf la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ, post ocupat în urma insistenţelor
scriitorului Dumitru Radu Popescu (pe atunci Preşedinte al Uniunii
Scriitorilor), pe lângă secretarul cu propaganda al Comitetului Judeţean Neamţ
al Partidului Comunist.
După 1989, vreme de câteva luni, a fost consilier
la Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Neamţ.
A trecut în nefiinţă la Spitalul „Fundeni” din
Bucureşti, în ziua de 16 septembrie 1990, ca urmare a evoluţiei foarte rapide a
unei leucemii depistate la Spitalul Judeţean din Piatra-Neamţ. A fost
înmormântat în cimitirul satului natal, Sabasa.
Aşa cum consemna Laurenţiu Ulici, la câteva zile
după fulgerătoarea dispariţie: „la 35 de ani neîmpliniţi, Aurel Dumitraşcu, una
din cele mai originale voci lirice ale «optzeciştilor», a intrat sub orizont,
lăsându-ne drept moştenire de preţ cristale din două volume de poezii:
«Furtunile memoriei» (1984) şi «Biblioteca din Nord» (1986).”
Postum, datorită apropiaţilor, dintre care s-a
distins poetul Adrian Alui Gheorghe, a fost recuperată şi dată publicităţii
opera lui Aurel Dumitraşcu: „Mesagerul” (1992), „Tratatul de eretică” (1995),
„Fiara melancolică” (1999), „Carnete maro - Jurnal”, vol. I-IV (2001-2005),
„Scene din viaţa poemului” (2004), „Frig, sau cum poezia ne-a furat moartea.
Epistolar (1978-1990).” (2008), „Prăvălia cu fete moarte” (2012), „Concert cu
păpuşa de cârpe” (2015).
„POEM TRIST PE FOND ROŞU”
(din volumul postum „Concert cu păpuşa de cârpe”)
Florile roşii mor încet în ferestre
tu să nu spui acum că e seară
îngrozitor de puţin trăiesc oamenii
dulcea pribegie a cărnii prin aer
şi atâtea propuneri pline de graţie
până şi zidul rămâne cu capul întors
rujul reginei pe glezna bufonului – iată
aceste ţinuturi marasmul laguna
convorbim
împerecherea broaştelor nu-i o problemă
de logică în orice poveste cineva vinde măşti
mari bucăţi de jar se aud mişunând
casa plânge totul păleşte în roşu
– „bărbat sunt numai din întâmplare,
Puteam fi nefericit ca un turn” –
Pelerin în propria-ţi casă
Adică memoria se ascunde-n oglinzi
Prohibito, ce-mi spuneai despre
solemnitatea creierului înainte de moarte?
– şi plouă –
şoaptele, vezi, mult prea mult se lovesc
peste ceafă ca nişte datornici.”
SĂRBĂTORI POPULARE – (V)OVIDENIA
Ziua intrării în Biserică a Fecioarei
Maria, numită Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia, corespunde în Calendarul
popular cu celebrarea unei năprasnice divinităţi a lupilor, Filipul cel Şchiop
sau Filipul cel Mare (21 noiembrie). Local, în Bucovina, se credea că în
această zi s-ar fi născut Domnul Hristos.
Sărbătoarea de Ovidenie împreună cu
Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei şi Sânnicoară (Moş Nicolae)
formează, în perioada 13 noiembrie - 6 decembrie, un scenariu ritual de înnoire
a timpului, probabil Anul Nou dacic. În noaptea
de Ovidenie, când se credea că se deschide Cerul şi vorbesc animalele, se
priveghea la lumina unei lumânări încolăcite pe o strachină cu apă de leac. Tot atunci se
făceau farmece şi descântece, se afla ursita, se efectuau observaţii şi
previziuni meteorologice.
Pentru copiii morţi nebotezaţi şi pentru
oamenii înecaţi şi morţi fără lumânare se făceau în această zi praznice şi li
se împărţeau pomeni.
Întrucât se credea că în noaptea de
Ovidenie strigoii circulau fără oprelişte, se ungeau cu usturoi cercevelele
ferestrelor, tocurile uşilor, vatra şi cuptorul care comunicau, prin horn, cu
exteriorul. Pentru protecţia vitelor împotriva animalelor sălbatice
se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii şi pieilor de
animale.
De la Ovidenie până la Sângiorz, femeilor le era interzis să mai spele
rufele la râu.
PERSONALITATEA ZILEI – PROFESOARA ŞI POETA NATALIA RUSU
Natalia
Rusu s-a născut în ziua de 16 noiembrie 1931, la Tighina.
