Nume de rezonanţă internaţională, Anda-Louise Bogza, solista Teatrului National din Praga, este protagonista unei cariere strălucite, artista cântând pe scene cunoscute din Europa, Asia şi America.
De remarcabile succese s-au bucurat spectacolele sale cu rolurile Aida, Leonora, Abigaille, Rusalka, Manon, Turandot, la Operele de Stat din Viena, Hamburg, Leipzig, Budapesta, Frankfurt, „Deutsche Oper Berlin”, „New Israeli Opera Tel Aviv” sau Tokio. A interpretat rolul Tosca la prestigiosul Festival „Maggio Musicale Fiorentino”,la Opera de Stat din München (dirijor Zubin Mehta), la „Semperoper Dresda” (dirijor F. Luisi), la „Arena di Verona”, Teatrul de Operă din Roma, „Teatro de la Maestranza Seville”, „Volksoper Viena”, Teatrele Naţionale din Bratislava, Bordeaux, Teatrele Regale din Bruxelles şi Copenhaga.
A obţinut premiul „Thalia” pentru interpretarea rolului Minnie din opera pucciniană „Fata din FarWest”. A câştigat Premiul I şi Premiul Publicului la Concursul Internaţional de Canto de la Vienna. A interpretat creaţii vocal-simfonice în săli de renume ca „Musikverein Viena”, „Festspielhaus Salzburg”, „Royal Albert Hall” Londra, „Bruckmerhaus Linz”, „Liederhalle Stuttgart”, Amfiteatrele din Madrid şi Dublin, Sala Radio Bucureşti, „Suntory Hall” Tokio, Taipei.
Anda-Louise Bogza a realizat compact-discuri editate de „Arte Nova Classics” (Leonora din „Trubadurul”), Arii din opere italiene – CD-portret, „Decca” (Rosina /P . Haas). Are efectuate înregistrări TV: „Rusalka” / Dvořák, CD Lieduri.
Într-un interviu acordat publicaţiei onlne „Dor de Neamţ”, Anda Louise Bogza îşi aduce aminte de primii ani de studiu: Într-o zi, am mers la Școala de Muzică din Piatra-Neamț, aveam 6 ani și am început să cânt la pian sub îndrumarea profesoarei Lina Șum. Alături de minunata profesoara Lina Șum, mi-au mai fost profesori și soții Macarie. Aveam câte patru ore de pian pe săptămână și lecții speciale de teorie muzicală, cor și armonie. Până când mi-au cumpărat părinții pian, mergeam seara și studiam la Școala de Muzică, care, atunci, era pe strada Alexandru cel Bun, în actuala clădire a Centrului de Cercetări Biologice «Stejarul». Și acum mă încearcă o emoție profundă, când trec pe lângă aceea clădire, în care mi-am petrecut o parte din anii copilăriei. Când mi-au luat ai mei pian, am devenit «fericirea» vecinilor. Aveam studii dificile de făcut și era neplăcut să auzi repetată o frază muzicală de o sută de de ori. La 14 ani, am ajuns la București și am început studiul la Liceul de Muzică «George Enescu», cu profesoara Ludmila Popișteanu, fosta elevă a Floricăi Muzicescu. În fiecare vară, când mă întorceam de la București, susțineam recitaluri de pian la Piatra-Neamț.Chiar și primul meu concert de canto tot la Piatra l-am avut. Știu că, atunci, m-a acompaniat la pian marea pianista corepetitoare de la Conservatorul «George Enescu», regretata Doina Micu. (…) Fără mama nu aș fi reușit nimic. În copilărie, în fiecare duminică, la ora 11, mergeam cu ea la Teatrul Tineretului, pentru a asista la concertele Filarmonicilor din Iași și Bacău. Mergeam des și la spectacolele T.T., pentru că mama era pasionată de actorie. «Tinerețe fără bătrânețe», poemul dramatic în două părți al lui Eduard Covali, cred că l-am văzut de 40 de ori. Şi «Harap Alb», pus în scenă de Zoe Anghel Stanca, mi-e foarte aproape de suflet. Mama îmi spunea că mereu recitam «Capra cu trei iezi» și toți actorii mă ascultau și se amuzau. Teatrul Tineretului a fost leagănul copilăriei mele.”
Despre primele succese, tot din “Dor de Neamţ”: „Cu un an înainte de a absolvi Academia de Muzică din Praga, am debutat pe scenele Teatrului Național și Operei de Stat din Praga, scene unde cânt des și acum. După ce am debutat, ulterior, cu «Aida» și la Opera de Stat din Viena, mi s-au deschis foarte mult porțile, din punct de vedere internațional. Am cântat, apoi, pe cele mai cunoscute scene din Italia, Franţa, Germania, Japonia, Israel, America şi România.”
Despre locul său de suflet: „Sunt o persoană căreia nu-i plac ifosele de mare artistă și cred că nici nu mai este la modă lucru acesta. Multă lume mă întreabă unde mă simt, de fapt, acasă. La Praga, e domiciliul meu fiscal. Dar, pentru mine, locul natal e, de fapt, casa mea eternă. La Piatra-Neamț, mă simt mereu acasă.”
