CALENDAR POPULAR – MARTIE, MĂRŢIŞOR
MARTIE, LUNA PRIMENIRII
Prima lună a calendarului roman, cu
începutul de an la 1 martie, şi a treia în calendarele iulian şi gregorian, cu
începutul de an la 1 ianuarie, este dedicată lui Mars, zeul războiului. Denumirile
zonale ale lunii păstrează, de obicei, rădăcina cuvântului originar (Mart,
Mărţişor, Marţiu) sau exprimă trezirea la viaţă a naturii înconjurătoare şi
încolţirea seminţei semănate (Germinar; Germinariu). Aromânii o numeau Marţul,
iar meglenoromânii Marta.
În luna martie începea aratul şi
semănatul, se curăţau livezile şi grădinile, se scoteau stupii de albine de la
iernat şi se retezau fagurii de miere. Sărbătorile cu dată fixă şi cu dată
mobilă, în special Măcinicii sau Sfinţii, cuprindeau obiceiuri de mare
frumuseţe.
MĂRŢIŞORUL, FUNIE A ANULUI
Mărţişorul este funia care adună şi
împleteşte cele 365 de zile într-un şnur bicolor, simbolizând iarna şi vara,
făcut cadou la 1 martie, străvechi început de an agrar.
El este un calendar simbolic confecţionat
din două fire colorate în alb şi roşu, la care s-a adăugat apoi un obiect
artizanal. La începutul secolului al XX-lea mărţişorul se făcea cadou copiilor,
fete şi băieţi, în dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui.
Şnurul mărţişorului, de care se agăţa o monedă metalică de argint sau de aur,
se purta legat la mână, uneori era prins în piept sau la gât până la o anumită
sărbătoare a primăverii (Măcinici, Florii, Paşte, Armindeni) sau până la
înflorirea unor arbuşti şi pomi fructiferi (măceş, porumbar, trandafir,
păducel, cireş), când se agăţa pe ramurile înflorite. Cei care primeau
mărţişorul credeau că nu vor fi pârliţi de soare pe timpul verii, că vor fi
sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi şi drăgăstoşi, bogaţi şi norocoşi, feriţi
de boli şi de deochi.
După informaţii etnografice mai vechi,
mărţişorul se confecţiona din două fire răsucite de lână colorată, albă şi
neagră sau albă şi albastră, şi se făcea cadou în ziua din luna martie când
apărea pe cer Luna Nouă. Aromânii puneau mărţişorul în ajunul zilei de 1
martie, adică în seara zilei de 28 sau 29 februarie.
Atât sărbătorile cu ajun, cât şi
raportarea timpului la o anumită fază a astrului lunar sunt elemente specifice
calendarelor lunare, mai vechi ca cele solar-lunare de astăzi.
Obiceiul mărţişorului este inseparabil de
tradiţia Dochiei carpatice, sfântă creştină care a uzurpat o zeiţă lunară şi
echinocţială. Firul mărţişorului ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca
cu oile la munte. Firul sau aţa toarsă înseamnă timpul care se scurge
neîncetat: Ursitoarele torc firul vieţii omului la naştere, Dochia toarce firul
anului la început de primăvară. Obiceiul a fost atestat în toate teritoriile
locuite de românii nord şi sud-dunăreni.
Pe arii extinse din Transilvania, Banat,
Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei şi sudul Dobrogei luna
echinocţiului de primăvară şi a Anului Nou agrar se numea Mărţişor.
OMAGIU ADUS MEMORIEI FOLCLORISTULUI SIMION TEODORESCU KIRILEANU
Simion Teodorescu Kirileanu s-a născut la 7 martie 1879, la Holda,
Broşteni, Neamţ. Învăţător
şi folklorist de seamă, a fost consultat de Academia Română. Absolvit Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi (1898),
devenind învăţător la Orfelinatul Agricol „Prinţul Ferdinand” din Zorleni,
Tutova (1898-1906). A fost, apoi, institutor la Bălţi, în Basarabia
(1918-1919).
Debut în publicistic în „Şezătoarea” (1898). A participat, alături de Artur
Gorovei, Mihail Sadoveanu, Nicolae Stoleriu, la înfiinţarea publicaţiilor:
„Răvaşul poporului”, „Vestitorul satelor”, apoi, alături de Petre Gheorghiasa
şi Nicolae Stoleriu, la „Calendarul sătenilor”.
