OMAGIU ADUS MEMORIEI FOLCLORISTULUI SIMION TEODORESCU KIRILEANU
Simion Teodorescu Kirileanu s-a născut la 7 martie 1879, la Holda,
Broşteni, Neamţ. Învăţător
şi folklorist de seamă, a fost consultat de Academia Română. Absolvit Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi (1898),
devenind învăţător la Orfelinatul Agricol „Prinţul Ferdinand” din Zorleni,
Tutova (1898-1906). A fost, apoi, institutor la Bălţi, în Basarabia
(1918-1919).
Debut în publicistic în „Şezătoarea” (1898). A participat, alături de Artur
Gorovei, Mihail Sadoveanu, Nicolae Stoleriu, la înfiinţarea publicaţiilor:
„Răvaşul poporului”, „Vestitorul satelor”, apoi, alături de Petre Gheorghiasa
şi Nicolae Stoleriu, la „Calendarul sătenilor”.
A avut colaborări la: „Albina”; „Almanahul învăţătorilor”; „Făt-Frumos”. „Gazeta
săteanului”; „Glasul Bucovinei”; „Ion Creangă”; „Lamura”: „Neamul românesc”.
A publicat volume, precum: „Poveştile poporale de cuprins moral”; „Păcală.
Întâmplări din viaţa sa”, „Ştefan Vodă cel Mare şi Sfânt. Istorisiri şi
cântece populare”, „Amintiri ale poporului despre Ştefan cel Mare”, „Poveşti
poporale cu cuprins moral”; „Din viaţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta”;
„Comoara sufletului, cântece poporale cuprinzând colinzi, urături”; „Povestiri
basarabene”; „Proverbe agricole”; „Nu mai duce atâta dor”.
A trecut în eternitate în ziua de 17 aprilie 1926, în satul natal.
OMAGIU ADUS MEMORIEI IULIEI HĂLĂUCESCU
Editura Nona din cadrul Centrului pentru
Cultură și Arte “Carmen Saeculare” omagiază astăzi, 31 martie, memoria Iuliei
Hălăucescu, artist plastic de primă mărime în viața artistică din secolul XX.
În 2007, la editura Nona a apărut volumul „Pasiune şi culoare”, semnat de
prof. Coralia Letiţia Bunghez, una dintre persoanele cele mai apropiate de
artistă.
„PASIUNE ȘI CULOARE”
Fascinată de talentul deosebit de povestitoare pe care-l avea Doamna
acuarelei româneşti – Iulia Hălăucescu, autoarea s-a folosit de o promisiune
mai veche a artistei. Aceea de a pune pe hârtie experienţa sa de o viaţă.
Experienţa vieţii personale, precum şi cea a carierei artistice. Truda de a
aşterne în scris amintirile şi-a asumat-o profesoara Coralia Letiţia Bunghez.
Prietenia de aproape patru decenii care le lega pe artistă şi pe autoare a fost
un amănunt care a înlesnit dialogul. Convorbirile s-au întins, ca timp, între
ianuarie 2004 şi octombrie 2006, iar ca spaţiu, s-au concretizat în peste patru
sute de pagini.
IULIA HĂLĂUCESCU (31 martie 1924, Tarcău, Neamț - 18 decembrie 2007)
Studii liceale la Piatra-Neamţ. A frecventat, temporar, atelierul lui R.
Schweiţzer-Cumpăna.
Devine, vremelnic, studentă la Academia de Arte din Iaşi, instituţie care
se va desfiinţa în 1950. La Facultatea de Filosofie din Bucureşti studiază
prelegerile lui Tudor Vianu (1953).
Membru a U.A.P. din 1950 şi preşedinte al cenaclului U.A.P., Piatra-Neamţ
A vernisat peste șaizeci de expoziţii personale în Piatra-Neamţ, Roman,
Iaşi, Botoșani, Bacău, Arad, Târgoviște, Târgu Mureș, Călărași, Mangalia,
Medgidia, Mamaia, Suceava, Vaslui. A expus în Saloanele Naţionale de Grafică şi
Pictură la Bucureşti şi a fost inclusă în selecţii româneşti din străinătate –
Praga, Cairo, Damasc, Atena, Moscova, Istanbul, Beijing, Boston, Bagdad, Sofia,
Berlin. A organizat retrospective la Bucureşti (1984) vernisate de Ion
Frunzetti şi Valentin Ciucă, Iaşi şi Piatra-Neamţ (1984, 1994) precum şi la
Bayonne, Saint Pied (1992).
A excelat în acuarelă, fiind, pe drept cuvânt, supranumită Doamna Acuarelei
Românești.
În anul 2004, la Tarcău, a inaugurat Muzeul de Artă care-i poartă numele,
loc în care pot fi admirate și astăzi lucrări de-ale sale.
„Artista Iulia Hălăucescu, devenită efigie culturală a
oraşului Piatra-Neamţ, a dominat cu autoritate acuarela românească vreme
îndelungată şi a cerut dreptul la exclusivitate. Or, cum ştim, în artă fiecare
creator cere drept de cetate. În cazul său, cel mai mult contează
disponibilitatea creatoare, modul original de a înţelege şi exprima miracolele
de lângă noi. Iulia Hălăucescu a făcut ceea ce ştia mai bine şi i-a convins pe
iubitorii de artă că acuarela nu este doar tehnica efemerului, înnobilând-o
chiar cu virtuţile picturii. Elanul constructiv postbelic a aflat-o pe marele
şantier de la Bicaz, unde nu a făcut economie de efort spre a sublinia
dimensiunea revoluţionară a noii societăţi. Profitabilă în ordine materială,
opţiunea a consacrat-o cu apelativul de «Rapsod al Bicazului» şi a generat o
veritabilă legendă asupra acuarelelor sale monumentale. Pare o inadvertenţă
asocierea acuarelei cu monumentalitatea, dar Iulia Hălăucescu a izbutit, cum se
vede, imposibilul. Monumentalitatea nu stă în dimensiuni, ci în proporţii, cum
ştim. Seria «Legendelor» trimite la narativ, iar ilustraţiile după opera lui
Lucian Blaga către poematic şi spiritual. «Portretele» în acuarelă au, la
rându-le, sensibilitate şi adevăr uman.
