PERSONALITATEA ZILEI – ŞTEFAN CAZIMIR
Ştefan Cazimir s-a născut pe 1932 , la Iaşi, (la naştere, prenumele Ştrul).
A fost un apreciat specialist în literatura secolului al XlX-lea. A absolvit
Liceul la Piatra-Neamţ, apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti (1955).
Cadru didactic, doctor în filologie (1967), a fost vicepreşedinte al
Asociaţiei Umoriştilor Români, iar după 1990, deputat în Parlamentul României,
din partea Partidului Liber-Schimbist, pe care l-a fondat.
Debut literar în Revista „Steaua” (1957). Editorial, a debutat cu antologia
„Pionierii romanului românesc” (1962). Alte cărţi: „Caragiale. Tensiunea
lirică”; „Universul comic”; „Stelele cardinale”; „Nu numai Caragiale”;
„Alfabetul de tranziţie”; „I. L. Caragiale faţă cu kitschul”; „Pentru contra”;
„Râsete în Parlament”; „Caragiale e cu noi!”; „De ce, nene Iancule?”; „Potcoave
de purici”.
Remember: CONSTANTIN PRANGATI, PROFESOR ŞI SCRIITOR AL SOCIALULUI
Constantin
Prangati s-a născut pe 11 noiembrie 1934, la Oprişeşti, comuna Burdusaci, azi,
Răchitoasa, Bacău. Licenţiat al Facultăţii de Istorie-Filosofie a Universităţii
din Iaşi (1965), a fost profesor la Liceul din Adjud şi la Liceul „Calistrat
Hogaş”, Piatra-Neamţ (1968-1998).
Cunoscut
şi apreciat toeretician al socialului şi al societăţii umane din toate
timpurile, a scris peste o mie de articole, recenzii, studii în ziare şi
reviste din Neamţ şi din ţară: „Academica”, „Antiteze”, „Apostolul”, „Asachi”,
„Ateneu”, „Magazin istoric”, „Memoria antiquitatis”, „Literatorul”, „Ramuri”,
Tribuna”, „Revista de filozofie”, „Revista de pedagogie”, „Viitorul social”.
A fost apreciat şi pentru cărţile editate: „Liceul «Calistrat Hogaş»”, monografie”, „Dicţionarul oamenilor de seamă din Judeţul Neamţ”, „Din istoria învăţământului matematic din Judeţul Neamţ”, „Oameni politici şi de stat din Judeţul Neamţ”, „G. T. Kirileanu. Însemnări zilnice”, „Nicu Albu şi gândirea economică a epocii (1853-1908)”.
PRACTICI ȘI CREDINȚE POPULARE DIN ZIUA SFÂNTULUI MINA
Numită
și Sărbătoarea
Tâlharilor
sau Sărbătoarea
Hoţilor, Sărbătoarea
Sfântului Mina era una dintre acele zile rare în care oamenii, mai ales prin
mijloace magice, încercau să se pună la adăpost de acţiunile tâlharilor şi
hoţilor. Sfântul
Mina, unul
din cei trei sfinţi comemoraţi pe 11 noiembrie în calendarul creştin-ortodox,
îndeplinea orice rugăciune nu numai celor care aveau de pătimit de pe urma
hoţilor, ci şi chiar pe acelea adresate chiar de hoţi. E drept, hoţii se
adresau cu rugăciuni speciale şi unui alt patron al lor, e vorba de Sfântul
Neculai, despre Sfântul Mina crezându-se că este, mai ales, descoperitorul
răufăcătorilor, îndeosebi al hoţilor şi ucigaşilor!
Este
motivul pentru care puţinele biserici cu hramul acestui sfânt erau şi încă mai
sunt pur şi simplu luate cu asalt pe 11 noiembrie, în special femeile obişnuind
să lipească lumânările pe sfeşnice cu capătul care se aprinde. Sperau că astfel vor întoarce de la casele lor inimile făcătorilor
de rele, întocmai cum au întors ele lumânările. La fel procedau şi fetele
dornice de măritiş, crezând că lumânările vor face inimile flăcăilor dragi să
se întoarcă spre ele.
Se mai obişnuia să se depună bani şi odoare în schimbul
unor acatiste speciale pentru măritişul altora, pentru blesteme, învrăjbiri sau
chiar pentru moarte de om, toate având însă conotaţii vindicative.
