Noutati

LEGENDA CUCULUI, VARIANTĂ AFLATĂ DE LA ETNOLOGUL SIMION FLOREA MARIAN

După cum bine știți, primăvara, anotimpul renașterii întregii
naturi, peste tot, prin lunci, văi, poiene, avem parte de concertul dat de
diverse păsări autohtone ori sosite de prin alte zări. În credința populară
românească, în perioada cuprinsă între Buna Vestire (25 martie) și Sărbătoarea
Sânzienelor (24 iunie), în pădure se aude cântecul cucului.

Mai zilele trecute, istoriseam o primă legendă a accestei păsări
culeasă, acum mai bine de o sută de ani, de etnologul și folcloristul Simion
Florea Marian și găsită acum în cartea îngrijită de Ion Pillat “Simion Florea
Marian – PĂSĂRILE POPORULUI ROMÂN” (Editura Cartea Românească, București,
1930). Pentru astăzi am pregătit o altă variantă a legendei cucului, aflată de
amintitul specialist de la “d-l Ilie Pop, care a publicat-o în «Șezătoarea», an
IV, Buda-Pesta, p.92-93”:

“A doua legendă a Cucului e aceasta :

A fost odată un împărat şi-a avut doi feciori, pe Cucu şi
Ştefan, amândoi cu părul de aur, pe umeri aveau un luceafăr, pe piepturi semnul
lunei şi al soarelui, iar faţa lor strălucea ca piatra cea scumpă. Împăratul a
pornit la un război mare, din care nici nu s’a mai întors, căci dușmanii l-au
omorât.

Înainte de a pleca împăratul la acel război a zis fiilor săi:

Ascultați, fiilor, ce vă spun ! Eu mă duc la război, iară voi
rămâneţi în pace cu mama voastră și de cumva s’a întâmpla cau eu să mor în
acest război mare, atunci în locul meu vei urma tu fiule, Cucu.

După sfârşitul bătăliei, auzind împărăteasa despre moartea
soţului ei, îndată strânse sfat mare şi întări în scaunul împărătesc pe fiul ei
Cucu, precum lăsase soțul său.

Lui Ştefan, însă, nu-i păru bine, de aceasta și începu a pismui
pe frate-său. Văzând aceasta, mama lor se încercă destul a-i împăca; însă toate
fură în deșert, căci nici unul nu voia decât împărăţie ori moarte.

Lucrul deveni la Iuptă între cei doi fraţi şi Ştefan învinge pe
frate-său Cucu şi-l alungă de pe scaunul împărătesc.

Atunci, auzind despre aceasta tatăl lor care se afla în ceaIaltă
lume, scrise numai decât o carte şi, dând-o unui corb, îl slobozi pe buricul
pământului să iasă afară în lumea cea nouă cu cartea şi să o dea feciorului său
acuma împărat. Dar Ştefan nu băgă în seamă nici înfruntările tătâne-său, că nu
face bine, şi aşa lucrul rămase ca mai înainte.

Mama lor, supărată foarte, s’a îmbolnăvit greu și, înainte de a
muri, chemă pe amândoi fiii la sine şi se încercă încă odată şi mai pe urmă a-i
împăca.

Văzând şi de astă dată că sfatul ei părintesc nu-l primesc,
zise:

Dacă nu mă ascultaţi voi pe mine, eu vă blestem, cu lacrămile în
ochi şi cu limbă de moarte, ca Dumnezeu să vă despartă de olaltă, pe unul la
răsărit şi pe celălalt la scăpătat și oricât vă veţi încerca a vă întâlni la
olaltă, să nu vi se împlinească această cerere a voastră.

Zicând aceasta, dânsa muri, iară pisma între cei doi fraţi urmă
şi mai departe.

Nu mult după acestea, pe cei doi fraţi începu a-i dojeni
conştiinţa din lăuntru, aveau visuri grele în care tatăl şi mama lor vorbeau cu
dânşii că nu e bine să mai aibă pisma între sine.

Atunci, cei doi fraţi îşi aduseră aminte de blestemul mamei lor,
şi aşa Ştefan chemă pe frate-său la sine pentru a se împăca la olaltă.

Văzând mama lor că, deşi târziu, totuşi se iartă unul pe altul,
se îndură a le uşura în câtva blestemul, şi aşa ceru dela smeii din ceea lume,
ca ne ambii fraţi să-i prefacă în două păsări; apoi, Ştefan să rămâie în lumea
cea nouă, iară Cucu să fie dus în lumea cealaltă, la tatăl său și mama sa.