A avut colaborări la: „Albina”; „Almanahul învăţătorilor”; „Făt-Frumos”. „Gazeta
săteanului”; „Glasul Bucovinei”; „Ion Creangă”; „Lamura”: „Neamul românesc”.
A publicat volume, precum: „Poveştile poporale de cuprins moral”; „Păcală.
Întâmplări din viaţa sa”, „Ştefan Vodă cel Mare şi Sfânt. Istorisiri şi
cântece populare”, „Amintiri ale poporului despre Ştefan cel Mare”, „Poveşti
poporale cu cuprins moral”; „Din viaţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta”;
„Comoara sufletului, cântece poporale cuprinzând colinzi, urături”; „Povestiri
basarabene”; „Proverbe agricole”; „Nu mai duce atâta dor”.
A trecut în eternitate în ziua de 17 aprilie 1926, în satul natal.
OMAGIU ADUS MUZEOGRAFULUI AUREL BUZILĂ
Aurel Buzilă s-a născut pe 6 martie 1924,
la Şarul Domei, Suceava. Muzeograf,
restaurator, publicist, a fost absolvent al Facultăţii de Istorie-Filozofie din
Iaşi. A lucrat cu mari arheologi şi a restaurat piese importante aflate în
posesia Muzeului de Istorie din Piatra-Neamţ, printre ele: „Hora de la Frumuşica”,
„Vasul cu coloane”.
A realizat restaurări ale unor piese valoroase la Muzeul Naţional de Artă
Bucureşti, după cutremurul din 1977, precum şi la Muzeul Peleş, în anii ’70 ai
veacului al XX-lea.
A fost autor, împreună cu Constantin Matasă, al lucrării nzeul Arheologic
din Piatra-Neamţ. Catalog”.
A trecut în eternitate în 1987, la
Piatra-Neamţ.
Sărbători, practici și credințe populare SĂRBĂTORILE PRIMEI SĂPTĂMÂNI MARI (III) – DE LA JOIA IEPELOR LA SÂMBĂTA CAILOR
Ziua următoare se numea, cel mai
adesea, Joia iepelor. Era sărbătorită mai ales
de femeile tinere, dar şi de femeile care au vite fiind rea de înţepătură. Dacă
nu se ţine, se zice că „se înţeapă caii şi oamenii şi se îmbolnăvesc”. Femeile
care lucrează în această zi riscau să poarte sarcina
un an, iar femeia însărcinată care n-a ţinut această zi nu poate să nască până
nu dă iepii să mănânce tărâţe din poală.
În fapt, Joia iepelor este o
anticipare a marii zile consacrată lui Sântoader.
În ajunul Sântoaderilor era Vinerea Sântoaderului,
Vinerea furnicilor, Vinerea ierbii sau Vinerea omanului. Acum „se desfăşoară cu
preponderenţă practici apotropaice, în vederea atenuării impactului pe care
prezenţa demonilor l-ar putea avea asupra colectivităţii. Păzitori prin excelenţă
ai torsului, sancţionând încălcarea interdicţiilor impuse de acesta în perioada
postului şi în apropierea datei la care acesta se sista, Caii Sântoaderului
ajung să pedepsească orice activitate desfăşurată în preziua marii
sărbători".
În această z: se ducea coliva
Sântoaderilor la biserică.
Despre Sâmbăta cailor,
Sâmbăta Sântoaderului, Sân-Toader, Sân-Toaderul cel Mare sau Sâmbăta ursului amintim aici doar faptul că acum
încep unele femei „a purta sâmbetele” până la Paşti, făcând în fiecare zi de sâmbătă
colivă şi ducând-o la biserică spre pomenirea morţilor din familie. Puţine
femei, orbite de ură, treceau numele unui om viu în pomelnicul morţilor şi apoi
îi făceau colivă, începând astfel să-i „poarte sâmbetele"; se zice că acea
persoană murea în scurt timp. Desigur, e vorba de o practică absurdă, dezavuată
atât de Biserică, cât şi de morala tradițională.