Multe și
diverse erau practicile strămoșilor noștri, izvorâte din credințele populare. Pe
vremuri, existau reguli stricte cu privire la furat. Astfel, nimeni nu fura
sâmbăta şi duminica, obiectele de fiind, de obicei, evitate de către hoţi. Cei
care mergeau la furat trebuiau să aibă asupra lor o mână de om sau de copil
mort ori măcar degetul cel mic al mortului sau lumânarea pe care a ţinut-o
între degete mortul. Alţi hoţi obişnuiau să ia cu ei câţiva dinţi sau ciolane
de la un mort ori iarba fierului sau a tâlharului, cu acestea asupra lor
înconjurând „obiectivul” vizat, unii martori relatând că toţi ai casei,
inclusiv câinii, adormeau ca ... morţii! Dacă se întâmpla ca în timpul furtului
să se audă un nechezat de cal, hoţii renunţau să-şi mai facă treaba. În schimb, dacă răgea o vacă, se
putea „opera” în voie, acesta fiind semnul că totul
decurge conform graficului!
O altă regulă strictă privea
femeile însărcinate, acestea neavând voie să fure absolut nimic, altfel
copilului născut îi ieşeau pete pe trup. Pruncului nou născut nu trebuia să i
se taie unghiile şi părul vreme de un an de zile, altfel ajungea hoţ când se
făcea mare, putând fi recunoscut, se spune, după gropiţele din obraji.
Dacă
nu se respectau toate aceste reguli, se putea întâmpla precum în versurile
următoare: „Când eram de-o săptămână / Furam ceapa din grădină. / Când eram
de-o lună, două / Furam cloşca de pe ouă. / Iar când eram de doi, trei ani /
Mă-nvăţam a fura cai!” Sau se înmulţeau cei cărora le plăcea proverbul: „Ce-i al
tău strânge şi ce-i a altuia nu lăsa”.
Unele
lucruri, spre a fi folositoare, trebuiau neapărat să fie furate, prin acest
furt, de natură rituală, lucrurile respective devenind oarecum sacre. Dacă
obiectele furate aparţineau unor persoane considerate speciale (popa, gravida,
vădana, cerşetorul ş.a.) era şi mai bine.
Aşa
se explică furatul miresei, ca cel mai rapid şi eficient mijloc de a scurta
distanţa dintre două familii, sau furatul a două nuci, cât mai mici, de către
mama care avea un copil născut cu testicule mari, nuci puse apoi în oala în
care se fierbea apa pentru scăldătoare.
(Marcel Lutic - „Timpul sacru.
Sărbătorile de altădată”)
ȘCOALA POPULARĂ DE ARTĂ: DEBUTUL ANULUI ȘCOLAR PENTRU CLASA EXTERNĂ DE LA TÂRGU NEAMȚ
Școala Populară de Artă Piatra-Neamț, din cadrul Centrului pentru Cultură "Carmen Saeculare" Neamț, a avut deschiderea anului școlar 2023-2024 la 1 octombrie.
Una dintre clasele școlii este cea de la Târgu Neamț, unde instructorul coordonator Ionela Lungu, meșter popular din Humulești, predă artă populară micilor meșteri.
O primă temă abordată a fost familiarizarea elevilor cu meșteșugurile locale, având ca obiective cunoașterea îndeletnicirilor din zona noastră; ce sunt meșterii; ce înseamnă arta populară; importanța cunoașterii patrimoniului imaterial și material.
Pentru a se face mai bine înțels, meșterul popular a adus în fața copiilor un bogat material didactic, produse finite din mai multe meșteșuguri cum ar fi: țesături, pielărie, cojocărit, olărit, sculptură în lemn, confecționare măști tradiționale.
Elevii au fost încântați să vadă opinci cusute din piele, au jucat capra, au înțeles câteva semnificații ale simbolurilor de pe linguri sculptate, au identificat un olăreț sau o strachină din lut și au admirat cusăturile de pe ștergare vechi din pânză țesute în stative.
Urăm succes tuturor cursanților Școlii Populare de Artă în noul an școlar!
REMEMBER - MIHAI BOTOFEI ȘI VIOARA SA FERMECATĂ
Primul
dirijor al orchestrei Ansamblului folcloric „Floricică de la munte“ s-a
născut în anul 1942, în satul Moreni, comuna Văleni (Neamţ).
