Noutati

LA MULŢI ANI, ISABELA NEAMŢU!

Astăzi
este ziua actriţei Isabela Neamţu, una dintre cele mai appreciate artiste din
ultimii ani.

Isabela
Neamţu s-a născut pe 9 martie 1978, la Piatra-Neamț. A absolvit Liceul „Calistrat Hogaş” din localitatea
natală. Amintindu-şi de acei ani, mărturiseşte că era rebelă „Așa
am fost. Cu nota scăzută la purtare. Și, probabil, în tot parcursul meu
ulterior – și personal, și profesional – am păstrat urmele acestei rebeliuni.”

Anii de liceu au constituit anii de
început în teatru. „Țin minte o mulțime de
spectacole pe care le-am văzut pe atunci. Dar prin clasa a XI-a a urmat o
adevărata presiune din partea familiei, privitor la drumul în viață. Pe
fundalul acestor dezbateri familiale, nici măcar nu-mi amintesc cum am ajuns în
trupa de teatru a domnului Corneliu-Dan Borcia. Cert este că, după vreo două
luni, am jucat pe scena Teatrului Tineretului primul meu spectacol demn de
atenție. Pentru că înainte am fost Miranda, în «Furtuna» montată de domnul
Gheorghe Hibovschi.”

Apoi a absolvit Universitatea
de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L.
Caragiale”, București, Secția: Actorie, la
clasa profesor Florin Zamfirescu, acesta avându-i
ca asistenți pe Doru Ana, Adrian Pintea, Adrian Titieni.

A
jucat la teatre de stat şi independente timp de câţiva ani, pentru ca ulterior
să revină acasă şi să joace la T. T. „Am făcut o alegere foarte bună. Aici
am trăit trei ani foarte frumoși. Trei stagiuni pline în care am jucat în opt
spectacole: „Râs nervos”, regia: Szabó K. István; „Soldații”,
de Zalán Péter, regia: Szabó K. István; „5 minute miraculoase în Piatra-Neamț”,
regia: Ana Mărgineanu; „Cu dragostea nu-i de glumit”, de
Alfred de Musset, regia: Alexandru Dabija; „Herr
Paul”, de Tankred Dorst, regia: Radu Afrim (2009);  „România 21”, de Peca Ștefan, regia: Pia Furtado (2010); „Yerma”,
după Federico Garcia Lorca, regia: Laszlo Beres (2011).

După
trei stagiuni, a luat din nou drumul Capitalei. „Eu nu aveam în plan să fac asta, dar a
intervenit renovarea acestui teatru, cumva activitatea a început să se subțieze
și, nefiind în stare să stau și să aștept să se întâmple ceva, mi-am luat din
nou tot calabalâcul și am plecat la București, unde am început, de această
dată, o viață de artist independent, dar înregimentat. A fost o conjunctură
fericită că am înființat, împreună cu câțiva prieteni, acel ONG numit «Doctor’s
Studio».”

Au urmat noi succese pe scene independente şi nu numai: „Grounded”,
one-man-show de George Brant, regia: Ligia Ciornei, unteatru (2019); Doamna
Clara în „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, regia: Horia Suru, Teatrul
Excelsior (2018); Mama în „Umbre un studiu”, după „Jocul de-a teatrul”, de G.
Barcan și „Umbre2, de Ilinca Anamaria Prisăcariu, regia: Horia Suru, Teatrul
Excelsior (2016);  „Anul dispărut. 1989”,
regia: Ana Mărgineanu, Teatrul Mic (2015); „MC – Long Distance Affair”, regia:
Ana Mărgineanu, Platforma de Teatru Internațională (2014); „Canalul”, de
Kincses Elemer, regia: Cornel Mihalache, producție TVR (2014); „LSD Theatre
Show”, regia: Horia Suru, Godot Café-Teatru (2013); „Pescărușul”, de A.P.
Cehov, regia: Antoaneta Cojocaru, Teatrul Bulandra (2013); „Gaițele”,de Alexandru Kirițescu, regia: Ion Ardeal Ieremia, Teatrul
Național„Mihai
Eminescu”, Timișoara (2012).

