Revelionul este sărbătoarea nocturnă dedicată celui mai vechi zeu al omenirii, Anul, personificare a Soarelui. El este numit An Vechi înainte de a muri la miezul nopţii de Revelion, şi An Nou imediat după renaştere. Anul, tată al marilor zei ai omenirii (Zeus, Saturn, Crăciun, Shiva, Mithra), se naşte, creşte, îmbătrâneşte, moare şi renaşte după 365 de zile. În raport de data naşterii şi a morţii sale, sfinţii Calendarului popular sunt şi ei mai tineri sau mai bătrâni: Sânvăsâi (1 ianuarie) este, conform legendelor populare, un tânăr care stă călare pe butoi, iubeşte şi petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie) şi Sântoaderii sunt tineri, călări pe cai; Sântilie (20 iulie) şi Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi, după care urmează generaţia sfinţilor-moşi, Moş Andrei (30 noiembrie), Moş Nicolae (6 decembrie), Moş Ajun (24 decembrie) şi Moş Crăciun (25 decembrie). Vârsta înaintată a divinităţilor din luna decembrie prevesteşte moartea Anului, identificat în cultura populară cu Crăciun.

Mai mult de un mileniu şi jumătate, până în secolul al XlX-lea, românii au celebrat Anului Nou în ziua de Crăciun. Sărbătoarea Anului Nou, după ce a fost despărţită de sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului şi mutarea ei pe data de 1 ianuarie, pe locul unde romanii celebrau în Antichitate Calendele lui Ianuarie, s-a numit Crăciunul Mic, îngroparea Crăciunului, îngroparea Anului şi, în final, Revelion. Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este împărţit de noaptea de Revelion în două perioade simetrice. Prima parte, cuprinsă între sacrificiul ritual al porcului la Ignat şi miezul nopţii de Revelion, se suprapune peste zilele premergătoare solstiţiului de iarnă, când se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul. Aceste fenomene ale naturii alimentau spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Sfântul Soare va dispărea definitiv de pe cer. Soseşte însă fenomenul spectaculos al solstiţiului când Soarele începe să urce pe bolta Cerului, iar ziua începe să crească puţin câte puţin. A doua parte a ciclului, care se desfăşoară sub semnul speranţei generate de renaşterea Anului, este cuprinsă între miezul nopţii de Revelion şi Bobotează. Obiceiurile, actele rituale şi practicile magice redau, în prima parte a ciclului, teama, dezordinea şi haosul generate de îmbătrânirea şi moartea Anului Vechi, iar în a doua parte, după miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul.

Prin numeroase sărbători şi obiceiuri românii îmblânzesc curgerea necruţătoare a timpului umanizând fenomenelor naturale desfăşurate independent de dorinţa şi voinţa lor: sacrificiul ritual al porcului; prepararea alimentelor rituale din grâu (colaci, turte) şi din carne de porc (piftie, cârnaţi); credinţa că se deschid mormintele şi se întorc spiritele morţilor printre cei vii; abundenţa ospeţelor şi a petrecerilor cu excese de mâncare, băutură, distracţie, gesturi, cuvinte şi expresii licenţioase, Periniţa, supravieţuiri ale unor practici orgiastice; activitatea cetelor de feciori care redau, prin colinde şi numeroase acte rituale, drama naşterii şi morţii anuale a divinităţii şi, în sfârşit, stingerea luminilor la miezul nopţii pentru a reda întunericul şi haosul desăvârşit provocat de moartea divinităţii. Urmează, după câteva clipe, aprinderea luminilor care simbolizează naşterea divinităţii An şi, odată cu aceasta, a timpului şi lumii înconjurătoare. Se credea că în acest timp benefic se deschide Cerul, ard comorile şi vorbesc animalele. Se alungă spiritelor malefice prin zgomote de tot felul (bice, clopote, strigături), se invocă rodul bogat prin diferite obiceiuri (Pluguşorul, Semănatul, Sorcova) şi acte rituale, se încearcă norocul, se află ursita, se întocmesc calendarele meteorologice (din foi de ceapă, din coji de nucă etc.); se împacă pricinile, se săvârşesc acte de toleranţă şi îngăduinţă; se începe simbolic lucrul.

Datorită vechimii sărbătorii Anului Nou şi mutării datei Naşterii Domnului de pe 6 ianuarie pe 25 decembrie, peste ziua celebrării zeului Crăciun, ordinea desfăşurării obiceiurilor din aceste scenarii rituale nu se mai respectă în totalitate.