Mihai Botofei s-a dovedit a fi un foarte apreciat virtuoz al viorii.
Repertoriul său s-a bazat pe folclorul ţinutului Neamţ, pe care l-a
cunoscut în profunzimea sa. Muzician rasat, el s-a bucurat de aprecierea
şi colaborarea cunoscutului dirijor George Sârbu, cel care a asigurat
ani la rând conducerea muzicală a Ansamblului Folcloric „Ciprian
Porumbescu“, de la Suceava.
În 1977, Mihai Botofei a înregistrat, alături de orchestra Ansamblului „Floricică de la munte“, pe care o conducea, un LP intitulat Tresors Folkloriques Roumains – Mihai Botofei (A virtuoso of the violin).
Ulterior, a colaborat cu orchestra „Plaiurile Bistriţei“, de la Bacău, acolo întâlnindu-l pe alt mare violonist, Ion Drăgoi.
Ca unul care l-a cunoscut îndeaproape și care a colaborat cu Mihai
Botofei, dirijorul și violonistul Grigore Niță își amintește cu drag: „Tânăr
fiind, ca elev al Şcolii Populare de Artă, mă rugam de maestrul Botofei
să îndrume în stilul de folclor local. Cântam împreună, fiind amândoi
violonişti, şi căutam să «fur» din meserie. Eram fascinat de stilul său
interpretativ şi de acurateţea interpretării. Ştia să cânte pentru omul
simplu, impresionând publicul larg.
În micul său apartament de pe «Lenin», Mihai Botofei crea muzică.
Se ajuta de un magnetofon, cu care îşi înregistra improvizaţiile.
Ulterior, le rafina, ascultând mereu ceea ce cântase anterior. Mă chema
să-mi ceară opinia asupra cântecelor sale. Era o bucurie să mă văd cu el
şi să-l ascult, acum aducându-mi aminte cu plăcere de acele momente“.
Oricine ascultă astăzi puţinele înregistrări rămase de pe urma artistului Mihai Botofei poate să-și dea seama că violonistul a iubit nemărginit muzica populară, căreia i s-a dedicat total chiar și când, foarte bolnav fiind, avea nevoie de mai multă odihnă.
Credințe Populare DESPRE ARHANGHELII MIHAL ȘI GAVRIL
Pe 8 noiembrie, românii celebrează ziua
Arhanghelilor Mihail și Gavril. În trecut,
sărbătoarea, fiind considerată una a Îngerilor, ținea trei zile. Acestea,
cuprinse între 8 și 10 noiembrie, erau cunoscute în popor drept Capul, Mijlocul și Coada Arhanghelului.
De Mihail și Gavril se spunea că vara e
trimisă pe Lumea cealaltă, lăsându-se locul iernii.
Prin satele româneşti nu se lucra deloc
de Hranghel (o altă denumire populară a sărbătorii), oamenii păzind această zi
cu mare frică, care provenea din credinţa potrivit căreia Sfinţii Arhangheli
iau sufletele celor care mor. Despre cei care
îndrăzneau să lucreze pe 8 noiembrie se spunea că se vor munci grozav în ceasul
morţii, la ieşirea sufletului din trup. Poporul credea că Arhanghelul Mihail are
nişte lumânări de diferite dimensiuni, aceste lumânări arătând cât mai au de
trăit oamenii cărora le-au fost destinate.
Astfel că, datorită Arhanghelului
Mihail, oamenii nu mai ştiau în ce zi aveau să moară. În acest sens, a circulat
o altă superstiţie care lasă să se înţeleagă că Arhanghelii ar fi învăţat o
vădană să-i descânte pe oamenii care nu mai vroiau să muncească din clipa în
care îşi aflau ceasul morţii. De atunci, ziua
morţii e cunoscută numai de Dumnezeu, iar practica descântatului a devenit
utilă la tămăduirea unor boli, în timp ce munca până la moarte e considerată
sfântă!
Îndeobşte, Arhanghelul Mihail este prezent, alături de Îngerul păzitor şi de
Diavol, lângă patul muribundului, aici dându-se o veritabilă luptă între
Arhanghel şi Diavol pentru câştigarea sufletului respectiv. Arhanghelul, când
vede că omul este aproape să-şi dea duhul, îi taie capul cu sabia, sângele
risipindu-se, nevăzut de cei din jurul mortului, prin toate cotloanele încăperii.
