Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ – Miercuri, 6 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

Miercuri, 6 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

SEARĂ DE BLUES  

BLUE DROPS

Soliști : BERTI BARBERA  

             NICU PATOI   

Blue Drops se deschide către public. Cel
mai bun produs de blues acustic apărut până acum în România, din partea a doi dintre
cei mai titrați muzicieni: Berti Barbera și Nicu Patoi. Mai multe
instrumente, stiluri și stări, doar doi artiști, o singură lume, aceea a
sunetelor sincere și bine articulate. O delectare pentru orice iubitor de
specialități muzicale, o bucurie pentru oricine primește divertismentul de
calitate și arta muzicală cu deschidere. O performanță la nivel mondial.

„Nu suntem americani. Nu am vizitat
această țară până acum, dar am ascultat-o pe tot parcursul vieții. Nu suntem nici «maeștri» văduviți de adulație, dornici de
a demonstra măreție plebei. De ce blues, totuși, dacă nu suntem americani și nu
am respirat niciodată aerul de acolo? Pentru că este muzica pe care o percepeți
imediat, în timp ce noi putem da totul ca muzicieni. Pentru că prin emoții puternice,
dureri de cap și inimă, dezamăgiri și revelații am trecut toți, dar poate nu am
avut aceeași ocazie de a fi sinceri.

Suntem ca apa atinsă de o picătură albastră, infuzând muzica pe care o
articulăm cu pasiune, prin dinamica emoției care ia atât de multe forme, în
atât de multe feluri, de atât de multe ori. Blues-ul e cât se poate de real,
forma lui simplă oferă libertate expresiei, ne dă ușurința de a fi direcți,
intenși și coerenți, mai ușor de înțeles. Piesele sunt diferite, pentru că noi
suntem diferiți, sunt atâtea tipuri de blues pentru că există multe tipuri de
oameni. Acesta este omagiul nostru adus muzicii care a venit ca un sprijin în
multe momente dificile de-a lungul vieții, este lumea noastră reală, locul în
care putem fi noi înșine. Fiecare piesă are propria estetică, primind o
abordare care ne-a făcut să studiem stiluri și tehnici, pentru o muzică limpede
și vie.”

BERTI BARBERA

NICU PATOI si BERTI BARBERA

Este cunoscut ca un artist cu un stil aparte, care acoperă o arie variată
de stiluri musicale, de la Jazz, trecând prin Blues, spre muzica Rock. Născut
la Rădăuți (Suceava), în 27 ianuarie 1972, Berti Barbera descoperă lumea
muzicii de mic copil. Rând pe rând, până în anii studenției, ia contact cu
chitara, cu tobele, muzicuța, în același timp consolidându-și stilul vocal.

„Momentul «Taverna» mi-a adus cea mai largă expunere, ajutându-mă să
folosesc ceea ce am învățat până în acel moment și să cunosc cea mai mare parte
a oamenilor valoroși din jurul meu. De asemenea, cele două turnee alături de
«Timpuri noi», anul în care am fost împreună cu «Proconsul» și proiectele alături
de «Platonic Band», «4Given» sau «13» mi-au dat ocazia de a folosi aproape tot
arsenalul acumulat până atunci.”

NICU PATOI

A mai cântat (alături de Berti Barbera) la „Vacanţe Muzicale”, este
unul dintre puţinii chitarişti autohtoni cu polivalenţă stilistică remarcabilă.
Construieşte sonorităţi surprinzătoare, indiferent de genul pe care îl
abordează. Este un muzician rafinat, apreciat pentru proiectele sale
artistice, un „trotter” al stilurilor adaptate chitarei.


Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ – Joi, 7 iulie 2022 Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 18:00

Joi, 7 iulie 2022 – Sala Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, ora 18:00   

CONCERT
ROMANIA UNIVERSALIS

Soliști: DIANA JIPA - vioară

ȘTEFAN DONIGA - pian 

În program:

George
Enescu - Impromptu concertant pentru vioară și pian;

Walter
Mihail Klepper - Sonatina pentru vioară și pian;

Eugen
Doga - Balada pentru vioară și pian;

Hilda
Jerea - 4 dansuri populare românești;

Theodor
Rogalski - Balada pentru vioară și pian;

Mihail
Jora - Mica suită op. 3 pentru vioară și pian;

Alfonso Castaldi
- Elegia (versiune pentru vioară și pian de Diana Jipa și Ștefan
Doniga);

Béla
Bartók - 6 dansuri populare românești.

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga formează
unul dintre cele mai de succes duo-uri din muzica românească actuală. În cinci
ani de colaborare, cei doi tineri muzicieni au publicat două compact discuri și
au prezentat peste 250 de concerte în 20 țări de pe 4 continente și 40 de orașe
din România, au organizat mai mult de 25 de turnee și proiecte comune și au
publicat în mediul virtual peste 50 de materiale, de la videoclipuri la lung
metraje, toate axate pe promovarea muzicii clasice românești. Numai în ultimii
doi ani, aceste proiecte au totalizat peste 2.500.000 de vizualizări pe
platformele social-media și au atras o serie de compozitori care creează
lucrări special pentru cei doi muzicieni.

DIANA JIPA

DIANA JIPA

Calităţile muzicale ale violonistei Diana Jipa au fost
recunoscute de la o vârstă fragedă, debutând ca solistă la doar 10 ani alături
de orchestra Filarmonicii din Braşov. A devenit în scurt timp o prezenţă
constantă pentru majoritatea scenelor de concert din România. A susţinut
concerte şi recitaluri în numeroase ţări din Europa şi Asia, iar în anul 2005 a
reprezentat România în concertul organizat la Bruxelles, cu ocazia semnării
Tratatului de Aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană.

Diana Jipa a fost prezentă pe scenele unor importante
festivaluri muzicale, precum Festivalul Muzicii Româneşti - ediţia a XVI-a,
alături de Filarmonica „Moldova” din Iaşi, Festivalul
Internaţional „George Enescu” - ediţia a XVIII-a, de
asemenea alături de orchestra Filarmonicii ieşene, precum și în ediția din
2019, împreună cu pianistul Ștefan Doniga.

A participat la cursuri de perfecţionare susţinute de
maeştrii Ştefan Gheorghiu, Wolfgang Marschner, Nataly M. Fichtengoltz, Petru
Munteanu, Alexandru Gavrilovici, Sherban Lupu, Anatoly Resnikovsky, Rudolf
Koelman, Isaac Schuldman, Krzysztof Wegrzyn, dezvoltându-şi un repertoriu
deosebit de vast.

Diana Jipa este doctor al Universităţii Naţionale de
Muzică din Bucureşti, instituţie la care a obţinut diplomele de licenţă şi de
master cu tema „Cele 6 sonate pentru vioară solo de Eugène Ysaÿe”, la clasa
reputatului violonist şi profesor Florin Croitoru.