Actualmente joacă la Teatrul „Nottara”, putând fi următită în Capcană
mortală de Ira Levin, regia Alexandru
Mâzgăreanu, Magnificul de Mihai Ispirescu, regia: Lucian Sabados, Figaro,
după Beaumarchais, regia: Mihai Lungeanu, Triburi. Codul bunelor BARIERE
de Nina Raine, regia: Vlad Cristache, Căsătoria, după N.V. Gogol, regia:
Piotr Șereșevski,

Isabela
Neamţu interpretează roluri şi în film. După ce a fost vocea Doamnei din filmul
de animaţie “Doamna şi VAgabondul”, actriţa pietreancă a jucat şi în Dog
Poop Girl, regia: Andrei Huțuleac, Dakino Production, 2019; Ana Simion,
regia: Mihai Mălaimare, 2019; Rădăcini, regia: Corina Stavilă, 2018; Sete,
scurtmetraj, regia: Vlad Ghinea, 2017; Undeva în Moldova, scurtmetraj,
regia: Ligia Ciornei, 2017; Toate numele care încep cu C, scurtmetraj,
regia: Isabela von Tent, 2017; Pororoca, regia: Constantin Popescu, 2017;
Vintage, scurtmetraj, regia: Diana Gavra și Ligia Ciornei, 2017; Scris/nescris,
scurtmetraj, regia: Adi Silișteanu, 2016; Madame Tussaud, documentar
ARTE, regia: Alain Brunard, 2015; Crown for Christmas, film TV britanic,
regia: Alex Zamm, 2015; Diaz: Don’t clean up this blood, regia:
Daniele Vicari, 2012; Din dragoste, cu cele mai bune intenții, regia:
Adrian Sitaru, 2011; Viața mea sexuală, regia: Cornel George Popa, 2010;
Francesca, regia: Bobby Păunescu, 2009; Pești mici, scurtmetraj,
regia: Anda Cruceanu, 2008; Carambol, scurtmetraj, regia: Liviu
Săndulescu, 2008; Schimb valutar, regia: Nicolae Mărgineanu, 2008;  Vrei să fii mama mea?, scurtmetraj,
regia: Corina Radu, 2006; Om sărac, om bogat, serial TV regia: Virgil
Nicolaescu, Peter Kerek, Anca Colțeanu, 2006; Mammoth, regia: Tim Cox,
2006; I want to be a superstar, scurtmetraj, regia: Virginia
Constantinescu, 2006; Pumpkinheads: Ashes to Ashes, regia: Jake West,
2005; În doi, scurtmetraj, regia: Liviu Săndulescu, 2005; Dejun în
trei, regia: Eva Pervolovici, 2004; Cold Mountain, regia: Anthony
Minguella, 2003; Tancul, regia: Andrei Enache, 2003; Clockmaker, regia:
Cristopher Remy, 1998.

Evident,
o astfel de carieră nu putea să nu atragă şi premii. Astfel, Isabela Neamţu a
primit Premiul Juriului, pentru LSD Theatre Show – Gala Star, 2015; Premiul
pentru cel mai bun spectacol, pentru The Sunshine Play de Peca Ștefan,
regia: Ana Mărgineanu – London Fringe Awards, 2005; Premiul pentru cel
mai bun spectacol, pentru 89.89… Fierbinte după ’89, regia: Ana
Mărgineanu – Festivalul de Dramaturgie Românească Contemporană, Timișoara, 2004;
Premiul special al Juriului, pentru 89.89… Fierbinte după ’89, regia:
Ana Mărgineanu – Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Brașov; Marele premiu,
secțiunea grup, pentru Deșeuri, regia: Ana Mărgineanu – Gala Tânărului
Actor, Mangalia, 2001; Premiul pentru cel mai bun spectacol, pentru Trilogie
belgrădeană, regia Theodor-Cristian Popescu – Festivalul Humorror, București,
2000;

Sursă de documentare: interviu intitulat„Isabela Neamțu: ”Sunt și acum o rebelă”, realizat de Ioan
Amironoaie şi publicatr în “Mesagerul” din 26 septembrie 2015;

---

by Carmen Saeculare

LA MULŢI ANI, DOAMNĂ PROFESOR CORALIA LETIŢIA BUNGHEZ!

Coralia Letiţia Bunghez s-a născut pe 9 martie 1936, la Bâra, Neamţ. După
efectuarea studiilor generale şi liceale la Roman şi Iaşi (1943- 1954), a urmat
cursurile Facultăţii de Filologie-Istorie-Filozofie a Universităţii „Alexandru
Ioan Cuza” din Iaşi (1954-1958).

Activitatea profesională a început-o la finalul decadei a şasea a veacului
XX, predând limba şi literatura română la Şcoala Generală din Stăniţa şi la
Şcoala Medie Săbăoani, Judeţul Neamţ, apoi la licee din Bacău şi din
Piatra-Neamţ, fiind şi astăzi un foarte apreciat cadru didactic al Liceului „Petru Rareş”.