Ulterior, împreună cu familia, s-a refugiat în dreapta Prutului (1944).
Viitoarea profesoară şi poetă a urmat cursurile liceale în mai multe locuri, încheiate,
apoi, la Roman, în 1950. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii
ieşene (1954). A profesat la Liceul „Roman-Vodă” şi la Liceul Nr. 5, ambele din
Roman. A fost preocupată de îndrumarea trupelor teatrale de amatori, ceea ce
i-a atras supranumirea de „tinereţe fără bătrâneţe”.
Are editatemaimulte
cărţi: „Plaiuri muşatine” (culegere de folclor); „Basarabia, raza mea de
soare”; „Poiana cu flori târzii...”; „Bucurie”; „Cartea bucuriei mele”, „Comorile
copilăriei”; „Caruselul vesel”.
Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi
ale culturii din judeţul Neamţ”.
Sursă foto: Ziarul de Roman.
ZILELE CLASEI DE ACTORIE LA TÂRGU NEAMȚ
Luni, 13 noiembrie 2023, grupa de liceeni a clasei de actorie din cadrul Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț a performat pe scena Sălii de festivități a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, în fața colegilor lor din orașul de pe malurile Ozanei.
Spectacolele propuse au fost „Ceva piesa” și „Poate prea devreme”, pe texte de Dumitru Ungurianu, Amalia Dandu și Maria Hibovski.
LECȚIA DE MEȘTERIT - ORA DE ARTĂ POPULARĂ
Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, s-a desfășurat atelierul
de „TRADIȚII - Artă populară românească”, coordonat de Ionela Lungu, instructor
coordonator la Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ, din cadrul Centrului
pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.
Lecția a avut loc pe platforma ZOOM, în organizarea
Școlii de Limba Română „Dacia” din Atena, în parteneriat cu Centrul pentru
Cultură „Carmen Saeculare” Neamț.
Tema abordată în cadrul cursului a fost pictura pe lingură din lemn, având drept obiective de atins: înțelegerea importanței tradițiilor românești; respectarea tehnicilor de lucru, cu ajutorul creativității; descoperirea plăcerii elevilor de a se inspira din motive românești străvechi.
În Stagiune: RECITAL DE CHITARĂ SUSȚINUT DE ANDREI PIȚU
Miercuri,
15 noiembrie 2023, ora 17:00, la Sala „Cupola” a Bibliotecii Județene „G. T.
Kirileanu” va avea loc recitalul de chitară susținut de tânărul muzician Andrei
Pițu. Programul va cuprinde piese aparținând compozitorilor D. Kellner, J.
Dubez, J. Kaspar Mertz, S. Assad, D. Aguado, A. Gilardino.
Intrarea este liberă!
Organizatorii evenimentului,
parte a Stagiunii artistice 2023-2024, sunt, în parteneriat, Academia de Muzică
„Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, Biblioteca Județeană „G. T.
Kirileanu” Neamț și Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
***
Andrei Pițu a început
studiul chitarei la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, clasa prof.
Carmen Cojocariu. Ulterior, a studiat la
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj Napoca, cu asist. univ. dr.
Ștefan Trifan.
Este
considerat un artist complex, care are în palmares peste 50 de participări la
concursuri și olimpiade școlare. Palmaresul său cuprinde Marele trofeu al
„Transilvania International Guitar Festival” Cluj-Napoca.
Andrei
și-a perfecționat tehnica instrumentală prin numeroase participări la cursuri
de Masterclass, atât în țară cât și în străinătate, susținute, printre alții,
de: Bogdan Mihăilescu, Constantin Andrei, Valentin Pop, Rovshan Mamedkuliev,
Gabriel Guillen, Predrag Stancovic, Milkica Ponjavic, Alexis Muzurakis, Thomas
Offermann, Johannes Moller, Vojislav Ivanovic, Lovro Peretic, Belmin Okanovic,
Chinnawat Themkumkwun, Anton Baranov, Cassie Martin, Joaquin Clerch.
LA MULȚI ANI, VASILE MURARU!
Mergeam cu vaca și cu traista plină de cărți, pentru că mă pregăteam pentru actorie. Mergeam înainte pentru că știam că voi ajunge să fiu actor, a declarat marele actor pentru revista Cool(t)Neamț
Sunteți născut la Neamț, o mândrie pentru noi, oamenii acestui minunat județ. Pentru dumneavoastră, care sunt cele mai reprezentative amintiri legate de această zonă?