ȘTEFAN DONIGA

ȘTEFAN DONIGA

Pianistul Ştefan Doniga a colaborat cu cele mai importante
instituţii muzicale din România şi a susţinut concerte şi recitaluri în peste
20 de ţări. În parteneriat cu Institutul pentru Muzică de la Haga şi cu
Orchestra Filarmonicii Janaček din Ostrava (Cehia), a realizat, pentru casa
olandeză de discuri „Brilliant Classics”, prima înregistrare mondială a
concertelor pentru pian şi orchestră numerele 2 şi 3 de Serghei Bortkiewicz,
partituri descoperite recent, după aproape 90 de ani de la compunerea lor. Alte
premiere, de astă dată pentru scenele din România, au fost reprezentate de
înregistrarea LIVE a integralei mazurcilor pentru pian, de Alexandr Skriabin,
de interpretarea şi imprimarea versiunii complete a Suitei a II-a pentru pian,
de Remus Georgescu şi de realizarea, împreună cu violonista Dian Jipa, a unui
compact disc cu compoziţii semnate de Dinu Lipatti. A realizat imprimări în
compania Orchestrei de Cameră Radio precum şi ca invitat al cvartetului
slovaco-finlandez „Tangazzi”, pentru producţia unui disc
dedicat creaţiei lui Astor Piazzolla.

În domeniul muzical, Ştefan Doniga desfăşoară o activitate
amplă, alături de apariţiile scenice numărându-se realizarea unor cicluri de
emisiuni muzicale pentru posturile culturale naţionale de radio şi televiziune,
realizarea de ilustraţie muzicală pentru piese de teatru, conceperea de
scenarii de teatru şi balet, traducerea şi publicarea de cărţi din domeniul
artistic precum şi o bogată activitate managerială care include înfiinţarea şi
conducerea artistică timp de opt ani a Filarmonicii din Giurgiu şi coordonarea
de proiecte culturale în România şi peste hotare.


Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ – Joi, 7 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

Joi, 7 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

ATHENAEUM BRASS QUINTET  

În program, lucrări ale compozitorilor
Georges Bizet, J. Strauss, Paul Desmond, Carlos Gardel, Lew Pollack, Leroy
Anderson, Freddie Perren, Leslie Pearson, Astor Piazzolla, Henry Mancini,
Michael Jackson.

ATHENAEUM BRASS QUINTET  

Este o formație camerală înființată în
anul 2003, un ansamblu special și interesant în care stau alături instrumente
de suflat din alamă – trompetă, corn, trombon și tubă – pe care le mânuiesc, cu
talent, virtuozitate, sensibilitate și umor, instrumentiști din Orchestra
simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, din Orchestra Națională Radio și
de la Opera Natională București. 

Athenaeum Brass Quintet abordează un
repertoriu foarte bogat și divers, care cuprinde partituri de la baroc la jazz
și pop, desigur rearanjate pentru cvintet de alamă. Muzicienii au
susținut numeroase concerte camerale atât în țară cât și în străinătate.

Athenaeum Brass Quintet a participat în
diverse proiecte educative, cum au fost concertele educative organizate în
Bucuresti („Clasic e fantastic” (la Ateneul Român).

În anul 2017, formația a lansat primul C.D.
care conține colinde românești și internaționale, intitulat „The Magic of
Christmas”. Trei ani mai târziu, în 2020, ansamblul muzical bucureștean a
lansat un nou album, intitulat „Classical Treasures”.


Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ – Vineri, 8 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

Vineri, 8 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

SYMPHONIC SHOW - CONCERT DACIKA

În program:

1. Aşa-i românul 11. Tezaur folcloric 
2. Barbu Lăutaru 12. Sun Dance  
  3. Tudoriţo, nene  13. Târgoviştea
4. A New Morning 14. Tears of Autumn
5. Imn de luptă 15. Cine iubeşte
6. Night Ritual 16. Lie, ciocârlie
7. Flutaka 17.Mociriţă cu trifoi
8. Ale, Alo      18. Balada pentru vioară (George Enescu)
9. Unde e ea? (Unde e Târgoviştea) 19. Rapsodia a II-a (George Enescu)
10. Balada lui Porumbescu     20. Tribal Enescu (Ciocârlia)  

Dacika este un concept muzical original, impresionant prin capacitatea de a transmite publicului emoţia puternică şi inconfundabilă a specificului naţional românesc și a înţelegerii spaţiului cultural din care această muzică provine. Proiectul adaptează filonul tradițional al muzicii românești la necesitățile de expresie moderne, transformând temele cele mai cunoscute din muzica folclorică autohtonă în valori de nivel internațional. 

Creatorul conceptului este compozitorul și orchestratorul Mihai Toma,
unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români din spațiul New Age la
nivel mondial. Prelucrările
incluse în proiectul Dacika sunt realizate într-un limbaj muzical modern
și atractiv, în același timp caracterizat de o deplină decență, păstrând un
echilibru rar întâlnit în muzcia actuală între energia unui show de muzică
electronică și profesionalismul rafinat.

Efectul acestei muzici asupra publicului
este de fiecare dată unul impresionant, ascultătorul fiind fascinat de
spectaculozitatea efectelor sonore, de spaţialitatea neaştepată pe care
încadrarea sonorităţilor electronice o conferă temelor folclorice arhicunoscute
cu ajutorul fluierului, taragotului, naiului, viorii, pianului şi sintetizatoarelor.

Repertoriul spectacolului cuprinde mai multe categorii de piese
muzicale:teme folclorice româneşti celebre, muzică folclorică solemnă, muzică
românească de factură cultă, melodii originale de inspirație folclorică.


Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ - Sâmbătă, 9 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

Sâmbătă, 9 iulie 2022 – Piața Turnului, ora 21:00

GALĂ
DE OPERETĂ  

Teatrul
Naţional de Operetă „Ion
Dacian”
București 

Dirijor:
CONSTANTIN
ADRIAN GRIGORE

Soliști:
BIANCA
IONESCU-BALLO
,

DOINA
SCRIPCARU,

GABRIELA
DAHA,

DANIELA
BUCȘAN,

GEORGE
VÎRBAN,

ANTON
ZIDARU,

ȘTEFAN
POPOV,

MARIUS
MITROFAN,

OREST PÎSLARIU-RANGHILOF.

În
Program: duete din operete și musicaluri celebre de: Emmerich
Kalman, Franz Lehar, Johann Strauss, Gherase Dendrino, Florin
Comișel, Andrew Lloyd Webber, Mitch Leigh, Richard Rodgers, Leonard
Bernstein, Jerry Bock.

CONSTANTIN ADRIAN GRIGORE

CONSTANTIN ADRIAN GRIGORE

În
perioada studiilor urmate în ţară, apoi în Polonia, la Academia
de Muzică „Karol Lipinski”, dirijorul Constantin Grigore a
beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi: Horia
Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galati, Marek Pijarowski.