(Marcel
Lutic - „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”)
Sărbători, practici și credințe populare SĂRBĂTORILE PRIMEI SĂPTĂMÂNI MARI (II) – MARȚEA CIORILOR ȘI MIERCUREA STRÂMBĂ
Deosebit de bogată în
reprezentări este şi ziua de marţi, a cărei concentrare de sacralitate este
concretizată în multe practici şi interdicţii. Dintre numeroasele denumiri,
amintim doar câteva: Marţea vaselor, Marţea încuiată, Marţea
Sântoaderului, Marţea ciorilor, Marţea furnicilor și Marţea
trăsnetului.
Este Marţea vaselor or încuiată
deoarece se închide orice intrare, simbolic vorbind, către zilele precedente.
Unii ziceau că „se încuie Sfântu Toader”. Pe alocuri, mai ales acolo unde se
băuse mai mult la Spolocane, de abia acum se spală vasele de dulce. Este şi
Marţea Sântoaderului, fiindcă în această zi, de la amiază, se deschide
săptămâna consacrată Sântoaderului, o divinitate arhaică „cu valenţe demonice
accentuate", de care se leagă vechi credinţe şi secvenţe rituale aparte.
Este Marţea ciorilor
pentru că această zi cuprindea şi practici ceremoniale împotriva dăunătorilor
agricoli. în acest sens, spre a nu strica semănăturile şi a le apăra de viermi
şi de gândaci se aduceau fel de fel de ofrande ciorilor, gospodarii trăgând
nădejde că astfel se lega... clonţul ciorilor.
Perioada postului este marcată în
general „de lipsa unor patroni sensibili, apărători ai oamenilor, care trebuie
în acest caz să se descurce singuri cu forţele nefaste”. Un exemplu concludent
îl reprezintă Miercurea
strâmbă
sau Lăsatul ăl strâmb (numită eufemistic şi Miercurea frumoasă). În timpul acestei zile
sunt interzise orice fel de munci, altfel totul putând fi mutilat în natură.
Miercurea strâmbă este închipuită ca o bătrână „care strârbează" pe cei ce
lucrează în ziua ei: „E rea pentru poceli. Cine lucreazi i se strâmbă gura. Ca
să-şi arate puterea către lume, a strâmbat până ş lemnele din pădure".
Unii serbau Miercurea strâmbă
pentru boli; în acest scop dimineaţa, când pleacau vacile la cireadă, ziceau:
„Hai, vacilor, la cireadă!” ca împreună cu vacile să se tot ducă şi bolile”...
Bătrânii spuneau că s-au obişnuit să cinstească miercurea aceasta „pentru
binele sufletului”. Prin unele locuri, Miercurea frumoasă o ţineau numai
fetele, care „se gătesc, se pudrează, dau cu diferite substanţe pe faţă, ca să
nu facă pete”.
(Marcel Lutic - „Timpul sacru.
Sărbătorile de altădată”)
PETRU CIMPOEȘU ESTE LAUREATUL PREMIULUI NAŢIONAL PENTRU PROZĂ„ION CREANGĂ”, OPERA OMNIA, EDIŢIA A VII-A, 2023
Pe 1 martie 2023, s-a desfăşurat ediţia
a VII-a a Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera Omnia,
proiect aflat în organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen
Saeculare”, cu finanțarea Consiliului Județean Neamţ.
Gala Premiului naţional pentru proză
„Ion Creangă”, Opera Omnia, găzduită de Colegiul Național „Calistrat Hogaș,”
a avut ca punct central festivitatea de decernare a
Premiului, care a revenit anul acesta prozatorului Petru Cimpoeșu.
Astfel, prozatorul de origine vasluiană se alătură unei întregi pleiade de
laureați: Dumitru Radu Popescu, Nicolae
Breban, Eugen Uricaru, Dan Stanca, Gabriela Adameșteanu, Gheorghe Schwartz.
Laureatul
din acest an, un prozator român de certă ţinută, „care s-a impus conştiinţei
publice româneşti sau pe plan internaţional, cu lucrări de certă valoare şi
ţinută artistică, unanim apreciate de critica literară şi de marele public”,
aşa cum menţionează regulamentul, a fost ales prin vot secret dintr-o listă
preliminară de nominalizări, care i-a mai inclus, în ordine alfabetică pe:
Ştefan Agopian,
Val Butnaru, Radu Cosașu, Nichita Danilov, Gellu Dorian, Emilian Marcu, Bujor
Nedelcovici, Lucian Strochi și Varujan Vosganiain.