Vasile Muraru: M-am născut la Piatra-Neamț. Mama s-a chinuit să mă nască la Girov, la noi în comună, dar nu a putut. A mers cu un camion până la Piatra și m-a născut prin cezariană. M-am născut mai mult mort, cum se spune din bătrâni, dar doamna doctor care a asistat la naștere nu știu ce a făcut și m-a readus la viață. Copilăria mi-am petrecut-o în satul Doina, comuna Girov, județul Neamț. Pentru mine a fost, este și va fi un colț de rai; mă întorc de fiecare dată cu aceeași bucurie și aceeași emoție în locurile natale, și-mi încarc bateriile. Aici stau să caut ce-am făcut și ce o să mai fac în continuare, atât din punct de vedere sufletesc, cât și din punct de vedere material. Tot aici ajut la treburi, așa cum am fost crescut să fac.
Ați avut o copilărie frumoasă?
Vasile Muraru: Frumoasă e puțin spus. Foarte frumoasă! M-am bucurat de animale, de jocuri, cai, culori, flori, copii mulți, oameni frumoși. O poezie de copilărie! Chiar dacă eram în perioada comunistă, a fost foarte frumos! Eu nici nu-mi dădeam seama ce perioadă este. Noi nu am avut televizor decât în ’67. Până atunci era un singur televizor la domnul învățător. Un camion venea cu caravana cu filme, pe care le proiectau pe perete. Alteori, veneau cu căruța. Nu aveam atâtea activități ca astăzi.
Când ați știut că drumul dumneavoastră este legat de actorie și cât de greu, sau de ușor a fost parcursul?
Vasile Muraru: Parcursul a început într-o zi când a venit caravana cinematografică la noi în comună. Aveam până în 7 ani, nu mai știu exact, şi am urmărit un film, un basm rusesc, color, frumos, și când l-am văzut, am spus: eu ca oamenii aceștia vreau să fiu. Așa a început să intre microbul actoriei în mine. Apoi, la serbări, domnii învățători m-au pus să joc pe Nică pentru că au montat „Amintiri din copilărie“, după Ion Creangă. Apoi, a apărut televizorul și mă impresionau filmele, le povesteam pe toate cu intonație. După ce am văzut emisiunile de divertisment, imitam toți actorii care erau la vremea respectivă, și nu erau puțini. Ușor, ușor, s-a format, din inconștiență, drumul acesta. Și m-am trezit la Piatra-Neamț, la Liceul „Petru Rareș“, unde l-am cunoscut pe Dinu Manolache, Dumnezeu să-l ierte, care dădea anul următor la teatru și m-a îndrumat la Alexandru Lazăr, la Școala Populară de Artă. Așa am început să mă apropii de Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț și de teatru în general, pentru că domnul Lazăr m-a direcționat, m-a pregătit. Dumnealui mi-a dat să citesc multe cărți despre actori, despre teatru, istorie, istoria cinematografiei. Mergeam cu vaca și cu traista plină de cărți, pentru că mă pregăteam pentru actorie. Mergeam înainte pentru că știam că voi ajunge să fiu actor.
Nu ați intrat din primul an la actorie!
Vasile Muraru: Nu. Dumnezeu mi-a ascultat ruga. Ştiam că în următorul an lua clasă Dem Rădulescu și m-am dus în grădină, am spus Tatăl Nostru și am zis: Doamne să nu iau din prima, să iau din a doua, să mă ia Dem Rădulescu, iar Dumnezeu mi-a ascultat ruga.
De ce comedie? De ce teatru de revistă?
Vasile Muraru: De ce? În facultate jucam de toate. Atunci se studiau teatru antic, Commedia dell arte, Shakespeare, Caragiale, Molière, teatru modern, teatru de bulevard – în fiecare zi, câte 8 ore de muncă. Marii profesori mă îndrumau spre a fi un actor de dramă, total, cu greutate, dar căsătorindu-mă, am luat repartiție la Satu Mare, unde nu m-am prezentat. Când m-am căsătorit eu eram în anul trei, iar soția în primul an la medicină. Nu m-am dus la Satu Mare din drag pentru familie, iar unul dintre directorii care au văzut spectacolul de absolvire, de la Teatrul de revistă, nu mi-a dat negație și am reușit să obțin o detașare. Am stat o perioadă chiar fără leafă, dar am luat-o de la zero și am reușit. În facultate nici nu treceam prin fața Teatrului de revistă, pentru că era considerat un gen foarte ușor, dar adevărul este altul. Am luat-o de la zero și din 81 sunt la Teatrul de revistă ,,Constantin Tănase“ din București.