A
susţinut concerte la pupitrul unor orchestre importante, atât din
ţară (Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George
Enescu”, Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Cameră Radio,
Orchestra Națională Radio, Filarmonica de Stat „Moldova”
din Iași, Filarmonica de Stat „Banatul”
din Timișoara”, Filarmonica de Stat „Oltenia”
din Craiova, Filarmonica „Ion
Dumitrescu” din Rm. Vâlcea, Filarmonica „Paul
Constantinescu” din Ploiești, Filarmonica de Stat din Piteşti,
Filarmonica de Stat din Sibiu, Filarmonica de Stat din Oradea,
Orchestra Teatrului „Nae
Leonard” din Galaţi, Orchestra Teatrului de Operă și Balet „Oleg
Danovski”, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă și Muzical
din Bucureşti) cât şi de peste hotare.

Este
unul din membrii fondatori și dirijorul orchestrei „Camerata
Regală”, cu care a susținut numeroase concerte în Romania, dar
și in Albania, Republica Moldova, Germania și Polonia.

A
colaborat cu soliști de renume ai scenei muzicale, precum: Gabriel
Croitoru, Nicolae Licareț, Florin Croitoru, Rebekka Hartmann, Daniel
Podlovschi, Florin Ionescu-Galați, Aura Twarowska, Teodor Ilincăi,
Cristian Mogoșan, Irina Iordăchescu, Sergi Gimenez Carreras,
Katarzyna Dondalska, Ștefan Ignat, Ana Maria Donose, Cristina
Anghelescu, Ioana Cristina Goicea, Josu de Solaun, Dana Borșan,
Raluca Ouatu, Zlatomir Fung, Tina Munteanu, Cristian Sandrin, Laura
Nicorescu, Anna Mirescu, Wictor Kociuban, Piotr Banasic, Alessandro
Safina sau Corul Național de Cameră „Madrigal”.

Constantin
Grigore a primit numeroase premii şi distincţii. Ca șef de
promoţie al UNMB a primit premiul fundaţiei „Fraţii Bucovineni”
(2006), Premiul I la Concursul de interpretare „Garabet Avachian”.

În
perioada 2017-2018 a fost consultantul artistic al Filarmonicii de
Stat din Sibiu.

În
prezent, Constantin Grigore este dirijorul principal al Orchestrei
Camerata Regală și
al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion
Dacian” din București.

BIANCA
IONESCU-BALLO

BIANCA IONESCU-BALLO

Din
anul 1982 până în prezent este prim-solist, artist liric în
cadrul Teatrului Național de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”,
din anul 2018 desfășurând și activitate de manager al aceleiași
instituții.

Pe
parcursul acestei perioade a interpretat roluri principale din
„Mam’zelle Nitouche”, „Secretul lui Marco Polo”, „O
noapte la Veneția”, „Sânge vienez”, „Liliacul”,
„Voievodul Țiganilor”, „Paganini”, „Poveste din cartierul
de Vest”, „Vila cu iluzii”, „Lăsați-mă să cânt”,
„Frumoasa Elena”, „Bal la Savoy”, „Rosemary”, „Văduva
veselă”, „Floarea din Hawaii”, „Contesa Mariza”,
„Logodnicul din lună”, „Rebecca”, „Paris, mon amour”,
„London - A New Story”, „Parfum de femeie”, „Bonjour, Bonne
Nuit, Paris!”.

A
colaborat cu numeroase filarmonici din țară, dintre care amintim:
Filarmonica din București, Sibiu, Bacău, Târgu Mureș, Satu Mare,
Brașov, Botoșani, Ploiești.

În
1986 și 1987 joacă în filmele ,,Cucoana Chirița” și ,,Chirița
în Iași”, regia Mircea Drăgan, având totodată roluri alături
de Draga Olteanu Matei, Dem Rădulescu și Ștefan Tapalagă.

În
perioada 1994-2005 este dirijoarea corului de copii ,,Minisong” /
,,Ministars”. După dispariția dirijorului Ioan Luchian Mihalea, a
preluat conducerea corului de copii, cu care a efectuat turnee
(Belgia, Franța) concerte și înregistrări: „Joy to the world”
(L.P. casa Eurostars, colinde de Crăciun), „O, brad frumos”
(CD, casa Electrecord), „Supercalifragilistic” (CD casa
Electrecord)

Activitatea
sa artistică include și turnee în stăinătate, astfel:
Statele
Unite (1991, 1997) Italia (1991, 1993, 1995, 2006, 2007), Germania
(1994, 2001, 2002), China (1996), Japonia (2000, 2002), Israel (1995,
1996, 2000, 2010, 2014), Kiev (2012).

În
anul 2019 finalizează cursuri de Master în canto la Institutul
,,Luigi Boccherini”
din Lucca, Italia.

DOINA
SCRIPCARU

DOINA SCRIPCARU

Doina
Scripcaru a urmat cursurile Școlii de Muzică din Ploiești, Liceul
de Muzică „George Enescu” din București și Conservatorul de
Muzică „Ciprian Porumbescu”. A studiat, cu prof. Magda
Ianculescu, arta liedului, repertoriul vocal-simfonic, opera și
opereta. În anul 1986, pleacă în Italia cu o bursă de studii,
fiind imediat remarcată în concerte, pe scene din Torino, Milano,
Udine și Padova.

Își
găsește adevărata vocație la Teatrul de Operetă din București,
unde, începând cu anul 1997, devine primadonă și interpretează
roluri ca: Saffi din „Voievodul țiganilor”, Rozalinda din
„Liliacul” de Johann Strauss-fiul, Hanna Glavari din „Văduva
veselă”, Liza din „Țara Surâsului”, Ana Eliza din „Paganini”
de Franz Lehár, Berta din „Lăsați-mă să cânt” de Gherase
Dendrino, Geta din „Fântâna Blanduziei” de Cornel Trăilescu,
Contesa Maritza din opereta cu același nume de Emmerich Kálmán,
Laya „Floarea din Hawaii” de Paul Abraham, Elena din „Frumoasa
Elena” de Jacques Offenbach, Victoria din „Victoria și-al ei
husar” de Paul Abraham.

Participă
la numeroase turnee în Italia, Germania, Austria, Rusia, Franța,
Elveția, dar și din țară, colaborând cu Filarmonicile din Târgu
Mureș, Ploiești și Iași.

GABRIELA
DAHA

GABRIELA DAHA

Gabriela
Daha a absolvit Liceul de Artă și Academia de Muzică „George
Enescu” din București. Activitatea profesională include
colaborări cu posturi de radio și televiziune naționale și
internaționale, dar și cu Opera Comică pentru Copii, în prezent
fiind angajata Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion
Dacian”.