Coralia Letiţia Bunghez este şi o cunoscută publicistă, debutând editorial
în 2003 cu lucrarea monografică „Colegiul Naţional «Petru Rareş» - de istorie
(1969-1999)”, urmată de „Pasiune şi culoare - Convorbiri cu Iulia Hălăucescu”
(2007), ambele la Editura Nona, şi „Muzeul de Artă «Iulia Hălăucescu»”.

Multe dintre textile scrise de Coralia Letiţia Bunghez se regăsescîn
paginile revistelor de cultură, cu preponderenţă în Revista „Asachi”.

Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi
ale culturii din judeţul Neamţ”.

---

by Carmen Saeculare

DIRIJORUL EMANUEL ELENESCU (1911 – 2003): „UN ADEVĂRAT ARTIST, FIRESC ÎN COMPORTARE, PRIETENOS ŞI DUHLIU”

Pietrean
prin naştere, Emanuel Elenescu este dirijorul prin definiţie. A dirijat cu
predilecţie lucrări ale compozitorilor români. De la marele Enescu, ori
Dimitrie Cuclin, până la cei mai tineri (încă) studenţi de pe băncile
Conservatoarelor din România. Aşa cum aprecia însuşi Iosif Sava, cel care,
consultând arhivele Radioului, a descoperit că „maestrul Elenescu a imprimat la instituţia publică bucureşteană peste
cinci mii de minute de muzică, trei sferturi fiind creaţii româneşti. Asta nu
înseamnă că muzicianului român i-au fost străine scrierile muzicale de peste
graniţă.”^[1] Ba
chiar dimpotrivă!

Studiile muzicale le face la Conservatorul ieşean, între 1928 şi 1933, al cărui absolvent a fost, avându-i ca profesori pe Carol Nosec (Teorie-Solfegii), Alexandru Zirra, Sofia Teodoreanu.
Până la a pune mâna pe baghetă, Emanuel Elenscu şi-a făcut ucenicia cântând în orchestre (printre care şi cea a Radiodifuziunii Române, în 1933, la cinci ani de la înfiinţarea acesteia, instituţie căreia îi va consacra cea mai mare parte din viaţă) ca fagotist, vreme în care a evoluat sub „baghete” celebre, precum George Enescu, Theodor Rogalski, Jean Bobescu, Ionel Perlea, George Georgescu.

Prieteniile
din tinereţe pe care le-a legat cu Mihail Jora, Paul Constantinescu, Alfred
Alessandrescu, Constantin Nottara, George Manoliu, George Pascu, Constantin
Silvestri, ori Ion Dumitrescu, i-au folosit enorm viitorului mare dirijor
român. Aşa cum, se poate afirma şi reversul acestei afirmaţii.

Despre
omul Elenescu, George Pascu mărturisea:„modest, ca orice adevărat artist, firesc în
comportare, prietenos şi duhliu^[2]
la repetiţii, el a dirijat toate orchestrele din ţară şi multe din străinătate
cu acelaşi mare succes.”^[3]

La rândul
lui, Elenescu i-a dirijat, printre alţii, pe Henrik Szeryng, Dimitri Başkirov,
Ion Voicu, Valentin şi Ştefan Gheorghiu, Dan Grigore, Nikita Magaloff,
Alexandru Moroşanu.

Ultimul pomenit, unul dintre exponenţii violoncelului românesc, îşi aminteşte că „fiecare concert dirijat de maestru era un eveniment mult aşteptat: se lucra lejer, dar în acelaşi timp, extrem de concentrat. Păcat că nu s-au imprimat toate repetiţiile dânsului, deoarece acestea ar constitui acum cel mai documentat Tratat de şcoală de orchestră. Ca solist, cea mai mare siguranţă am avut-o cu maestrul Elenescu. Sunt mândru pentru că am avut onoarea şi plăcerea de a cânta împreună!”

A îndrumat mereu generaţii întregi de muzicieni, fie că a fost vorba de solişti, instrumentişti, ori despre compozitori, câştigându-şi astfel sinpatia şi dragostea celor cu care a colaborat.
Unul dintre aceştia, Theodor Grigoriu, spune: “dacă se va vorbi sau scrie vreodată despre marii «cântăreţi» români ai secolului XX, printre ei va fi cu certitudine şi Emanuel Elenescu, cel născut pentru a fi muzician. Ţelul său a fost să devină şef de orchestră. Dar ca să te urci pe un podium de dirijor e uneori mai greu decât să escaladezi Everestul!  Toţi şi toate ţi se opun. Nimeni nu este invitat amabil pe acest metru pătrat de spaţiu, puţin înălţat, care este podiumul din faţa orchestrei. Ca tot ceea ce este legendar, maestrul este etern!”