Și anul acesta juriul a avut în
componenţă critici literari și scriitori de autoritate: Ioan Holban,
preşedinte, Mircea A. Diaconu, Theodor Codreanu, Mircea Chelaru, Adrian Dinu
Rachieru, Constantin Dram şi Cristian Livescu.
În cadrul aceleiaşi ceremonii, în prezenţa unui public
numeros, scriitorul Gheorghe Schwartz, premiatul de anul trecut, a
primit din partea Primăriei şi a Consiliului Local Târgu Neamţ, titlul de Cetăţean
de onoare al oraşului de la poalele Cetăţii Neamţ.
Gala Premiului
naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera Omnia a debutat cu sesiunea de
comunicări „Ion Creangă - memorialist și povestitor nepereche”. Au participat
scriitori, critici şi istorici literari: Marius Chelaru, Aurel Ștefanachi,
Gheorghe Schwartz, Nicolae Scurtu, Iulian Pruteanu Isăcescu,Valentin Talpalaru,
Cristian Livescu, Lucian Strochi, Radu Tudorel, Neculai Muscalu.
La final, au
fost lansate câteva cărţi în rezonanţă cu evenimentul: „Trădarea”, de Gheorghe Schwartz
(la Editura Nona, Piatra-Neamț, în seria
Prozatori români laureaţi ai Premiului
Naţional de proză „Ion Creangă”) şi „Identitatea culturală a sufletului
românesc”, de Neculai Muscalu, la Editura Academiei. Publicul prezent,
format din elevi și cadre didactice din cadrul Colegiului Național „Calistrat
Hogaț”, a putut viziona și Expoziția de carte a Editurii Tipo
Moldova din Iași (director, Aurel Ștefanachi).
De asemenea, în prezentarea criticului
Cristian Livescu au fost recenzate cele mai recente numere ale revistei „Antiteze”
apărute la Editura Nona a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.
La succesul ediţiei a VII-a – alături de Consiliul
Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare” – au contribuit:
Primăria şi Consiliul Local Târgu Neamţ, Inspectoratul Școlar Județean Neamț,
Colegiul Național „Calistrat
Hogaș” Piatra-Neamț, Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ,
Fundaţia Culturală „Ion Creangă” din Târgu Neamţ, Asociaţia Română pentru
Cultură şi Arte „Arcade” Piatra-Neamţ.
***
PETRU
CIMPOEȘU
S-a născut
în ziua de 20 ianuarie 1952, la Vaslui. A absolvit, în 1971, liceul local, apoi
Institutul de Petrol și Gaze, obținând diploma de inginer (1976). A activat în
domeniul profesiei sale, la Bacău.
În timpul
liber, are preocupări literare, scriind și coordonând activitatea cenaclurilor
din Moinești și Bacău.
În 1983,
debutează în revista băcăuană „Ateneu”, cu proză scurtă.
Cea dintâi carte, „Amintiri din provincie”, apare tot în 1983. Colaborează în presă, la „Tribuna”, „Steagul roşu”, „Familia”,
„Vatra”, „Convorbiri literare”,
„Caiete botoșănene”, „Contrapunct”,
„Arc”, „Aurora”, „Cronica”, „Tomis”, „Monitorul”, „România liberă”, Suplimentul literar-artistic al „Scânteii”.
Volumul de
debut, „Amintiri din provincie”, (Premiul
Asociaţiei Scriitorilor din laşi), grupează mici nuvele si povestiri în care
viața cotidiană, așa-zis cenuşie, din diferite medii este observată din unghiul
din care îi poate fi dezvăluită doza de pasiune, de fantastic, de
„absurd", de inexplicabil pe care o comportă. Dintre însuşirile comune ale
textelor din acest prim volum de proză scurtă sale este de semnalat prezența
unei „poante” de umor de bună calitate.