Timp de 25 de ani, ați format un cuplu de senzație, un cuplu extrem de iubit, alături de regretatul Nae Lăzărescu. Cum v-ați găsit și cum vă echilibrați lucrul la scenă în acea formulă?
Vasile Muraru: Era o diferență de 18 ani între noi, a fost mereu respectul meu față de domnul Nae. El era o mare personalitate ca actor, un actor tipic de revistă, dar și ca autor. Știa să scrie texte, să le aranjeze și ușor, ușor, a început să se creeze un cuplu, pe care eu am continuat să-l consolidez. Dumnealui se ocupa numai de texte, iar eu mă ocupam, după un an, de tot ceea ce însemna organizare, sudarea cuplului, toată strategia.
Din 2014, lucrați cu partenera de scenă Valentina Fătu. Cum s-a închegat acest cuplu umoristic și cum a fost primit de public?
Vasile Muraru: Da, de 6 ani, lucrez cu Valentina Fătu. Am avut noroc, pentru că și ea se pricepe la texte foarte bine. A fost o strategie foarte bună, un studiu de piață și mi s-a recomandat să nu încerc un cuplu cu un bărbat, pentru că ar fi existat mereu compararea acelui actor, indiferent cât de bun era, cu Nae Lăzărescu. Jucând și înainte cu Valentina, pentru că a mai jucat și cu mine și cu Nae, este și colega noastră la Teatrul de revistă, am întrebat-o dacă vrea, și am pornit pe acest drum. E greu să formezi un cuplu pe scenă, sunt doi oameni diferiți și mai ales cu o doamnă este greu, dar am reușit! Publicul a fost foarte atent în a ne urmări. Unii spectatori erau fani împătimiți ai cuplului Nae Lăzărescu și Vasile Muraru și au mai comentat, dar până la urmă publicul ne-a îmbrățișat și ne apreciază.
Se tot spune că e mult mai dificil să faci comedie, decât dramă. Este adevărat? De ce?
Vasile Muraru: Nu știu de ce, dar am spus-o și este părerea mea, cel mai greu dintre toți artiștii care fac teatru este claunul de circ, un rol foarte complex. E o adevărată artă! Pe urmă sunt actorii teatrului de revistă, iar apoi ceilalți actori. Marii actori de la teatru de proză au fost invitați la revistă și nu au putut să joace. Dacă la prima apariție pe scenă nu ai creat fluxul cu publicul, s-a dus totul.
Era o întâmplare care exemplifică foarte bine cele ce vă spun cu marele actor Grigore Vasiliu Birlic, cel mai mare comic al nostru, și George Vraca, cel mai mare tragedian al perioadei respective. George îi spune ,,Hai, măi Grigore, ce mare lucru faci tu acolo? Te strâmbi un pic acolo, mare lucru, uite, intru și eu, mă împiedic și râde lumea de nu se poate“. Și intră Vraca în scenă, se împiedică și lumea în loc să râdă, se uita cu gura căscată. S-a creat o stare în sală care nu a fost deloc comică. A ieșit din scenă și i-a spus ,,Da, ai avut dreptate. Nu e ușor să faci comedie“.
Film sau teatru? Ce este mai aproape de sufletul dumneavoastră?
Vasile Muraru: La început am vrut numai film, după aceea am venit la Teatrul de revistă. Jucam mai puțin, până am început cu Nae. Făceam și două, trei filme pe an, am ajuns la 42 de filme în care am jucat. Și anul trecut am jucat în filmul ,,Căprioara“, în regia lui Bogdan George Apetri, un băiat de-al nostru, de la Neamț. Interpretez rolul șefului Poliției Județene. Nu e o comedie. Băiatul a studiat în America, dar m-a impresionat. Tatăl lui e din Ștefan cel Mare și am spus, bine joc în film pentru că ești de la mine, de la Neamț.
Ați jucat mult. Care sunt rolurile care v-au plăcut în mod special?