Acesta era motivul pentru care, în trecut, se obișnuia ca după moartea cuiva să
se văruiască încăpearea și să se spele rufele care veniseră în atingere cu
răposatul.
După cum se constată, Arhanghelul Gavril apare mai rar în credințele și
povestirile românilor de altădată. Totuși, el este pomenit ca sol ceresc care,
trimis de Dumnezeu, o vestește pe Fecioara Maria, în Ziua Buneivestiri, că îl
va naște pe pruncul Iisus.
OMAGIU ADUS MEMORIEI FOTOGRAFULUI ADOLPHE CHEVALLIER
Adolphe Ad. Chevallier s-a născut la 7 noiembrie 1881, în satul Barnar, Broşteni, fiind fiu al inginerului elveţian Adolphe Chevallier, administrator al pădurilor de pe Domeniile Regale din nordul judeţului Neamţ. Deprinde de la tatăl său mânuirea aparatului de fotografiat.
A început şcoala primară în satul natal, apoi a urmat cursurile Şcolii Nr.1 din Fălticeni, unde l-a avut coleg de clasă Mihail Sadoveanu şi unde s-a împrietenit cu ilustrul cărturar pietrean, G. T. Kirileanu.
În jurul anului 1897, Adolphe Chevallier este trimis în Elveţia, la Lausanne, unde învaţă meseria de fotograf, meserie pe care o va practica în România, devenind unul din cei mai de seamă artişti fotografi din prima parte a secolului al XX-lea.
A avut atelier de fotografiat în Piatra-Neamţ, între Liceul „Peru Rareş” şi Biserica „Sf. Trei Ierarhi”.
A primit brevetul de fotograf al Curţii Regale (1921).
Ca nimeni altul, Chevallier a reuşit să surprindă esenţa şi pitorescul Văii Bistriţei: păstorii cu turmele lor, plutaşii, gospodarii, păstrătorii de tradiţii, cosaşii la strânsul fânului, femeile pe prispă la tors sau la războiul de ţesut ori diferite personalităţi ale timpului. Cu aparatul alături, Chevallier cutreieră locurile dragi lui, surprinzând momente şi activităţi din viaţa ţăranilor de pe Valea Bistriţei, oprindu-se în special asupra îndeletnicirilor feminine din zonă.
O impresionantă colecţie foto-documentară despre locuitorii şi locurile unde a trăit înzestratul fotograf Adolphe Chevalier, alcătuită din peste 200 de clişee pe sticlă, se păstrează astăzi în patrimoniul Muzeului de Etnografie din Piatra-Neamţ,
În 1945, se stabileşte la Bucureşti, ca fotograf al Curţii Regale, apoi, la începutul anului 1950, va pleca la Lausanne, regretând „frumosul în care mi-a fost dat să-mi petrec o mare parte a vieţii… Bistriţa pe care n-o s-o revăz”.
A trecut în eternitate în ziua de 29 aprilie 1963, la Baden, în Elveţia.
-
Titi -
"Țăran cu caruța" -
Spre stână -
Regina Maria -
Pregătiri de urat -
Plutași de la Hangu -
Margareta, țiganca -
La pescuit -
Inundații, zona Tribunal -
În gospodărie -
G.T. Kirileanu -
Fata cu ciubăr -
Eleva Elena Botez -
Ea și el -
Domeniul regal de la Bicaz -
Cu calul -
Cioban -
Bunica toarce -
Biserica de la Broșteni, aprox. 1927 -
Album Chevalier -
OMAGIU ADUS MEMORIEI LUI CAROL ZANI
Carol Zani s-a născut pe 6 noiembrie 1878, la Bazzana, Italia.
Absolvent al şcolii profesionale, în tinereţe a lucrat în nordul Italiei ca
muncitor apoi ca maistru zidar. Dispunea de temeinice cunoştinţe tehnice
privind rezistenţa materialelor de construcţii şi tehnologia prelucrării şi
folosirii acestora.