Primul roman
al lui Petru Cimpoeșu, „Firesc” (1985,
Premiul Uniunii Tineretului Comunist), e compus din două părţi cu statut
diferit (sub raport naratologic): un jurnal (jurnal de o zi, de fapt
confesiunea retrospectivă a unui personaj, tânăra ingineră petrolistă Iunia
Poenaru) şi un text cu narator impersonal, scris la persoana a treia, în care
Iunia Poenaru e doar unul dintre personaje.
Romanul e
reprezentativ pentru proza înregistrării minuţioase a detaliilor vieţii de zi
cu zi şi a micilor reflecţii pe care le suscită. Autorul reconstituie cu relief
şi autenticitate viaţa de şantier, mai precis spus, viaţa la o schelă de
extracţie petrolieră, mica „colonie” izolată,
undeva, în Moldova. E un univers închis, „fără orizont”, banal, al gesturilor
repetitive şi comune.
Dintre
atributele optzecismului, Cimpoeșu privilegiază
autenticismul, cultivând investigarea cotidianului. Abordarea nu e însă
nicidecum minimalistă: personajul-diarist, apoi naratorul auctorial disecă
fenomenalul, fac psihologie discursivă, verbalizează, interpretează şi
semantizeză cotidianul. Iar uneori se înregistrează salturi bruşte - dar
plauzibile, spre contemplarea „filosofică” a generalităţilor, a sensului
existenţei, a legităţilor şi semnificaţiilor
În „Erou
fără voie” (1994, Premiul Asociaţiei Scriitorilor
din Iaşi), un scriitor îi cere unui personaj „real", care a supravieţuit,
mutilat, unui grav accident (a căzut din tren, nu se ştie dacă din nebăgare de
seamă, voit ori împins de cineva, şi a trebuit să-i fie amputat un picior), să
scrie un roman despre această experienţă şi împrejurările în care a avut loc.
Procedeul e „preluat" de la Camil Petrescu, dar e practicat de pe o „bază
teoretică" înnoită, proprie prozei anilor ’80.
Petru
Cimoeșu a dat, prin
„Povestea Marelui Brigand” (2000),
unul dintre solidele romane postmodeme din literatura noastră. Asemănarea lui
relativă cu romanul parabolic şi utopic îi ascunde în parte această identitate
rară, totuşi depistabilă: nu vehiculează o alegorie univocă, nu se sprijină şi
nici nu încearcă să acrediteze vreo „Mare Naraţiune Totalizatoare şi
Raţionalizată”, de genul acelora considerate
caracteristice pentru modernism. „Povestea
Marelui Brigand” este un roman antirealist, elaborat cu instrumentar,
recuzită şi tehnică de aparenţă „realistă", puse în operă cu virtuozitate.
„Somon Iiftnicul”(2001,
Premiul Uniunii Scriitorior) este un „roman al perioadei de tranziţie (anii ‘90
ai secolului al XX-lea), prezentând o largă deschidere spre cele mai acute
probleme ale actualităţii.
SCRIERI: „Amintiri din provincie”, Iaşi, 1983; „Firesc”, Bucureşti,
1985; „Erou fără voie”, Bacău, 1994; „Un regat pentru o muscă”, Botoşani, 1995;
„Povestea Marelui Brigand”, Cluj-Napoca, 2000; „Simion liftnicul”, Bucureşti, 2001.
(Academia Română - „Dicționarul General al Literaturii Române, vol. II
(C-D)”,
Editura Univers Enciclopedic, București, 2004)
PE 1 MARTIE VA FI ANUNȚAT LAUREATUL PREMIULUI NAŢIONAL „ION CREANGĂ”, OPERA OMNIA, EDIȚIA A VII-A
În organizarea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, miercuri, 1 Martie 2023, la Sala de festivități a Colegiului Național „Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ, începând cu ora 10:00, se va desfăşura Gala Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, ediţia a VII-a.
Proiect cultural important pe agenda de manifestări culturale a Centrului,
Premiul „Ion Creangă” este finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ, fiind iniţiat
în anul 2017 de criticul literar Cristian Livescu.
La această ediţie, ca preşedinte al juriului a fost desemnat scriitorul şi
criticul literar Ioan Holban. Alături de domnia sa, în procesul de jurizare
sunt implicaţi scriitorii şi criticii literari: Mircea A. Diaconu, Constantin
Dram, Adrian Dinu Rachieru, Theodor Codreanu, Marius Chelaru și Cristian
Livescu.