Repertoriul
de operă comică include roluri din: „Il Signor Bruschino” de
Gioachino Rossini, „Directorul de Teatru” de W.A. Mozart sau
„Telefonul” de Gian Carlo Menotti. În operetă a dat viață
unor personaje ca: Liza din „Contesa Maritza”, Adela din
„Liliacul”, Jaqueline din „Suzana”, Cristinel din „Vânzătorul
de păsări”, Sikima din „Țara Surâsului”, Bessy din „Floarea
din Hawaii”, Țic-Țic din „Micuța Dorothy”, Miryna din
„Lysistrata”, Suzănica din „Lăsați-mă să cânt”, Minnie
din „Hello, Dolly!”, Arsena din „ Voievodul țiganilor”,
Klarken din „La calul bălan”.

DANIELA
BUCȘAN

DANIELA BUCȘAN

Daniela
Bucșan, este o tânără soprană din Republica Moldova. A absolvit
Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” și Colegiul de muzică „Ștefan
Neaga” din Chișinău, unde a studiat vioara, la clasa Valentinei
Panfil și Liliana Bobeică și canto cu Valentina Borodin și Jana
Vdovicenco. Și-a continuat studiile la Universitatea Națională de
Muzică din București, în urma bursei acordate de statul român în
2013. În primii doi ani de licență a fost studenta regretatei
Eleonora Enăchescu. În present, este absolventa Facultății de
Interpretare, Specializarea Canto, Master, clasa doamnei Claudia
Codreanu.

Având
o bogată paletă interpretativă, s-a afirmat la diverse concursuri
ca: „Le Grand Prix de l’Opera” București, Concursul
Internațional de Duo „Suzana Szörenyi” și în diverse concerte
și recitaluri, atât în cadrul facultății, cât și pe scenele
Ateneului Român, Sălii Radio, Muzeului „George Enescu” și a
Palatului „Șuțu”.

Apariții
recente în spectacolele „O noapte la Veneția”, „Motanul
Încălțat”, și „Bastien și Bastienne”, în cadrul
colaborării cu teatrul Opera Comică pentru Copii. Ca angajată a
Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” se
afirmă în majoritatea spectacolelor: „Victoria și al ei husar”,
„Povestirile lui Offenbach”, „ O noapte la Veneția, o noapte
la Viena”, „Călătorie în lumea filmului și a musicalului”,
„Liliacul”, „Dacika”, „Kiss Me Kate”, „Candid”.

GEORGE
VÎRBAN

GEORGE VÎRBAN

Tenorul George
Vîrban
 s-a
născut pe 6 iulie 1994, la Tulcea. Și-a început studiile muzicale
în 2009, la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, Secția
Canto Clasic, clasa de canto a prof. Rodica Koler, continuând să se
perfecționeze la Universitatea Națională de Muzică București,
unde a absolvit ciclul de Licență și Master în 2019, având-o ca
mentor pe soprana Mariana Colpoș. Debutul său internațional a fost
în 2016 la Teatrul de Operă din Saransk, Rusia, în rolul lui
Lensky din Evgheni Onegin de Ceaikovski.

A
câștigat premii la concursuri vocale precum: „Vox Artis”
Sibiu-România, „George Enesco” Paris-Franța, „Virginia Zeani”
Tg. Mureș, „Jeunes Espoirs” Avignon-Franța, „Sabin Drăgoi”
Timișoara-România.

Din
2013 până în 2015, a câștigat bursa națională „Tinere
Talente” a Fundației Regale Margareta a României, cel mai bun
program pentru tinerii muzicieni din România.

Între
2017-2019 a fost solist al Teatrului de Operetă și Musical „Ion
Dacian” din București și al Operei Naționale București, unde a
cântat roluri precum: Nemorino, Fenton, Beppe, Alfred, Koltoy, Graf
Edward.

Ca
invitat, a cântat la teatre și săli de concerte, precum: „Harbin
Concert Hall”, „Opera Grand Avignon”, Opera Națională
Română Cluj-Napoca, „Shanghai Concert Hall”, „Cheboksary
Opera Theatre”, „Berlin Konzerthaus”. 

Între
anii 2019-2021, a fost solist al prestigiosului Opera Studio al
Operei de Stat din München. 

ANTON
ZIDARU

ANTON ZIDARU

A
absolvit Academia de Muzică din București, Facultatea de
Interpretare, secția Canto. Din anul 2000 este solist al Teatrului
de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Repertoriul său include
spectacole ca „Floarea din Hawaii” (Locotenentul Stone),
„Liliacul” (Gabriel von Eisenstein), „Silvia” (Edwin),
„Hello, Dolly!” (Barnaby), „Fântâna Blanduziei” (Galus),
„Lăsați-mă să cânt!” (Schumaher), „Povestirile lui
Hoffmann” (Florestan), „Văduva veselă” (St. Brioche),
„Vânzătorul de păsări” (Stanislas), „Kiss
me, Kate!” (Harrison Howell), „Candid” (Pangloss).

ȘTEFAN
POPOV

ȘTEFAN POPOV

A
absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, în
1991. Între 1983 și 1985 a fost artist liric la Teatrul de Operă
din Sliven, Bulgaria. A participat la numeroase concursuri
internaționale de profil. Până în prezent a obținut o serie de
premii care i-au atestat valoarea profesională. Din 1992, este
solist al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Pentru
activitatea sa a fost distins cu: Premiul de Excelență pentru
interpretare (1999) și Premiul „Ion Dacian” pentru activitate
(2004).

A
avut numeroase colaborări cu teatre din țară și din străinătate,
cu Filarmonica din București, cu Radioteleviziunea Română și
turnee în: Italia, Germania, Elveția, Portugalia, Cipru, Olanda,
Ucraina, Ungaria și Egipt.

Repertoriul
său cuprinde arii din operă, operetă și lucrări din domeniul
vocal-simfonic. Printre rolurile interpretate se numără: Danilo din
„Văduva veselă” de Franz Lehár, Falke din „Liliacul” de
Johann Strauss, Homonay din „Voievodul țiganilor” de Johann
Strauss, Papacoda din „O noapte la Veneția” de Johann Strauss,
Tassilo din „Contesa Maritza” și Feri din „Silvia” de
Emmerich Kálmán, Jim Boy și Lt. Stone din „Floarea din Hawaii”
de Paul Abraham și Capulet tatăl din musicalul „Romeo &
Julieta” de Gérard Presgurvic, Henry Higgins din musicalul „My
Fair Lady” de Frederick Loewe.

MARIUS
MITROFAN

MARIUS MITROFAN

A
fost admis în anul 1998 la Facultatea de Interpretare - Secția
Canto, din cadrul Universității Naționale de Muzică București,
la clasa prof. univ. Iulian Băiașu, facultate pe care a absolvit-o
în anul 2003, la clasa prof. univ. dr. Eleonora Enăchescu.

A
debutat pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion
Dacian” în anul 2003, cu rolul Feri din opereta ,,Silvia” de E.
Kalmann, susținând cu această ocazie examenul de absolvire a
Facultății de Interpretare. Anterior, a absolvit cursurile
Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul
Universității Politehnice București.

