În anul 2005, profesorul de fizică Viorel Cap lansa la Editura „Nona” volumul de poezie intitulat „Fântâna cocorului rănit”, demonstrând încă o dată talentul artistic cu care era înzestrat.
Cu această ocazie se consemna debutul său editorial.
Volumul de faţă „este o cronică monocordă a dragostei scurtcircuitată mai mult sau mai puţin accidental de insule ironice sau chiar umoristice. (…) Poetul reuşeşte să ne convingă prin acest prim volum de faptul că poezia este o stare ontologică şi gnoseologică fundamentală a omului. Fără de care am putea doar supravieţui. ” (Lucian Strochi, critic de artă)
Timpul, însă, nu a mai avut răbdare, astfel că scriitorul Viorel Cap nu a mai avut ocazia să mai lanseze un alt titlu.
Cunoscut în urbe ca un profesor cu har, Viorel Cap a predat obiectul său drag, fizica, câtorva zeci de generații de la liceele pietrene „Rareș” și Auto. Cu un simț al umorului debordant, el s-a făcut rapid iubit atât de colegi, cât, poate mai important, de elevi. Iubit și, în aceeași măsură, respectat.
Viorel Cap s-a născut pe 8 februarie 1950, la Arad. După absolvirea studiilor (Liceul „Moise Nicoară” din Arad-1969 și Facultatea de Fizică din Cluj-Napoca-1974), devine profesor de fizică și primește repartiție la Piatra-Neamț, oraș care avea să devină pentru totdeauna casa sa.
A avut o personalitate multiplă, dovedind abilități, creativitate și talent în mai multe domenii.. Regizor amator, reporter de radio, radioamator, inventator, informatician, în tinerețe a fost, după cum își amintește prietenul său, Lucian Strochi, vicecampion județean la caiac-canoe și lupte libere. Pasionat de peliculă, a activat în tinerețe la Cineclubul destinat amatorilor, dovedindu-se în multe ocazii, prin premiile și aprecierile colegilor, un adevărat profesionist al domeniului. A realizat câteva filme de scurt metraj cu profil didactico-științific. La fel, fotografia a fost o pasiune cultivată de profesorul Viorel Cap întreaga viață.
Versul, rima, au fost un alt tărâm pe care firea sa creativă a căutat să se dezvolte. Așa cum remarca criticul Lucian Strochi, „există și o categorie aparte de poeți, aflați într-o metamorfoză înghețată. Ei au talent, au rămas însă suspendați într-o cultură de manual, evoluând cu succes în alte direcții. Acești poeți pot produce surprize, pot produce adesea poezie de calitate, iar evoluția lor, odată reluat firul lecturii, să fie spectaculoasă. Din această categorie face parte și Viorel Cap, distins fizician.”
Retras din activitate odată cu pensionarea sa, Viorel Cap nu avea de gând să devină inactiv. Avea o grămadă de gânduri, idei, proiecte pe care le voia puse în practică. Din păcate, a reușit să finalizeze doar volumul de poezie la care facem acum referire.
S-a stins din viață pe 10 ianuarie 2019. Colega și prietena sa, prof. Alina Pamfil (cea care, nu după mult timp avea să ia și ea calea Eternității), mărturisea la despărțire: „A plecat dintre noi către o veşnicie cuantică Viorel Cap, profesor de fizică şi inspector de specialitate la I.S.J. Neamţ, o bogăţie de om, sclipind de inteligenţă şi înrâurind bunătate, veselie şi umor, un înţelept şi un bon viveur, un camarad de caracter şi atoateiubitor, soţ, tată şi bunic, prieten adevărat şi cel căruia îi datorez primul meu calculator şi tot ce m-a învăţat ca să pot scrie, acum şi aici, aceste rânduri. Noi rămânem, cât om mai rămâne, cu amintirile, împărtăşindu-i ideile întru pomenire. Odinească-se în căşile Domnului, în pace şi spre neuitare! Să luăm aminte şi să-l ţinem minte pe acest om minunat!”
***
APĂ DIN IZVORUL TĂU
Între scaune și mese,
În plimbare șchiopătez
Și-ncercând s-aud alese cântece,
Dansez.
Deși îmi e rupt piciorul
Nu mă doare și îmi e bine,
Că beau apă din izvorul tău.
Că ești cu mine!
Mă îndrept încet spre tine,
Dar aș vrea atât să zbor!
Mâna ta poate s-aline
O durere, un picior și-um omușor!