Nominalizaţii Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia,
ediţia a VII-a, au fost stabiliţi în urma unei anchete minuţioase făcute de
organizatori în mediile literare din ţară şi din Republica Moldova. Lista i-a
cuprins, în ordine alfabetică, pe Ştefan Agopian, Val Butnaru, Petru Cimpoeşu,
Radu Cosașu, Nichita Danilov, Gellu Dorian, Emilian Marcu, Bujor Nedelcovici,
Lucian Strochi și Varujan Vosganiain.
În cadrul Galei Premiului naţional
pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia, se va desfășura sesiunea de comunicări ştiinţifice „Ion
Creangă, memorialist și povestitor nepereche”, la care au fost
invitaţi să prezinte public lucrări scriitori din Bucureşti, Timişoara, Iaşi,
Cluj-Napoca, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Piatra-Neamţ: Marius Chelaru, Ștefan
Damian, Adrian Dinu Rachieru, Gheorghe Schwartz, Aurel Ștefanachi, Iulian
Pruteanu Isăcescu, Valentin Talpalaru, Nicolae Scurtu, Cristian Livescu, Lucian
Strochi, Radu Tudorel, Nicolae Muscalu.
Înainte de anunțarea laureatului de anul acesta va
avea loc și o serie de lansări de carte: Gabriela
ADAMEȘTEANU – „CRESCÂND LÂNGĂ DOI NOSTALGICI” (Amintiri în seria Prozatori români laureaţi
ai Premiului Naţional de proză „Ion Creangă”); Gheorghe SCHWARTZ – „TRĂDAREA”, editurile Nona și
Crigarux, Piatra-Neamț, 2022 (Amintiri în seria Prozatori români laureaţi
ai Premiului Naţional de proză „Ion Creangă”); Neculai C. MUSCALU - „Identitatea culturală a sufletului românesc (A.D.
Xenopol)”, Editura Academiei Române,
București, 2023; lansarea
revistei „Antiteze”, nr. 63-64/2023. Prezintă
Cristian Livescu.
De asemenea, în holul de la etajul întâi al Colegiului Național „Calistrat Hogaş” va fi organizată Expoziția de carte „Ion Creangă”, cu participarea
Editurii Tipo Moldova, Iași – director: Aurel Ștefanachi.
Reamintim lista celor șase laureaţi de până acum: Dumitru Radu Popescu (2017), Nicolae Breban (2018), Eugen Uricaru (2019), Dan Stanca (2020), Gabriela Adameşteanu (2021), Gheorghe Schwartz (2022).
„CONCERT / CONCEPT” CU APRECIATUL PIANIST ȘTEFAN DONIGA
Apreciatul pianist
Ștefan Doniga, cunoscut iubitorilor muzicii din Neamț, deschide seria
evenimentelor desfășurate sub titlul „CONCERT / CONCEPT” cu un proiect-experiment
dedicat compozitorului ucrainean Serghei Bortkiewicz.
În perioada 27
februarie - 9 martie 2023, pianistul Ștefan Doniga va susține un turneu
național de recitaluri sub titlul „Experimentul BORTKIEWICZ”, dezvoltând
un concept original prezentat în premieră publicului din România. Proiectul
propune un portret componistic al creatorului postromantic ucrainean Serghei
Edouardovich Bortkiewicz (1877-1952), realizat într-un format inedit: alături
de lucrări camerale solistice, recitalul cuprinde și monumentalul Concert nr.
3 în do minor pentru pian și orchestră intitulat „Per Aspera ad Astra”
(prin suferință către lumină), pe care pianistul român îl va prezenta în format
multi-playback, coordonând acompaniamentul orchestral în timp real dintr-o
serie de materiale preînregistrate de orchestra simfonică a Filarmonicii
Janaček din Ostrava.
„Experimentul
BORTKIEWICZ” este însă mai mult decât un original recital de pian realizat cu
ajutorul tehnologiei moderne. Dincolo de spectaculosul experiment logistic în
sine, întâlnirile propuse de Ștefan Doniga sunt provocări adresate
ascultătorilor de a experimenta înțelegrea rolului muzicii în context istoric
dintr-un punct de vedere aparte și anume urmărind destinul unor partituri.