În totul, avem a face cu un artist a cărui notorietate antu¬mă sperăm să se
prelungească şi la scara timpului viitor.”
(Valentin Ciucă, „Un secol de arte frumoase în Moldova”, Editura ART XXI,
Iaşi, 2009)
LA MULȚI ANI, VIOLETA DINU!
Îi spunem astăzi LA MULȚI ANI uneia
dintre personalități de marcă ale artei plastice nemțene - pictorița și
muzeografa Violeta Dinu!
S-a născut la 31 martie, la Urziceni, Ialomiţa.
Absolvă Liceul de Artă „Octav
Băncilă” din Iaşi (1972). În anul 1975 termină Facultatea de Arte Plastice,
Iaşi, clasa profesorilor Ştefan Hotnog şi Dan Hatmanu, iar în anul 1983 absolvă
Institulul de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu”, Bucureşti, Secţia Muzeologie. Din anul 1996, este membru al U.A.P.,
România. Debutează cu vernisaj la Sala „Victoria” din
Iaşi.
Expoziţii personale la Galeria „Lascăr
Vorel” din Piatra-Neamţ.
Participă la expoziţiile colective ale
filialei U.A.P. Neamţ, la expoziţii de grup, la Saloanele Moldovei,
Bacău-Chişinău (1997, 1999, 2001, 2003, 2005), expoziţii de grup la Sala Radio,
Bucureşti (2000), „Artis”, Bucureşti (2004), Olanda
(1998).
Participă la taberele de creaţie de la Potoci, Ceahlăul, Fântânele,
Costişa, Durău, Hanul Ancuţei, Văratec, Ardeluţa.
Premiul „Constantin Matasă” (1998)
acordat de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, Neamţ şi Premiul
Juriului (1999) la Bienala „Lascăr Vorel”.
A fost ani de-a rândul custode al Muzeului de Artă Piatra-Neamț din cadrul
Complexului Naţional Muzeal Județean Neamț.
„Complet detaşată de aşa zisele complexe feministe,
neatinsă de vreun fel de segregare masculină, Violeta Dinu face din propria ei
feminitate un argument al sensibilităţii şi vibratilităţii în raport cu
orizontul ei uman şi artistic. Se simte bine în colectivitatea unde poate fi cu
adevărat singură, deoarece în lipsa fizică a celorlalţi îi adună în preajma ei
prin memorie. În consecinţă, face din prezenţele ei între ceilalţi un teritoriu
al solitudinii reale.
Aşa se explică, cred, desele participări la taberele estivale ale colegilor
nemţeni, unde arată un veritabil apetit pentru colocviile personale şi
exclusive cu natura.
O formă de senzualitate cromatică defineşte aproape fiecare lucrare, unde
inefabilul funcţionează ca declanşator al procesului de creaţie fiind,
concomitent, şi finalitatea lui. O formă de uimire stenică, tonifiantă, animă
suprafaţa şi-i conferă energia de a filtra prin ecrane succesive miracolul
vegetalului, al formelor montane, al detaliilor arhitecturale mereu incitante.
Coloritul se menţine în nota impusă de culoarea locală, iar rarele exaltări
sunt doar consecinţa unui moment de tensiune emoţională suplimentară. Lucrările
ei au şi un vag sentiment de melancolie, oricum de nostalgice rememorări. Nu
pictează cu patos, ci doar cu măsura unui liric permeabil la emoţie şi
sentiment. A se grăbi încet a devenit o strategie pentru a ajunge în
profunzimile naturii. Lucrările
din ciclul «Brateş» au valoarea şi semnificaţia unui argument.” (Valentin
Ciucă, „Un secol de arte frumoase în Moldova”, Editura ART XXI, Iaşi, 2009)
LA MULȚI ANI, DOMNULE PROFESOR GHEORGHE SIMON!
Astăzi
îl celebrăm pe poetul Gheorghe Simon, personalitate culturală
distinctă a zonei Târgu Neamț.
Gheorghe
Simon s-a născut în ziua de 27 martie 1950, la Agapia (Neamț). A
absolvit Liceul „Ştefan cel Mare” din Târgu-Neamţ, apoi
Facultatea de Litere din Iaşi (1975), fiind numit profesor de limba
franceză la Şcoala „Nicolae Grigorescu” din Agapia.
A
fost unul dintre membrii fondatori şi redactor-şef adjunct ai
Revistei „Opinia studenţească” (1974- 1975).
Debut
cu poezie în Ziarul „Ceahlăul” (1969). Debut editorial, apoi,
cu „Fulgere captive”, poeme (1984). Pentru eseu, a fost apreciat
cu premii ale revistelor „Luceafărul”, „Ateneu”, „Tribuna”,
„Antiteze”.
Este
membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Asociaţiei
Europene „François Mauriac”, la colocviile căreia participă.
A
publicat mai multe cărţi, dintre care amintim: „La quête sans
conquête”, eseu, Franţa, 1994; „Viaţa după Iisus”, „James
Joyce, une lecture roumaine”, 1996; „Duminica absenţelor”,
„Ardere de tot”, „Sylvie Germain ou la trenscendance du
silence”, Franţa, 2012, „Amin Agapia”, „Fractalia”.
Este
cetățean de onoare al comunei Agapia, precum și al orașului
Târgu-Neamț.