A
urmat cursurile Masterclass - Canto în cadrul Fundației Culturale
„Pro Arte” Viena.

Pe
scena Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” a
interpretat rolurile: Colonelul Homonay din opereta „Voievodul
Ţiganilor” (J. Strauss), Locotenent Stone din opereta „Floarea
din Hawaii” (P. Abraham), Prințul Leopold Maria din opereta
„Silvia” (E. Kalmann), Ambasadorul John Cunlight din opereta
„Victoria și-al ei husar” (P. Abraham), Feri din opereta
„Silvia” (E. Kalmann), Locotenent Chasuble din musicalul „Mein
freund Bunbury” (G. Natschinsky), Poetul din spectacolul de
șansonete „Bonjour, Bonne Nuit, Paris”, Frank din opereta
„Liliacul” (J. Strauss), Colonel Pickering din musicalul „My
Fair Lady” (Fr. Loewe), Pangloss din opereta „Candid” (L.
Bernstein).

OREST
PÎSLARIU-RANGHILOF

OREST PÎSLARIU-RANGHILOF

Bas-bariton,
absolvent al Academiei de Muzică București, la clasa maestrului
Hero Lupescu, al cursurilor de masterclass cu Toma Popescu, Theodore
Coresi, Mariana Nicolesco, Alfredo Mariotti și
Virginia Zeani.

În
prezent, este prim-solist al Teatrului Național de Operetă și
Musical „Ion Dacian”. A cântat în compania unor soliști de
prestigiu, precum: Ruxandra Donose, Anooshah Golesorkhi, Iano Tamar,
Natalia Ushakova, Julia Novikova, Gustavo Porta.

A
interpretatat roluri de operă, precum: Don Pasquale, Zaccaria
(„Nabucco”), Leporello („Don Giovanni”), don Alfonso („Cosi
fan Tutte”), don Bartolo („Bărbierul din Sevilla”), Ramfis
(„Aida”), Dulcamara („Elixirul dragostei”), Uberto („La
serva padrona”); de operetă, precum: Alfred P. Doolittle („My
Fair Lady”), Zetta („Văduva veselă”), Frank („Liliacul”),
Pimpinelli („Paganini”), Jupan („Voievodul țiganilor”).

A
avut colaborări internaționale în Statele Unite, Grecia, Italia,
Spania, Germania, Norvegia, India.

A
mai urcat pe scena „Vacanțelor
Muzicale” în anul 2004.


VIN VACANȚELE! CURS DE COMPOZIȚIE LA VACANȚE MUZICALE.

Între 3 și 9 iulie, sub patronajul Consiliului Județean Neamț, Centrul pentru Arte și Cultură „Carmen
Saeculare” organizează cea de a XLVII-a ediție a Vacanțelor Muzicale la
Piatra-Neamț. Vor fi, după doi ani de întrerupere cauzată de pandemie, șapte
seri pline cu muzică de cea mai înaltă calitate, organizatorii căutând să
satisfacă un număr cât mai mare de auditori. Publicul nemțean va avea putea
audia muzică camerală, simfonică, de jazz, tango, muzică electronică, iar seara
finală va aparține operetei, invitați fiind muzicienii de la Teatrul național de
operetă „Ion Dacian” București.

Ca noutate, la Vacanțe Muzicale vor răsuna pentru prima dată cântece
lăutărești. Deja celebrul Mihai Bogdan Simion va urca pe scena festivalului,
alături de trupa „Lăutarii de mătase”, venind cu un întreg program de muzică
lăutărească veritabilă.

În cadrul Vacanțelor de anul acesta se va desfășura, în perioada 3-7 iulie,
master-classul de compoziție. Ultima data când acest curs de măiestrie a mai
figurat în programul Vacanțelor Muzicale a fost în anul 1986, la ediția a XV-a.
Atunci, cursul de compoziție a fost coordonat de un nume greu al componisticii
românești, Miriam Marbé, avându-l
drept invitat de onoare pe celebrul compozitor român Roman Vlad, stabilit la
Roma. 

La ediția care va debuta pe 3 iulie, zece studenți ai instituțiilor de
învățământ muzical superior din țară vor participa la cursul de compoziție,
avându-i drept mentori pe dr. Diana Rotaru (București), dr. Alexandru Ștefan
Murariu (Cluj) și dr. Irinel Anghel (București).


CONCERT SIMFONIC

 

Sâmbătă, 6 iulie 2019, ora  21:00, Piaţa Turnului

SEARĂ DE OPERĂ

 ORCHESTRA SIMFONICĂ A OPEREI NAŢIONALE ROMÂNE CLUJ-NAPOCA

 

 Dirijor: Adrian MORAR

 Solistă: Anda Louise BOGZA (soprană, Opera de Stat Praga)

În program:

 Franz von Suppé – Uvertura din opereta Der Leichte Kavallerie

Christoph Willibald Gluck – Aria Divinités du Styx din opera Alceste

Georges Bizet – Prelude Act 4 din opera Carmen

Georges Bizet – Aria Habanera din opera Carmen

Jules Massenet – Aria Pleurez mes yeux din opera Le Cid

Giuseppe Verdi – Muzica de balet de la Marşul triumfal din opera Aida

Giuseppe Verdi – Aria Ritorna vincitor din opera Aida

Giuseppe Verdi – Aria Tacea la notte placida din opera Il trovatore

Giuseppe Verdi – Uvertura operei I vespri siciliani

Giuseppe Verdi – Aria Vieni, t’affretta din opera Macbeth

Alfredo Catalani – Aria Ebben! Ne andro lontana din opera La Wally

Josef Strauss – Ohne Sorgen! – Polka schnell

Johann Strauss fiul – Vergnügungszug, Polka schnell

Giacomo Puccini – Aria Vissi d’arte din opera Tosca

Giacomo Puccini – Aria O, mio babbino caro din opera Gianni Schicchi

OPERA NAŢIONALĂ ROMÂNĂ CLUJ-NAPOCA

Opera Naţională Română Cluj-Napoca, prima instituţie lirică a ţării, a luat fiinţă la 18 septembrie 1919, sub conducerea unor personalităţi artistice de marcă precum tenorul Constantin Pavel, dirijorul italian Egisto Tango, compozitorul Tiberiu Brediceanu, baritonul Dimitrie Popovici-Bayreuth. Au fost surmontate în decurs de câteva luni, dificultăţile legate de alcătuirea efectivă a unui ansamblu de operă.

Spectacolul inaugural a avut loc la 25 mai  1920, cu opera „Aida” de Giuseppe Verdi, sub conducerea dirijorului Alfred Novak, în regia artistică semnată de primul director al instituţiei - Constantin Pavel, cel care a fost şi primul interpret al rolului Radames. Este impresionantă activitatea noii Opere din chiar primele două stagiuni, totalizând nouăzeci şi nouă de reprezentaţii de operă, cincisprezece concerte simfonice, după cum menţionează afişele păstrate în arhiva Operei.