Toate creațiile prezentate în recital sunt lucrări descoperite recent sau pe
care Ștefan Doniga le-a înregistrat în premieră mondială, fiind creații
considerate pierdute timp de aproape un secol. Întregul demers oferă astfel o
perspectivă concretă asupra modului în care marile drame ale istoriei
influențează destinul artei și își perpetuează efectele peste generații, fiind,
dealtfel, un manifest cultural explicit pe care pianistul român îl lansează în
legătură cu tragedia prezentă a poprului ucrainean, pentru care destinul lui
Bortkiewicz devine un puternic simbol: în absurdul oricărui fel de război, la
fel ca pierderile umane, și cele culturale sunt uriașe și ireparabile.
Povestea
dramatică a vieții compozitorului ucrainean este, în sine, una marcată de
marile tragedii ale secolului al XX-lea – ascensiunea comunismului și teroarea
nazistă, însă muzica lui rafinează la nivelul sublimului toate aceste drame,
transformând totul într-o meditație asupra evoluției societății și a calității
artei de a fi martor viu al istoriei, experiența sentimentelor inscrise într-o
partitură fiind mai impresonantă decât orice fel de relatare științifică.
Repertoriul
recitalului oferă un protret complet al compozitorului ucrainean, de la
miniaturi instrumentale – mazurcile op. 64, trecând prin cel mai important gen
cameral – Sonata nr. 1 pentru pian, pentru a culmina cu marele gen concertant
prin partitura Concertului nr. 3 op. 32 în do minor. Programul recitalurilor
cuprinse în turneul „CONCERT / CONCEPT – Experimentul BORTKIWEICZ” este
următorul:
Luni, 27
februarie, ora 17:00 – Piatra Neamț, Sala Calistrat Hogaș a Consiliului
Județean;
Miercuri, 1
martie, ora 19:00 – Sala de Spectacole a Teatrului Municipal „Maior Gheorghe
Pastia” din Focșani;
Joi, 2 martie,
ora 18:00 – Ateneul din Tecuci;
Luni, 6 martie,
ora 17:00 – Sala de festivități a Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” din
Galați;
Marți, 7 martie,
ora 15:00 – Sala de festivități a Școlii Populare de Artă „Vespasian Lungu” din
Brăila;
Joi, 9 martie,
ora 18:00 – Sala de festivități a Școlii Gimnaziale de Artă „Victor Karpis” din
Giurgiu.
Proiectul „CONCERT
/ CONCEPT – Experimentul BORTKIWEICZ” este organizat cu valorosul parteneriat
al postului Radio România Muzical și al instituțiilor care găzduiesc
evenimentele incluse în program: Centrul pentru Cultuă și Arte „Carmen
Saeculare” Neamț, Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani,
Ateneul din Tecuci – Fundația „Pelin”, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din
Galați, Asociația pentru Realizarea Tinerilor prin Educație, Școala Populară de
Artă „Vespasian Lungu” din Brăila, Liceul de Artă „Hariclea Darclée” din
Brăila, Școala Gimnazială de Artă „Victor Karpis” din Giurgiu.
OMAGIU ADUS MEMORIEI FOLCLORISTULUI ŞI ETNOMUZICOLOGULUI HARRY BRAUNER
Hary Brauner s-a născut pe 24 februarie 1908, la Piatra-Neamţ.
Profesor universitar, folclorist, etnomuzicolog a fost student la Conservatorul
din Bucureşti. În paralel, a urmat cursuri la Facultatea de Litere şi
Filozofie.
A activat ca secretar al Arhivei de Folclor de pe lângă Societatea
Compozitorilor, în acest post fiind numit, în anul 1927, de Constantin Brăiloiu.
A fost inclus de Dimitrie Guşti, în 1929, în echipa de cercetare
sociologică monografică în satul Drăguş. A înregistrat circa cinci mii de
melodii, cu un fonograf.
În perioada 1944-1949, fost consilier muzical la Societatea Română de
Radiodifuziune. În acest timp, în 1948, a înfiinţat Institutul de Folclor. A
fost şef al catedrei de folclor la Conservatorul din Bucureşti (1949). A
întemeiat Orchestra de Muzică Populară „Barbu Lăutaru”.