A venit în România în anul 1900, obţinând „diploma de încetăţenire” la 1925. A fost cel mai apreciat antreprenor
de construcţii din Neamţ. La Piatra-Neamţ. Antrepriza „Carol Zani” a realizat:
Şcoala Primară din Tarcău; în Piatra-Neamţ: Palatul Administrativ, Gara (nouă),
Biserica „Precista”, Banca Naţională, Şcoala Nr. 1 (azi, Muzeul de Artă),
Poşta, Teatrul, Liceul de Fete, Şcolile Normale, Spitalul, multe case
particulare (printer care şi Casa Lalu) şi bisericile din: Grinţieş, Dreptu,
Hangu.În zona Bicaz realizează Palatul Regal, reşedinţa de vară a suveranilor
României şi Şcoala primară din Tarcău.
După primul război mondial s-a stabilit în Piatra-Neamţ, cumpărând o casă
veche de pe str. Iordan (fostă proprietate a lui Constantin Dornescu), pe care
a renovat-o. După decesul primei soţii (Ana, născută Cezura), se recăsătoreşte
cu Cristea Elena (1907 – 1974), profesoară.
A trecut în eternitate în ziua de 17 decenbrie 1950, la Piatra-Neamţ.
După decesul său, Antrepriza „Zani” a fost
naţionalizată, fapt ce l-a determinat pe cărturarul G. T. Kirileanu să
concluzioneze amar: „totul a încăput într-un camion, soţia şi fiica rămânându-i
pe drumuri. Prin tot ce a făcut Zani va trăi în amintirea oamenilor”.
Surse de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi
ale culturii din judeţul Neamţ”; Constantin Prangati – „Dicţionarul oamenilor
de seamă din judeţul Neamţ”.
OMAGIU ADUS MEMORIEI PROFESORULUI CONSTANTIN TOMȘA
Una dintre
personalitățile marcante ale culturii nemțene din zilele noastre a fost
profesorul, scriitorul, memorialistul Constantin Tomșa. Cadru didactic apreciat
de colegi și de elevi (lucru, poate, cel mai important pentru un cadru
didactic), promotor mereu al culturii nemțene, atât în perioada comunistă
(1970-1983), dar și după Decembrie 1989, autor al multor lucrări în care pune
pe prim-plan actul cultural, Constantin Tomșa și-a dăruit întreaga activitate
profesională CĂRȚII. Și nu s-a oprit nici în anii de pensie. În media culturală
nemțeană și națională pot fi citite în continuare texte gândite și trăite de
Domnia sa.
CONSTANTIN
TOMȘA s-a născut pe 3 noiembrie 1939, în satul Ghelăeşti, comuna Bălăneşti
(azi, Bârgăoani), județul Neamţ, în familia lui Constantin şi a Elvirei Tomşa
(n. Ciurdea). A urmat, între anii 1953 și 1956, cursurile Şcolii Medii Nr. 1
din Piatra-Neamţ (în prezent Colegiul Naţional „Petru Rareş”). A absolvit, în
1960, cursurile Institutului Pedagogic de învăţători din Iaşi şi Bârlad, iar în
anul 1970, cursurile Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii
„Alexandru I. Cuza” din laşi.
A
desfășurat o carieră didactică de învăţător, institutor şi profesor gradul I,
activând în comuna Calu-Iapa (azi Piatra Şoimului), ca profesor şi director de
şcoală, (1960 – 1969), apoi la Şcoala Nr. 1 (1983 – 1990) şi la Grupul Şcolar
„Gheorghe Cartianu” din Piatra-Neamţ (1990 – 2002).
A activat
și în domeniul culturii din județ, astfel: în perioada 15 septembrie 1969 – 1
iulie 1970, a fost director al Casei de Cultură a Sindicatelor din
Piatra-Neamţ, iar de la 1 septembrie 1970 până la 15 noiembrie 1983, inspector
la Comitetul de Cultură şi Artă al Judeţului Neamţ (Comitetul de Cultură şi
Educaţie Socialistă), funcţie în care a contribuit la iniţierea şi organizarea
primelor ediţii ale unor manifestări care s-au perpetuat până astăzi în județul
Neamţ: Festivalul Spectacolelor de Teatru pentru Copii şi Tineret de la Piatra-
Neamţ, Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ, Bienala de Artă Plastică „Lascăr
Vorel”, „Şezătoare la Humuleşti”, Sărbătoarea Muntelui Ceahlău, „Sadoveniana”,
Salonul de carte «Libris», precum şi la editarea revistei „Petrodava
culturală”, serie nouă, număr unic, martie 1980 (împreună cu Marius Alexianu,
Valentin Ciucă, Emil Nicolae şi George Podani).