Aceasta se’ntâmplă numai decât. Acel Ştefan pasărea dela noi, care canta «Cucu! Cucu!» şi atunci strigă pe frate-său din ceea lume; iară acela de acolo răspunde «Ştefan! Ștefan!». Adică se strigă unul pe altul.”

by Carmen Saeculare

CALENDAR POPULAR – BUNA VESTIRE. ZIUA CUCULUI.

Buna
Vestire sau Blagoveştenia este ziua când Biserica creştină
prăznuieşte vestea adusă Fecioarei Maria de Arhanghelul Gavril că
va naşte Fiul fără înaintaşi, Iisus Hristos. Sărbătoarea,
situată în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară, când
sosesc rândunelele şi începe cucul a cânta, este numită în
Calendarul popular şi Ziua Cucului. La Blagoveştenie se efectuau
acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă
casă, a insectelor şi omizilor din livezi: afumarea cu tămâie şi
cârpe arse a clădirilor, curţilor şi vitelor (Transilvania,
Banat); producerea zgomotelor de care să se sperie forţele malefice
prin tragerea unui clopoţel legat de picior (Transilvania) sau
lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor în grădini şi
livezi; scoaterea din lăzi a straielor şi a ţesăturilor la
aerisit.

Fertilitatea
în noul an era invocată prin stropitul rădăcinii prunilor cu
ţuică şi ameninţarea pomilor fructiferi cu securea că vor fi
tăiaţi dacă nu rodesc; prin Banat şi Transilvania se altoiau
pomii în livezi.

Ziua
fertilităţii divine, Blagoveştenia era considerată neprielnică
pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor: nu se puneau
cloştile sau se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies
pui; vacile nu se duceau la taur; nu se semăna porumbul (Moldova,
Bucovina).

Pretutindeni
ziua era un timp favorabil pentru aflarea norocului şi rodului
pomilor fructiferi, pentru previziuni meteorologice. Femeile
strângeau apa provenită din neaua netopită pentru a fi folosită
în practicile de medicină şi cosmetică populară.

by Carmen Saeculare

DATINI, CREDINȚE ȘI SĂRBĂTORI POPULARE, ALEXIILE

În calendarul creștin-ortodox, ziua de 17 martie este dedicată sărbătoririi
Sfântului Alexie (Moș Alexă, Alexiile, Alexa cel Cald, Alesiu, Alexe Boji sau
Bojiile), omul lui Dumnezeu. Unele legende populare spun că Alexie, un fecior
de împărat, era tare blajin. Venindu-i vremea însurătorii, se căsătorește, dar,
imediat după cununie, fuge a de la curte, alegând calea călugăriei. După mulți
ani, se reîntoarce la părinții săi, doar că aceștia îl recunosc după ce Alexie
moare. Se spune că, mai multe zile la rând, clopotele au sunat singure, iar
lumânările au stat în aer, suspendate, împrejurul său. Astfel că, de atunci,
credincioșii l-au asociat pe Alexie ca fiind „omul lui Dumnezeu".

În credința strămoșilor noștri, sărbătoarea de pe 17 martie reprezenta un
important prag calendaristic. Alexa cel Cald fiind socotit stăpânul șerpilor,
care acum se trezesc la viață, după ce stăpânul lor le descuie pământul,
pregătindu-l pentru arătură, pământ încuiat la începutul toamnei precedente, de
Adormirea Maicii Domnului, tot de către Alexe).

În credința străveche românească, șarpele era foarte prețuit. Șarpele
casei, se zice, apăra căminul românului creștin de farmece, blesteme și de
duhuri rele. Numit și „ceasornicul casei", el purta noroc locuinței și
celor din ea. Un cămin fără un astfel de șarpe era considerată necurată.

Se zice că cine vede în această zi de 17 martie un șarpe trebuie să se
abțină a-l omorî, altfel își va atrage ghinionul unei mari cumpene în anul
respectiv.

Revenind la ziua lui Alexe, se spune că, prin intermediul broaștelor, în
această zi de 17 martie, se poate prevedea cât de lungă va fi primăvara: dacă
broaștele sunt auzite a orăcăi înainte de sărbătoarea luii Alexe, primăvara va
fi lungă, iar dacă ele vor cânta pentru prima dată în această zi, vor urma zile
calde.

(informații culese din lucrarea etnografului Marcel Lutic, „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată", editura Fundației Academice
AXIS, Iași, 2006)

by Carmen Saeculare