Arestat şi implicat în procesul Pătrăşcanu, a fost condamnat la 15 ani
închisoare, din care a executat 12.
Are o vastă operă: studii, compoziţii, exegeze muzicale şi de folclor.
A trecut în eternitate în ziua de 11 martie 1988, la Bucureşti.
Sursă
de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.
Sursă foto: Agerpres.
LA MULȚI ANI, CORNEL MIFTODE!
Cornel Miftode, unul dintre artiștii fotografi veritabili ai urbei, a făcut la viața sa multă, multă muncă de voluntariat, care, mai nou se numește implicare socială. A însoțit (și s-a însoțit de artiști) mai pe la toate manifestările culturale ale celor două epoci prin care a trecut: înainte de ‘89 și după ’90. Și continuă să o facă.
El se hrănește din seva prieteniei artistice, pe care foarte puțini știu să o prețuiască. La rândul său, dăruiește celor dimprejur frumosul pe care îl respiră clipă de clipă. Fie printr-un album, o carte, un afiș, un pliant, oricum prin ceva palpabil. Fie prin sentimentul special pe care ți-l induce apropierea de el.
A fost o perioadă fotograf al Teatrului Tineretului. "A fost perioada cea mai dragă vieții mele. Eram acolo în elementul meu, deși îmi era greu, făceam fotografie pe film, îi chinuiam pe actori, nu luam ca cei de azi sute de cadre în plin spectacol sau la repetiții. Cu mine, actorii își dedicau din timpul lor, în afara repetițiilor, și îi «siluiam» să adopte diferite posturi, să se grupeze, chinuiam personalul tehnic pentru lumina de contur, aveam nevoie de «căldările de lumină», acele reflectoare puternice. Eram înjurat, cu simpatie, e drept. Dar se conformau. Toți. Când îmi spunea directorul teatrului: «Cooorneeel, un singur film, atâta faci...», îmi venea să plâng. «Bijuteream» filmul cu scotch și mai operam două poze. Le developam noaptea acasă și a doua zi le duceam umede directorului. Multe mi-au fost «furate» de actori pentru că rămâneau așezate pe birouri la uscat.
Frumoasă viață era în teatru atunci, era atmosferă, era o lume liberă, unică, profundă. Mărturisesc, nu știam să fac fotografie de teatru, am avut doar instinctul pentru asta. Țin minte că eram chiar pe scenă – se pregătea piesa «Orfanul Zhao» – și am avut o revelație, o străfulgerare. Mi-am spus: gata, știu cum se face acest gen de fotografie! Și mi s-a umplut inima de bucurie. Descoperisem o taină."
A fost un apropiat al poetului Aurel Dumitrașcu, de care își aduce aminte cu drag: "din nefericire pentru mine, chiar eu l-am condus pe drumul morții către ultima spitalizare. Ne-am despărțit în poarta spitalului și l-am văzut pentru ultima oară cum se ducea singur, subțire, încovoiat de durere și trist la internare. Pe lângă poeți eram și eu liber, ca și ei, înainte de 1989. Mă bucur, totuși, că fotografiile mele cu Aurel sunt acelea care apar mereu și regret că nu am insistat să îi fac mai multe. Dacă este să fim cinstiți, poetul Dumitrașcu este cel care va rămâne din generația noastră. Sunt onorat că l-am cunoscut."
Fire boemă, dar de cele mai multe ori retras în propria-i ființă, eroul acestor rânduri era văzut astfel de poetul Aurel DUMITRAȘCU: „nici o altă artă nu omagiază mai profund singurătatea. Și nu pentru că fiecare privește singur, ci pentru că fiecare își amintește singur. Aproape aș spune că arta fotografică este arta nostalgiei care încearcă întotdeauna să recupereze lumina pierdută. (…) Fotografiile conciliază cu tot ceea ce trece. Ne împacă. Pictorii ne învață că liniile vorbesc, în timp ce artiștii fotografi par a ne spune că lumina este mereu în serviciul nostalgiei.ˮ
LA MULȚI ANI, CORNEL!!!!! Cu sănătate, cu bucurie și mereu cu cei dragi prin preajma ta! SPOR și BERECHET!