Vorbind
despre valoarea artistului pietrean, Iosif Sava afirma în 1995 că „Elenescu va fi, fără îndoială, înmatriculat
în istoria muzicii româneşti între dirijorii din ilustra serie de şefi de
orchestră care a pus bazele 
simfonismului la posturile de radio româneşti, primul după Perlea,
Alessandrescu şi Rogalski. Elenescu înseamnă muzică, cinste, bunătate
sufletească, virtuţi care au fost «vărsate» de veacuri de către reprezentanţii
gândirii moldave, în fluviile culturii româneşti.”^[4]

Pe lângă
activitatea de instrumentist – la începutul carierei sale – sau de dirijor,
Emanuel Elenescu şi-a folosit imensul său talent, cât şi cunoştinţele muzicale
dobândite, pe altarul componisticii româneşti. Astfel, încă din anul absolvirii
Conservatorului bucureştean, 1933, începe să lucreze la prima sa operă
componistică – Variaţiuni simfonice pe o
temă românească. Lucrare terminată în 1935 şi cu care obţine Menţiunea I la Concursul de compoziţie „George
Enescu” din 1937, în al cărui juriu se afla şi Mihail Jora.Cel care decide ca Variaţiunile
să fie cântate de Orchestra Radio şi dirijate de Ionel Perlea!

Activitatea
componistică va continua şi în anii următori, Emanuel Elenescu rămânând în
istoria muzicii clasice româneşti şi cu Rapsodia
română pentru vioară şi orchestră, Uvertura
de concert pentru orcherstră, Burlesca pentru pian şi orchestră, Poemul concertant pentru violoncel şi
orchestră. Acestea fiind doar câteva dintre exemplele ce pot fi amintite.

Deşi la
un moment dat i se propusese să rămână în Germania, ţară care, poate, i-ar fi oferit
multe alte oportunităţi, Emanuel Elenescu, cel care printre numeroasele premii
şi distincţii primite de-a lungul vieţii se poate mândri şi cu Medalia de Aur şi Diploma de Onoare a Societăţii Academice de Educaţie, Artă, Ştiinţă şi
Litere (Paris, 13 mai 1990), a decis să-şi desfăşoare activitatea
dirijorală alături de Orchestra Radio. Cea cu care a înregistrat pentru
posteritate numeroase concerte din registrul muzicii româneşti şi universale.

Scurtă biografie

Emanuel Elenescu s-a născut pe 8 martie
1911, la Piatra-Neamt.

Profesor, compozitor, a fost considerat
unul dintre cei mai mari dirijori din veacul al XX-lea. A condus de la pupitrul
dirijoral Corul Academic Român şi al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii
Române.

Cu aceste ansambluri a efectuat numeroase turnee în străinătate: în
Bulgaria, Germania, Italia, Iugoslavia, Polonia, Ungaria.

A fost autor al multor opere muzicale pentru cor şi orchestră, dintre care
amintim aici doar „Rapsodia română pentru vioară şi orchestră”. Cariera sa profesională
a fost onorată cu o serie întreagă de distincţii: Ordinul Muncii, Ordinul
Meritul Cultural, Titlul de Artist Emerit.

De mai mulţi ani, la Piatra-Neamţ, în
organizarea de Liceului de Artă „Victor Brauner” se desfăşoară Concursului
National de Interpretare Muzicală şi Coregrafie „Emanuel Elenescu”.

Emanuel Elenescu a trecut în eternitate
în ziua de 17 iunie 2003.

(surse de documentare: Valentin Andrei - „Patruzeci de ani de VACANȚE MUZICALE la Piatra-Neamț”, Editura Capriccio, Piatra-Neamț, 2011;
Constantin Tomșa - „Personalități ale culturii din județul Neamț”,
Editurile Crigarux și Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2014)

---

[1] Iosif Sava - „Muzicienii lui Marconi”, Editura Scripta, Bucureşti, 1995, pagina 78.
[2] Glumeţ, hazliu, spiritual, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, ediţia a II-a (Editura Academiei, 1998)
[3] Citat extras din programul de sală realizat de Ozana Kalmuschi-Zarea (Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău) cu prilejul unui concert In Memoriam Emanuel Elenescu (2006).
[4] “Muzicienii lui Marconi” – Iosif Sava, Editura Scripta, Bucureşti, 1995, pagina 78.

---

by Carmen Saeculare