Apreciindu-se
activitatea în domeniul poeziei, în 2018, a fost nominalizat la
Gala Ambsadorilor nemțeni, la categoria Literatură, alături de
Cornel Paiu, Dorin Ploscaru, Ștefan Baghiu și Cristian Livescu.
Despre
opera literară a lui Gheorghe Simon, Zoe Dumitrescu-Bușulenga
(retrasă, în ultimii săi ani de viață, în viața monahală a
mănăstirii Agapia) spunea: „poezia
religioasă a lui Gheorghe Simon izvorăşte dintr-o credinţă
profundă, cu temeiuri teologice foarte bine stăpânite. Totuşi,
Domnia Sa vorbeşte despre acele lucruri prea înalte cu o modestie
şi o discreţie, aş zice, monahală. Şi în acelaşi timp, poetul
autentic şi foarte cultivat, prin cunoştinţe multiple din
literatura română din care citează de la Eminescu la Nichita
Stănescu, apoi de la Homer la Kafka, Rilke sau Marguerite Yourcenar,
cu referiri la artele plastice de la Bruegel la Dali, cu un elogiu al
lui Bach etc., se înşiruie în registrul modernismului cu un
ermetism de o mare fineţe, deşi cu încifrări spirituale sustrase
profanilor.”
OMAGIU ADUS PROFESORULUI ROMAȘCAN GHEORGHE A.M. CIOBANU
Profesorul
Ciobanu a fost, în decursul a peste șapte decenii, omul care a
scris și descris tot ce are municipiul Roman mai valoros în
domeniul artelor.
În
anul 1998, Editura Nona venea pe piața cărții cu o propunere de
lectură foarte atrăgătoare: lucrarea profesorului romașcan
Gheorghe A. M. Ciobanu intitulată „LOCUL ŞI SPIRITUL, Valori
artistice din Roman”. Lucrare în care sunt prezentate locuri,
clădiri, edificii, dar şi mari personalităţi ale lumii culturale
româneşti care şi-au împletit destinul cu municipiul Roman.
Cartea filosofului Gheorghe A.M. Ciobanu este una aparte şi prin
împărţirea de către autor a capitolelor principale –
Destăinuiri, Rostiri, Trăiri, Doiniri, Priviri, Zidiri, Tălmăciri.
„Sunt
aici pagini care se vor constitui într-un ghid al unor sensuri de
adâncime şi al unei expansiuni de semnificaţii, pe care valorile
artistice le ascund în ele. (…) Sunt pagini care vor conferi
oraşului Roman, pe durata unei lecturi fugare doar, întruchipare de
muzeu, deschis oriunde şi oricui, de o Grădină a Artelor în care
zămislirile de frumos se rotesc imaginar în faţa noastră,
oferind, mereu altfel, coregrafia imponderabilă a unor neştiute
înţelesuri.” (autorul)
Gheorghe
A. M. Ciobanu s-a născut la 25 martie 1925, la Roman. Este un
distins profesor romaşcan, care și-a consacrat eforturile
promovării activităților culturale. S-a remarcat ca eseist,
publicist, critic de artă, muzicolog și scriitor.
Viitorul
profesor s-a născut în familia lui Alexandru (zidar) și a Mariei
(casnică). A urmat școala primară (Școala de Băieți Nr. 4),
gimnaziul și liceul (Roman Vodă) în orașul natal Roman. După
bacalaureatul susținut în Sighișoara (în timpul refugiului) în
anii celui de-al Doilea Război Mondial și admiterea în
învățământul universitar, pe fondul lipsurilor materiale și-a
întrerupt studiile și s-a încadrat în învățământ, după care
a reușit totuși să absolve cursurile Facultății de Drept din
Iași – la fără frecvență, în 1949. A efectuat în perioada
1949-1951 stagiul militar la o unitate de vânători de munte, la
Vălenii de Munte. Nu a profesat niciodată în magistratură, dar a
continuat să predea între 1945–1985. A intrat în învățământ
ca suplinitor începând de la școala care aparținea de Liceul
Roman Vodă și, a continuat cu Gimnaziul și Seminarul Franciscan
din Hălăucești, județul Iași (1945–1948), Școala de Muzică
și Arte Plastice Roman (1959–1972), Liceul Roman Vodă
(1960–1985), Liceul Agricol Horia. După 1989 a mai predat încă
un deceniu la Institutul Teologic Franciscan și Seminarul Ortodox
din localitate, până în 2002 (în total 6 decenii de activitate
didactică). S-a dovedit a fi un cadru didactic, apreciat pentru
erudiție, pregătire profesională și metodică.
„Secretul
longevității activității mele nu este chiar un secret […] mi-am
tras seva și puterea de la tinerețea cu care am fost mereu
înconjurat, de la discipolii mei. Așa am reușit să susțin peste
3.000 de conferințe, să predau 63 de discipline ca profesor, în
primul rând pentru că, după război, așa erau timpurile, fiecare
profesor preda pentru o școală întreagă.” – Gheorghe A. M.
Ciobanu (la aniversarea a 88 de ani)
Ceea
ce l-a făcut cunoscut a fost însă activitatea pe tărâm cultural,
efortul pe care l-a depus ducând la promovarea valorilor autentice
ale culturii naționale și la îmbogățirea patrimoniul cultural.
În calitate de activist cultural, Într-o viață dedicată
cuvântului prin care a înnobilat și a dat valoare spiritului, a
susținut lunar timp de 22 ani cicluri de audiții muzicale la
Palatul Culturii din Iași. A susținut pe tărâmul artelor plastice
vernisaje, s-a remarcat prin cronici artistice, susținerea unor
lansări de carte sau stagiuni de inițiere muzicală (cum au fost
audițiile muzicale comentate susținute lunar între 1972-1989 la
Biblioteca Municipală din Roman), a fost gazda a diverse alte
evenimente culturale din Roman la Biblioteca Municipală, Școala de
muzică, Casa de cultură, Cercul Militar, Colegiul Național
Roman-Vodă, precum și, timp de 25 de ani prezentator al
spectacolelor teatrului de amatori. A conferențiat, a fost
prezentator și gazdă culturală și la Câmpulung Moldovenesc,
Fălticeni, Târgu Neamț, Piatra-Neamț, Bacău, Bicaz și Bârlad.