De la înfiinţare şi până în prezent, pe scena Operei Naţionale Române Cluj-Napoca au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operete şi balete din repertoriul universal, demonstrând o largă deschidere spre toate şcolile şi stilurile. Pe această scenă au fost interpretate peste patruzeci de creaţii româneşti, culminând cu „Œdipe” de George Enescu, „Meşterul Manole” de Sigismund Toduţă sau baletul cu cor „Luceafărul de Ziuă” de Tudor Jarda.

Prestigiul teatrului liric clujean a fost purtat şi peste hotare, datorită numeroaselor turnee internaţionale, precum şi a unor valoroşi solişti de înaltă ţinută artistică, formaţi la Cluj şi deveniţi nume de rezonanţă universală, precum: Alexandru Agache, Simona Noja, George Petean.

Adrian Morar

ADRIAN  MORAR

Parcursul artistic al dirijorului Adrian Morar reflectă o atentă preocupare pentru actul artistic concretizată  prin numeroasele concerte dirijate atât în ţară cât şi în China, Franţa, Elveţia, Grecia, Ungaria, Germania, Serbia, Spania şi Thailanda.

A urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a beneficiat de îndrumarea profesorilor Florentin Mihăescu - dirijat coral, Emil Strugaru şi Alexandru Fărcaş – canto, urmând apoi şi cursuri de masterat, alături de Aurel Stroe şi Victor Dumănescu.

A avut, totodată, prilejul de a participa la cursuri de dirijat ale unor remarcabili muzicieni, precum Peter Eötvös, Eri Klass, Eric Ericsson, Ton Koopman, Zoltán Pesko, Helmuth Rilling.

În anul 1994 a obţinut Premiul I al Concursului „Gheorghe Dima”, în anul 2002 a fost distins cu Premiul „Ludovic Spiess”, în anul 2009 cu Premiul „Lia Hubic”, iar in anul 2014 Premiul pentru interpretare oferit de revista „Actualitatea muzicală”.

În prezent este dirijor al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, unde a ocupat şi funcţia de director artistic, între 2013-2017. Adrian Morar colaborează cu operele din Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa, Craiova, Belgrad şi Bucureşti, aici ocupând şi funcţia de director artistic, între 2006-2007.

Adrian Morar susţine concerte alături de Orchestra Simfonică Naţională a Ucrainei, Orchestrele Naţională şi de Cameră Radio Bucureşti, precum şi alături de orchestrele simfonice ale Filarmonicilor din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Ploieşti, Botoşani, Braşov, Craiova, Târgu Mureş, Sibiu, Oradea, Satu Mare.

Anda Louise Bogza

ANDA-LOUISE BOGZA

Nume de rezonanţă internaţională, Anda-Louise Bogza, solista Teatrului National din Praga, este protagonista unei cariere strălucite, artista cântând pe scene cunoscute din Europa, Asia şi America.

De remarcabile succese s-au bucurat spectacolele sale cu rolurile Aida, Leonora,  Abigaille, Rusalka, Manon, Turandot, la Operele de Stat din Viena, Hamburg, Leipzig, Budapesta, Frankfurt, „Deutsche Oper Berlin”, „New Israeli Opera Tel Aviv” sau Tokio. A interpretat rolul Tosca  la prestigiosul Festival „Maggio Musicale Fiorentino”,la Opera de Stat din München (dirijor Zubin Mehta), la „Semperoper Dresda” (dirijor F. Luisi), la „Arena di Verona”, Teatrul  de Operă din Roma, „Teatro de la  Maestranza Seville”, „Volksoper  Viena”, Teatrele Naţionale din Bratislava, Bordeaux, Teatrele Regale din  Bruxelles şi Copenhaga.

A obţinut premiul „Thalia” pentru interpretarea rolului Minnie din opera pucciniană „Fata din FarWest". A câştigat Premiul I şi Premiul Publicului la Concursul Internaţional de Canto de la Vienna. A interpretat  creaţii vocal-simfonice  în săli de renume ca „Musikverein Viena”, „Festspielhaus Salzburg”, „Royal  Albert Hall” Londra, „Bruckmerhaus  Linz”, „Liederhalle Stuttgart”, Amfiteatrele din Madrid şi Dublin, Sala Radio Bucureşti, „Suntory  Hall” Tokio, Taipei.

Anda-Louise Bogza a realizat compact-discuri editate de „Arte Nova Classics” (Leonora din „Trubadurul”), Arii din opere italiene - CD-portret, „Decca” (Rosina /P . Haas). Are efectuate înregistrări TV: „Rusalka" / Dvořák, CD Lieduri.


CONCERT ANOTIMPURI

Vineri, 5 iulie 2019, ora 19:00, Teatrul Tineretului

 

CONCERT ANOTIMPURILE”

Solişti: Alexandru TOMESCU – vioară (România)

Sânziana MIRCEA pian (Italia)

Omar MASSA- bandoneon (Argentina)

În program:

Bach - Arie pe coarda sol (vioară şi bandoneon)

Haendel - Affetuoso din sonata in Re major (vioară şi bandoneon)

Beethoven – Duo în Do major (vioară şi bandoneon)

Massenet - Meditaţie (vioară şi bandoneon)

Kreisler - Preludiu şi Allegro (vioară şi bandoneon)

Porumbescu - Balada (vioară şi bandoneon)

Piazzolla - Cuatro Estaciones Portenas (vioară, pian şi bandoneon)

Alexandru Tomescu

ALEXANDRU TOMESCU

Născut în 1976, artistul întruneşte, în conştiinţa publicului, amprenta unei vocaţii şi a unui destin artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă şi, în plus, cu şansa de a cânta pe o vioară Stradivarius Elder Voicu, obiect de Patrimoniu național, Categoria Tezaur.

De la vârsta de şase ani, cântă acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale. Formaţia lui e desăvârşită, între 1995 şi 1999, la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. Obţine burse de studii în S.U.A. şi Elveţia, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001). În paralel participă la cursuri de perfecționare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers. Dintre numeroasele competiţii naţionale şi internaţionale câştigate menţionăm Concursul „Paganini“ (Genova, 1995), Concursul „Marguerite Long – Jacques Thibaud“ (Paris, 1999) şi Concursul „George Enescu“ (1999). A concertat sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur şi Valery Gergiev, Vasilii Petrenko, alături de pianişti precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli celebre ca Berliner Philharmoniker, Carnegie Hall, Concertgebouw, Théâtre des Champs-Élysées.

A înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, S.U.A. şi a realizat numeroase imprimări pe CD, dintre care se cuvin amintite „Alexandru Tomescu at Moscow” (cu concerte de Paganini şi Mendelssohn), „Romanian Piano Trio” (trei discuri cu lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail şi Răzvan Suma), „Simply Mozart” (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu) sau „Ad Libitum – Primus” (cvartete de Beethoven, Haydn, Sibelius, cu Alexandru Tomescu la vioara I).AlexandruTomescu este angajat al Radio România. De asemena, este solist concertist permanent de elită al Orchestrei Naţionale Radio – Bucureşti.

