Alecu (Alexandru) Donici s-a născut pe 19 ianuarie 1806, la Bezeni (azi, „Donici”), Orhei . Viitorul cunoscut fabulist şi traducător a studiat la Liceul Militar din Petersburg. În 1825 este trimis ca sublocotenent în regimentul „Ekaterinburg”, în Sudul Basarabiei. Un an mai târziu, în 1826, demisionează din armată, intră în administraţie, la Chişinău şi apoi la Iaşi, la Epitropia Şcolilor. Se stabileşte la Piatra-Neamţ în 1841. Deţine funcţii în magistratură (la Iaşi) şi este ales membru al Divanului Obştesc. Împreună cu Costache Negruzzi şi Gh.eorghe Asachi, face parte din comitetul de conducere al Teatrului Naţional din Iaşi (1855). În 1835 este menţionat ca traducător de fabule din Puşkin şi Krîlov, în revista moscovită „Teleskop”. A tradus şi a publicat, împreună cu Costache Negruzzi „Satire şi alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, „Ţiganii”, de Puşkin (1837) şi alte creaţii din literatura universală, precum: „Fabule” (1840; ed. a Il-a în 1842), „Fabule”, prefaţă a lui Costache Negruzzi. A trecut în eternitate la Piatra-Neamţ, în ziua de 20 octombrie 1865.

ANTEREUL LUI ARVINTE (de Alecu Donici)

Arvinte coatele au ros la antereu,
Dar n-au stat mult să socotească;
Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească.
Iar pentru petici de cârpit
Din mâneci au tăiat ca o a patra parte
Și antereul l-au gătit
Cu mânecile prea scurtate,
Încât oricare le vedea,
De dânsu râdea.
Văzând aceasta el, au zis în gândul său:
„Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău,
Vreun lucru mare nu-i
Să-mi tai eu poalele de pe la antereu
Și mânecile să le pui
Mai lungi decât era”.
Au zis și au făcut.
Dar lumea se mira
Că antereul lui era acum prea scurt,
Și nu asemăna nici cu un bun mintean.
Se-ntâmplă și boieri de neam
Care-ncurcând averea lor,
Tot cu aceeași minte,
Să o îndrepte vor
Şi fac ca și Arvinte.

Sursă de documentare: Constantin Tomşa, „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.