Sub patronajul Institutului de Geriatrie și Gerontologie Ana Aslan a
susținut la Roman timp de 5 ani activitatea de meloterapie și
artterapie în cadrul Universității Vârsta a III-a. Împreună cu
profesorul Nicolae Gr. Stețcu și Gheorghe Mihalcea, a susținut
înființarea a și condus activitatea cenaclului literar Garabet
Ibrăileanu. În calitate de titular al unei catedre de Științe
sociale la Universitatea Populară, a ținut un curs de Etică
Estetică și Sociologie timp de 8 ani.
Prezent
fiind la simpozioane, expoziții, vernisaje, sesiuni științifice,
conferințe și concerte, eseurile pe care le-a scris cu aceste
ocazii și pe care le-a strâns în Scrieri, s-au constituit astfel
într-o cronică a vieții culturale și artistice din Roman timp de
jumătate de veac (1964-2004). În completare, alte scrieri ale sale
sale au dovedit că până la urmă, orașul natal a fost de fapt
subiectul unei cronici a marilor spirite și așezări din piatră,
care au conferit identitate acestei localități.
S-a
remarcat în publicistica locală din Roman (Cronica Romanului,
Gazeta de Roman, Ziarul de Roman, Școala Nouă,Clepsidra,
Melidonium, Ecumenica), Miorița (Câmpulung Moldovenesc), Cronica
Episcopiei Hușilor, Zori Noi (Suceava), Radio Iași, TVR Iași,
Radio București, România literară, Convorbiri literare, Cronica
(Iași), Antiteze, Asachi, Apostolul, Ceahlăul, Monitorul de Neamț
(Piatra Neamț), Ateneu (Bacău), Pagini medicale Bârlădene,
Bârladul, (Bârlad), Opinia Fălticeneană (Fălticeni), Știință
și Tehnică, Psihologia, Flagrant (București).
În
calitate de donator de carte și publicații periodice, a ajutat la
îmbogățirea fondului de carte a Bibliotecii municipale Roman sub
forma unei colecții care îi poartă numele și a contribuit
semnificativ la constituirea fondului bibliotecii de artă a Muzeului
de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni. Alte cărți precum și
întreaga sa colecție de înregistrări muzicale și aparatură
electronică muzicală au ajuns în patrimoniul Muzeului de Artă al
Liceului Roman Vodă și al Muzeului de Istorie al Romanului. De
asemenea, există date care îi atribuie un rol în salvarea a ceea
ce a mai rămas din biblioteca-arhivă a Gimnaziului și Seminarului
Franciscan din Hălăucești (în mare parte confiscată și arsă
odată cu venirea la putere a regimului comunist), aceste cărți
recuperate găsindu-se, deocamdată, în patrimoniul Bibliotecii
Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași.
A
fost membru al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ şi al
Ligii Scriitorilor Iaşi.
S-a
stins din viaţă lape 30 august 2020, la Roman.
LA MULŢI ANI PICTORULUI PETRU DIACONU!
Centrul
pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț îl
sărbătorește astăzi pe Petru Diaconu, artist plastic de valoare
al ținutului Neamț.
Petru
Diaconu s-a născut la 24 martie 1949,în Dobreni (Neamţ). Studii
libere de pictură. A frecventat ocazional unele ateliere ieşene.
Începând
din 1978, deschide expoziţii estivale în diferite locaţii din
Mamaia. Lucrează în tehnici cu dominantă decorativă şi pictură
murală.
În
1986, deschide la Iaşi o expoziţie cu caracter retrospectiv.
În
anul 1989, se ocupă de Adversiting şi colaborează la revista
“Flacăra” din Bucureşti.
Șase
ani mai târziu, în 2005, deschide la Galeriile Top Art din Piatra
Neamţ expoziţia Exerciţii de culoare I şi în anul 2005 Exerciţii
de culoare II.
Organizează
şi deschide expoziţii personale. Dintre cele multe, reținem acum
doar expozițiile de la Beijing (2005), Galeria “Vert”,
Piatra-Neamţ (2005), Galeria “Top Art”, Piatra-Neamţ (2006),
Raiffeisen Bank, Piatra-Neamţ (2006), la Festivalul de Teatru
Piatra-Neamţ (2007), Rotonda Bibliotecii “Kirileanu”,
Piatra-Neamţ (2008), Galeria Lascăr Vorel împreună cu Gabriel
Gheorghiu (2008), Expoziţie Aniversară, Galeria Lascăr Vorel,
Piatra-Neamţ (2009).
“Decomplexat
cu afişată superbie faţă de rigorile unei şcolarităţi
artistice sistematice, Petru Diaconu a încercat de toate şi în
multe dintre ele chiar a reuşit. Studiile libere, aleatorii de
pictură, nu l-au împiedicat să desluşească tehnologiile
digitalizate ale editării de cărţi, albume, materiale publicitare
şi să zburde liber de complexe prin grădinile iluzorii ale gloriei
locale. Are în mod evident un gust rafinat al decorativului şi
atrage uneori atenţia mai mult decât unii clasici în viaţă.