Este omul care a creat o revoluție în muzica clasică românească și organizează de 11 ani TURNEUL INTERNAȚIONAL STRADIVARIUS, proiect cultural realizat exclusiv cu fonduri private.

Sanziana Mircea

SÂNZIANA MIRCEA

Pianista Sânziana Mircea a concertat în Statele Unite ale Americii, Japonia, China şi Europa, pe scene precum „Carnegie Hall”, „Tokyo Metropolitan Theater”, „Harbin Concert Hall”, „Yangzhou Concert Hall”, „St Martin-in-the-Fields” Londra, „Cheltenham Town Hall”, Ateneul Român.

Anul 2016 a marcat lansarea CD-ul său de debut la Editura „Casa Radio”, intitulat „Nihil Sine Deo – Nimic fără Dumnezeu”, clasat pe locul trei în competiţia „Discul de muzică clasică al anului 2016”, organizată de Radio Romania Muzical.

Inregistrări live din concertele sale au fost difuzate în numeroase rânduri la B.B.C. Radio 3, Radio România Muzical, radiourile naţionale din Polonia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Grecia, Croatia, Slovacia.

Sânziana a obţinut diploma de licentă cu calificativul maxim la „Hochschule für Musik und Tanz” Köln (Germania) si diploma de masterat la „Guildhall School of Music and Drama” Londra, unde a fost admisă cu bursa integrală de studii oferită de „Steinway & Sons UK”. In paralel, pianista s-a perfecţionat la Accademia Pianistică Imola "Incontri col Maestro", din Italia.

A debutat pe scena Ateneului Român la vârsta de şapte ani și a susținut primul recital în S.U.A. la unsprezece ani. Au urmat turnee în S.U.A. la vârsta de 14 ani (Washington D.C., Chicago, Georgetown), în Japonia - la vârsta de 20 de ani - (Tokyo, Toyama, Okayama) și, cel mai recent, în China (Harbin, Dalian, Yangzhou, Nanjing, Wuxi).

De-a lungul timpului, pianista română a obținut numeroase premii în competiții naționale și internaționale, cel mai recent fiind Premiul de Debut la „Miami International Piano Festival Academy” (2016). În anul 2014 a devenit primul bursier român al „Van Cliburn Foundation & TCU School of Music”, SUA, fiind invitată să participe la „PianoTexas Festival & Academy”, în urma unor selecții extrem de riguroase la nivel mondial.

Tânăra pianista s-a aflat sub îndrumarea profesorilor Ronan O’Hora, Boris Petrushansky, Verona Maier, Olga Szel, Stela Drăgulin şi Elena Dumitrescu. De asemenea, a participat la numeroase cursuri de măiestrie cu mari personalități, precum pianiștii Aldo Ciccolini, Dan Grigore, Veda Kaplinsky, Dominique Merlet.

Omar Massa

OMAR MASSA

S-a născut în 1981 la Buenos Aires – Argentina. A început să înveţe pianul de la cinci ani, iar la şapte ani şi-a făcut debutul la Café Tortoni, o celebră casă de tango din Buenos Aires, cu muzică de Astor Piazzolla. La 12 ani a intrat la Conservatorul Naţional de Muzică, unde a studiat bandoneon cu mari profesori, precum Rodolfo Mederos, Marcos Madrigal şi Julio Pane. A fost, de asemenea, discipol al Maestrului Alejandro Barletta.

Unul dintre marile evenimente la care a participat a avut loc în martie 2011, când l-a acompaniat pe Placido Domingo în faţa unui public de 120.000 de oameni, la Buenos Aires, „Arena 9 de Julio”. Tot atunci a cântat cu soprana Virginia Tola şi Filarmonica din Buenos Aires şi a dirijat Ansamblul de bandoneon cu care Placido Domingo a decis să încheie concertul din Argentina.

Au urmat multe alte săli mari din Europa, Asia şi America, între care: „Lincoln Center” (New York – U.S.A.), „The National Concert Hall” (Dublin – Irlanda) şi „National Theatre La Castellana” (Bogotá – Colombia).

În afara repertoriului cult contemporan pentru bandoneon, Omar a abordat în concertele sale şi muzica barocă.

Activitatea sa de creaţie a dat roade prin mai multe lucrări pentru ansamblu, precum „Suite Patagonia” şi „Concertango”, din 2013.

Omar Massa susţine cursuri de masterclasses la bandoneon pe muzica lui Astor Piazzolla la „National Conservatory of Music”, „Higher School of Music and National Autonomous University of Mexico”.


CONCERT HORIA BRENCIU AND H.B. BAND

Vineri 5 iulie 2019, ora  21:00, Piaţa Turnului

CONCERT POP

HORIA BRENCIU & HB ORCHESTRA

 

Horia BRENCIU - voce

Cristi CREŢU – chitară

 Sergiu BERINDEI - tobe

Eduard NICOLAE - clape

Marius VĂDUVA - clape

Iulian CORLĂŢEANU - bas

Harvis CUNI PADRON - trompetă

Răzvan TRIFAN - saxofon

Antonio ALEXANDRU - trombon

Bianca SUMĂNARIU - backing

Alice BADEA - backing

HORIA BRENCIU

Este unul dintre cei mai longevivi, talentați și complecși artiști din România, care a trecut cu succes de la televiziune la actorie și la muzică de-a lungul unei cariere de peste 25 de ani.

S-a născut la 27 august 1972 la Braşov. A absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” din localitatea natală, iar apoi Academia de Teatru și Film din București.

Cum însuşi mărturiseşte: „am venit în Bucureşti cu două geamantane: unul plin de haine şi unul plin de speranţe, cu ambiţie şi multe vise. “

Își face debutul la numai 18 ani, în anul 1990, în trupa „Apropo”, pe vremea respectivă cântând la pian, și abia mai târziu remarcându-se vocal.

Prima apariție televizată a lui Brenciu a avut loc în vara lui 1993, în producția TVR „Concurs de seducție”, realizată pe litoral, la Costinești.

Discografia sa conţine, între altele, albumele: „Un băiat” (1995), „Totul e simplu!” (2003), „E vară iar” (2005), „Noua lună” (2008), „Fac ce-mi spune inima” (2012), „Inimă de piatră” (2013), „40+plus” (2014).


CLASSIC MEETS JAZZ

 Joi, 4 iulie 2019, ora 19:00, Teatrul Tineretului

 

CLASSIC MEETS JAZZ

  

ANSAMBLUL MUSICA VIVA

 Andreea BUTNARU – pian

Florin  MITREA - violoncel

Andrei THEODORU – clarinet

Fernando MIHALACHE – acordeon

În program:

George Gershwin – Trei preludii (aranjament Ioan Dobrinescu)

Nino Rota – Trio pentru pian, clarinet şi violoncel

Richard Galliano – Billie şi Giselle pentru acordeon solo

Fazil Say -  Black Earth şi Jazz Fantasy on Mozart pentru pian solo

Astor Piazzolla – Istoria Tango-ului (aranjament Ioan Dobrinescu)

 

ANSAMBLUL MUSICA VIVA”

Fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea, este gândit, conceput şi  realizat ca o manifestare dinamică a muzicii camerale clasice.