Vasile Muraru: Multe, pentru că am jucat în multe filme, mai ales după Revoluție. Am avut roluri în filmele ,,Noi, cei din linia întâi“, ,,Viraj periculos“, ,,Mama ei de tranziție“, ,,Pădurea de fagi“ sau ,,Cea mai fericită fată din lume“. Am avut roluri și în televiziune. Ce înseamnă televiziunea? Țin minte că făceam un Revelion, abia terminasem facultatea și am fost chemat să spun două replici într-o scenetă la tv. Am răspuns: ,,Da, cum să nu?“. M-am dus acolo și din trei replici mă oprea lumea pe stradă. Sunt actori care muncesc o viață întreagă și nu-i știe lumea, și iată, ce înseamnă televiziunea și impactul la public. Alergau copiii după mine pe stradă, dădeam autografe, asta e televiziunea! Am cunoscut succesul cu ajutorul televiziunii, deși apărusem prin câteva filme, dar impactul a fost cu ,,Ce o să fie, ce o să fie!“, alături de Nae Lăzărescu. Am avut apariții în rolurile celor doi popi, Hitler, Stalin sau Vlad Țepeș, scenete și texte foarte bune. Ne-a ajuta și întâlnirea cu realizatorul de televiziune Dan Mihăiescu și au fost câteva Revelioane deosebite, care au luat premii și la Montreaux. Lucram profesionist, începeam în august pregătirea, în noiembrie filmarea, care dura vreo două săptămâni, iar acum facem în două ore.
Sunteți la conducerea Teatrului de Revistă ,,Constantin Tănase“. V-aș întreba cum se poziționează teatrul de revistă în plină pandemie? Jucați? Lucrați la spectacole noi?
Vasile Muraru: Repetăm, pregătim micro-recitaluri, deocamdată într-o sală. Am avut noroc pentru că din vară până acum, pe 18 octombrie, am avut spectacole la Grădina de Vară Herăstrău, unde am dispus de 499 de locuri, după toate normele de pandemie, și lumea a venit. În afară de spectacolele noastre, intitulate sugestiv ,,Cu mască, fără mască, oamenii vor să zâmbească“, au fost invitate și ale teatre din București, sau alte instituții de spectacole particulare și am susținut 56 de spectacole. A fost foarte bine, mulțumim lui Dumnezeu. Am beneficiat de un spațiu modern, bine pus la punct și a ținut și vremea cu noi. Nu știu dacă a plouat toată vara de două ori. Pe sezon rece repetăm și așteptăm să ne dea voie să jucăm, cu 30% sau cu 50%, cum o fi, doar să jucăm.
Cum se încadrează în viața dumneavoastră rolul de tată și soț?
Vasile Muraru: Am avut noroc cu soția! Suntem căsătoriți din 79 și avem doi copii. Cea mai mare bucurie a mea, când veneam de pe drumuri, din turnee, era să îi iau în brațe, unul într-o mână, altul în cealaltă mână. Era cel mai frumos moment! Acum e mai greu să-i iau în brațe. Îmi fac timp pentru familie. Eu am inventat în teatru, plecatul acasă după ce jucam în deplasare. Înainte se făceau cazări și la Pitești și la Ploiești. Eu am plecat prima dată de la Focșani pentru că năștea soția mea, iar impresarul a înțeles că se pot face economii. Plecam acasă spre București și de la Baia Mare sau de la Timișoara, dacă acolo era ultima seară de turneu. Lumea preferă să ajungă acasă. Dragostea pentru familie m-a făcut să circul mult între București și alte orașe din țară.
Nasul dumneavoastră poate fi considerat și blazonul lui Vasile Muraru. Considerați că v-a ajutat aspectul fizic în cariera de actor?
Vasile Muraru: Da, cred că da. La început eram complexat. Am jucat în 74 la Teatrul Tineretului, Romeo și Julieta, debutul regizoral a lui Silviu Purcărete, iar domnul Uritescu juca valetul Peter. Eu eram ajutorul valetului. Plecam prin deplasări în țară și stăteam în cameră cu domnul Uritescu și mi spunea ,,Muraru să nu fii supărat cu nasul ăsta al tău. Ai să ai și supărări, dar și multe bucurii o să-ți aducă“. Am vrut la un moment dat să-l operez.
Cea mai bună povață primită de la profesorii dumneavoastră este…?
Vasile Muraru: Cel mai bun sfat l-am primit de la Dem Rădulescu: „Pe scenă suntem artiști, când am ieșit din teatru suntem oameni“. Sunt care se dau păuni, dar suntem tot oameni obișnuiți.