Lucrările
lui, nenumărate, risipite generos prin colecţii, arată un evident
simţ cromatic şi arta creării unor contexte plastice, unde
ornamentica poate juca un rol major. Ciclul Bufniţelor, de pildă,
este eclatant fără ostentaţie şi, cine are răbdare, poate
observa că autorul chiar vrea să ne comunice ceva în plan
simbolic. Starea de veghe şi inteligenţa, înţelepciunea contrazic
un folclor potrivnic şi, de aceea, imaginile consacrate acestor
păsări de noapte devin inevitabil simpatice. Tot astfel, reacţionăm
şi în faţa compoziţiilor cu subtext ecologic, unde imaginile au
impact emoţional asupra celor care văd în natura terestră
singurul rai posibil. Constelaţiile se rotesc, se nasc şi mor iar
imaginea titrată „La steaua” este o încercare de filosofare
riscantă pe cont propriu.” (Valentin Ciucă, „Un secol de arte
frumoase în Moldova”, Editura ART XXI, Iaşi, 2009)
Pentru
întreaga sa activitate artistică, pentru bucuria pe care o
transmite cu fiecare nouă expoziție, Centrul pentru Cultură și
Arte “Carmen Saeculare” Neamț îi mulțumește și îi transmite
lui PETRU DIACONU urarea de LA MULȚI ANI, CU SĂNĂTATE!
SĂRBĂTORITUL ZILEI: MIHAI AGAPE, ARTISTUL ENERGETICIAN
Reprezentant
de marcă al grupării nemţene de artişti plastici, Mihai Agape are
o viaţă trăită între extreme. A fost, în tinereţe, technician
de înaltă tensiune, ulterior fiind acaparat de frumuseţea artelor
plastic. Pentru ca în vremea din urmă să se avânte, cu rezultate
remarcabile, în domeniul prozei.
Primii paşi în viaţă la
Sălăgeni (Iaşi)
Mihai Agape s-a născut la 24
martie 1938, în satul Sălăgeni, comuna Grozeşti, plasa
Răducăneni, judeţul Fălciu (astăzi judeţul Iaşi), fiind al
doilea copil dintre cei şase ai părinţilor săi. A învăţat la
Şcoala primară din Sălăgeni („obişnuiam
să citesc şi
să scriu pe plăcuţă de gresie moştenită de la sora cea mai
mare”) şi Şcoala gimnazială la Grozeşti, sat aflat la trei
kilometri distanţă de Sălăgeni, iar clasa a VII-a la Răducaneni,
la zece kilometri distanţă de casă („Împreună
cu câţiva copii din sat făceam această navetă zilnică, pe jos,
indiferent de starea vremii sau dacă ne ieşea lupul în cale pe
malul Prutului, prin pădurea din Pruteţul Grozeştiului. De două
ori pe săptămână rămâneam toată ziua la şcoală, la ansamblul
coral şi sportiv, având drept hrană un dărăb de mămăligă
coaptă pe plită şi unsă cu magiun sau cu o ceapă în
trăistuţă”).
Energetician de înaltă
tensiune
Pentru că se vorbea mult de
Planul de electrificare a ţării (decenalul 1951 – 1960), s-a
înscris la Şcoala medie-tehnică de energie din Iaşi, apoi, după
desfiinţarea acesteia, a finalizat studiile tehnice la Centrul
şcolar profesional „Iosif Rangheţ” din Bucureşti. („Am
făcut practică la Uzina Electrică Filaret şi la I.D.E.B., trecând
pe la toate echipele de întreţinere a liniilor electrice aeriene şi
subterane.”) În primăvara anului 1957 a fost angajat la Centrul
de Înaltă Tensiune din Borzeşti, din cadrul I.R.E. Bacău.
În tot acest timp, pictura,
fotografia şi domeniul radioamator au fost preocupările de bază
din timpul liber. („Atunci
mi-am construit primul meu aparat de radio cu galenă. La Bucureşti,
dintre colegi, prietenul meu cel mai bun era Ion Mădescu, din Dridu
- Urziceni. Fratele său, Mihai Mădescu, avea să fie graficianul şi
scenograful de mare success de mai târziu, cel care a trăit şi
activat ani buni şi la Piatra-Neamţ, prin anii 1970. Mihai Mădescu,
care luctra la Liceul de Arte Plastice din Bucureşti şi a avut
intuiţia de a mă încuraja să desenez mai mult.”)
În 1957, Mihai Agape se
transferă la Întreprinderea comunală Piatra-Neamţ, locuind pentru
început la Zăneşti.
Trece la arta plastic, avându-l drept mentor pe Adrian Podoleanu
În planul studiilor
artistice, se înscrie la Şcoala Populară de Artă din Iaşi
(1960), avându-l că mentor pe reputatul pictor Adrian Podoleanu. La
sfatul acestuia, urmează, apoi, Facultatea de Arte Plastice de pe
lângă Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, pe care o absolvă în
anul 1967. („Pe
timpul anilor I şi II ai facultăţii am lucrat în continuare ca
şef de tură la staţia de transformare 110/35/6 kv., Iaşi II.”)
Între anii 1960 - 1969, ca
artist plastic amator, a activat în cadrul Casei Creaţiei Populare
Iaşi (director prof. Gheorghe Aruxandei). Expune lucrări de pictură
la acţiunile organizate pe plan local, judeţean şi republican,
fiind semnalat de criticii de artă ca un talent promiţător. („Am
obţinut diferite premii. Pe timpul studenţiei, în 1966, am făcut
o expoziţie personală de acuarelă în staţiunea Olăneşti, în
1968 la Căminul cultural din Răducăneni, iar în 1969 la Casa
universitarilor din Iaşi.”)