Pasiunea pentru muzica de cameră a dat naştere, de-a lungul celor mai bine de zece ani de la înfiinţare, unor proiecte de succes realizate în ţară şi in străinătate. Printre ele se numără CD-ul „O călătorie spre Secolul al XX-lea” (2017), producţie cu cele mai bune recenzii ale anului în „Actualitatea Muzicală”, recitalul „Brahmsiana” (2008), spectacolul sincretic „De ce îl iubim pe Eminescu” (2016-2017), proiectul de mare anvergură profesională „Beethoven – Integrala trio-urilor cu pian” (2011-2012) şi „Dialoguri musicale” (2013-2015).

În 2013 „Musica Viva” a fost unul din ansamblurile selectate de BBC Radio Classic să reprezinte Ziua României în transmisiunile Uniunii  Europene  de Radio, iar în 2017 se număra printre artiştii invitaţi la Festivalul „George Enescu.”

 Classic meets Jazz

Este în fapt un periplu exotic prin muzica a trei continente, cu ritmuri fierbinți şi armonii exotice, ce vor prinde viaţă pe instrumente clasice, într-un spectacol inedit, live, cu muzică de Astor Piazzolla, Richard Galliano, Fazil Say, George Gershwin şi Nino Rota.

Andreea Butnaru

 ANDREEA BUTNARU

Cu un palmares bogat la concursuri naţionale şi internaţionale, este câştigătoare a unor prestigioase burse şi selecţii – „DAAD Stipendium”, „Kyoto International Music Festival”. Pianista a cântat pe importante scene din România, Germania, Cehia, Belgia, Ucraina şi Japonia, a avut numeroase apariţii la posturi de radio şi televiziune - TVR, BBC Classic, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internaţional. A susţinut numeroase concerte transmise în direct pe canale audio-video din Europa şi din Canada. A iniţiat şi creat numeroase tematici concertistice şi camerale, împletite cu repertorii atât clasice cât şi inedite, aducând pe scenele româneşti un număr important de prime audiţii, precum şi spectacole în care muzica se împleteşte cu textul, mişcarea scenică, arta plastică.

Este iniţiatoarea concertelor camerale grupate sub tematica ansamblului, precum şi a recitalurilor educative numite „Dialoguri cu Muzică”, spectacole cu muzică şi povestiri care au adus pe scena Conservatorului din Bucureşti un număr din ce în ce mai mare de auditori.

Din anul 2008, Andreea  Butnaru împleteşte armonios activitatea solistică şi pe cea de creator al Ansamblului „Musica Viva” cu pedagogia, în calitate de lector universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Pentru activitatea profesională meritorie şi pentru promovarea şi susţinerea valorilor noastre muzicale pe scenele lumii, pianista a fost răsplătită cu titlul de „Artist de Onoare” al României, decernat în toamna anului 2005, cu ocazia participării sale la Festivalul „George Enescu” de la Berlin.

Florin Mitrea

FLORIN MITREA

„Tonul cald, pasional şi strălucitor“, „virtuozitatea în slujba actului artistic“ sunt, în opinia criticului Doru Popovici, o parte din calităţile interpretative ale violoncelistului Florin  Mitrea. Este membru al Orchestrei Naţionale Radio, ca de şef de partidă la violoncel şi, graţie talentului şi ţinutei profesionale, a fost invitat să reprezinte România la Paris, în cadrul evenimentelor organizate de UNICEF şi la Kyoto, în cadrul Expo 2005.

Violoncelistul a susţinut recitaluri în România, Germania, Italia, Spania, Cehia şi Japonia, toate cu succese răsunătoare. A fost premiat în ţară, dar şi în afara ei, solo şi în formaţii camerale. Printre reuşitele sale solistice se numără colaborarea cu dirijori şi muzicieni importanţi  ai momentului, precum Cristian Mandeal, Julien Salemkour şi Tiberiu Oprea sau violonistul Răzvan Hamza .

Florin Mitrea este co-organizator în realizarea cu succes a conceptului  „Musica  Viva”  şi unul dintre artiştii care se implică activ în educarea noii generaţii de muzicieni, prin atribuire de burse şi creare de cursuri de perfecţionare, în colaborare cu Fundaţia „Calea Victoriei”, Uniunea Compozitorilor din Romania şi UNICEF.

ANDREI THEODORU

Andrei Teodoru

Şcolit la Conservatorul din Bucureşti, la clasa profesorului Valeriu Bărbuceanu, laureat al Concursului Internaţional „Jeunesses Musicales”, este clarinetist solist al Orchestrei Naţionale Radio, continuând o tradiţie de familie.

Solist pe mai multe scene din România, Italia, Elveţia, el este fondatorul cvartetului de clarinete „Konik” şi unul dintre iniţiatorii de proiecte camerale inedited. Colaborează cu artişti din multe domenii, realizând împreună spectacole teatrale sau sincretice, iar această curiozitate pentru sonorităţi inedite îl apropie atât de mult de conceptul „Musica Viva”, încât a devenit un membru de bază al ansamblului, concepând deja mai multe tematici concertistice (Brahms, Schumann, Piazzolla, Gershwin) şi inedite (Haydn – trio-urile cu clarinet).

Fernando Mihalache

FERNANDO MIHALACHE

Este unul dintre puţinii acordeonişti români cu o prezenţă constantă pe multe scene din ţară şi străinătate, într-o varietate de genuri artistice, de la spectacole muzicale sau de jazz, concerte, la recitaluri solo si camerale.

În anul 2014 înfiinţează prima clasă de acordeon la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Este invitat în ansamblurile „Traffic Strings” şi „Maxim Quartet”, proiecte cu care participă în festivaluri de prestigiu precum:  Festivalul „George Enescu”, „European Weeks Festival in Passau” ori „Festival of Ierusalim”. Alături de vibrafonistul Alexandru Anastasiu pune bazele unui ansamblu de anvergură – „Accord Vibes” (acordeon, vibrafon şi contrabas) cu care susţine mai multe recitaluri şi turnee şi înregistrează două compact discuri: „Just Musette” (2013), „Just Tangou” (2016).

În Festivalul „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi” din anul 2017 susţine în primă audiţie românească, alături de Orchestra de camera Radio, „Concertul pentru Acordeon şi Anasamblu de Cameră” de Aurel Stroe. În septembrie 2018, în cadrul tuneului naţional „Muzica Palatelor României”, prezintă primul proiect solo „De la Bach la Galliano” la acordeon şi bayan.