A debutat
publicistic (1970) în ziarul „Ceahlăul” din Piatra-Neamţ şi a colaborat la
publicaţiile: „Albina”, „Contemporanul”, „Îndrumătorul cultural”.
Debut
editorial (1980): monografia Petrodava 2000. Tradiţie şi continuitate (în
colab. cu Gheorghe Bunghez şi Marcel Drăgotescu).
După 1989,
a colaborat la ziarele „Acţiunea”, „Ceahlăul” şi „Realitatea media”, „Monitorul
de Neamţ” (suplimentul literar şi artistic), revistele de cultură „Asachi”,
„Antiteze”, „Apostolul”, „La Tazlău”, „Ţara Hangului”, toate din judeţul Neamţ.
A fost redactor coordonator al revistelor „Anotimpuri” şi „Anuar” ale
Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu”, director executiv al revistei
„Apostolul”, membru în colectivele de redacţie ale revistelor „Asachi” şi „La
Tazlău”.
OMAGIU ADUS MEMORIEI POLITICIANULUI LASCĂR CATARGIU ŞI MEMORIALISTULUI DIMITRIE HOGEA
LASCĂR CATARGIU s-a născut
pe 1 noiembrie 1823, la Dobreni, ţinutul Neamţ. A fost un cunoscut şi apreciat
om politic, fondator şi preşedinte al Partidului Conservator până la sfârşitul
vieţii. În
epocă, era considerat cea mai avizată voce a conservatorismului românesc.
Primii ani de şcoală, în pensioane
particulare. La începutul carierei în administraţie a fost locţiitor de
ispravnic la Huşi (1843-1844) şi prefect (pârcălab) de Neamţ.
Ion Luca Caragiale îl considera „român
neaoş, fără declamaţii teatrale, fără apucături zănatece, dinastic până la
târâre, patriot cuminte şi dezinteresat rână la a refuza un scaun de domnie,
cunoscând profund ţara şi lumea ei”.
A deţinut funcţia de Prim-ministru
(patru mandate) şi ministru de Interne (cinci mandate), când s-au adoptat:
Legea pentru înfiinţarea Jandarmeriei rurale (în locul Dorobanţilor), Legea
pentru organizarea comunelor urbane, Legea pentru reînfiinţarea birourilor de paşapoarte
(1867), Serviciul fotografic (primul serviciu de identificare şi poliţie
tehnică din ţară). Tot în timpul madatelor sale a fost aprobat Regulamentul
relativ la atributele comisarilor speciali de poliţie în gările Căilor Ferate,
Legea poliţiei vânatului.
A fost ales în două rânduri Preşedinte
al Adunării Deputaţilor (1866-1867; 1888-1889).
A trecut în eternitate în ziua de 30
martie 1899, la Bucureşti.
DIMITRIE HOGEA, cunoscutul
memorialist nemţean, s-a născut pe 1 noiembrie 1860, la Piatra-Neamţ. După
Şcoala Domnească, frecventată în oraşul natal, a urmat Gimnaziul Clasic. Din
motive materiale, nu a urmat cursuri superioare; a susţinut examene de
specializare la Facultatea de Drept din Iaşi.
A fost funcţionar la Curtea de Apel din
Galaţi. Revine la Piatra-Neamţ, în 1902, ca avocat, consilier, ajutor de
primar, primar (1914-1918), timp în care a fost finalizat Bulevardul „Emil
Costinescu”, s-au reparat unele străzi, şi s-au construit trotuare şi uzina de
apă.
A înfiinţat cantine pentru refugiaţi (1916-1918).
I-a cunoscut pe I. L. Caragiale, George
Panu, V. G. Morţun, Constantin Istrati. Mihai Kogălniceanu, I. I. C. Brătianu,
Alexandru Averescu, însoţindu-i pe muntele Ceahlău.
A făcut parte din redacţia Revistei „Apostolul”. A avut colaborări la „Avântul”,
„Îndreptarea”, „Reformatorul”. A scris: „George Panu la Durău”; „Amintiri. Din
trecutul Oraşului Piatra-Neamţ”.
A trecut în eternitate în anul 1941, la
Piatra-Neamţ.
În foto: Lascăr Catargiu, respective
coperta ediţie din 1936 a cărţii semnate de Dimitrie Hogea, „Amintiri. Din
trecutul Oraşului Piatra-Neamţ”.