Devine, la Neamţ, artist
plastic cu faimă
Destinul i-l scoate înainte
pe Gheorghe Bunghez, preşedintele Comitetului de cultură al
judeţului Neamţ. („Văzând
că am preocupări de artă plastică, domnia sa m-a recomandat
profesorului Gheorghe Diaconu-Pif, de la Casa Judeţeană a Creaţiei
Populare Neamţ. Profesorul Diaconu a fost cel care mi-a scris
cronica din ziarul «Ceahlăul», la expoziţia de acuarelă de la
casa de Cultură, în primăvara anului 1971. Din anul următor, am
început amândoi să activăm în cadrul Cenaclului Piatra-Neamţ al
Filialei Bacău a U.A.P., condus pe atunci de scenograful Mihai
Mădescu.”) Demisionează de la I.R.E. şi, la îndemnul fostului
coleg de facultate, prof. Gheorghe Vadana, în acea vreme inspector
la Inspectoratul Şcolar Neamţ, intră în învăţământ. („M-am
prezentat ca profesor titular la Şcoala nr. 1 Zăneşti - director,
prof. Constantin Şerban -, şi la Şcoala generală nr. 2 Zăneşti
- director, prof. Alexei Cecmac. După şaisprezece ani ajunsesem din
nou la Zăneşti.”)
După obţinerea
definitivatului în învăţământ, este detaşat, cu jumătate de
normă, ca profesor conducător de cerc de artă plastică, la Casa
Pionierilor din Piatra-Neamţ, loc rămas liber după transferul
profesorului Radu Ceontea la Liceul pedagogic, apoi la revista
„Vatra” din Târgu Mureş. În anul 1978, prin concurs, devine
titular al catedrei de specialitate.
Un an mai târziu, în 1979,
se căsătoreşte cu profesoara de desen Paraschiva Boca, pe când ea
lucra la Şcoala generală din comuna Ion Creangă. („Ne
întâlneam la cercurile pedagogice şi la expoziţiile de artă
plastică, la care prezentam amândoi lucrări de pictură.”)
Activitate febrilă în domeniul piucturii şi al fotografiei
În perioada 1980 – 1985,
coordonează clasa de fotografie de la Şcoala Populară de Artă,
aflându-se sub directoratul profesorului şi criticului de artă,
Valentin Ciucă, apoi al profesorului Theodor Macarie. („Am
activat în acest domeniu şi ca membru al Asociaţiei Artiştilor
Fotografi - A.A.F. -, pe atunci singurul din judeţ. („Alături
de Cornel Miftode, de prof. Viorel Cap şi prof. Georgică Baboi, am
activat Cineclubul Casei Corpului Didactic. Am participat la
festivaluri de film pentru amatori, schimburi de experienţă,
simpozioane, cursuri de perfecţionare la nivel republican,
organizate de Ministerul Învăţământului, Ministerul Culturii,
Sindicate. Apoi, am înfiinţat şi condus şi Cineclubul «Sfera»
al Casei Pionierilor Piatra-Neamţ.”)
Personaj important pentru
istoria postdecembristă a Palatului copiilor din Piatra-Neamţ
În ianuarie 1990, este ales
director al Clubului Copiilor, „de
către colectivul de angajaţi organizaţi de F.S.N., pe un mandat de
patru ani. Am fost degrevat de jumătate de normă didactică şi am
continuat activitatea cu copiii până în martie 1994, apoi cu normă
întreagă până la pensionare, anul 1998.” Are merite în
procesul de reorganizare a acestor tip de instituţii şcolare.
(„Într-un
colectiv de directori din cinci reşedinţe de judeţ, condus de
inspectorul din Ministerul Învăţământului, profesorul Valentin
Tuţă, a fost adoptată propunerea mea de a se folosi denumirea de
Clubul Copiilor
şi nu Clubul copiilor şi elevilor sau Casa Copiilor şi Elevilor.
În 1993, tot la propunerea mea, se aprobă denumirea de Palatul
Copiilor Piatra-Neamţ.”)
Mihai agape este foarte mândru
de generaţiile de copii cărora le-a modelat gustul artistic.
(„Dintre
sutele şi sutele de copii care au frecventat cercul condus de mine,
pe parcursul a douăzeci şi doi de ani, menţionez doar câţiva:
Laurenţiu Dimişcă, Adriana Pală-Stanciu, Dan Ostahie, Oana Ilaş,
Adina Bălan, Ciprian Iorgu, Laura Maftei, Mândra Cojoc, Monica
Toronilă, fraţii Sezonov, Daniel şi Sabina Baboi, fraţii
Agafiţei, Liviu Mănescu, Costel Curelaru, Iulian Zaharia, Otilia
Drumea, Laura Hurjui, Georgiana şi Ioana Carp, Luminiţa Teaci,
Cristi Ionel, Mihai Pascaru, Cristina şi Cristian Stefanovici, Dorin
Dram, Lenuţa Niculăiţă, Daniela Păr, Simona State, Flori Itu,
Irina Irimescu, Giorgiana Pintilie, Cristi Surugiu, Gabriela
Vătăvoiu, Mihaela Soltănescu, Evelina Zamfir, Beatrice şi Ingrid
Erhan, Ana Preotu, Andreea Ţuţu, Laura Bălan, Oana Gheorghiu,
Claudia Turcu, Cezara Ruxăndoiu, Adriana Badea, Ionuţ Dochiţa,
Oana Condrea, Marilena Dinu, Măriuca Brăescu, Alex. Iftimie,
Gabriel Ouatu, Diana Muscă, Raluca şi Tudor Escu, Claudia Heisu,
Cristina şi Ionuţ Lupaşcu, Cristian Ghiţescu, Silvia Pavalache,
Valeriu Zănoagă, Luminiţa Zenica, Irina Florescu.”)
La pensie pictează, expune
şi scrie cu succes
După pensionarea din anul
1998, Mihai Agape se dedică în totalitate picturii, expunând măcar
o dată pe an pe simezele din Piatra-Neamţ şi din ţară.
În ultimii ani, fire de
artist, Mihgai Agape s-a dedat şi scrisului, reuşind până în
prezent să creeze două romane („Lampa care întinde morţii
prada”, Editura Corgal Press, Bacău, 2012; „Eşecul fatidic”,
Editura Nona, Piatra-Neamţ, 2014) şi un volum de proză scurtă,
autobiografică („Himere”,
2016), de
factură suprarealist-fantastică, creaţie premiată în același an
la Festivalul Internațional de Creație „Vrancea literară”.
