ASTĂZI, 23 MAI, OMAGIEM MEMORIA INGINERULUI DIMITRIE LEONIDA

S-a născut la 23 mai 1883, la Fălticeni, Suceava. Viitorul inginer, specialist în energetică, profesor universitar, om de ştiinţă, a absolvit Liceul „Mihai Viteazul”, din Bucureşti. În studenţie (absolvent al „Politehnika” din Charlotenburg, 1903-1908), a conceput proiectul Metropolitanului din Bucureşti.

S-a întors în ţară (1908), angajat la Primăria Capitale. S-a ocupat de introducerea iluminatului electric în Bucureşti. A fost profesor universitar la Timişoara și Bucureşti. A înfiinţat prima școală de electricieni și mecanici, primul Muzeu Tehnic din România. A realizat una dintre primele staţii de emisie radiotelegrafică din România.

Ulterior, a  afost autorul proiectului de diplomă cu tema Complexul hidroenergetic al Bistriţei, lângă Bicaz.
A fost membru al Academiei de Ştiinţe din România (1935).
Laureat al Premiului de Stat.
După trecerea sa în eternitate  (4 martie 1965, la Bucureşti), numele său a fost dat Muzeului din Bicaz, Hidrocentralei de la Stejarul, unei străzi şi unui liceu din Piatra-Neamţ, unei staţii de metrou din Capitală.

Sursă de comentare: Constantin Tomșa, „Personalități ale culturii din județul Neamț”, editurile „Crigarux” și „Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamț, 2014.

Colegiul Tehnic D. LEONIDA din Piatra-Neamt