SĂRBĂTORI POPULARE ROMÂNEŞTI – FILIPII DE TOAMNĂ ŞI LĂSATUL SECULUI DE CRĂCIUN
Filipii de Toamnă, haită divină
Filipii de Toamnă, năprasnice personificări ale lupilor, sunt o haită
divină a cărei căpetenie, Filipul cel Mare sau Filipul cel Şchiop, este
sărbătorit la Ovidenie (21 noiembrie) sau la Sântandrei (30 noiembrie). La
încheierea perioadei de gestaţie a lupilor, la Circovii de Iarnă (16-18
ianuarie), crescătorii de animale sărbătoreau o altă divinitate a acestora, Sânpetru
de Iarnă (16 ianuarie). În nopţile de Filipi se credea că lupoaicele căutau cu
înverşunare tăciuni aprinşi. Cele care nu reuşeau să mănânce foc, simbol universal
al masculinităţii şi virilităţii, rămâneau sterpe un an de zile. De aceea,
pentru a nu se împuia peste măsură, femeile nu scoteau în zilele de Filipi
cenuşa din casă şi nu împrumutau vecinelor foc.
Lăsatul Secului de Crăciun
Lăsatul Secului de Crăciun, sărbătoare nocturnă (13/14 noiembrie) care
deschide Postul Crăciunului de 6 săptămâni (15 noiembrie - 24 decembrie),
ocaziona petreceri familiale cu mâncare şi băutură din abundenţă. În unele
zone, Lăsatul Secului de Crăciun este precedat de Ajun (13 noiembrie) şi urmat
de rituri de purificare (ziua de Spolocanie, 15 noiembrie). În aceste zile de
la mijlocul lunii noiembrie se celebrau Filipii de Toamnă prin diferite acte
rituale cu caracter apotropaic (alungarea spiritelor rele prin zgomote şi
împuşcături, ungerea cu usturoi a uşilor, porţilor şi ferestrelor),
profilactice (îmbunarea păsărilor, în special a vrăbiilor, cu resturile
alimentare rămase de la ospăţul nocturn, ca să nu strice roadele recoltelor,
întoarcerea vaselor din casă cu gura în jos ca să nu se ascundă în ele spiritele
malefice) şi divinator (aflarea ursitei, preziceri despre rodul holdelor).
PERSONALITATEA ZILEI – SCRIITORUL MIHAI HANGANU
Astăzi îi spunem „LA MULŢI ANI!” scriitorului Mihai Hanganu.
S-a născut în ziua de 12 noiembrie 1946, la Hânţeşti, Suceava.
Viitorul profesor, poet şi eseist, a absolvit Facultatea de Matematică, la
Suceava, Facultatea de Studii Economice şi Social Politice (Academia „Ştefan
Gheorghiu”, Bucureşti); Facultatea de Management.
Până în 1989, a fost profesor şi a îndeplinit diferite funcţii politice şi
administrative.
După 1989, a fost: şef birou şi director comercial la o societate din Piatra-Neamţ
(1990-2001), inspector-şef, director executiv la Inspectoratul Teritorial de
Stat pentru Persoane cu Handicap Neamţ (2001-2010), consilier al Preşedintelui
Consiliului Judeţean Neamţ.
Dintre numeroasele titluri ale cărţilor pe care le-a editat de-a lungul
timpului amintim: „Nostalgii”;
„Bucoavnele bucolicei Bucovine”; „Apa regală”; „Fractalia”; „Crai Nou”;
„Fleacuri”; „Judecata de apoi a românului”; „Desculţ prin rouă poemelor”;
„Constelaţia destinelor”; „Bombe cu efect întârziat”; „Sub judecata timpului”;
„Nemuritorii”.
Despre poezia lui Mihai Hanganu, scriitorulşi profesorul universitar
Constantin Dram spune: „Mihai Hanganu încă mai crede în puterea cuvântului
intrinsec, capabil să construiască imagini într-un perpetuu «dulce stil clasic»
altoit, atunci când se simte nevoia şi cu uşoare arcuiri moderne”.
La rândul său, poetul şi jurnalistul Nicolae Sava are cuvinte de aludă la
adresa scriitorului Mihai Hanganu: „bun versificator în maniera clasică, Mihai Hanganu îşi
scrie cu o uşurinţă dezarmantă textele, unele le improvizează şi în public (aşa
cum făcea Adrian Păunescu altădată), impresionând cititorul prin scurte satire
sau pamflete la adresa unor păcate omeneşti. În câteva din cărţile sale de
proză a impresionant prin sinceritatea discursului epic, dar mai ales prin
frumuseţea povestirii. Pedagog foarte atent, sufletist şi dezinvolt, Mihai
Hanganu este cuceritor prin tot ceea ce face.”
Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „personalităţi ale
culturii din judeţul Neamţ”.