LA MULȚI ANI SCULPTORULUI NICOLAE FLEISSIG!
Centrul
pentru Cultură și Arte "Carmen Saeculare" îl readuce în
memoria publicului iubitor de artă pe sculptorul Nicolae Fleissig.
Deși născut la Târgu Mureș, artistul a trăit câțiva ani în
Piatra-Neamț, timp în care a creat și expus, publicul pietrean al
anilor 70 putându-se bucura de talentul și imaginația lui Nicolae
Fleissig. Ulterior, a emigrat în Franța, stabilindu-se la Paris.
În
cele ce urmează, vă propunem o scurtă biografie a artistului.
Nicolae
Fleissig s-a născut la 24 martie 1948, la Târgu Mureş.
Absolvă,
în 1973, Institutul de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu”, Bucureşti, Secţia Sculptură, clasa profesorului Ion
Irimescu. În acelaşi an a deschis prima expoziţie personală la
Bucureşti, urmată de alte numeroase expoziţii în România,
Franţa, S. U. A., Luxenburg, Germania, Spania, Elveţia, Iugoslavia,
Bulgaria, U. R. S. S.
Între
1973 – 1986, are expoziţii personale la: Sala „Kalinderu”,
Bucureşti (1973), Galeria „Galateea”
(1975), Casa de Cultură „Schiller”
(1977), Constanţa (1980), Piteşti (1981), Piatra-Neamţ (1981),
Franţa şi S. U. A. (1982), Paris (1983), Luxemburg (1984, 1986),
Franţa, la Paris (1985 şi 1986).
A
participat la numeroase Simpozioane de sculptură în România,
Bulgaria, Germania, S. U. A.
În
anii ’80 ai veacului trecut a organizat o Tabără de sculptură în
piatră la Piatra-Neamţ, oraşul unde a copilărit şi a frecventat
Şcoala de Muzică şi Arte Plastice, cu sculptorul Pompiliu Clement
I
s-a acordat bursa „Fr.
Storck” şi o bursă acordată de Uniunea Artiştilor Plastici ca
urmare cuceririi Premiului al II-lea pentru tinerii sculptori.
A
realizat în ţară peste zece monumente în marmură, piatră,
granit şi lemn.
S-a
stabilit definitiv în Franţa. Operele sale se găsesc în spaţii
publice, parcuri, grădini şi Muzee din România, Franţa, Germania,
Belgia, Italia, Suedia, Iugoslavia, Bulgaria, Liban, Israel, S. U.
A., Japonia. Locuieşte în localitatea franceză St-Colombe-sur
l’Hers şi la Paris.
Pentru
municipiul Piatra-Neamț, conform domnului Gheorghe Bunghez
(informaţie preluată din lucrarea „Demnitate
supraviețuirii prin cultură”, editura Nona, Piatra-Neamț, 2016),
sculptorul a realizat mai multe sculpturi, printre care una
intitulată „Victoria”,
după 1990 scoasă din arealul în care era expusă.
„Încă
din anii tineri, Nicolae Fleissig a atras atenţia asupra
potenţialului său creativ, ucenicia pe lângă sculptorul nemţean
Pompiliu Clement, validând o vocaţie cu totul de excepţie.
Desăvârşirea studidor universitare cu Maestrul Ion Irimescu au
configurat anvegura artistică a discipolului şi amplificat
dimensiunea novatoare a viziunii şi paternul stilistic. Am sesizat
încă de la începuturi că sculptorul anticipa intuitiv în
structura blocului de piatră sau de marmură opera ce avea să fie
trezită la viaţă. Vizionar şi tenace, elibera din chingile
materialităţii frumuseţea unui tors drapat sau o Maternitate,
astfel încât dialogul vizual cu aceste forme desprinse din
constrângerile materiei să irumpă în spaţiul public. Cariera
internaţională a operei sale, cota înaltă a aprecierilor critice,
faptul că o lucrare figurează în colecţia Ionel Jianu iar altele
sunt amplasate în diferite locaţii din Europa, validează
temeinicia unui parcurs şi împlinirea unei remarcabile vocaţii.
Viziunea
autoritar personală şi, prin aceasta inconfundabdă, a statuat un
brand şi o excelenţă în arta contemporană. Geometrismul unor
forme angulare este corelat cu apelul la formele curbate ale
volumului, astfel încât raportul dintre goluri şi plinuri să
stabilească echilibre armonice. Nicolae Fleissig a devenit un
exponent de marcă al sculpturii moderne de astăzi.” (Valentin
Ciucă, „Un secol de arte frumoase înMoldova”, Editura ART XXI,
Iaşi, 2009)
Surse foto - http://www.nicolaefleissig.com/ , Fundația C.M.IMAGO
OMAGIU ADUS MEMORIEI SCRIITORULUI ALECU RUSSO
Alecu
Russo s-a născut în ziua de 17 martie 1819, la Străşeni/Prodăneşti,
judeţul Lăpuşna. În copilărie şi adolescenţă a studiat în
particular cu un dascăl grec, la Institutul „François Neville”
(Elveţia, 1829-1835), apoi, se pare, a făcut studii la o casă de
comerţ din Viena, până în 1836.
Din
cauza unor versuri ce îndemnau la revoltă, estre expulzat; după
întoarcere în ţară, se stabileşte la moşia părintească,
Negrişoara din Ţinutul Neamţ, apoi, va fi asesor judecătoresc la
Piatra-Neamţ (1841-1844).
Colaborări
în „Albina românească”, „Almanahul pribegilor români”,
Paris ..Basarabia”; „Foaia pentru toţi”, „Foaia Societăţii
pentru Literatura si Cultura Română în Bucovina”, „Gazeta de
Moldova”, „Lumina satelor”.
Volume:
„Jicnicerul Vadră” (pierdută), „Amintiri”, „Cântarea
României”; mai multe volume au apărut de-a lungul anilor, fiind
traduse din franceză de Vasile Alecsandri, A. I. Odobescu sau Mihail
Sadoveanu, ori îngrijite şi prefaţate de Petre V. Haneş, G.
Bogdan-Duică, Geo Şerban, Mihai Zamfir sau Teodor Vârgolici.
Alecu
Russo a trecut în eternitate pe 5 februarie 1859, la Iaşi.
Documentare
după lucrarea prof. Constantin Tomşa – „Personalităţi
ale culturii din judeţul Neamţ”.
13 MARTIE, ZI DE ANIVERSARE A TREI PERSONALITĂŢI NEMŢENE
George
Radu Melidon
s-a născut pe 13 martie 1831, la Roman. Profesor, prozator, poet şi
traducător de seamă, George Radu Melidon a învăţat la Academia
din Iaşi. Apoi, la Paris, a studiat matematica. Cunoştea germana,
latina, franceza şi greaca. A fost membru în Epitropia Seminarului
„Sfântul Gheorghe” din Roman, ca reprezentant al Ministerului
Cultelor (1858-1859); profesor la Gimnaziul Central din Iaşi (1856),
şef de secţie (1857) şi director (1860) în Ministerul Cultelor
din Moldova, apoi director general al învăţământului, primar din
România (1862-1864), revizor şi inspector şcolar în judeţele:
Roman, Vaslui şi Tecuci; primul director al Şcolii Normale din
Bucureşti (1867).
La
pensie (1881), s-a retras la Roman, activând ca profesor suplinitor
la gimnaziu. A donat Primăriei Roman 228 de volume, pentru a se
constitui într-un început al bibliotecii publice, fapt petrecut pe
2 aprilie 1885, conform actului de donaţie.
A
publicat o serie de lucrări: „Reguli scurte de versificaţie
română”, „Istoria naţională pentru popor”, „Manualul
învăţătorului”.
A
trecut în eternitate pe 11 mai 1897, în localitatea natală.
Gheorghe
Teodorescu-Kirileanu
s-a născut în ziua de 13 martie 1872, la Holda, Broşteni, judeţul
Neamţ. A fost un cunoscut cărturar, istoric literar, memorialist,
folclorist. A frecventat Gimnaziul din Fălticeni, un an la şcoala
de cântări a lui Neculai Barcan din Piatra-Neamţ. A absolvit
Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi (1891), Liceul
Particular „Institutele Unite”, din Iaşi, cu examenul de
Bacalaureat luat în anul 1895. A urmat, apoi, Facultatea de Drept
din Iaşi.
La
început de carieră, ocupă diverse funcţii: secretar al
inspectorilor şcolari din Iaşi, custode la Biblioteca Centrală,
profesor particular în familia lui Aristide Caradja din Grumăzeşti,
Neamţ, magistrat la Iaşi, la Broşteni, profesor, inspector
communal. De la începutul veacului XX şi până în 1930, va fi
secretar al Cancelariei Casei Regale şi bibliotecar al Casei Regale,
fiind unul dintre primii îndrumători într-ale culturii pentru
viitorul Rege Mihai.
În
1935, se stabileşte la Piatra-Neamţ. În februarie 1956, donează
comunităţii locale peste 25. 000 de volume, fiind, astfel,
fondatorul viitoarei Biblioteci Judeţene. A fost redactor şi
colaborator la: „Şezătoarea”, „Arhiva românească”, „Făt-
Frumos”, „Buletinul «Mihai Eminescu»”, „Comoara satelor”,
„Convorbiri literare”, „Cultura poporului”, „Răvaşul
poporului”, „Sămănătorul”.
A
semnat o serie întreagă de volume: „De-ale
lui Creangă”, „Scrisori către Artur Gorovei”,
„Corespondenţă,” ed. de Mircea Handoca. 1977; „Scrieri,
I-II”, îngrijite de Constantin Bostan, „Însemnări zilnice
(1906-1960)”. Editate de prof. Constantin Prangati, „Sub trei
regi şi trei dictaturi, voi. I” şi „G. T. Kirileanu sau Viaţa
ca o carte”, ambele editate de Constantin Bostan.
Gheorghe
Teodorescu Kirileanu a decedat în ziua de 12 noiembrie 1960, la
Piatra-Neamţ.
Socrat
D. Lalu
s-a născut pe 13 martie 1875, la Piatra-Neamţ. Profesor
universitar, doctor în medicină (1898) şi în ştiinţe. A urmat
Şcoala Primară Nr. 1 din Piatra-Neamţ, Institutele Unite din Iaşi,
Facultatea de Medicină (Sorbona) şi Collège de France. A lucrat în
diverse clinici din străinătate.
Întors
în ţară (1913), va fi profesor la Universitatea din Iaşi,
transferat apoi la Bucureşti (1920). A publicat, la Paris,
„Epilepsia experimentală prin creşterea concentraţiei moleculară
a sângelui” (1902), „Reglarea osmotică a lichidelor interne la
echinoderme” (1903). În ţară: „Lecţie de deschidere la
Facultatea de Medicină din Iaşi”; „Revista Ştiinţelor
Medicale”, 1913; Îîn chestiunea specialităţilor farmaceutice.
Reflecţiile unui medic”; „Diverse” I-II, 1943, ce conţin
„alocuţiuni alese şi elogii pentru profesorii noştri şi pentru
cei străini”.
A
primit,post-mortem, titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului
Piatn Neamţ (1994).
A
trecut în eternitate pe 15 februarie 1944, la Bucureşti.